Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 3052/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3052/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 1151/2/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3052/2015
Ședința publică de la 28 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul S. M. împotriva Deciziei civile nr. 1551/2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează atașarea dosarului de fond.
Contestatorul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea apreciază contestația în anulare, în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Este vorba despre consecințele unui act administrativ emis de Președintele ANAF, iar instanța de recurs a făcut o eroare materială întrucât în cauze identice a pronunțat o altă soluție.
Solicită casarea hotărârii de recurs, respingerea recursului și menținerea sentinței de fond. Depune note scrise.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA
Prin sentinta civila nr. 777/12.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ s-a admis actiunea formulata de reclamantul S. M. impotriva paratelor ANAF si GARDA FINANCIARA – COMISARIATUL GENERAL, s-a dispus anularea deciziei nr. 159/22.07.2011 si s-a dispus reintegrarea reclamantului in funcția publica de comisar clasa I grad profesional superior la Garda Financiara SMB detinută anterior deciziei indicate.
A fost obligata parata la plata in favoarea reclamantului a unei despagubiri egale cu salariile majorate, indexate si actualizate si cu celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit, incepand cu data de 22.07.2011 si pana la reluarea efectiva a raporturilor de serviciu.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca prin decizia mai sus indicata s-a dispus elibererea reclamantului din functia publica de comisar clasa I, grad profesional superior începând cu data de 25.07.2011, ca urmare a reorganizării Gărzii Financiare.
În esență instanța de fond a reținut ca emiterea deciziei de eliberare din funcție s-a emis fara avizul prealabil si conform al comisarului general, potrivit dispozitiilor art. 6 al. 1 din HG nr. 1324/2009.
Astfel, prin HG nr.566/2011, de modificare a HG nr.1324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, a fost redus numărul total de posturi și s-a modificat structura organizatorică la Garda Financiară, secțiile județene și cea a Municipiului București devenind entități fără personalitate juridică, ale căror competențe erau preluate de Comisariatul General al Gărzii Financiare.
HG nr.566/2011 a fost publicat în M.O. nr.405 din data de 09.06.2011 și fata de imprejurarea ca actul normativ nu prevede o data distincta privind ., rezulta ca aceasta s-a produs la data publicarii.
Instanta de fond a citat prevederile art. II din HG nr. 566/2011, dupa care a retinut ca termenul de 45 de zile prevazut in aceste dispozitii a expirat la 23.07.2011, perioada pana la care se aplicau prevederile HG nr. 1324/2009 (art. 6).
A concluzionat ca decizia nr. 159/2011 emisa de SMB a Garzii Financiare privind eliberarea reclamantului din functie este nelegala, fiind emisa in lipsa avizului conform prevazut de lege, care are caracter obligatoriu si nu poate fi suplinit de alte acte, cum ar fi referatul de aprobare a noii structuri organizatorice.
Instanta de fond a mai constatat ca la data emiterii deciziei contestate, respectiv 22.07.2011, Ordinul Presedintelui ANAF nr. 2253/2011 de aprobare a noii structuri pe sectii judetene, divizii, servicii, compartimente, precum si a numarului total de posturi pe aceste structuri, care a stat la baza emiterii deciziei de eliberare din functie, era suspendat prin Sentinta civila nr. 220/F/13.07.2011 pronuntata de Curtea de Apel Galati. Chiar daca reclamantul nu a fost parte in acel litigiu, nu se poate sustine ca parata nu avea obligatia de a tine cont de imprejurarea ca efectele actului in cauza erau suspendate pana la solutionarea pe fond a cauzei respective erga omnes, fiind vorba de un act cu caracter normativ, iar nu de un act administrativ individual.
A aratat ca si din aceasta perspectiva, decizia de eliberare din functie a reclamantului a fost emisa in mod nelegal.
Instanța de fond a reținut ca celelalte motive de nulitate invocate de reclamant sunt nefondate.
Decizia contestata a fost emisa ca urmare a HG nr.1324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, in baza Ordinului Presedintelui ANAF nr. 2253/2011 de aprobare a noii structuri pe sectii judetene, divizii, servicii, compartimente, precum si a numarului total de posturi pe aceste structuri, avand avizul favorabil al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici transmis cu adresa nr._/23.06.2011.
Prin urmare, eliberarea din functia publica s-a efectuat in acord cu prevederile art. 99 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 enuntate mai sus, fiind datorata reducerii personalului incadrat ca urmare a reorganizării institutiei publice angajatoare.
