Anulare act administrativ. Hotărâre din 10-06-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 3722/2/2014

Dosar nr._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Î N C H E I E R E

Ședința publică de la 27 mai 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: C. P.

GREFIER: M. B.

* * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea acțiunii promovate de reclamantul P. I. C., cu domiciliul în Oradea, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județ Bihor, P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 12, județ Bihor, și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, .. 1-3, sector 1, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde reclamantul, prin avocat C. M., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 12 din dosar, și pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin consilier juridic P. E., în baza delegației aflate la fila 139 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Pârâtul, prin consilier juridic, depune relațiile solicitate de instanță și învederează că nu înțelege să răspundă la interogatoriu, întrucât acesta nu vizează fapte personale, ci interpretarea prevederilor legale.

Față de poziția procesuală exprimată de către pârât, reclamantul, prin avocat, arată că nu insistă în administrarea probei cu interogatoriul.

Reclamantul, prin avocat, depune note scrise, prin care invocă excepția de neconstituționalitate a unor texte de lege în baza cărora, în opinia acesteia, s-a creat o situație discriminatorie între magistrații care au dobândit calitatea de magistrat prin examen direct pe post și magistrații care au dobândit această calitate în urma absolvirii Institutului Național de Magistratură. Având în vedere că textele de lege invocate sunt în directă legătură pretențiile deduse judecății, solicită sesizarea Curții Constituționale ca instanță competentă să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate invocate în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992.

Pârâtul, prin consilier juridic, arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul notelor scrise referitoare la excepția de neconstituționalitate. Având cuvântul asupra admisibilității excepției de constituționalitate, susține că aceasta este admisibilă, întrucât are legătură cu fondul acțiunii. În opinia sa textele legale invocate nu sunt discriminatorii.

Având cuvântul asupra lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea, P. de pe lângă Tribunalul Bihor și C. Național pentru Combaterea Discriminării, reclamantul, prin avocat, solicită respingerea excepției pentru motivele arătate în răspunsul la întâmpinare, excepția invocată în raport de Consiliu urmând a fi respinsă și prin raportare la petitele 1 și 2 din acțiune și la prevederile Legii nr. 137/2000.

Pârâtul, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției.

Având cuvântul asupra excepției tardivității petitului 2 al acțiunii, invocate de pârâții P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea și P. de pe lângă Tribunalul Bihor, solicită respingerea acesteia, susținând că, în opinia acesteia, pretențiile care formează obiectul petitului nr. 2 a fost formulat în termen.

Pârâtul, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii, astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Solicită să se constate faptul că există o situație discriminatorie în ceea ce privește drepturile salariale ale magistraților care au dobândit această calitate înainte de 1 ianurie 2011 și cei care au dobând această calitate ulterior datei de 1 ianurie 2011. Solicită să se constate că există situație discriminatorie dintre magistrații care au dobândit această calitate prin promovarea examenului direct pe post, conform art. 33 din Legea nr. 303/2004 și cei care au dobândit această calitate ca urmare a absolvirii Institutului Național al Magistraturii, conform art. 13 din Legea nr. 303/2004. De asemenea, solicită anularea Ordinului nr. 885/3.4.2014 prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantului, obligarea pârâtului P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin din care să fie eliminate situațiile discriminatorii, obligarea pârâților Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea și P. de pe lângă Tribunalul Bihor la plata diferențelor salariale existente între sumele stabilite prin ordinul contestat și cele care vor rezulta în urma eliminării diferențelor, obligarea la plata pe viitor a sumelor reprezentând drepturi salariale rezultate în urma eliminării diferențelor, anualrea Ordinului nr. 1084/2014 prin care a fost respinsă contestația administrativă. Solicită să se aibă în vedere, pe lângă aspectele prezentate în scris în cuprinsul acțiunii și în răspunsul la întâmpinare, și modificările aduse Ordonanței nr. 83/2014 prin Legea nr. 71/2015, cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2015, care, chiar dacă se referă la calculul drepturilor salariale ulterior ordinului contestat, aduce un element de noutate și vine să confirme faptul că există discriminări în calcul drepturilor salariale între magistrații care au dobândit această calitate anterior anului 2011 și ulterior. Prin această modificare legislativă, prin Legea nr. 71/2015 s-a introdus alin. 5/1 la art. 1 din Ordonanța nr. 83/2014, care a dispus tocmai în sensul ca personalul din aparatul de lu cru al Parlamentului și al celorlalte instituții și autorități publice, care beneficiază de un cuantum al drepturilor salariale mai mic decât cel aflat la nivel maximal în instituția respectivă, la condiții egale de desfășurare a activității și de funcție, grad și treaptă, se tinde la eliminarea acestor diferențieri, personalul urmând să fie salarizat la nivelul maxim atunci când își desfășoară în condiții identice. Modificarea legislativă a apărut în aprilie 2015, însă nu au avut loc aplicări. Prin înscrisul depus astăzi în probațiune de către pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care cuprinde calculul simulat în ce privește drepturile salariale de care ar fi putut să beneficieze reclamantul dacă ar fi dobândit calitatea de magistrat anterior datei de 1 ianuarie 2011, la aceleași condiții de vechime rezultă o diferență între drepturile salariale de care beneficiază reclamantul. Reclamantul beneficază efectiv de idemnizația de încadrare lunară de 6216 lei, la care se adaugă sporuri de 887 lei, respectiv de un salariu de 7990 lei, iar dacă ar fi dobândit calitatea de magistrat anterior datei de 1 ianuarie 2011, drepturile sale salariale ar fi trebuit să fie de 8678 lei. Aceeași ar fi fost situația și în cazul în care reclamantul ar fi devenit magistrat ca urmare a promovării cursurilor Institutului Național al Magistraturii. Solicită să se constate că înscrisurile depuse la dosar de pârâtul Înalta Curte de Casație și Justiție confirmă existanța discriminării invocate în prezenta cauză.

Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii pentru toate motivele detaliate în întâmpinare. Având în vedere dispozițiile legale care au modificat salarizarea și procentul tranșelor de vechime începând cu 1 ianuarie 2011, apreciază faptul că această situație, care este diferită de cea a procurorilor și magistraților care au împlinit vechimea anterior datei de 1 ianuarie 2011, nu poate fi considerată discriminatorie în lumina principiului tempus regis actum. Susține că în această modalitate nu s-ar mai putea modifica legile.

Curtea reține dosarul în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, reține următoarele:

La termenul de judecată din 27.05.2015, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale:

- art. 10 din Legea nr. 284/2010, coroborat cu art. 8 din Cap. VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2013 și cu art. 1 alin. 1 și 2 și art. 6 alin. 2 din OUG nr. 103/2013;

- art. 17 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 rep. coroborat cu Nota 1 a Cap. I al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 și cu art. 74 alin. 1 și art. 86 din Legea nr. 303/2004 rep.

Reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condițiile formale de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât soluționare fondului cauzei depinde de prevederile legale cu privire la care s-a invocat excepția iar până la acest moment nu a fost admisă nicio excepție de neconstituționalitate având ca obiect aceste texte legale.

