Anulare act administrativ. Hotărâre din 24-02-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 6249/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 10.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamanta S. P. ENERGY RO S.R.L., cu sediul în Sector 1, București, .. 30A, ., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, cu sediul în Sector 2, București, .. 3, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns reclamanta S. P. ENERGY RO S.R.L. prin reprezentant convențional, avocat Hnatec T., în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosarul cauzei (fila 3) și pârâta A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, prin reprezentant convențional, consilier juridic P. I., care depune delegație de reprezentare în ședință publică.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, la data de 4.12.2014, prin compartimentul Registratură, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, la data de 15.01.2015, prin compartimentul Registratură, reclamanta a depus interogatoriu, la data de 10.02.2015, prin compartimentul Registratură, reclamanta a depus cerere precizatoare/modificatoare a cererii de chemare în judecată, după care,
Reclamanta, prin reprezentant convențional, învederează instanței că cererea depusă în ziua ședinței prin e-mail este o cerere precizatoare și totodată modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care înțelege să modifice prin adăugire pe capătul 2 al cererii, în sensul în care dacă se va dispune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în primul rând solicită repararea în natură, respectiv ca pârâta să regularizeze situația și să îi acorde nr. de certificate verzi între data emiterii deciziei și data soluționării dosarului și, doar în subsidiar, să fie acordat petitul inițial, respectiv contravaloarea acestor certificate, cu titlu de despăgubire. Arată că a comunicat un exemplar al acestei cereri și pârâtei. Învederează că în cererea de chemare în judecată are 3 capete de cerere, pe capătul 2 al cererii înțelege să adauge un subpetit, respectiv lit. c) – obligarea ANRE la regularizarea nr. de certificate verzi cuvenite în temeiul Ordinului nr. 42 și nr. de certificate verzi primite efectiv în temeiul deciziei, de la data emiterii deciziei, respectiv 1 iulie până la data emiterii de către pârâtă a unei noi Anexe de decizie.
Pârâta, prin reprezentant convențional, învederează că această modificare a cererii de chemare în judecată încalcă dispozițiile art. 204 Cod de procedură civilă care stipulează că o astfel de modificare se poate face până la primul termen, adică azi 10.02.2015. Astfel, apreciază că reclamanta este decăzută din dreptul de a-și mai modifica cererea la primul termen de judecată.
Reclamanta, prin reprezentant convențional, consideră că instanța ar trebui să aprecieze dacă să dea curs dispozițiilor art. 204 Cod de procedură civilă, respectiv să se procedeze la comunicarea cererii precizatoare și să pună în vedere pârâtei să depună întâmpinare și să verifice timbrajul și de abia după aceea să se pună în discuție incidentele procedurale precum decăderea sau excepțiile care au fost invocate. Învederează că interpretează dispozițiile art. 204 Cod de procedură civilă în sensul că o cerere modificatoare poate interveni la primul termen de judecată, altfel spus, care ar fi vătămarea că a formulat-o cu o zi înainte de primul termen de judecată sau la chiar primul termen de judecată la care a fost legal citată. Arată că la dosarul cauzei se află comunicată această cerere, trimisă prin e-mail înainte de ședința de judecată. Chiar și în această situație, pe care o consideră rigidă și absurdă, dacă se apreciază necesară manifestarea de voință înainte de primul termen de judecată, această condiție ar fi îndeplinită, pentru că dacă ședința începe la ora 12, atunci cererea modificatoare a fost comunicată anterior. Arată că este îndeplinită condiția art. 204 Cod de procedură civilă și poate să formuleze în termen această cerere prin care adaugă un subpetit cererii de chemare în judecată inițială.
Curtea, deliberând, apreciază că cererea completatoare a fost depusă în termenul prevăzut de lege la art. 204 Cod de procedură civilă, respectiv până la primul termen de judecată inclusiv, prin urmare, respinge excepția de decădere din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată.
La interpelarea instanței cu privire la faptul dacă solicită amânarea cauzei pentru a formula întâmpinare la cererea precizatoare sau se poate pune în discuție excepția tardivității formulată prin întâmpinare, pârâta, prin reprezentant convențional, învederează că din punctul acesteia de vedere se poate trece la discutarea excepției.