S-a organizat o testare profesionala in conformitate cu art. 100 al. 3 din legea si astfel parata si-a respectat obligatia de organizare a unui examen pentru departajarea functionarilor, fiind respectata procedura reglementata de legea nr. 188/1999.
Nu a retinut prevederile codului muncii invocate de reclamant deoarece sunt aplicabile dispozitiile legii nr. 188/1999 care au carcter special fata de cele ale codului muncii.
S-a considerat intemeiata si cererea de obligare a paratei la repunerea in situatia anterioara, respectiv la reintegrarea reclamantului pe postul detinut anterior eliberarii din functie si la plata de despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs ambele parate, solicitând modificarea in tot a sentintei atacate si respingerea actiunii reclamantului in ceea ce priveste capatul de cerere prin care s-a solicitat anularea deciziei ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva iar in subsidiar ca neintemeiata.
Recurentele au invocat faptul ca hotararea atacata a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, fiind incidente dispozitiile art. 304 pct. 9 cod procedura civila.
Recurenta ANAF a invocat ca instanța de fond nu s-a pronuntat pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa invocata prin intampinare, desi era obligata sa se pronunte pe aceata exceptie conform art. 137 cod procedura civila.
Recurenta Garda Financiara Comisariatul General a aratat ca nu se poate retine motivarea instantei de fond in sensul ca decizia contestata a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor legale pentru ca nu ar exista avizul conform al comisarului general al Garzii Financiare.
A aratat ca prevederile art. 6 al. 1 din HG nr. 1324/2009 au fost adoptate in contextul emiterii OUG nr. 105/2009 de modificare a legii nr. 188/1999, ordonanta care a fost declarata neconstitionala prin decizia nr. 414/2010 a Curtii Constitutionale.
De asemenea prin decizia sus invocata Curtea Constitutionala a statuat ca lipsirea de temei constitutional a actelor primare are drept efect incetarea de drept a actelor subsecvente emise in temeiul acestora si ca asa cum a mai retinut anterior in cazul constatarii neconstitutionalitatii unor acte abrogatoare acesta isi inceteaza efectele iar prevederile legale care au format obiectul abrogarii continua sa isi produca efectele.
Prin declararea neconstitutionalitatii dispozițiilor O.U.G. nr.105/2009, s-a revenit la forma art.6 alin. (1) din H.G. nr.533/2007, potrivit căruia "Secțiile județene și Secția Municipiului București sunt conduse fiecare de un comisar șef secție, ordonator terțiar de credite, care numește, angajează, promovează, sancționează și eliberează din funcție personalul de execuție din subordinea sa".
Așadar, in conținutul art.6 alin.(1) valabil ca urmare a declarării neconstitutionalitatii O.U.G. nr.105/2009, prin lipsirea de temei constituțional a art.6 alin.(1) in forma din H.G. nr.1324/2011, nu mai apare avizul conform al comisarului general.
In ipoteza in care s-ar aprecia ca avizul conform al comisarului general ar fi fost inca prevăzut de textul legal menționat mai sus, aplicând legea in spiritul sau un asemenea aviz exista si este reprezentat de referatul de aprobare nr.803.798/22.06.2011, intocmit chiar de către Comisariatul General al Gărzii Financiare, privind noua structura organizatorica a Gărzii Financiare, structura care cuprinde posturile ramase ca urmare a procesului de reorganizare.
Ambele recurente au sustinut ca nu poate fi reținuta motivarea instanței de fond in ceea ce privește caracterul normativ al O.P.A.N.A.F. nr.2253/2011, ale cărui efecte erau suspendate, pana la soluționarea pe fond a cauzei respective erga omnes, prin Sentința civila nr.220/2011 de către Curtea de Apel G..
Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr.2253/2011 nu poate reprezenta un act cu caracter normativ, intrucat acesta nu are o aplicabilitate generala, nu se adresează "erga omnes", ci se adresează unui număr restrâns si bine definit de subiecți, respectiv funcționarilor publici si personalului contractual din cadrul Gărzii Financiare.
Recurentele au facut trimitere si la practica judiciara, inclusiv a ICCJ prin care au fost respinse actiunile formulate impotriva OPANAF nr. 2253/2011.
De asemenea s-a aratat cu privire la faptul ca s-a dispus reintegrarea reclamantului pe functia detinuta anterior ca in prezent postul a fost supus reorganizarii si ca acesta este ocupat de un functionar public care a participat la examenul de testare profesionala si a obtinut un punctaj corespunzator.