Pe fond, reclamantul a arătat că dispozițiile legale care formează obiectul excepției contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, prevederilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și ale art. 7 și 23 din Declarația universală a Drepturilor Omului, privite coroborat cu art. 20 din Constituție.

Reclamantul a redat conținutul prevederilor menționate și a arătat că prin Legea nr. 284/2010, legiuitorul a intenționat să asigure un nou sistem de salarizare unitar în sectorul bugetar, însă, după . acesteia, la 1 ianuarie 2011, au fost adoptate mai multe acte normative care au stabilit ultraactivitatea unor reglementări anterioare în domeniul salarizării personalului bugetar:OUG nr. 1/2010, OUG nr. 80/2010, OUG nr. 84/2012, OUG nr. 103/2013.

A arătat că aceste dispoziții legale au condus la existența unei discriminări în stabilirea și acordarea drepturilor salariale unor persoane aflate în situații similare, astfel încât, la condiții de muncă și de vechime egale, un magistrat să fie retribuit diferențiat în funcție de data la care a împlinit o anumită vechime în muncă, respectiv înainte sau după data de 1 ianuarie 2010.

Reclamantul a exemplificat, în concret, astfel de situații și a arătat că de-a lungul timpului, au mai fost adoptate și alte ordonanțe prin care s-a stabilit ultraactivitatea unor reglementări anterioare, printre care se regăsește și OUG nr. 103/2013, act normativ în vigoare la data adoptării Ordinului nr. 855/03.04.2013, contestat în cadrul acestui dosar.

A susținut că prin dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din OUG nr. 103/2013 s-a adus atingere principiului constituțional carea stuează egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii, fără privilegii și discriminări, precum și a tratatelor internaționale care interzic orice formă de discriminare și la care țara noastră este parte.

Referitor la neconstituționalitatea art. 17 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 rep. coroborat cu Nota 1 a Cap. I al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 și cu art. 74 alin. 1 și art. 86 din Legea nr. 303/2004 rep., reclamantul a arătat că s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care au dobândit calitatea de magistrat în baza dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 303/2004 și cei care au dobândit această calitate în baza art. 13 coroborat cu art. 16 din aceeași lege, fiind absolvenți ai INM.

A susținut că Legea nr. 284/2010 face distincție între vechimea în magistratură și vechimea în funcție, prevederea de la Nota 1 a Cap. I al Anexei VI intrând în contradicție cu cele ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

A arătat că dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 stabilesc ce constituie vechime în magistratură și că, analizând coroborat aceste dispoziții legale, consideră că s-a creat o situație contrară dispozițiilor art. 16 alin. (1) și prevederilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și ale art. 7 și 23 din Declarația universală a Drepturilor Omului, privite coroborat cu art. 20 din Constituție.

Astfel în concret, magistrații care au dobândit această calitate în baza art. 13 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 303/2004, fiind absolvenți ai INM se bucură de o recunoaștere suplimentară a vechimii în funcție față de magistrații care au dobândit această calitate în baza art. 33 din aceeași lege.

Reclamantul a susținut că magistraților absolvenți ai INM li se recunoaște ca vechime în funcție perioada în care au fost auditori de justiție, deși au fost simpli cursanți, în schimb, persoanele care au dobândit această calitate în baza art. 33 din Legea nr. 303/2004 au desfășurat efectiv muncă juridică ca fost avocat, notar, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară etc, pe o perioadă de 5 ani.

În concret, a precizat că magistrații care au dobândit această calitate în baza art. 16 din Legea nr. 303/2004, în același an cu cei care au dobândit această calitate în baza art. 33 din aceeași lege beneficiază de un nivel de retribuție superior, chiar la o vechime în muncă inferioară.

Pârâtul, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a formulat punct de vedere scris la excepția de neconstituționalitate, dar a susținut, verbal, în ședință, că aceasta este admisibilă, întrucât are legătură cu fondul acțiunii, precizând însă că, îÎn opinia sa, textele legale invocate nu sunt discriminatorii.

Analizând excepția de neconstituționalitate invocată, în raport de cerințele de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare și de argumentele părților, Curtea reține următoarele:

Din perspectiva admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, se reține incidența prevederilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza excepției de neconstituționalitate prin raportare la prevederile legale menționate, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cerințele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale.

Astfel, excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect dispoziții legale care sunt în vigoare și care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, fiind îndeplinită și cerința constând în existența legăturii cu soluționarea cauzei.

Opinia instanței cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant este în sensul că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, referitor la pretinsa situație discriminatorie generată de art. 10 din Legea nr. 284/2010, coroborat cu art. 8 din Cap. VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2013 și cu art. 1 alin. 1 și 2 și art. 6 alin. 2 din OUG nr. 103/2013, Curtea apreciază că în cauză nu s-ar putea reține o încălcare a principiilor egalității față de toți salariații și al remunerării egale, întrucât drepturile salariale ale magistraților care au împlinit o anumită vechime în muncă înainte de 1 ianuarie 2010 au fost stabilite în baza unor acte normative diferite față de drepturile magistraților care au împlinit o anumită vechime în muncă după data de 1 ianuarie 2010, în cauză fiind pe deplin aplicabil principiului „tempus regit actum”.

Prin Decizia nr. 820/2006, Curtea Constituțională a reținut că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului „tempus regit actum" nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări.

Referitor la neconstituționalitatea art. 17 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 rep. coroborat cu Nota 1 a Cap. I al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 și cu art. 74 alin. 1 și art. 86 din Legea nr. 303/2004 rep., se reține că, în ceea ce privește inegalitatea de tratament, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că principiul egalității presupune identitate de soluții numai pentru situații identice.

Or, pe de o parte, în cauză este vorba despre persoane care se află în situații diferite din perspectiva vechimii în muncă, vechimii în magistratură și vechimii în funcție iar pe cale de consecință, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, practica Curții Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a considera că diferența de tratament devine discriminare, în înțelesul art. 14 din Convenție, doar atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Pe de altă parte, stabilirea drepturilor salariale cuvenite fiecărui magistrat se raportează inclusiv la vechimea în muncă, vechimea în magistratură și vechimea în funcție, care diferă de la o persoană la alta și care reprezintă, potrivit definițiilor din Legea nr. 303/2004, noțiuni distincte cu un conținut diferit, aceste diferențe fiind în măsură să justifice și salarizarea diferită a acestor persoane.

În concluzie, fiind îndeplinite cerințele de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea va admite cererea de sesizare și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale: art. 10 din Legea nr. 284/2010, coroborat cu art. 8 din Cap. VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2013 și cu art. 1 alin. 1 și 2 și art. 6 alin. 2 din OUG nr. 103/2013; art. 17 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 rep. coroborat cu Nota 1 a Cap. I al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 și cu art. 74 alin. 1 și art. 86 din Legea nr. 303/2004 rep.

Totodată, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise asupra fondului, va amâna pronunțarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE :

Admite cererea de sesizare.

Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale:

- art. 10 din Legea nr. 284/2010, coroborat cu art. 8 din Cap. VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2013 și cu art. 1 alin. 1 și 2 și art. 6 alin. 2 din OUG nr. 103/2013;

- art. 17 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 rep. coroborat cu Nota 1 a Cap. I al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 și cu art. 74 alin. 1 și art. 86 din Legea nr. 303/2004 rep.

