Pretentii. Decizia nr. 863/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 863/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 34716/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr.863
Ședința publică din 12.02.2015
Curtea constituită din:
Președinte: S. D. G.
Judecător: R. I.
Judecător: V. D. C.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.4880/08.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant L. I., intimații pârâți S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și intimata pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant L. I., prin avocat din cadrul „SCA P.&B.” în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pentru concluzii orale.
Avocatul intimatului reclamant pune concluzii de respingere a recursului ca nefundat și menținere a sentinței de fond ca temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată. Depune note de ședință.
Curtea, în temeiul art.394 alin.1 C.p.c., reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal la data de 28.10.2013, sub numărul_, formulată de reclamantul L. I. în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, D. B.-SECTOR 2, ADMNISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 si A. F. PENTRU MEDIU s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună restituirea sumei de 1888 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, a dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.4880/08.07.2014, Tribunalul București SCAF a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. I. în contradictoriu cu pârâtul A. F. Pentru Mediu și A.F.P. B. Sector 1 prin DGRFPB, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A Sectorului 1 București la restituirea către reclamanta a sumei de 1888 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. de la data de 11.09.2008 si până la data restituirii efective, a obligat pârâta la plata sumei de 547 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în principal în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar pe fond, ca neîntemeiată.
Recurenta critică sentința de fond, considerând că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art.488 pct.8 C.).
Analizând probele administrate în cauză Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul discriminatoriu al taxei încasate și faptul că normele care au instituit-o contravin art. 110 din TFUE, fostul art. 90 din TCE. Acest fapt este confirmat de hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. c. României, și N. c. României. Normele prin care s-au instituit taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare sunt de natură să descurajeze importul intracomunitar, și să protejeze piața internă, fapt care contravine articolului menționat.
De asemenea, prima instanță a procedat în mod corect, dând eficiență normelor de drept european și înlăturând normele din dreptul intern care sunt contrare Tratatului, fapt conform cu hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele C. /Enel și Simmenthal.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Ca și calitate procesuală pasivă Curtea constată că restituirea taxei trebuie să se facă de organul care a încasat-o, fiind nerelevant pentru ce instituție a fost încasată respectiva taxă. Actul nelegal emană de la această instituție și vătămarea a fost produsă, în mod direct, de către aceasta, repararea prejudiciului, în sensul restituirii taxei, urmând să se realizeze tot de către instituția fiscală care a impus și a încasat taxa de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, se constată că această procedură era una ineficientă, normele interne impunând plata taxei iar practica autorităților fiscale fiind în sensul impuneri taxei. Astfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Încasarea unei taxe ce contravine dreptului european constituie un fapt generator de prejudiciu, impunându-se repararea integrală a acestui prejudiciu, inclusiv a celui produs prin lipsirea pentru o perioadă de timp, de suma de bani plătită, așa cum s-a reținut și în cauza CJUE I. c. României
În aceste condiții, soluția de obligare a autorității care a încasat taxa nelegală la repararea integrală a prejudiciului, apare ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, sector 2, . împotriva sentinței civile nr.4880/08.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant L. I., CNP_ domiciliat în ., ., județ Dâmbovița, intimații pârâți S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, sector 5, . și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 2, . și intimata pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr.294, corp A ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. D. G. R. I. V. D. C.
GREFIER,
T. M.
Red. Jud. SDG/7 ex.
.
Tribunalul București, SCAF
Jud. fond, M. R.
← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1229/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 1101/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|