Reclamanta, prin reprezentant convențional, învederează că în ceea ce privește excepția invocată prin întâmpinare a solicitat administrarea unui probatoriu reprezentat de un interogatoriu și solicită încuviințarea acestui mijloc probatoriu. Învederează că în cronologia acestui raport juridic dedus judecății, pârâta a înțeles să se comporte abuziv și cu rea credință. Arată că nici la momentul la care a emis această decizie și nici ulterior, nu a făcut cunoscut subiectului de drept că există o derogare de la legea contenciosului administrativ, în sensul că ar fi putut să atace. Astfel, dacă decizia a fost emisă la data 1.07, fără a se indica modalitatea de contestare a acestui act administrativ, reclamanta formulează plângere prealabilă la data de 22.07, iar la data de 29.07 i se răspunde, creându-se aparența soluționării unei plângeri prealabile, pentru ca acum să se invoce excepția tardivității. Arată că pârâta în mod constant, dacă nu se formulează plângere prealabilă, invocă excepția inadmisibilității, dacă se formulează plângere prealabilă și, evident termenul prevăzut de art. 5 este depășit, pentru că nu se poate altfel, vine și spune că nu trebuia să formulezi plângere prealabilă, trebuia atacată direct în termen de 30 zile și atunci cererea ar fi tardivă. Acestea sunt aspecte factuale, iar cele 7 întrebări din interogatoriu vizează exclusiv problematica excepției tardivității. Apreciază că acest mijloc probatoriu este util soluționării excepției, motiv pentru care, în temeiul art. 13 și 22 din Codul de procedură civilă, dar și art. 6 din CEDO, solicită încuviințarea acestei probe și să dispună pârâtei să răspundă la întrebările formulate în interogatoriu. Consideră că acest demers este util, mai ales pentru a vedea care este optica pârâtei, avea sau nu obligația de a motiva actul administrativ în coordonatele pe care le-au stabilit și instanțele de judecată, a soluționat sau plângerea prealabilă atunci când i s-a comunicat o adresă oficială la data de 29.07, pentru că nu a oferit un răspuns în acest sens prin întâmpinarea formulată.
Pârâta, prin reprezentant convențional, învederează că nu se poate admite interogatoriul în contradovedirea excepției invocate de către aceasta, pentru că nu vorbim de fapte personale, ci de niște prevederi legale care se aplică sau nu se aplică. Nu poate fi vorba de vreun fapt personal al autorității, există pur și simplu o legislație aplicabilă. Apreciază că nu se impune administrarea acestei probe în dovedirea excepției de tardivitate, mai ales că există și o practică a Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde întotdeauna s-a precizat că în astfel de cauze este vorba de o legislație specială care derogă de la legislația comună.
Curtea, deliberând, respinge proba cu interogatoriu solicitată de către reclamantă ca inadmisibilă, pentru că acesta nu se referă la fapte personale, din cele 7 întrebări formulate în cadrul interogatoriului reiese că se dorește aflarea de la pârâtă a naturii juridice a răspunsului la plângerea prealabilă, interpretarea unor dispoziții legale, chestiuni care exced sferei de incidență a unei atare probe propuse, care se referă la fapte personale.
Curtea pune în discuție excepția tardivității acțiunii în contencios administrativ formulată de către pârâtă prin întâmpinare.
Pârâta, prin reprezentant convențional, învederează că potrivit dispozițiilor OUG nr. 33/2007 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 160/2012, deciziile emise de președintele autorității pot fi contestate în termen de 30 zile de la data la care au fost notificate părțile interesate la Curtea de Apel București. Arată că este vorba de o prevedere specială care derogă de la Legea contenciosului administrativ având în vedere domeniul special, și anume domeniul energiei electrice. Învederează că a depus la dosarul cauzei dovada din care rezultă că a transmis decizia în cauză în data de 2.07, a doua zi după ce a fost emisă decizia, primind în acest sens și o confirmare din partea reclamantei că au primit decizia. Ca urmare, învederează că raportat la data la care s-a formulat cererea de chemare în judecată, aproximativ la 3 luni de la data emiterii deciziei, este evident că această cerere de chemare în judecată este tardivă. Arată că întotdeauna când actele administrative emise de aceasta au fost atacate cu depășirea termenului special prevăzut de lege, acțiunile au fost respinse ca tardive. Aceasta este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în aceste cazuri, dar și de fiecare dată când există o legislație specială, făcându-se aplicarea acesteia și nu a legislației generale. Solicită admiterea excepției tardivității, cererea de chemare în judecată nefiind formulată în termenul prevăzut de OUG nr. 33/2007. În ceea ce privește susținerile reclamantei cu privire la faptul că s-ar fi formulat o plângere prealabilă, chiar și în această situație, dacă s-ar calcula termenul de la data la care s-a răspuns la această plângere prealabilă, au trecut două luni de la acest moment până la formularea cererii de chemare în judecată. Oricum ar fi interpretat acel articol, apreciază cererea ca fiind tardivă.