Cu recurs odată cu fondul.

Amână pronunțarea la data de 10 iunie 2015.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2015.

Președinte, Grefier,

C. P. M. B.

Dosar nr._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1665

Ședința publică de la 10 iunie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: C. P.

GREFIER: M. B.

* * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea acțiunii promovate de reclamantul P. I. C., cu domiciliul în Oradea, ., ., în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județ Bihor, P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 12, județ Bihor, și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, .. 1-3, sector 1, având ca obiect „anulare act administrativ”.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 10 iunie 2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ , reclamantul P. I. C., în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, a solicitat ca, prin hotărîrea care se va pronunța:

1. Să se constate că există o situație discriminatorie între magistrații care au dobândit această calitate anterior datei de 1 ianuarie 2011 (data intrării în vigoare a Legii cadru nr.284/2010 prind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice) și cei care au dobândit calitatea de magistrat după această dată în ceea ce privește drepturile salariale;

2.Să se constate că există o situație discriminatorie între magistrații care au dobândit această calitate în baza dispozițiilor art. 33 din Legea nr.303/2004 republicată și cei care au dobândit calitatea de magistrat în baza art. 13 corob. cu art.16 din Legea nr.303/2014, fiind absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii, în ceea ce privește drepturile salariale;

3.Să se dispună anularea Ordinului nr.885/3 aprilie 2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

4.Să se dispună obligarea pârâtului de rândul 1 la emiterea unui nou ordin, ca urmare a înlăturării situațiilor discriminatorii indicate la petitele 1 și 2;

5.Să se dispună obligarea pârâților de rândul 1-3 la plata în favoarea reclamantului a diferențelor salariale existente între sumele stabilite prin Ordinul nr.885/2014 și cele care vor rezulta în urma eliminării diferențelor discriminatorii indicate la petitele 1 și 2, sume care solicită să fie acordate cu drept de reactualizate cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii până la data plății efective;

6.Să se dispună obligarea pârâților de rândul 1-3 la plata pe viitor, în favoarea reclamantului, a drepturilor salariale (indemnizație de încadrare lunară și sporuri), rezultate în urma eliminării diferențelor discriminatorii indicate la petitele 1 și 2;

7.Să se dispună anularea Ordinului nr.1084/2014 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea contestației administrative.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 103/2013 corob. cu art.7 din Capitolul VII al Anexei VI la Legea nr.284/2010, art.4 din O.U.G. nr.27/2006, O.U.G. nr.1/2010, Legea nr.330/2009, Legea nr.284/2010, Legea nr.285/2010, Legea nr.303/2004 republicată, art.l, art.2, art.3 art.27 din OUG nr.137/2000, art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamenatale, art.16 alin.l din Constituția României, art. 159 alin.3 din Codul muncii.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea la data de 01.04.2011, prin Decretul nr. 387/29 martie 2011, în urma promovării examenului de admitere în magistratură din data de 25.11.2010, în baza dispozițiilor art.33 din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor nr.303/2004, republicată.

A menționat că în luna aprilie 2014 i-a fost comunicat Ordinul nr.885/2014 emis de procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus trecerea sa în clasa de salarizare 99 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 3-5 ani și gradației 4), stabilindu-i-se următoarele drepturi salariale:

-indemnizație de încadrare lunară = 6.216 lei,

-spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate = 887 lei,

-spor pentru condiții deosebite de muncă = 887 lei.

A arătat că împotriva Ordinului nr.885/2014 emis de procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, în termenul legal, contestație administrativă, care i-a fost respinsă prin Ordinului nr. 1084/2014, înscris comunicat la data de 16.05.2014.

În ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale, respectiv a indemnizației de încadrare lunară și a sporurilor, calculate conform anexei VI din Legea cadru nr.284/2010 prind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și a Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, apreciază că se creează o dublă discriminare față de alți colegi magistrați, după cum urmează:

-pe de o parte există o discriminare față de colegii magistrați care au intrat în magistratură anterior datei de 1 ianuarie 2011 (data intrării în vigoare a Legii cadru nr.284/2010 prind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice) și cei care au intrat în magistratură după această dată,

-pe de altă parte, există o discriminare între magistrații care au dobândit această calitate în baza dispozițiilor art.13 corob. cu art.16 din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor nr.303/2004, republicată (adică, sunt absolvenți ai Institutului Național al Magistratură) și cei care au dobândit calitatea dce magistrat în baza dispozițiilor art.33 din Legea nr.303/2004, republicată (prin definitivare pe post), existând o diferențiere între modul de calcul al remunerației.

I. Astfel, în ceea ce privește prima situație discriminatorie invocată, existentă între magistrații care au acces în magistratură anterior datei de 1 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a Legii cadru nr.284/2010 prind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și cei care au dobândit această calitate după această dată, reclamantul a arătat următoarele:

În prezent, datorită succesiunii în timp a modalităților diferite de calcul a drepturilor salariale ale magistraților stabilite prin actele normative specifice, există o diferențiere nejustificată în stabilirea și acordarea acestor drepturi în ipoteza trecerii într-o altă tranșă de vechime în funcție sau în muncă, la aceleași condiții de vechime în muncă sau funcție, fiind însă diferită data la care s-a născut dreptul de a beneficia de majorări salariale.

Aceste diferențe se explică prin mecanismul diferit de calcul prevăzut în cele două acte normative succesive, respectiv O.U.G. nr. 1/2010 și Legea nr.285/2010, care face referire la principiile instituite prin Legea nr.284/2010. Astfel, dacă în anul 2010, trecerea la o altă tranșă de vechime în funcție echivala cu o majorare cu 5% a indemnizației lunare de încadrare, începând cu data de 1 ianuarie 2011, aceeași trecere presupune un plus de o clasă de salarizare, echivalentul a 2,5% din indemnizația lunară de încadrare.

În aceste condiții, în cazul trecerii la o altă tranșă de vechime în funcție, pierderea este evidentă în anul 2011 față de anul 2010, ca urmare a limitării, prin lege, la o clasă de salarizare suplimentară de 2,5% față de 5% (cât se aplica până la 1 ianuarie 2011).

În concluzie, trecerea la o nouă modalitate a sistemului de salarizare, bazată pe clase de salarizare, ca efect al intrării în vigoare, la data de 1 ianuarie 2011, a Legii nr.284/2010 a avut repercusiuni și asupra cuantumului drepturilor salariale de care beneficiază magistrații aflați în situații similare.

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamenatale, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, a instituit regula interzicerii discriminării pe criterii de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.

Principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și a discriminării sunt garantate de art. 1 alin.2 din O.G. nr. 137/2000 republicată, în special pentru exercitarea drepturilor prevăzute la lit. a-f, printre care se regăsesc enumerate și drepturile economice (lit.e) și dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la coudiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare(lit.i).

Potrivit aceluiași art.l din O.G. nr. 137/2000 republicată (alin.3 și 4), exercitarea drepturilor la care se face referire la alin.2 se referă la persoanele aflate în situații comparabile și toate persoanele, fizice sau juridice, sunt ținute a respecta drepturile și principiile enențate mai-sus.