S-a mai aratat ca de la data eliberarii din functie a intimatului reclamant salariile functionrilor publici nu au mai fost indexate, astfel ca nu exista temei pentru a se putea dispune plata unor drepturi de care reclamatul nu ar fi beneficiat nici data nu ar fi fost eliberat din functie.
In drept, recurentele au invocat dispozitiile art.304 pct.9 si 304/1 C.proc.civ.; Legea nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare; Legea nr.188/1999, r2, cu modificările si completările ulterioare; H.G. nr. 109/2009, cu modificările si completările ulterioare; H.G. nr.1324/2009, cu modificările si completările ulterioare.
La 24.02.2014 intimatul reclamant a depus intampinare prin care a invocat faptul ca nu se mai poate dispune reincadrarea sa intrucat a fost desfiintata institutia Garzii Financiare prin OUG nr. 74/2013.
Solicita insa mentinerea hotararii in ceea ce priveste anularea deciziei atacate si achitarea drepturilor salariale de la data eliberarii din functie si pana la da data desfiintarii Garzii Financiare, 31.09.2013.
Cu privire la faptul ca nu ar fi fost obligatoriu avizul conform pentru ca ar fi fost abrogate implict prevederile HG nr. 1324/2009, intimatul reclamant a invederat ca in acest caz decizia atacata ar avea o baza legala eronata ceea ce ar duce la anularea ei.
Referatul de aprobare nu paote fi apreciat ca un aviz conform.
Cu privire la caraxterul ordinului OPANAF nr. 2253/2011 a aratat ca oricum acest ordin a fost anulaat inrevocabil prin hotararea nr. 8970/2013 a Curtii de Apel Ploiesti in doarul nr._ .
Referitor la despagubiri a aratat ca acestea pot fi acordate in conformitate cu prevederile art. 106 al. 1 din legea nr. 188/1999.
ANAF are calitate procesuala pasiva fata de prevederile OUG nr. 74/2013.
Intimatul reclamant a depus practica judiciara.
Prin Decizia civilă nr. 1551/03.03.2014 a Curții de Apel București a fost admis recursul formulat de pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și GARDA FINANCIARĂ – COMISARIATUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 777/12.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, Modificând în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că motivele de nelegalitate ale actului administrativ de eliberare din funcție, avute în vedere de instanța fondului, nu pot fi reținute.
Astfel in privința lipsei avizului prealabil si conform al Comisarului general, acesta nu era necesar, pentru ca nu se poate aplica trunchiat un text de lege.
Decizia contestata a fost emisa de catre comisarul sef de sectie si nu de catre directorul coordonator, astfel ca dispozitiile HG nr. 1324/2009 nu erau aplicabile decat in masura in care acestea erau in concordanta cu prevederile legii nr. 188/1999 fara modificarile aduse prin OUG nr. 105/2009, act normativ ce a fost declarat neconstitutional prin decizia Curtii Constitutionale nr. 1629/2009.
In mod corect recurentele parate au invocat retinerile Curtii Constitutionale din decizia 414/2010 potrivit carora declararea ca neconstitutionale a unor acte normative primare au drept efect incetarea de drept a actelor subsecvente emise in temeiul acestora.
Prin urmare declararea ca neconstitutionale a prevederilor dispozitiilor OUG nr. 105/2009 prin care functionarii publici cu functii de conducere au fost inlocuiti cu directori coordonatori, care nu aveau statut de functionari publici si care au fost numiti in baza unui act emis in baza acestor dispozitii, respectiv art. 6 din HG nr. 1324/2009, atrage incetarea de drept a dispozitiilor textului indicat anterior, precum si reintrarea in vigoare a prevederilor art. 6 din HG nr. 533/2007, care nu impun nici avizul indicat de instanta de fond si nici conducerea sectiei Mun. Bucuresti a Garzii Financiare de catre un director coordonator care poate elibera din functie personalul de executie din subordinea sa.
Desi instanta de fond a citat prevederile art. 6 din HG nr. 1324/2009 nu a observat inadvertentele existente, respectiv faptul ca sectia nu era condusa de un director coordonator si acesta nu mai avea in subordine un director coordonator adjunct tocmai urmare a faptului ca OUG nr. 105/2009 a fost declarata neconstitutionala si implicit aceste functii au disparut.
De asemenea, a mai arătat Curtea că indicarea gresita a unui act normativ in cuprinsul deciziei nu atrage nulitatea acesteia.