Reclamanta, prin reprezentant convențional, solicită respingerea excepției invocată de către pârâtă având în vedere motivarea învederată în răspunsul la întâmpinare. Arată că prevederile art. 5 alin. 7 din OUG nr. 33/2007 nu pot fi interpretate în sensul dorit de către pârâtă, și anume că printr-o prevedere specială, derogatorie, s-ar fi eliminat parcurgerea plângerii prealabile. Și-a întemeiat apărările în primul rând pe norme de tehnică legislativă, făcând vorbire de Legea nr. 24/2000 care cere ca în ipoteza unei derogări de la lege să se folosească o formulă sacramentală, fapt ce legiuitorul a înțeles să îl facă și a făcut trimitere la Legea nr. 554/2004 în care se folosește spre exemplu: „prin derogare de la…”, dar chiar și actul normativ pe care se întemeiază această excepție la art. 7 alin. 3 din OUG nr. 33/2007 care stipulează „prin excepție de la legea cadru”. Astfel, dacă s-ar fi dorit o derogare de la Legea contenciosului administrativ s-ar fi folosit o formulă sacramentală în acest sens pentru a elimina orice fel de dubiu. Învederează că acest articol ar putea fi interpretat în sensul în care instituie posibilitatea subiectului de drept, destinatarul unei decizii sau ordin ANRE, să formuleze, fără a mai parcurge această procedură prealabilă. Însă, dacă alege să nu uzeze de această cale procedurală, având în vederea că tot ceea ce nu este interzis este permis de lege, poate să parcurgă și această procedură prealabilă și să ofere autorității administrative posibilitatea de a reveni asupra legalității și de a dispune în acest sens revocarea. Reiterează faptul că același act normativ prevede la art. 5 alin. 3, așadar anterior art. 5 alin. 7, faptul că aceste ordine și decizii sunt obligatorii până nu sunt anulate câtă vreme nu au fost revocate de emitent. Învederează că revocarea unui act administrativ este de esența plângerii prealabile, pentru că subiectul de drept reclamă acest lucru autorității emitente, iar aceasta, în măsura în care admite argumentele de nelegalitate, nu poate decât să dispună revocarea atâta vreme cât acest act nu a intrat în circuit și nu a produs efecte juridice. Astfel, nu este un articol care să înlăture posibilitatea parcurgerii plângerii prealabile și aceasta a înțeles să o facă. În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia că există un termen de prescripție derogatoriu, învederează că este incident art. 11 alin. 2 care stipulează că poți formula cerere de chemare în judecată și cu depășirea termenului de prescripție. În contencios este termen de 6 luni, iar dacă se admite derogarea prin OUG nr. 33, ar însemna un termen de prescripție de 30 zile. Se poate formula și cu depășirea termenului de prescripție, însă nu mai târziu de un an de zile de la data emiterii actului. Face trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care face vorbire de obligativitatea autorității administrative de a motiva în fapt și în drept decizia emisă, de a arăta subiectului de drept care este calea de contestare și care sunt condițiile. Învederează că decizia care face obiectul cauzei dedusă judecății nu include nici un fel de referire la posibilitățile de contestare. Arată că prescripția vine să sancționeze pasivitatea subiectului de drept, ori în acest caz, dacă la data de 02.07 a primit această decizie, a formulat o plângere prealabilă la data de 22.07, iar la data de 29.07 i s-a răspuns de către pârâtă „În acest sens, cu privire la plângerea dumneavoastră prealabilă, suntem în măsură să vă comunicăm legalitatea care rezidă din lege.” Astfel, pârâta, nu numai că nu a indicat în ce condiții se poate contesta actul administrativ care face obiectul acestei pricini, dar a creat și aparența soluționării unei plângeri prealabile. Dacă pe data de 02.07 a început să curgă un termen de 30 zile, iar reclamanta a formulat plângere în data de 22.07, pe data de 29.07, dacă i s-ar fi spus de către pârâtă că nu este nevoie să facă plângere prealabilă și că este incident un articol derogatoriu, reclamanta ar fi fost în măsură să formuleze această acțiune când ar fi avut într-un fel