De asemenea, principiul interzicerii oricăror forme de discriminare la stabilirea salariului este consacrat și de legislația muncii (art. 159 alin.3 din Codul muncii).

Potrivit art.4 din O.U.G. nr.27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-procuror, magistrații-asistent de la înalta Curte de Casație și Justiție sau personalul asimilat judecătorilor și procurorilor, beneficiază de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art.3 alin.l, calculată în procente la indemnizația de încadrare brută lunară, de la 3 la 5 ani de 10%, de la 5 la 10 ani de 15%, de la 10 la 15 ani de 20%, de la 15 la 20 de ani de 25%, peste 20 de ani de 30%.

Sporul de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă și se ia în calcul la acordarea, recalcularea și actualizarea pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, precum și a oricăror altor drepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale.

Trebuie făcută precizarea că sporurile prevăzute de art.4 din O.U.G. nr.27/2006 au fost incluse, conform art.9 din Legea nr.284/2010, în coeficienții de salarizare prevăzuți de noua lege a salarizării, însă doar din punct de vedere teoretic, întrucât practic nu sunt plătiți conform acestor coeficienți.

Potrivit art.5 din O.U.G. nr.1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, îndemnizația lunară de încadrare brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute de Legea nr.329/2009, care se calculează la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și indemnizațiile care se introduc în acesta, prevăzute în notele la Legea-cadru nr.330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute de Legea nr.330/2009 care nu se introduc în salariu de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în același cuantum de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în acelerași condiții, cu respectarea prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.

În cazul personalului salarizat în conformitate cu Legea-cadru nr.330/2009, în salariul de bază al funcțiilor de conducere sau de execuție, este cuprins, în toate cazurile, sporul de vechime în muncă, în cuantumul avut în luna decembrie 2009.

În situația în care, în cursul anului, personalul de conducere și de execuție îndeplinește condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime, se acordă tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009.

Prin Legea nr.284/2010 a fost instituit un sistem de salarizare în cadrul căruia indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile și alte drepturi specifice fiecărui domeniu de activitate dintre cele 7 familii ocupaționale de funcții bugetare se stabilesc pe baza claselor de salarizare și a coeficienților de ierarhizare (art.ll).

A..3 al art. 11 stabilește traneșe de vechime în muncă în funcție de care se acordă gradațiile și clasele de salarizare.

Anexa VI la Legea nr.284/2010 cuprinde reglementările legale pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", Capitolul I al anexei cuprinzând coeficienții de ierahizare, iar Capitolul VII instituind reglementări specifice personalului din sistemul de justiție.

Conform art.10 alin.5 din Legea nr.284/2010, diferența de ierarhizare dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5 % din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare.

Mai trebuie avute în vedere și dispozițiile art.13 alin.3 și art.14 din lege, în conformitate cu care, în cadrul fiecărui grad sau fiecărei trepte profesionale, diferențierea salariilor de bază se face, de regulă, pe un număr de 5 gradații, corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime în muncă, prevăzute de art.ll.

Diferențierea indemnizațiilor lunare de încadrare se realizează prin utilizarea unor coeficienți de ierarhizare cuprinși în intervalul 1,00 (pentru funcția cu cea mai mică responsabilitate) și 15,00 (pentru funcția cu cea mai mare responsabilitate în stat).

Prin aceste schimbări intervenite în cadrul sistemului de salarizare s-a ajuns, așa cum am precizat, ca, în prezent, să existe o diferențiere nejustificată în stabilirea și acordarea acestor drepturi în ipoteza trecerii într-o altă tranșă de vechime în funcție sau în muncă, la aceleași condiții de vechime în muncă sau funcție, fiind însă diferită data la care s-a născut dreptul de a beneficia de majorări salariale, respectiv înainte sau după data de 1 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a Legii nr.284/2010.

Din fișele de salarizare se poate lesne observa faptul că magistrații care au dobândit această calitate anterior datei de 1 ianuarie 2011 au beneficiat de o majorare pentru vechimea în funcție (calculată în cotă procentuală aplicată la indemnizația lunară brută) care era cuprinsă în indemnizația de încadrare brută.

Sporurile (pentru vechimea în muncă, pentru condiții deosebite de muncă, pentru confidențialitate, pentru suprasolicitare neuropsihică) erau calculate prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute de lege la indemnizația de încadrare lunară brută.

În reglementarea legală în vigoare după 1 ianuarie 2014, vechimea în funcție este avută în vedere la trecerea dintr-o clasă de salarizare în alta, și se traduce prin aplicarea procentului de 2,5 % la indemnizația lunară de încadrare.

Sporurile se calculează prin alicarea procentelor corespunzătoare la indemnizația lunară de încadrare care nu cuprinde majorarea pentru vechimea în funcție.

În aceste condiții, magistrații care au dobândit această calitate după data de 1 ianuarie 2011 sunt prejudiciați în calcularea drepturilor lor salariale decât cei care au dobândit această calitate anterior acestei date, la condiții de vechime egale și la muncă egală, ceea ce constituie o discriminare nejustificată.

II. În ceea ce privește cea de-a doua discriminare, existentă între magistrații care sunt absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii și magistrații care au intrat în magistratură prin definitivare pe post, după trecerea a 3 ani de activitate, în baza dispozițiilor art.33 din Legea nr.303/2004 republicată, reclamantul a arătat că nu a găsit fundamentul legal al acesteia.

Cu toate acestea ea există și se traduce în diferențe salariale importante. Astfel, reclamantul a arătat că a dobândit calitatea de procuror la 01.04.2011, iar drepturile mele salariale sunt inferioare celor cuvenite altor colegi care au dobândit calitatea de magistrat tot în anul 2011 (deci, după . Legii nr.284/2010), dar care au urmat cursurile Institutului Național al Magistraturii și care au chiar o vechime în muncă inferioară.

Aceste diferențieri le apreciază ca și contravenind principiilor egalității și discriminării, prin instituirea unui tratament diferențiat a unor cazuri egale, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, contravenind astfel dispozițiilor art.16 alin.l din Constituția României.

Așa cum s-a pronunțat recent și Curtea Constituțională prin decizia nr. 176/2014, de vreme ce au fost declarați admiși la concursul de admitere în magistratură, nu se poate spune decât că toți magistrații au evoluat și s-au perfecționat în cadrul unor repere profesionale similare, putând exista discrepanțe generate de gradul individual de pregătire, iar nicidecum de împrejurări particulare (anterioare admiterii în magistratură, în cazul indicat).

În același sens, reclamantul a invocat considerentele deciziei nr.46/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se reține: "dacă felul muncii e același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențele de salarizare nu se justifică".

De asemenea, a invocat în susținerea acțiunii și practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în cadrul căreia s-a reținut că există discriminare atâta timp cât diferențele de tratament aplicate unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu au o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Cauza Fredin contra Suediei la 18.02.1991, parag.60, Cauza Hoffman contra Austriei la 23.06.1993, parag.31, Cauza Spadea și Sclabrino contra Italiei la 28.09.1995), dar și poziția C.C.J.E. exprimată în C-106/1977, Administratione dell finanze dello Stato c Simmenthal Spa.