Mai mult dispozitiile HG nr. 1324/2009 care nu aveau legatura cu prevederile OUG nr. 105/2009, care au ramas in continuare in vigoare.
De asemenea au fost interpretate eronat si prevederile art. II din HG nr. 566/2011, deoarece al. 2 al acestui articol se refera la activitatea Garzii Financiare si nu la numirea in functii, incadrarea si eliberarea din functii.
Este adevarat ca incadrarea in noile functii se face in termenul de 45 de zile prevazut la al 1 al aceluiasi articol, ceea ce inseamna ca si eliberarile din functiile anterior detinute se fac in aceeasi perioada insa tinand cont de actele normative astfel cum erau in vigoare anterior, ori art. 6 al HG nr. 1324/2009 nu mai era in vigoare in forma in care a fost adoptat urmare a admiterii exceptiei de neconstitutionalitate a OUG nr. 105/2009, fiind in vigoare in forma anterioara adica aceea din art. 6 din HG nr. 533/2007.
Functiile de director coordonator si director coordonator adjunct nu au existat decat in perioada de la adoptarea OUG nr. 79/2009 si 105/2009 si pana la declararea ca neconstitutionala a ultimei ordonante.
Prin urmare in iulie 2011 nu se mai putea retine ca dispozitiile art. 6 din HG nr. 1324/2009 mai erau in vigoare in forma in care acest act normativ a fost adoptat.
In acest context nu mai sunt analizate si sustinerile recurentelor referitoare la existenta avizului prin referatul de aprobare nr._/22.06.2011.
Referitor la OPANAF nr. 2253/2011, a reținut instanța de recurs că acest ordin are caracter de act administrativ cu caracter individual si nu normativ, astfel incat suspendarea lui printr-o sentinta civila a Curtii de Apel Galati nu are nicio relevanta cu privire la situatia reclamantului.
Reclamantul a invocat in favoarea sa dispozitiile si motivarea sentintei civile nr. 209/12.06.2012 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti in dosarul nr._, insa aceasta sentință a fost modificata in recurs, în sensul ca a fost respinsa cererea de chemare in judecata si cererile de interventie formulate in fata instantei de fond (a se vedea solutia de la fila 59 din dosarul de recurs depusa chiar de catre acesta), ceea ce inseamna ca instanta de recurs nu a considerat ordinul respectiv ca fiind unul normativ, pentru care era obligatorie publicarea sa, ci individual.
Caracterul individual rezida din faptul ca prin acesta se aproba structura organizatorica a unei entitati determinate Comisariatul General al Garzii financiare si a sectiilor judetene si a Mun. Bucuresti si se aplica numai functionarilor publici si personalului contractual al Garzii Financiare, deci unei categorii de subiecti strict determinata.
Fiind vorba de un act administrativ cu caracter individual nici suspendarea acestuia printr-o sentinta . care reclamantul nu a fost parte, nu are nicio relevanta in cauza de fata si nu poate atrage nulitatea deciziei contestate de reclamant.
In privinta celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamant, Curtea a apreciat că in mod corect instanta de fond le-a apreciat ca fiind nefondate.
Împotriva Deciziei nr. 1551/2014 a Curții de Apel București a promovat calea extraordinară de atac a contestației în anulare contestatorul Ș. M., invocând incidența dispozițiilor art. 318 teza I C..
Arată contestatorul în motivare, că admiterea recursurilor de către instanța Curții de Apel București este rezultatul unei erori materiale, așa cum se prevede la art.318 din vechiul Cod de Procedură Civilă, astfel că se impune desființarea Deciziei nr.1551/2014 și, pe cererile de recurs, respingerea recursurilor celor două pârâte, menținând soluiția instanței de fond, respectiv sentința civilă nr.777/2013 a Tribunalului București.
Arată contestatorul că prin sentința instanței de fond s-a reținut că la data emiterii deciziei prin care a fost eliberat din funcție, OPANAF nr.2253/2011 era suspendat până la soluționarea pe fond a contestației, prin Sentința civilă nr.220/F/13.07.2011 pronunțată de Curtea de Apel G., având aplicabilitate "erga omnes", fapt pentru care în mod corect a hotărât că eliberarea din funcție a fost emisă în mod nelegal.