confirmarea că nu trebuie să formuleze plângere prealabilă. Acest lucru nu a fost făcut, pârâta a dat astfel dovadă de rea-credință, pentru că în acest fel se preconstituie un incident procedural. Învederează că dacă nu este plângere prealabilă pentru că nu mai este permisă de dispozițiile OUG nr. 33/2007, actul acesta, manifestarea sa de voință, dacă nu este plângere prealabilă, nu poate fi considerată decât petiție și atunci, având în vedere și dispozițiile OUG nr. 27/2002, dar și o speță de la Înalta Curte de Casație și Justiție care a reținut că o cerere, chiar dacă este informă, chiar dacă este greșit denumită și greșit adresată unei autorități, există posibilitatea acelei autorități să comunice. Astfel, în ultimă instanță, dacă pârâta ar fi apreciat că nu este vorba de o plângere prealabilă, ar fi trebuit să o comunice către instanța competentă. Acel articol, care nu crede că este special pentru că nu vine să instituie o competență exclusivă, oricum competența revine Curții de Apel București raportat la normele de drept comune în contencios, pentru că aici este sediul pârâtei, care este autoritate centrală, iar termenul de 30 zile conferă o posibilitate subiectului de drept, iar nu o interdicție. Solicită amânarea pronunțării pentru a putea depune jurisprudență.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției.
CURTEA,
Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, urmează să amâne pronunțarea pentru data de 24.02.2015.
Pentru aceste motive,
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 24.02.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. Patraș I. C. B.
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 500
Ședința publică de la 24.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află pronunțarea în cauza de contencios administrativ privind pe reclamanta S. P. ENERGY RO S.R.L., cu sediul în Sector 1, București, .. 30A, ., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, cu sediul în Sector 2, București, .. 3, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, în aceeași compunere, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, față de dispozițiile art. 396 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 24.02.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 14.10.2014 ,reclamanta S. P. Energy RO S.R.L., în contradictoriu cu A. Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat ca prin hotaraea ce se va pronunta sa se dispuna urmatoarele:
1.Anularea deciziei ANRE nr._ din data de 29.07.2014, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă;
2.Anularea partială a deciziei, respectiv anularea Anexei reprezentând parte integrantă a deciziei și:
a.obligarea ANRE la emiterea unei noi anexe în considerarea indicatorilor specifici prevăzuți de Ordinul ANRE nr. 42/2011 1 (aplicabil la data depunerii documentației de acreditare cu nr._/16.10.2013),
b.obligarea ANRE la înlocuirea în cuprinsul deciziei a tuturor referirilor la prevederile Ordinului nr._ 2 cu prevederile corespunzătoare ale Ordinului nr. 42/2011;
c.obligarea ANRE la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea certificatelor verzi pe care reclamanta nu le primește de la momentul 1.07.2014 (momentul emiterii deciziei de acreditare) și până la momentul emiterii de către ANRE a unei noi anexe, în conformitate cu punctul a. de mai sus.
3.în ipoteza respingerii capătului de cerere de la pct. 2, obligarea ANRE la achitarea de despăgubiri către reclamanta în cuantum de 2.424.384 Euro (în raport de o valoare minimă a unui certificat verde de 29,28 Euro), respectiv 4.938.771 Euro (raportat la o valoare maximă a unui certificat verde de 59.647 Euro), sumă reprezentând prejudiciul generat în patrimoniul S. ca urmare a aplicării în mod nejustificat/nelegal a indicatorilor prevăzuți de Ordinul ANRE nr. 48/2014;
4.Obligarea ANRE la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată prilejuite de judecarea prezentei pricini.
In motivare ,reclamanta a expus pe larg argumentele care ,in opinia sa ,sunt de natura a conduce la admiterea actiunii ,astfel cum a fost formulata.