Pârâții P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea și P. de pe lângă Tribunalul Bihor au formulat întâmpinare.

Au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că, cele două entități nefiind emitentele actelor administrative prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantului, acestea nu pot fi chemate în fața instanței în calitate de pârâte, decât cel mult pentru opozabilitate.

Au susținut că acțiunea este tardiv formulată, în ceea ce privește pct.2 al petitului acțiunii, câtă vreme reclamantul nu a formulat plângere prealabilă împotriva ordinelor de salarizare emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție odată cu numirea în funcție, la data de 01.04.2011, în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare, decăderea fiind acea sancțiune ce constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul prevăzut de lege, apreciază că cererea formulată la pct. 2 din petitul acțiunii nu mai poate fi primită.

Pârâții au apreciat că este nefondată susținerea reclamantului cu privire la caracterul discriminatoriu al salarizării sale în raport cu alți colegi.

Discriminarea invocată de reclamant în acțiunea introdusă prin raportare la veniturile altor colegi este vădit nefondată, întrucât situațiile diferă de la o persoană la alta, la reîncadrarea fiecăreia fiind aplicat un cumul de condiții și cerințe potrivit legii.

Au susținut că prin Deciziile nr. 818-821 din 3 iulie ale Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art.l, art. 2 alin. (l)-(3) și alin. (11), art. 6, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că, deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, totuși s-a constatat că unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, cum s-a și întâmplat, în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi înțeles de către instanțe, așa cum de altfel s-a și întâmplat, în sensul că au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie.

Au menționat că nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, practica C.E.D.O. fiind constantă în a considera că diferența de tratament devine discriminare, în înțelesul art. 14 din Convenție, doar atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Prin Decizia nr. 820/2006, Curtea Constituțională a reținut că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului „tempus regit actum" nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări.

Pârâții au arătat că Ordinul de salarizare nr.885 din 2014 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Tustiție reprezintă act administrativ cu caracter individual, fiind legal, emis în aplicarea Legii nr. 284/2010, a Legii nr. 285/2010 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin legea nr. 283/2011.

Având în vedere faptul că prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 a fost abrogată expres Legea nr. 330/2009, rezultă că acei coeficienți de ierarhizare stabiliți de Legea nr. 330/2009 și care nu au fost aplicați niciodată, nu vor mai fi luați în considerare. Legea nr. 284/2010 stabilind un alt sistem de încadrare.

Pârâții au arătat că în anul 2011, în temeiul Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, practic s-a realizat o altă reîncadrare a personalului din sistemul bugetar.

Dacă până la data de 1 ianuarie 2011 trecerea într-o nouă tranșă de vechime în muncă și în funcție presupunea aplicarea unor procente cuprinse între 5% - 25% pentru vechimea în muncă și a unor procente cuprinse între 10% - 30% pentru vechimea în funcție, corespunzătoare tranșelor de vechime în funcție, cuprinse între 3-5 ani; 5-10 ani; 15 - 20 ani și peste 20 de ani, la indemnizația de încadrare brută lunară, după . Legii nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la data de 1 ianuarie 2011, odată cu reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, trecerea la o nouă tranșă de vechime în funcție și o nouă gradație (vechime în muncă) presupune aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară avută anterior, la data de 31 decembrie 2010, a unui procent de 2,5% pentru fiecare clasă de salarizare succesivă (art. 10 alin (5) din Legea cadru nr. 284/2010), cuantumurile sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru confidențialitate, precum și cuantumul sporului pentru condiții deosebite, rămânând neschimbate la nivelul datei de 31 decembrie 2010. (art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010).

În aplicarea noilor dispoziții legale, procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordinul de salarizare, prin care s-a procedat la încadrarea în clasa de salarizare (în raport de vechimea în funcție și gradația pentru vechimea în muncă) aferente funcției, potrivit art. 8 alin. (2) și art. 9 alin. (1) din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și art. 1 alin. (1) și (2), art. 12 alin. (2) și art. 2 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin legea nr. 283/2011.

Anterior datei de 1 ianuarie 2011, potrivit prevederilor art. 5 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în situația în care personalul a îndeplinit condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție și/sau în muncă, s-a acordat tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului (de 5,10,15, 20, 25 sau 30%) la salariul de bază din luna decembrie 2009.

În anul 2011, modalitatea de calcul a drepturilor salariate cuvenite în ipoteza menționată a fost diferită, legiuitorul reglementând în art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice împrejurarea că trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție sau în muncă se concretizează prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii dobândite, pentru fiecare clasă acordându-se o majorare cu 2,5% a indemnizației de încadrare brute lunare.

În anul 2012, dispoziția sus enunțată este menținută prin art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin legea nr. 283/2011, pârâții menționând că, în plus, alin. (2) al articolului sus menționat prevede: "în anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale «Justiție»".

Totodată, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal - bugetare, prevederile art. 6 din legea nr. 283/2011 se aplică și în anul 2013.

În anul 2014, potrivit art.l alin.l din O.U.G. nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice"cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bazâlindemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare."

Potrivit art.6 alin.l al aceluiași act normativ „ în anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la ari. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz.

Potrivit alin.2 al aceluiași articol în anul 2014, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție".

Pârâții au arătat că succesiunea în timp a modalităților diferite de calcul a drepturilor salariale, în ipoteza trecerii la o altă tranșă de vechime în funcție sau în muncă a determinat, inevitabil, apariția unor diferențe salariale între procurori care au aceeași vechime în muncă sau în funcție, fiind însă diferită data de la care s-a născut dreptul de a beneficia de majorări salariale: 2010 sau 2011 și 2012.

Pârâții au arătat că trecerea la o nouă construcție a sistemului de salarizare, bazată pe clase de salarizare, inaugurată prin . 1 ianuarie 2011, a unor dispoziții ale Legii nr. 284/2010, a avut repercusiuni (în plus sau în minus) și asupra cuantumului drepturilor salaríale de care beneficiază procurori aflați în situații aparent similare.

Astfel, diferența dintre indemnizația unui procuror care la data de 1 ianuarie 2011 a fost reîncadrat într-o anumită clasă de salarizare în funcție de vechimea în muncă și vechimea în funcție, avute până la această dată, și cea a altui procuror care trece în aceeași clasă de salarizare cu primul, dar, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, rezultă din modul de calcul al indemnizației, stabilit de lege.

Pârâții au arătat că prin ordinul de salarizare a cărei anulare se solicită, reclamantul a dobândit toate drepturile conform dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii acestuia.

Au mai susținut că Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010 sunt constituționale.

Pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În apărare, a susținut că nu se poate reține existența unei încălcări a principiului nediscriminării din moment ce persoanele la care se raportează reclamantul nu se află în situații analoge și comparabile cu aceasta.

A menționat că nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, practica Curții Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a considera că diferența de tratament devine discriminare, în înțelesul art. 14 din Convenție, doar atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Prevederea art. 14 din Convenție, așa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa (CEDO, Marea Cameră, hotărârea Thlimmenos c. G., 6 aprilie 2000,_/97) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale, or dreptul pretins de reclamant nu este un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.