Astfel, Curtea de Apel București, la termenul de judecare a recursurilor introduse de cele două pârâte, trebuia să țină cont de faptul că la acea dată OPANAF nr.2253/2011 era anulat definitiv și irevocabil prin Hotărârea nr.209/2012 a Curții de Apel Ploiești și să respingă acțiunea pârâtelor, ca nefondată.
Admiterea recursurilor este rezultatul unei erori materiale, deoarece instanța de recurs trebuia să țină cont de soluția Curții de Apel Ploiești.
Totodată, referitor la o situație identică cu cea a contestatorului, fiind vorba despre un coleg din Garda Financiară, dl.S. D. I., Curtea de Apel București, conform Hotărârii nr.824/06.02.2014 din dosarul nr._, a respins recursurile pârâtelor și a menținut sentința instanței de fond referitoare la anularea deciziei de eliberare din funcție.
Mai arată contestatorul că aceeași Curte de Apel București, prin Hotărârea nr.2967/10.04.2014 dată în dosarul nr._, a procedat identic în ceea ce privește eliberarea din funcție a altui coleg, dl. V. D., menținând sentința instanței de fond referitoare la anularea deciziei de eliberare din funcție.
Prin Hotărârea nr.4282/26.05.2014 dată în dosarul nr._, tot Curtea de Apel București a soluționat recursul introdus împotriva unei hotărâri a instanței de fond care a anulat decizia de eliberare din funcție a altui coleg, dl.B. G., recurs soluționat de asemenea favorabil.
În consecință, arată contestatorul că se impune să se constate că Hotărârea nr. 1551/2014 a Curții de Apel București este rezultatul unei erori materiale, fiind necesară desființarea acesteia, respingerea recursurilor introduse de pârâte ca neîntemeiate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Arată că, în aprecierea sa, nu se pot admite soluții diferite în cauze absolute identice și judecate de aceiași instanță. În cazul său instanța a comis o gravă eroare materială, fapt ce a condus la încălcarea dreptului meu la o justiție echitabilă.
Conform jurisprudenței constante a CEDO, incertitudinea jurisprudențială este de natură a reduce încrederea justițiabililor în justiție și contravine principiului securității raporturilor juridice ca element esențial al preemitenței dreptului. Dacă normele juridice nu sunt rodul imaginației unei persoane, ci sunt rezultatul experienței acumulate de o societate aflată într-un anumit stadiu de dezvoltare, atunci hotărârile judecătorești care transpun normele juridice la cazuri concrete trebuie să valorifice jurisprudența anterioară, neputând fi lăsate la infinit în voia hazardului.
Un argument deosebit de relevant în sprijinul afirmației de mai sus îl constituie principiile dreptului roman, care au rămas și în prezent valabile în sistemele de drept romano-german și anglo-saxon, tocmai datorită cristalizării lor printr-o practică îndelungată și unitară, menționând în acest sens principiul loriga invetérate diuturna consuetude opinión juris necesitatis, care prezintă o relevanță deosebită în speță.
Noțiunea de proces echitabil presupune ca dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectele de drept soluționate, să aibe un caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.
De altfel, problema practicii neunitare a instanțelor de judecată își găsește corespondent și în dispozițiile art.519 din Codul de Procedură Civilă.
Conform textului de lege, instanțele sesizate cu probleme de drept care nu au primit o dezlegare unitară în practică, vor sesiza înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părților sau din oficiu, în vederea pronunțării unei hotărâri asupra problemei respective, urmând ca aceasta să fie obligatorie pentru instanțele ce vor fi sesizate ulterior cu această problemă.
Arată contestatorul că în cauza sa este aplicabilă puterea de lucru judecat, care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă, că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând contestația în anulare prin raportare la prevederile art. 318 C., Curtea o va respinge ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 C., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Așadar, două sunt ipotezele în care decizia instanței de recurs poate fi desființată, pe cale extraordinară, respectiv: atunci când pronunțarea acesteia a avut loc în urma unei erori materiale sau, atunci când instanța de recurs omite din greșeală să cerceteze unul dintre motivele de casare.
Având în vedere că în prezenta contestație s-a invocat doar incidența primului motiv prevăzut de art. 318 C., Curtea se va rezuma la analiza exclusivă a acestuia.
De-a lungul timpului s-a discutat intens, atât în practică cât și în doctrină, în sensul definirii noțiunii de „eroare materială”.