Pârâta A. Națională de Reglementare în domeniul Energiei a formulat intampinare ,prin care a invocat excepția tardivității acțiunii în contencios administrativ ,iar pe fondul cauzei ,a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In sustinerea exceptiei ,parata a invocat dispozitiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energie, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012 ,care stabilesc faptul că deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la data la care au fost notificate părților interesate.
Astfel, prin derogare de la dispozițiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, OUG nr. 33/2007 stabilește un alt termen de introducere a cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ emis de către ANRE.
Decizia președintelui ANRE nr. 1532/01.07.2014 privind acreditarea CEF Nenciulești apartinând S.C. S. P. Energy RO S.R.L. pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi a fost notificată reclamantei în data de 01 iulie 2014.
Reclamanta a formulat actiune împotriva Deciziei nr. 1532/01.07.2014 la data de 14.10.2014, după mai bine de 2 luni de la data expirării termenului înăuntrul căruia putea fi contestată decizia.Prin urmare, rezultă că, în această speță, reclamanta a introdus contestația la instanța competentă după expirarea termenului de 30 de zile de la notificare.
In raspunsul la intampinare ,reclamanta a solicitat respingerea exceptiei tardivitatii pentru urmatoarele motive:
1.OUG nr. 33/2007 nu derogă, în sensul arătat de pârâta ANRE, de la prevederile Legii nr. 554/2004 .
D. la nivel aparent și urmare a unei analize superflue s-ar concluziona că art.5 alin.7 din OUG 33/2007 ar fi o normă specială care ar deroga de la prevederile Legii nr. 554/2004, fără o nuanțare corespunzătoare.
Potrivit art. 2 lit.j din Legea nr, 554/2004, plângerea prealabilă reprezintă cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.
Potrivit art. 7 din Legea nr, 554/2004 ,plângerea prealabilă nu constituie doar o obligație procedurală, dar totodată și un drept al persoanei vătămate ca, înainte de a se adresa instanței de judecată, să sesizeze autoritatea emitentă pentru ca aceasta să procedeze la o nouă verificare privind legalitatea actului respectiv, prin raportare la criticile de nelegalitate dezvoltate.
Urmează a fi avut în vedere și principiul "tot ce nu este interzis de lege este permis", iar OUG nr. 33/2007 nu interzice ca subiectul de drept să parcurgă procedura prealabilă.
Fiind un drept al persoanei vătămate, înseamnă că aceasta poate renunța în mod liber la această posibilitate și poate recurge la procedura de soluționare, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 554/2004. Reclamanta a ales să uzeze de procedura prealabilă,oferind în acest sens și posibilitatea autoritătii emitente de a revoca un act administrativ alegat ca fiind nelega1.
De altfel, este important de menționat că OUG nr. 33/2007 nu numai că nu interzice, dar chiar admite o astfel de posibilitate, art. 5 alin.3 fiind suficient de clar în sensul în care ordinele și deciziile ANRE sunt obligatorii până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, dacă nu au fost revocate de emitent.
2.În subsidiar, devine incident art. 11 din Legea nr._, acțiunea fiind formulată înăuntrul termenului legal .
ANRE manifestă o conduită abuzivă, discreționară în relaționarea cu subiecții de drept, în încercarea de a îngreuna sau chiar face imposibilă declanșarea controlului judiciar al actelor emise de această instituție.
În ipoteza în care subiectul de drept uzează de posibilitatea conferită de art. 5 alin.7 din OUG 33/2007, respectiv formularea acțiunii fără a mai parcurge procedura prealabilă, ANRE invocă și chiar obține respingerea acțiunii ca inadmisibilă pe considerentul că nu a fost parcursă procedura prealabilă. Spre exemplu:
•Decizia nr. 3478/23.10.2009, dosar nr._, Curtea de Apel Bucuresti a admis excepția inadmisibilității invocată de AN RE, reținând că "obiectul acțiunii în contencios administrativ este dat de un act administrativ tipic ( Ordinul (. . .).5/05.02.2009 al Președintelui ANRE . Așadar, actiunea de față se suspune regimului juridic prevăzut de Legea nr.554/2004. În consecință, reclamanta trebuia să facă dovada Îndeplinirii procedurii prelabile În condițiile art. 7 alin. 1/1 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările aduse prin Legea nr.262/2007. anume că s-a adresat anterior introducerii acțiunii în instanță, autorității publice emitente a actului administrativ cu caracter individual pentru revocarea actului".