Pârâtul a invocat Decizia nr. 820/2006 a Curții Constituționale și a susținut că dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului nu sunt aplicabile în speță, raportat la alin. (2) al aceluiași articol din Constituție.

A arătat că prin Decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/11) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei, hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjarian Âsmundsson c. Jslandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). Nu este suficient ca un reclamant să invoce existența unei „contestații reale" sau a unei „plângeri credibile". O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).

Pârâtul a arătat că Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 885 din data de 3 aprilie 2014 reprezintă un act administrativ cu caracter individual, legal și temeinic, emis în aplicarea Legii nr. 284/2010 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013.

A precizat că, în calitate de ordonator principal de credite, procurorul general este ținut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului din cadrul parchetelor.

A invocat prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din OUG nr. 103/2013, art. 10 alin. (5) art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare,

In aplicarea acestor texte legale, constatându-se că de la data de 1 aprilie 2014 reclamantul a trecut la o vechime în funcția de procuror de la 3 la 5 ani, s-a procedat la emiterea ordinului atacat nr. 885 din data de 3 aprilie 2014, prin care i s-a stabilit indemnizația de încadrare brută lunară de care urmează să beneficieze începând cu data de 1 mai 2014, astfel:

Pârâtul a prezentat succesiunea în timp a actelor normative privind salarizarea și a concluzionat în sensul că trecerea la o nouă construcție a sistemului de salarizare, bazată pe clase de salarizare, inaugurată prin . 1 ianuarie 2011, a unor dispoziții ale Legii nr. 284/2010, a avut repercusiuni (în plus sau în minus) și asupra cuantumului drepturilor salariale de care beneficiază procurori aflați în situații aparent similare.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata dobânzii legale la diferențele de sume solicitate, pârâtul a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând, în esență, că o condiție obligatorie a acordării daunelor interese moratorii (dobânda legală) este preexistenta unei convenții încheiată între părți. Or, în prezenta cauză nu există nici o convenție între reclamanți și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care dispozițiile privind dobânda legală nu își găsesc aplicabilitatea în speță.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.

A arătat că dispozițiile art.l din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului sunt aplicabile cauzei și a invocat Hotărârea CEDO în cauza Kechko contra Ucarinei prin care s-a statuat în sensul că, dacă petentul a îndeplinit condiția vechimii pentru acordarea majorării salariale, se poate spune că are o speranță legitimă să primească plata drepturilor cuvenite, raportat la îndeplinirea condiției de vechime. Curtea nu a acceptat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare ca o scuză pentru neîndeplinirea obligațiilor acestuia.

A susținut că, din coroborarea apărărilor de la puntele 1 și 3 din cuprinsul întâmpinării, rezultă că se recunoaște că există diferențe salariale între magistrații care au îndeplinit condiții de vechime în funcție sau în muncă similare, da se arată că aceste diferențe își găsesc izvorul în lege.

Legea nr.284/2010, în art.l, prevede expres că obiectul său constă în stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Or, această lege trebuia să asigure un nou sistem de salarizare, o nouă viziune legislativă asupra salarizării, însă, în realitate, legiuitorul (prin O.U.G. nr.1/2010, O.U.G. nr.80/2010, O.U.G. nr.84/2012, O.U.G. nr. 103/2013) a stabilit ultraactivitatea unor reglementări anterioare pentru anii 2011-2014, ceea ce a condus la imposibilitatea implementării Legii nr.284/2010 în forma în care a fost ea adoptată și, în final, la generarea unor situații discriminatorii și care nu au o justificare obiectivă.

A menționat că prin întâmpinarea depusă, nu se oferă nicio explicație pentru discriminarea existentă între drepturile salariale ale magistraților care au dobândit această calitate, după 1 ianuarie 2011, în baza dispozițiilor art.13 corob. cu art.16 din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor nr.303/2004, republicată (adică, sunt absolvenți ai Institutului Național al Magistratură) și cei care au dobândit calitatea de magistrat, după 1 ianuarie 2011, în baza dispozițiilor art.33 din Legea nr.303/2004, republicată (prin definitivare pe post).

Cu privire la solicitarea de obligare la plata diferențelor salariale, acordate cu drept de reactualizare cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, reclamantul a arătat că este adevărat că raportul de muncă al magistratului este unul sui generis, magistrații fiind numiți în funcție prin decret al președintelui României la propunerea C.S.M., însă, în baza acestui raport de muncă, magistrații își desfășoară activitatea și sunt remunerați, iar în caz de întâziere la plată au dreptul la dezdăunări cu titlu de daune moratorii.

Pârâtul C. Național pentru Combaterea Discriminării a formulat un punct de vedere prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, față de dispozițiile art. 16-20 din OG nr. 137/2000, arătând, în esență, că, din analiza dispozițiilor art. 27 din acest act normativ rezultă că CNCD poate fi citat numai în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și preciza poziția.

Astfel, a susținut că aspectele semnalate de reclamant creează prezumția unui tratament diferențiat aplicat prin comparație cu alte persoane aflate în situații comparabile cu a sa, neputându-se constata, din documentele anexate acțiunii, existența sau inexistența unei justificări obiective.

Cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză de M. H. R. a fost respinsă ca inadmisibilă prin Încheierea de ședință din 19.11.2014, soluția nefiind recurată.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamantul renunțând la administrarea probei cu interogatoriul.

Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:

Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și tardivității petitului 2 al cererii de chemare în judecată, invocate de pârâții P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea și P. de pe lângă Tribunalul Bihor prin întâmpinare, Curtea constată că sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că, deși nu sunt emitenții ordinului contestat, pârâții P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea și P. de pe lângă Tribunalul Bihor au legitimare procesuală pasivă raportat la petitele 5 și 6 ale acțiunii, având ca obiect plata drepturilor salariale solicitate de reclamant, în considerarea calității de ordonator secundar, respectiv terțiar de credite.

Referitor la excepția tardivității petitului 2 al cererii de chemare în judecată, va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât, deși formal, solicitarea ce formează obiectul acestui capăt de cerere ar constitui un petit distinct, în realitate, din lecturarea motivării în fapt și în drept, situația pretins discriminatorie invocată nu reprezintă altceva decât o critică de nelegalitate a Ordinului nr. 885/2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a cărui anulare se cere la punctul 3. Argumentele pârâților referitoare la împlinirea termenelor de prescripție și de decădere prevăzute la art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004 ar fi fost relevante numai în situația în care reclamantul ar fi solicitat anularea pentru nelegalitate a ordinului de salarizare emis la numirea în funcția de procuror, la data de 01.04.2011, or prin cererea de chemare în judecată nu a fost formulată o astfel de pretenție.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. Național pentru Combaterea Discriminării este întemeiată, întrucât, din analizarea dispozițiilor art. 27 din OG nr. 137/2000, rezultă că această instituție este citată numai în litigiile care se soluționează de instanța de drept comun și au ca obiect plata de despăgubiri pentru fapte de discriminare, procedura reglementată de textul legal menționat nefiind aplicabilă în prezentul litigiu de contencios administrativ în cadrul căruia se contestă un ordin de salarizare și care se desfășoară potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, Curtea reține că și în procedura prevăzută de dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000, inaplicabilă dealtfel în prezenta cauză, C. Național pentru Combaterea Discriminării este citat în calitate de expert în domeniul nediscriminării și nu în calitate de pârât, scopul citării fiind exclusiv acela de a-și prezenta punctul de vedere în legătură cu o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.