În ultimii ani însă, s-a cristalizat o opinie în această privință, în sensul că textul art. 318 C. are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul depus rezulta depunerea prin poștă în termenul de declarare a căii de atac, anularea recursului ca neregulat deși îndeplinea condițiile de formă, anularea ca netimbrat, deși dovada achitării taxei judiciare de timbru exista la dosar, etc. S-a concluzionat, totodată, că pentru verificarea acestor greșeli nu este necesară o reexaminare a fondului ori o reapreciere a probelor, iar greșeala materială trebuie să fie evidentă.
Unanim însă, s-a stabilit că niciodată nu poate face obiect al contestației întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. existența unei erori de judecată.
Astfel, pe calea contestației în anulare speciale nu se poate invoca stabilirea eronată a situației de fapt, ori greșita interpretare a unui text de lege, încălcarea unor norme de procedură ori eronata aplicare a unei norme de drept material.
Revenind la obiectul prezentei contestații în anulare, se observă că contestatorul își întemeiază cererea pe existența unei practici anterioare a instanțelor de judecată, în sens contrar deciziei atacate, practică ce nu a fost avută în vedere și nici urmată de instanța de recurs.
Curtea va reține, în primul rând, că practica judiciară nu este, în dreptul român, izvor de drept.
În mod evident, este de preferat ca practica să fie unanimă, dar în lipsa unei decizii în interesul legii pe o anumită problemă de drept, ori a unei decizii obligatorii a unei instanțe europene în același sens, dispoziții ce sunt obligatorii pentru toate instanțele judecătorești, nu poate fi invocată în fața unei instanțe de judecată practica unei alte instanțe decât cu titlu exemplificativ, judecătorul fiind liber și suveran în interpretarea și aplicarea legii.
În al doilea rând, Curtea va observa că nesocotirea practicii judiciare nu poate, sub nicio formă, prin raportare la cele enunțate anterior, să fie apreciată drept eroare/ greșeală materială evidentă ci poate, cel mult, să aibă legătură cu eroarea de judecată, care nu face însă obiectul art. 318 C..
În al treilea rând, Curtea va reține că în măsura în care contestatorul aprecia că instanța de recurs era ținută de soluțiile date de alte instanțe, avea posibilitatea să invoce puterea de lucru judecat a acelor hotărâri judecătorești în calea de atac a recursului.
Prin aceea că nu a procedat astfel, se confirmă, o dată în plus, faptul că sentințele avute în vedere nu se impun cu puterea lucrului judecat în prezentul litigiu, având doar forța unui exemplu de practică, cu titlu orientativ pentru magistratul care judecată.
În orice caz, nici greșita apreciere a incidenței puterii de lucru judecat nu reprezintă eroare materială, în sensul art. 318 C., neputând face obiect al contestației în anulare, în realitate și aceasta reprezentând tot o eroare de judecată, ce nu poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac.
Toate celelalte alegații ale contestatorului, cu privire la practica CJUE și CEDO, urmează a fi înlăturate de instanță ca lipsite de relevanță, Curtea apreciind că nu au legătură cu incidența art. 318 C., care produce efectele și nu a fost declarat nici neconstituțional și nici contrar normelor europene.
Pentru toate aceste considerente, Curtea prin raportare la prevederile art. 318 C., constată că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei erori materiale evidente, de natură a justifica anularea unei decizii intrată în puterea lucrului judecat, motiv pentru care în temeiul art. 320 C. va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul S. M. împotriva Deciziei civile nr. 1551/2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.05.2015.
Președinte Judecător Judecător
A. P. R. I. CARPENAMER J.
Grefier
M. PADUREANU
Red./tehn A.P./ 2 ex – 29.07.2015
Jud.recurs: C. P., I. C. G., C. M. F.- C.-SCAF
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL | Splaiul Independenței nr. 5, sectorul 4 E-mail:luminița_ _ Web: http://www.cab1864.eu; http://noulportal.just.ro/ Tel: (+4-_; Fax: (+4-_ Operator de date cu caracter personal nr. 2933 |
DOSAR NR._
Data: 17.04.2015
TERMEN: 28.05.2015
Sub sancțiunea amenzii
Către, TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA a II a COINTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
București ., sector 3
În vederea soluționării contestației în anulare formulată de contestatorul S. M. împotriva Deciziei civile nr. 1551/2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)”, revenim cu adresă și vă solicităm ca până la termenul din 28.05.2015 să înaintați dosarul de fond nr._ .
Președinte Grefier
A. P. M. P.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1360/2015. Curtea de... | Anulare act administrativ. Hotărâre din 10-06-2015, Curtea de... → |
|---|