•Dosar nr._, decizia nr. 1357/17.03.2010, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității invocată de ANRE, reținând că "reclamanta trebuia ca Înainte de a se adresa instanței să se adreseze pârâtei ANRE cu o cerere prin care să solicite revocarea deciziilor" .
În ipoteza în care subiectul de drept parcurge procedura prealabilă în termen de 30 de zile și apoi formulează acțiune în contencios administrativ (când evident, termenul indicat de art. 5 alin.7 este depășit) ,ANRE invocă tardivitatea formulării acțiunii, cum a procedat în prezentul dosar.
În măsura în care instanța de judecată va considera că acțiunea trebuia formulată în termen de 30 de zile -acesta fiind un termen de prescripție care ar deroga de la termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art. 11 alin.l din Legea nr. 554/2004-, fără a mai parcurge procedura prealabilă, reclamanta invoca incidența art. 11 alin. 2, ce instituie un termen de decădere diferit de cel de prescripție, potrivit cu care în cazul actului administrativ unilateral, acțiunea poate fi formulată pentru motive temeinice și cu depășirea termenului de prescriptie, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului atacat.
În privința motivelor temeinice, invoca următoarele aspecte:
•După cum s-a stabilit atât pe cale doctrinară dar și jurisprudențială, orice decizie de natură a produce efecte juridice trebuie motivată, ca și condiție procedurală esențială pentru emiterea actului, nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act, ci și din perspectiva posibilității persoanei de a aprecia asupra legalității măsurii, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 31 alin.2 din Constitutia României autoritățile sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățeanului asupra treburilor publice dar și asupra problemelor de interes general.
•În acest sens, în materie administrativă este deplin aplicabil principiul motivării actului administrativ, care reclamă ca actul administrativ să conțină motivarea în fapt și în drept a măsurii adoptate, arătarea căii de atac și a instanței competente, precum și a termenului de contestare, ca expresie a garantării dreptului la un proces echitabil. Motivarea actului administrativ reprezintă de asemenea un element al "dreptului la buna administrare", inserat în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (art. 41).
•În sensul celor de mai sus, instanța urmează să rețină că decizia ANRE ce face obiectul prezentului dosar nu indică posibilitatea de contestare, instanța competentă și termenul de introducere a acțiunii judiciare, cu toate că aceste informații se regăseau în actul normativ ce reglementa organizarea și funcționarea ANRE.
•Într-o speță de referință JCCJ a statuat cu valoare de principiu că "acest act administrativ nu indică, nu conține calea de atac, nici instanța și nici termenul, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului motivării actelor administrative, în ceea ce privește posibilitatea de sesizare a instanței competente, în termenul legal. Astfel fiind, instanța de recurs, identifică existența unui motiv temeinic de natura celor avute în vedere la art. 11 alin.2 din Legea nr. 554/2004".
•Dacă prescripția are eminamente o funcție sancționatorie a pasivității subiectului de drept, instanța de judecată urmează să rețină că, dacă decizia ANRE nr. 1532 a fost comunicată la 01.07.2014, reclamanta a dat dovadă de diligență și și-a manifestat voința în sensul criticării acestei decizii la 22.07.2014.
•Pârâta ANRE a dat dovadă în continuare de o conduită abuzivă și discreționară, răspunzând la data de 29.07.2014, fără a face în niciun fel vorbire de aplicabilitatea art. 5 alin.7, fără a arăta că plângerea prealabilă nu este necesară și că există posibilitatea formulării directe a unei acțiuni în contencios administrativ.
•Pârâta ANRE nu numai că și-a încălcat obligația de informare corectă dar, raportat la modalitatea de răspuns, a argumentelor folosite, a creat aparenta solutionării plîngerii prealabile, inducând asadar în eroare pe reclamanta cu privire la corectitudinea parcurgerii plângerii prealabile, în încercarea de constituire a unui motiv procedural de împiedicare a formulării acțiunii.
•Instanța de judecată urmează să rețină și aplicabilitatea OG 27/2002 deoarece, dacă documentul intitulat "plângere prealabilă" nu este plângere prealabilă, deoarece aceasta nu era obligatorie, atunci nu poate fi decât petiție.