În concluzie, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. Național pentru Combaterea Discriminării iar pe cale de consecință, se va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fond, în fapt, se constată că reclamantul P. I. - C. a fost numit în funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea la data de 01.04.2011, prin Decretul nr. 387/29 martie 2011, în urma promovării examenului de admitere în magistratură din data de 25.11.2010, în baza dispozițiilor art.33 din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor nr.303/2004, republicată.

Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 885 din data de 3 aprilie 2014, reclamantul, procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, a fost încadrat în clasa de salarizare 99 corespunzătoare unei vechimi în funcție între 3 - 5 ani și gradației 4, beneficiind de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de încadrare lunară brută de 6,216 lei, un cuantum de 887 lei al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate și un cuantum de 887 lei al sporului pentru condiții deosebite de muncă.

Împotriva Ordinului nr.885/2014 emis de procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul a formulat, în termenul legal, contestație administrativă, care i-a fost respinsă prin Ordinul nr. 1084/2014.

În drept, Curtea constată că temeiul legal al încadrării reclamantului în clasa de salarizare 99, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 3 - 5 ani și gradației 4 îl constituie dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Capitolului I și Capitolului VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiași act normativ, precum și art. 1 alin. (1) și alin. (2), art. 6 alin. (2) și art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Astfel, potrivit art. 10 alin (5) din Legea nr. 284/2010 „Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare."

La Anexa VI a Legii nr. 284/2010, art. 8 alin. (2) prevede: „Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiției, de președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, de președintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel."

La Anexa VI a Legii nr. 284/2010, art. 9 alin. (1) prevede: „Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți în cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă."

În conformitate cu prevederile Art. 1 alin. (1) din OUG nr. 103/2013: „În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bazălindemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare."

Art. 1 alin. (2) din același act normativ prevede: „În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brutal salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 103/2013, „În anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr._, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr._, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr._, cu modificările ulterioare, după caz.", la alin. (2) al aceluiași articol stipulându-se în sensul că: „În anul 2014, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție".

Curtea reține că actul contestat în prezenta cauză, respectiv Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 885 din data de 3 aprilie 2014 reprezintă un act administrativ cu caracter individual, emis în temeiul și în aplicarea textelor legale citate anterior, impunându-se mențiunea că analiza legalității acestui act trebuie să se facă exclusiv prin raportare la aceste norme legale referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului din cadrul parchetelor.

Se observă însă, că toate criticile reclamantului, prezentate la punctul I din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu vizează nerespectarea de către pârâtul emitent al Ordinului nr.885/2014, a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, ci vizează chiar dispozițiile legale de care reclamantul este nemulțumit și a căror aplicare generează, în opinia sa, o situație discriminatorie.

Aceeași observație este valabilă și cu privire la criticile prezentate la punctul II din cuprinsul cererii de chemare în judecată care nu se circumscriu unor vicii de nelegalitate a ordinului contestat, ci exprimă nemulțumirea reclamantului față dispozițiile legale în materie de salarizare care permit o diferențiere salarială între între magistrații absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii și magistrații care au intrat în magistratură cu 5 ani vechime.

Or, instanța de contencios administrativ învestită cu o acțiune în anulare a unui act administrativ cu caracter individual, așa cum este ordinul în discuție, nu poate cenzura dispozițiile legale în temeiul și în aplicarea cărora a fost emis actul contestat, o asemenea analiză excedând sferei de competență a instanțelor judecătorești și fiind atributul exclusiv al Curții Constituționale care poate constata eventualul caracter discriminatoriu al unor dispoziții legale, prin raportare la art. 16 din Constituție, în condițiile Legii nr. 47/1992, republicată.

Dealtfel, se observă că argumentele prezentate de reclamant la punctul I din cuprinsul cererii de chemare în judecată sunt, în esență, aceleași cu cele expuse în motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 284/2010, coroborat cu art. 8 din Cap. VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2013 și cu art. 1 alin. 1 și 2 și art. 6 alin. 2 din OUG nr. 103/2013, invocată de reclamant, cu privire la care instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale prin Încheierea din 27 mai 2015.

De asemenea, argumentele prezentate de reclamant la punctul II din cuprinsul cererii de chemare în judecată sunt, în esență, aceleași cu cele expuse în motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 rep. coroborat cu Nota 1 a Cap. I al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 și cu art. 74 alin. 1 și art. 86 din Legea nr. 303/2004 rep., cu privire la care instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale prin Încheierea din 27 mai 2015.

În consecință, în limitele atribuțiilor constituționale și legale, Curtea va proceda la analiza Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 885 din data de 3 aprilie 2014, exclusiv prin raportare la dispozițiile legale în temeiul și în aplicarea cărora a fost emis, celelalte critici care se referă la pretinsul caracter discriminator al prevederilor legale în materia salarizării urmând a fi analizate de Curtea Constituțională în cadrul excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Astfel, se constată că prin ordinul în discuție s-a procedat la reîncadrarea reclamantului în clasa de salarizare, în raport de vechimea în funcție și gradația pentru vechimea în muncă aferente funcției.

La data emiterii ordinului criticat, reclamantul avea o vechime în muncă de 16 ani, 6 luni și 14 zile din care, vechime în funcția de procuror de 3 ani, student la Academia de Poliție - 3 ani, 10 luni, 8 zile și ofițer de poliție judiciară - 9 ani, 8 luni, 6 zile.

Potrivit art. 6 alin. (1) din OUG nr. 103/2013, citat anterior, în anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, după caz.

Aceste prevederi se aplică în mod corespunzător în anul 2014, potrivit art. 6 alin. (2) din aceeași ordonanță. mpersonalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale „Justiție".

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare, iar potrivit art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:

-gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții;

-gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1;

-gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2;

-gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3;

-gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4.

Întrucât de la data de 1 aprilie 2014 reclamantul a trecut la o vechime în funcția de procuror de la 3 la 5 ani, s-a procedat la emiterea ordinului contestat, prin care acestuia i s-a stabilit indemnizația de încadrare brută lunară de care urmează să beneficieze începând cu data de 1 mai 2014.

Analizând succesiunea în timp a actelor normative în materie de salarizare, Curtea reține că, anterior datei de 1 ianuarie 2011, potrivit prevederilor art. 5 alin. (3) din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în situația în care personalul a îndeplinit condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție și/sau în muncă, s-a acordat tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului (de 5, 10, 15, 20, 25 sau 30%) la salariul de bază din luna decembrie 2009.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

În anul 2011, modalitatea de calcul a drepturilor salariale a fost diferită, trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție sau în muncă concretizându-se prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii dobândite, pentru fiecare clasă acordându-se o majorare cu 2,5% a indemnizației de încadrare brute lunare.