•În atare situație, potrivit art. 6 alin.4 din OG 27/2002 petitiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile autorităților sau instituțiilor publice în ale căror atribuții intră rezolvarea problemelor semnalate în petiție. Pe cale de consecință, ANRE, sesizată cu un document "plângere prealabilă" ar fi trebuit să îl trimită, chiar dacă ar fi avut o denumire greșită, Curții de Apel București pentru a fi soluționată cererea prin care subscrisa critica decizia ANRE.
Avand a se pronunta cu prioritate asupra exceptiei tardivitatii,in conformitate cu dispozitiile art.248 C.proc.civ., Curtea retine urmatoarele:
Obiectul principal al cererii deduse judecatii priveste anularea partiala a Deciziei nr.1532/01.07.2014 emisa de Presedintele ANRE.
In conformitate cu dispozitiile art.5(7) din OUG 33/2007, Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părților interesate.
Dispozițiile legale anterior mentionate au un caracter special în raport cu dispozitiile art.7 alin.1 din Legea 554/2004 ,care prevad procedura plangerii prealabile la autoritatea emitenta,astfel că, în temeiul principiului de drept specialia generalibus derogant ,se impune aplicarea prioritară a acestora.
Avand în vedere ca norma prevazuta de OUG 33/2007 stabileste posibilitatea atacarii directe a ordinului la instanta de contencios administrativ ,într-un termen de 30 de zile de la publicarea actului în Monitorul Oficial,respectiv de la notificare ,Curtea constata ca actiunea reclamantei a fost formulata cu depasirea termenului legal anterior mentionat.
Necontestat ,decizia atacata i-a fost comunicata reclamantei la data de 01.07.2014,iar cererea de chemare in judecata a fost inregistrata la Curtea de Apel Bucuresti la data de 14.10.2014 ,context in care exceptia tardivitatii formulata de catre parata se gaseste de instanta ca intemeiata ,urmand a fi admisa ,iar actiunea va fi respinsa in consecinta.
Apararile reclamantei legate de inexistenta unei interdictii de a formula plangere prealabila impotriva actului administrativ in discutie sunt irelevante.Evident, un atare demers nu este interzis de lege ,insa acesta nu este de natura a nega caracterul imperativ al dispozitiilor art.5 alin.7 referitoare la termenul de atacare a actului administrativ la instanta competenta.
Cu alte cuvinte ,nimic nu impiedica persoana vatamata a se adresa cu reclamatie administrativa prealabila emitentului actului ,insa actiunea in instanta nu poate fi promovata decat in conditiile art.5 alin.7 din OUG 33/2007,conditii care in speta ,astfel cum s-a aratat ,nu au fost respectate de catre reclamanta .
In egala masura,trimiterile reclamantei la dispozitiile OG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor sunt straine cauzei deduse judecatii ,care ,astfel cum s-a aratat, priveste anularea unui act administrativ tipic emis de o autoritate publica ,iar chestiunea referitoare la exercitiul dreptului de chemare in judecata nu poate fi privita in legatura cu dreptul de petitionare ce face obiectul reglementarii OG 27/2002.
Tot astfel ,alegatiile reclamantei privitor la incidenta dispozitiilor art.11 alin.2 din Legea 554/2004 ,care reglementeaza un termen de decadere de 1 an pentru formularea actiunii ,nu pot fi primite ,acesta facand practic abstractie de imprejurarea ca termenul in discutie trebuie privit in stransa corelatie cu acela de 6 luni reglementat la alin.1 al art.11(pentru motive temeinice,in cazul actului administrativ individual ,cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin.1 (…).) .Or, aceste dispozitii au un caracter general in raport de reglementarea speciala statuata la art.5 alin.7 din OG 33/2007 si ,in conditiile in care legiuitorul nu a stabilit o solutie similara celei reglementate la art.11 alin.2 din Legea 554/2004 pentru ipoteza atacarii actelor emise de Presedintele ANRE, acestea nu isi pot gasi aplicabilitatea in speta dedusa judecatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea privind pe reclamanta S. P. ENERGY RO S.R.L., cu sediul în Sector 1, București, .. 30A, ., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, cu sediul în Sector 2, București, .. 3, ca tardiv formulată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.02.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. Patraș I. C. B.
Red. BLP/2 ex.
. data de
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 65/2015.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