În anul 2012, această a fost menținută prin art. 6 alin. (1) din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, prevederile aplicându-se în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale «Justiție»".

Totodată, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, prevederile art. 6 din Legea nr. 283/2011 se aplică și în anul 2013.

Pentru anul 2014 se aplică prevederile OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Din această analiză, Curtea constată, în acord cu pârâtul, că diferențele semnalate de reclamant sunt explicabile prin mecanismul diferit de calcul prevăzut în actele normative succesive, trecerea la un nou sistem de salarizare, bazat pe clase de salarizare, prin . 1 ianuarie 2011, a unor dispoziții ale Legii nr. 284/2010, având consecințe și asupra cuantumului drepturilor salariale de care beneficiază magistrații aflați în situații aparent similare.

În consecință, diferența dintre indemnizația unui procuror care la data de 1 ianuarie 2011 a fost reîncadrat într-o anumită clasă de salarizare în funcție de vechimea în muncă și vechimea în funcție, și cea a unui procuror care trece în aceeași clasă de salarizare cu primul, dar, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, nu rezultă din nerespectarea de către pârâtul emitent al ordinului contestat a prevederilor legale în materie de salarizare sau din calculul eronat al salariului, ci chiar din modul de calcul al indemnizației stabilit de lege. Aceeași concluzie este valabilă și în ceea ce privește diferența dintre salariul reclamantului care a dobândit calitatea de magistrat în baza dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 303/2004 și colegii săi care au dobândit această calitate în baza art. 13 coroborat cu art. 16 din aceeași lege, fiind absolvenți ai INM.

În condițiile în care modalitatea în care au fost determinate drepturile salariale ale reclamantului, prin ordinul atacat este în conformitate cu prevederile legale aplicabile iar diferența între indemnizația stabilită pentru reclamant și indemnizația stabilită pentru un procuror care a intrat în magistratură anterior datei de 1 ianuarie 2011nu rezultă din faptul că Ordinul nr. 885 din data de 3 aprilie 2014 ar fi fost emis cu nerespectarea legii, ci rezultă chiar din lege, Curtea nu poate reține nelegalitatea ordinului respectiv, iar pe cale de consecință nu poate dispune anularea acestui act administrativ.

În ceea ce privește diferența dintre indemnizația unui procuror care la data de 1 ianuarie 2011 a fost reîncadrat într-o anumită clasă de salarizare în funcție de vechimea în muncă și vechimea în funcție, și cea a reclamantului care a trecut în aceeași clasă de salarizare, dar, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, Curtea apreciază că în cauză nu s-ar putea reține o încălcare a principiilor egalității față de toți salariații și al remunerării egale, întrucât drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite în baza unor acte normative diferite față de colegii săi, admiși în magistratură anterior datei de 1 ianuarie 2011, în cauză fiind pe deplin aplicabil principiului „tempus regit actum”. Așadar, fiecare caz particular trebuie analizat în raport de dispozițiile legale aplicabile la momentul încadrării în altă gradație și clasă de salarizare, legalitatea și temeinicia stabilirii drepturilor salariale fiind raportate la normele în vigoare la momentul nașterii dreptului.

În ceea ce privește inegalitatea de tratament, Curtea reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că principiul egalității presupune identitate de soluții numai pentru situații identice. Or, în cauza de față, deși situația reclamantului este identică din punct de vedere al muncii prestate, vechimii în muncă și vechimii în funcție cu cea a colegilor săi admiși în magistratură anterior datei de 1 ianuarie 2011, drepturile salariale ale acestora în funcție de o altă încadrare în clasa de salarizare și gradație s-au născut sub imperiul unor reglementări normative diferite, astfel încât nu se poate trage concluzia că reclamantul este supus unei discriminări, de vreme ce acest drept trebuie privit și analizat prin prisma dispozițiilor legale aplicabile la acel moment.

Pe de altă parte, chiar și în condițiile în care s-ar aprecia că există un tratament diferențiat, acesta nu ar putea constitui un temei pentru anularea Ordinului nr. nr. 885 din data de 3 aprilie 2014, emis cu respectarea întrutotul a dispozițiilor legale, ele însele fiind generatoare de diferențe salariale care ar putea fi calificate drept eventuale discriminări.

Referitor la diferența salarială dintre persoanele care au dobândit calitatea de magistrat în baza dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 303/2004, așa cum este cazul reclamantului, și persoanele care au dobândit această calitate în baza art. 13 coroborat cu art. 16 din aceeași lege, în urma absolvirii INM, Curtea apreciază că aceasta nu constituie discriminare, întrucât stabilirea drepturilor salariale cuvenite fiecărui magistrat se face pe baza mai multor criterii, inclusiv vechimea în muncă, vechimea în magistratură și vechimea în funcție, care diferă de la o persoană la alta și care reprezintă, potrivit definițiilor din Legea nr. 303/2004, noțiuni distincte cu un conținut diferit, constituind așadar o justificare pentru diferența salarială în discuție.

Or, fiind vorba despre persoane care se află în situații diferite din perspectiva vechimii în muncă, vechimii în magistratură și vechimii în funcție, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, practica Curții Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a considera că diferența de tratament devine discriminare, în înțelesul art. 14 din Convenție, doar atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Referitor la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, Curtea apreciază că nu sunt aplicabile în cazul de față în care se pune în discuție cuantumul drepturilor salariale stabilite prin ordinul contestat.

În acest sens, este relevantă Decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/11) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintind că dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas contra Croației, Hotărârea din 20 mai 2010, par. 58). Tocmai de aceea, în cele mai cunoscute cauze ale Curții Europene a Drepturilor Omului privind salariile, sunt stabilite următoarele principii:

a.Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007: „Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum (...) O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în drept intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudență bine stabilită a instanțelor de judecată." .

b.Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005: „(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare....".

În această situație, întrucât nu se pot reține cauze de nelegalitate a ordinului contestat, Curtea apreciază că, eventualele diferențe salariale ar putea să fie recuperate numai cu titlu de despăgubiri pentru pretinsa discriminare, în condițiile în care aceasta ar fi dovedită pe cale unei acțiuni adresate instanței de drept comun.

Având în vedere argumentele expuse, Curtea apreciază că drepturile salariale cuvenite reclamantului, au fost stabilite în mod legal prin Ordinul nr. 885 din data de 3 aprilie 2014, motiv pentru care apreciază că petitele formulate la punctele 1, 2, 3, 4 și 7 din cererea de chemare în judecată sunt neîntemeiate, pe cale de consecință, în virtutea caracterului accesoriu, fiind neîntemeiate și petitele formulate la formulate la punctele 5 și 6 din cererea de chemare în judecată.

Din aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Respinge ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și tardivității invocate de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA și P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și respinge acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamantul P. I. C., cu domiciliul în Oradea, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județ Bihor, și P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 12, județ Bihor.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Curtea de Apel București.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2015.

Președinte, Grefier,

C. P. M. B.

Red./Thred.

Jud. C.P.

← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr....		Anulare act administrativ. Sentința nr. 1855/2015. Curtea de... →

Anulare act administrativ. Hotărâre din 10-06-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Hotărâre din 10-06-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI