Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 206/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 206/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 14162/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 206/2015
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Completul compus din:
Președinte A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți I. B. P. și A. R. M. împotriva sentinței civile nr. 4062/30.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, având ca obiect „obligare emitere act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică n-au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, în temeiul art. 245 C.p.c. prin raportare la art. 316 C.p.c., instanța repune cauza pe rol ca urmare a cererii formulate de către cei doi recurenți.
Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea apreciază recursul în stare de judecată și-l reține pentru soluționare.
CURTEA
Prin cererea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a C. Administrativ si Fiscal sub nr._, reclamantii I. B.-P. si A. R.-M., in contradictoriu cu paratul Statul R., reprezentat prin C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, au formulat contestatie impotriva refuzului nejustificat al paratului de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, solicitand instantei ca prin hotărârea pe care o va pronunța sa dispuna:
1) obligarea paratei la emiterea deciziei prevăzuta de lege, decizie care sa conțină titlul de despăgubire ca răspuns la Dispoziția nr. 2831 din data de 16.10.2009 emisa de Primăria Municipiului Pitești;
2) obligarea paratei sa o transmită Direcției pentru acordarea despăgubirilor in numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților;
3) obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamantii au invederat urmatoarele:
Prin Dispoziția nr. 2831 din 16.10.2009, Primăria Municipiului Pitești a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat in Pitești, .. 6, județ Argeș, inaintand in acest sens documentația către CCSD spre validare in vederea emiterii Deciziei reprezentând titlul de despăgubire, documentație înregistrata sub dosar nr._/CC.
Prin contractul de cesiune de drepturi nr. 954/03.06.2011 autentificat de Biroul Notarial Omnia, N. Public Polihovici D., D. S., in calitate de Cedent, le-a cesionat cota de 20% din drepturile aferente Dispoziției nr. 2831/16.10.2009 emisa de Primăria Mun. Pitești, jud. Argeș.
D. S. a dobândit drepturile cesionate de la I. C. M. si I. F., conform Contractului de cesiune autentificat sub nr. 444/23.05.2011 la BNPA "Gaița, P. si Baias".
In raport de dispozițiile art. 1578 Cod Civil, au notificat paratei incheierea contractului de cesiune de drepturi, notificare înregistrata sub nr. RG/_/07.06.2011.
La data de 23.11.2012, s-au adresat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor - prin memoriul inregistrat sub nr. RG/_, solicitand stăruitor sa emită Decizia reprezentând Titlul de Despăgubire si sa o transmită Direcției pentru acordarea despăgubirilor in numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, insa aceasta nu a inteles sa dea curs solicitării lor, sens in care le-a emis adresa cu nr. RG_/27.11.2012, prin care ii instiinta ca dosarul se afla in lucru.
In Monitorul Oficial nr. 653/22.07.2005 a fost publicata Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniul proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente. Titlul VII conține unele modificări si completări aduse Legiii nr. 10/2001, republicata, dar si cadrul legal al regimului stabilirii si plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Conform art. 16 alin. 2^1 din Titlul VII, Cap. V al Legii nr. 247/2005, "Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe judele la nivelul prefecturilor, urmând a fi inaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, insotite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta", iar in Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, art. 16.7 se prevede ca "Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, soluționate ulterior intrării in vigoare a legii, prin emiterea unei decizii/dispoziții sau a unui ordin conținând propunerea motivata de acordare a despăgubirilor, se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, in termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor."
In aceasta situație, in care este prevăzuta o procedura judiciara speciala pentru modificarea sau desființarea Hotărârilor date în aplicarea Legii nr. 247/2005, aceste acte nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, fiind aplicabile prev. art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Pe baza situației juridice a imobilului, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea si verificarea legalității respingerii cererii de restituire in natura si, in situația in care va constata ca nu este posibila restituirea in natura, dosarele vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, in vederea intocmirii raportului de evaluare.
Ulterior evaluării pretențiilor de restituire in echivalent de catre evaluatori autorizați, se va emite de catre C. Centraia pentru Stabilirea Despăgubirilor o Decizie reprezentând titlu de despăgubire care se transmite Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor in Numerar.
In conformitate cu Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. h), „nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului in termenul de 30 zile de la înregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen”.
Art. 8 alin. 1 teza a doua din acelasi act normativ prevede ca "[…] se poate adresa instanței de contencios administrativ si cel care se considera vătămat . sau, recunoscut de lege, prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii".
Cum in Legea 247/2005 nu se prevede un termen special de emitere a dispoziției, parata este obligata sa răspundă prin emiterea Deciziei in termenul de 30 zile.
In raport de aceasta împrejurare, nesolutionarea cererii de catre autoritatea competenta in interiorul termenului prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia face sa subziste refuzul nejustificat al autorității publice si, implicit, pe plan procesual civil, atrage culpa procesuala a paratei.
Odată ce titularul notificării a fost înștiințat de autoritatea competenta cu privire la dreptul sau de a obține despăgubiri pentru imobilul ce a fost preluat abuziv in proprietatea statului si ulterior înregistrării dosarului la autoritatea administrativa in vederea demarării procedurii de stabilire a despăgubirilor, se creează persoanei îndreptățite convingerea legitima ca cererea sa va fi rezolvata . si previzibil.
Nesolutionarea dosarului . incalca prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 si ale art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, statul, prin instituțiile sale, fiind obligat sa garanteze, prin masuri legale si administrative adecvate, realizarea efectiva si rapida a dreptului la restituire, sub forma acordării de despăgubiri, conform principiului supremației dreptului si al legalității protecției patrimoniului.
Astfel, art. 1 statuează ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale, astfel ca puterea discreționara a statelor in domeniul reglementarii, recunoașterii si apărării dreptului de proprietate este limitata. Cu privire la drepturile de creanța, Curtea a decis, cu valoare de principiu, ca acestea constituie un bun in intelesul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, dreptul de creanța născut prin emiterea Dispozițiilor neatacate printr-o procedura judiciara reprezintă o valoare patrimoniala si are deci caracteristicile unui bun in sensul primei fraze a art. 1.
Dreptul la soluționarea in termen rezonabil a cauzei statuat in art. 6 al Convenției, garanție a unui proces echitabil, trebuie sa fie prezent nu numai in procedura contencioasa ci si in procedura administrativa prealabila, intrucat durata procedurii trebuie sa includă si intarzierile imputabile autorităților administrative, cand fara intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului alegat.
Intrucât intreaga procedura administrativa se finalizează prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, intocmit pe baza raportului de evaluare, act administrativ tipic ce produce efecte juridice patrimoniale in sensul prevederilor cuprinse in Titlul VII, toate actele si operațiunile administrative care preced emiterea titlului nu au caracterul unor acte administrative de sine stătătoare, astfel ca, pentru emiterea titlului, parata este obligata, in mod intrinsec, la efectuarea acestor operațiuni administrative prealabile.
In ceea ce priveste cel de-al doilea petit, potrivit Normelor metodologice de punere in aplicare a disp. art. 18 al Titlului VII, art 18.1. "După emiterea titlului de despăgubire de către C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, un exemplar al acestuia va fi transmis persoanei îndreptățite, iar un exemplar Direcției pentru acordarea despăgubirilor in numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților."
In drept, reclamantii au invocat prevederile art. 16 - 20 din Titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2 si urm., art. 16 si art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
In dovedirea cererii, reclamantii au depus inscrisuri.
Prin incheierea din data de 21.02.2013, instanta initial investita a dispus scoaterea cauzei de pe rol si trimiterea acesteia la Tribunalul Bucuresti, ca instanta de contencios administrativ.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Curtea a invocat prevederile art. XXIII alin. 3 din Legea privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă nr. 2/2013, potrivit carora:
„(1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.
……
(3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece”.
Totodata, Curtea a retinut ca obiectul cererii deduse judecatii se incadreaza in prevederile art. X din Legea nr. 2/2013, potrivit carora:
„Alineatul (1) al articolului 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
Dupa trimiterea dosarului, cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a C. Administrativ si Fiscal sub nr._ .
In aparare, conform prevederilor art. 115 si urm. C.proc.civ., parata a depus intampinare, prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea ca, așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 4/2012, în perioada de suspendare, prelungită prin Legea nr. 117/_ până la data de 15.05.2013, urmează a fi adoptat un act normativ, ceea ce justifică, încă o dată, oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor, ca, prin actul normativ mai sus amintit, legiuitorul a stabilit suspendarea emiterii deciziilor de către C.C.S.D., suspendarea emiterii titlurilor de conversie de către A.N.R.P., precum și suspendarea oricăror proceduri cu privire la evaluarea imobilelor, ca suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României, ca, prin această suspendare, nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se vor emite titlurile de plată, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor, ca, în privința resurselor financiare pentru plata despăgubirilor, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, acestea nu mai există în prezent, după cum rezultă și din nota de fundamentare a Legii nr. 117/2012, ca noul act normativ trebuie să se întemeieze pe o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubiri, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate în mod real, așa cum recomandă hotărârea CEDO amintită, ca măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, ci prevăd acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a măsurilor necesare pentru continuarea procesului de acordare a despăgubirilor, în contextul epuizării Fondului Proprietatea și în vederea corelării cu momentul adoptării proiectului de act normativ privind implementarea hotărârii pilot pronunțată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care va reglementa și modalitatea în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor, ca o asemenea măsură nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului adițional nr. 1, pentru că statul român a aplicat același principiu tuturor celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât măsura legislativă este temeinic justificată, ca, prin instituirea acestui termen, obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în toate ipotezele și implicit dreptul afirmat de reclamanți, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare, ca in Monitorul Oficial nr. 456/06.07 2012 a fost publicată Legea nr. 117/2012 privind aprobarea OUG nr. 4/2012 și OUG nr. 62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute in aceste acte normative au fost prelungite pană la data de 15.05.2013, ca atât sub imperiul vechiului Cod civil, cât și potrivit noului Cod civil, creditorul - titular al unui drept afectat de un termen suspensiv - nu poate cere realizarea dreptului, respectiv executarea obligației corelative acestui drept înainte de împlinirea termenului, ca dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată și de clarificarea unui alt aspect, și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății, la care România este parte, și prevederile O.U.G. nr. 4/2012 și Legii nr. 117/2012, ca, tinând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, îndeosebi sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație, ca, în sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv, ca, prin măsura adoptată de legiuitorul român (O.U.G. nr. 4/2012 modificată prin Legea nr. 117/2012), s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității, că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile O.U.G. nr. 4/2012, Legii nr. 117/2012, ca, in conformitate cu o evaluare aproximativa, suma necesară pentru a plăti despăgubirile către foștii proprietari se ridică la suma de 21 miliarde de euro, PIB-ul României pentru anul 2009 fiind de 120 miliarde de euro, iar suma depăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de 84 milioane de Euro, ca ponderea acestor cheltuieli în PIB reprezintă o sarcină excesivă care pune într-un real pericol interesele generale ale colectivității, că suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate, ca bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, între stat, pe de o parte, și populație, pe de altă parte, ca, atata timp cat procedura administrativă de emitere a titlurilor de plată este suspendată, demersul inițiat de reclamanti este prematur si că însăși Curtea Constituțională, sesizată fiind cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului unic al O.U.G. nr. 4/2012 s-a pronunțat, prin Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012, în sensul constituționalității acestui act normativ, în totalitate, iar în considerentele acestei decizii au fost analizate prevederile ordonanței, prin raportare și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de contencios constituțional statuând asupra proporționalității măsurilor dispuse prin ordonanță, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, pentru urmatoarele motive:
In cuprinsul art. 13 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă (...), se constituie (...) C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții:
a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi."
Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin urmare, acesta este cadrul normativ în virtutea căruia C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai-sus amintite.
Astfel, în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape:
- etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor,
- etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării,
- etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire", introduse de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005.
In cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantilor în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 2831/16.10.2009 a fost transmis de Primăria Municipiului Pitețti, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC.
Prin Adresa nr._/CC/06.03.2013 înaintată Primăriei Municipiului Pitești a solicitat completarea dosarului de despăgubire mai sus menționat cu următoarele:
- o copie a Decretului nr. 680 din 14.07.1967 al Consiliului de Stat al R.S.R.,
- procesul verbal de evaluare întocmit în anul 1967 de către C. regionala de evaluare - reg. Argeș,
- înscrisuri întocmite cu ocazia preluării ce descriu imobilele construcții notificate,
- înscrisurile întocmite cu ocazia demolării ce descriu imobilele construcții demolate notificate.
Referitor la etapa evaluării, aceasta este condiționată de completarea dosarului cu informațiile solicitate, precum și de faptul că aceasta este în momentul de față suspendată, potrivit O.U.G nr. 4/2012, modificată și completată prin Legea nr. 117/2012, precum și de respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Deciziei nr._/14.11.2012.
Referitor la etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în prezent această etapă este suspendată, în condițiile O.U.G. nr. 4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
In ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei să transmită Decizia Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul A.N.R.P, nu poate fi instituită în sarcina Comisiei Centrale o asemenea obligație, întrucât procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din actul normativ amintit nu este finalizată prin emiterea unei decizii conținând titlu de despăgubire, în vederea valorificării acesteia conform O.U.G nr. 81/2007.
Mai mult decât atât, valorificarea titlului de despăgubire se face numai de către titularul acestuia, potrivit prevederilor O.U.G nr. 81/2007.
In drept, parata a invocat prevederile O.U.G. nr. 4/2012, Legea nr. 117/2012, Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005, H.G nr. 1095/2005, O.U.G. nr. 81/2007, O.U.G nr. 4/2012 si Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
In dovedirea intampinarii, parata a depus inscrisuri.
Prin sentința civilă recurată, instanța a respins exceptia prematuritatii cererii.
A respins cererea ca fiind neintemeiata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la exceptia prematuritatii cererii:
Potrivit articolului unic al O.U.G. nr. 4/2012, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 117/2012, „La data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005”.
O.U.G. nr. 4/2012 a intrat în vigoare la data 15.03.2012, iar modificările aduse prin Legea nr. 117/2012, la data de 9.07.2012. Cererea dedusă judecății a fost introdusă la data de 01.02.2013, dată la care procedurile de acordare a despăgubirilor erau suspendate. P. la data pronuntarii prezentei hotatari, termenul de suspendare a acestor proceduri a expirat, dar au intervenit alte modificări legislative relevante.
Astfel, potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, „In vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor […]”, iar art. 18 alin. 3 prevede că această Comisie preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare. Art. 34 alin. 1 din acelasi act normativ prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a acestei legi (20.05.2013).
Insa, prin Decizia nr. 269/07.05.2014, Curtea Constituțională a României a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. 1 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Prin urmare, la momentul analizarii exceptiei prematuritatii cererii, finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor nu este împiedicată de niciun termen legal, astfel ca exceptia analizata este neîntemeiată, urmand a fi respinsă ca atare.
Cu privire la fondul cauzei:
Prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile Legii 165/2013, în considerarea dispozițiilor art. 4 potrivit cu care: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Noua procedură a emiterii deciziilor de compensare este fundamental diferită față de cea de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzute de vechea Lege nr. 247/2005, la baza noului act normativ stând principii diferite de evaluare și compensare, precum și operațiuni administrative distincte. Astfel, conform art. 21 din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a prevăzut faptul că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte iar, ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit iar, în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Vechea procedură legală prevedea în art. 16 din Legea 247/2005 cu totul alte operațiuni administrative: Secretariatul Comisiei Centrale proceda la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care le trimitea evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare iar, după întocmirea raportului de evaluare, C. Centrală proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Or, în prezent, după . Legii nr. 165/2013, obligația de soluționare a dosarului (care presupune analizarea, evaluarea, validarea sau invalidarea dispoziției emise urmată de emiterea deciziei de compensare) incumbă Comisiei doar după transmiterea dosarului de către entitățile învestite de lege, așa cum reiese foarte clar din dispozițiile art. 21 alin. 1-3 din Legea nr. 165/2013, care prevede că:
„In vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6) al art. 21.
Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7) al art. 21 din Legea nr. 165/2013.
În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
Întrucât prin Legea nr. 165/2013 s-a prevăzut o altă procedură ce trebuie urmată pentru acordarea măsurilor compensatorii pentru cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege, procedură aplicabilă și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, Tribunalul a respins, ca neîntemeiata, cererea dedusa judecatii.
Totodată, Tribunalul a apreciat că nu este incident art. 41 din Legea nr. 165/2013, deoarece acesta stabilește modul de plată a despăgubirilor în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . Legii nr. 165/2013, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare Legii nr. 165/2013, nefiind aplicabil în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții:
Au solicitat admiterea recursului si modificarea in tot a sentinței in sensul admiterii cererii de chemare in judecata.
În motivarea recursului, au arătat următoarele:
Soluționarea dosarului nr._/CC conform procedurii Legii nr. 165/2013 apare ca o incalcare a principiului neretroactivitatii legiii civile din doua perspective.
Prima prin raportare la momentul soluționării notificării inițiale, respectiv prin Dispoziția nr. 2831/16._ emisa de Primăria Mun. Pitești cand in vigoare erau dispozițiile Titlului VII din Legea 247/2005 care stabileau o anumita procedura de acordare a despăgubirilor si a doua prin raportare la momentul intrării in vigoare a legii nr. 165/2013 respectiv 20.05.2013 cand pe rolul Curții de Apel București se afla cererea pendinte privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea Titlului de Despăgubire aferent Dispoziției nr. 2831/16.10.2009 emisa de Primăria Mun. Pitești.
Conform dispozițiilor legale in materie referitoare la aplicarea legii civile art. 6 alin. 1 din Codul Civil arata ca aceasta este aplicabila cat timp este in vigoare, neavand putere retroactiva; alin. 2 reglementând situația actelor si faptelor juridice incheiate ori, dua caz, săvârșite sau produce inainte de . legii noi care nu pot genera alte efecte decât cele prevăzute de legea in vigoare la data Încheierii, sau dupa caz, a săvârșirii ori producerii lor.
In aceste condiții cum la momentul soluționării notificării formulate in temeiul Legii nr. 10/2001 era in vigoare procedura prevăzuta de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 coroborat cu prevederile art. 6 din Codul Civil ce consacra principiul neretroactivitatii legii civile, rezulta ca, procedura de soluționare a dosarului înregistrat la ANRP sub nr._/CC este cea prevăzuta de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Insasi Constituția României, lege fundamentală in stat consacra la art. 15 alin. 2 principiul neretroactivitatii arătând ca: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Aceasta înseamnă ca principiul neretroactivitatii se impune tuturor: părtilor, judecătorului ( organului de jurisdicție care aplica legea ) si însuși legiuitorului. Partile nu pot pretinde supunerea conduitei din raporturile lor trecute legii noi, pentru ca in trecut nu aveau cunoștința de o asemenea reglementare; judecătorul ( organul de jurisdicție) nu poate aplica legea noua in soluționarea unor litigii ce privesc situații juridice încheiate sub imperiul legii vechi; legiuitorul nu poate adopta legi care sa se aplice unor situații juridice trecute si încheiate; in cazul in care acesta ar elabora legi in cuprinsul cărora ar prevedea ca ele retroactiveaza, acele prevederi ar urma sa fie declarate neconstitufionale de către Curtea Constituționala.
Aceeași poziție a fost adoptata si de către Curtea Constituționala prin decizia nr. 9 din data de 07.03.1994 care, in motivarea neconstitutionalitatii dispozițiilor art. V alin. 7 din legea nr. 59/1993 arata ca, hotărârea judecătoreasca este supusa condițiilor de fond si de forma stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunțata, fara ca legea noua sa aiba vreo înrâurire asupra ei, deoarece ea este socotita, fata de partile care au participat in proces, ca are valoarea unui contract încheiat in momentul pronunțării ei.
Totodată au învederat dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 210 din 08.04.2014 prin care curtea a reținut neconstituționalitatea prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013.
F. de aceste considerente si având in vedere ca acțiunea pendinte a fost introdusa inițial la data de 22.11.2012 pe rolul Curții de Apel București, cu mult inainte de apariția legii nr. 165/2013, ca in conformitate cu prevederile Deciziei nr. 210/08.04.2014 Curtea Constituționala a stabilit neconstituționalitatea prevederilor art. 4. teza a doua raportate la prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 au solicitat admiterea prezentului recurs si obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea Titlului de Despăgubire.
In drept, au invocat dispozițiile art. 304 alin. 9 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat respingerea recursului.
A arătat că, urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.
Mai mult decât atât, dispozițiile noii legi se aplică inclusiv „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi" (art. 4).
Așadar, potrivit acestui text de lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire al reclamantului se va realiza conform prevederilor Legii nr. 165/2013.
Prin această lege a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
Referitor la pretenția reclamantului de soluționare a dosarului său de despăgubire, a învederat că la nivelul Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, până în prezent au fost înregistrate_ dosare transmise din teritoriu, ce conțin dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 425 din 30 august 2005 emisă de către Guvernul României, a fost adoptat Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În același timp, prin Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005, au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel, în normele de aplicare ale art. 17 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se stipulează faptul că ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale. Prin urmare, în vederea acordării unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, în vederea atingerii acestui scop, legiuitorul - prin normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 - a atribuit Comisiei Centrale o marjă de apreciere a ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor.
În acest context, potrivit prevederilor pct. 17.1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005, "ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale. Decizia va fi afișată la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin grija Secretariatului Comisiei Centrale".
În aplicarea acestor prevederi, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Decizia nr._ din 14.11.2012, stabilea ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale.
C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și-a însușit Decizia nr._ din 14.11.2012 a CCSD în ședința acesteia din data de 27.02.2014.
În cuprinsul art. 2 din decizia amintită, sunt prevăzute principiile care trebuie avute în vedere în soluționarea dosarelor.
Astfel, în cuprinsul art. 2 al deciziei mai sus menționate sunt enumerate punctual tipurile de dosare existente în cadrul Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, fostă CCSD, precum și modalitatea de soluționare a acestora (a se vedea în acest sens prevederile pct. 2.1- 2.8 din Decizia nr._/14.11.2012, cu precizarea că pct. 2.2 a fost abrogat în ședința CNCI din data de 27.02.2014).
Chiar dacă Decizia nr._ din 14.11.2012 emisă de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și însușită de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, face referire la procedura de evaluare așa cum a fost stabilită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarele de despăgubire vor fi soluționate conform noii proceduri prevăzute de Legea nr. 165/2013, modificată, cu completări, prin Legea nr. 368/2013.
În acest context și față de tipurile de dosare existente în cadrul SCNCI, după . Legii nr. 165/2013, face următoarele precizări:
Din categoria dosarelor repartizate în baza Deciziei nr. 2 a CCSD, selectate aleatoriu de către vechea comisie, din 4848 dosare au fost analizate 1205, rămânând un rest de 3890 dosare nesoluționate.
Din categoria dosarelor repartizate în baza Deciziei nr. 2 a CCSD, în care au fost aprobate cereri de tratare cu prioritate, cazuri speciale, din 4166 dosare au fost analizate 1054, rămânând un rest de 3324 dosare nesoluționate.
Din categoria dosarelor ce au fost repartizate în baza Deciziei 2815/2008 a CCSD, din 4574 dosare nesoluționate, au fost analizate 1109 de dosare.
Din categoria dosarelor aflate în așteptare, fac parte toate celelalte dosare înregistrate la nivelul Secretariatului Comisiei Naționale și care nu se încadrează în tipologiile anterior menționate.
Din totalul de 57.604 dosare înregistrate, aproximativ 12.710 dosare au fost soluționate prin emiterea titlului de despăgubire sau deciziei de compensare, aproximativ 3.149 dosare au fost returnate entităților învestite cu soluționarea notificărilor, iar 345 dosare au rămas fără obiect.
Dosarul de despăgubire al reclamantului face parte din categoria dosarelor menționate la pct. 2.8, dosar în așteptare, potrivit Deciziei nr. 2815 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În privința celorlalte tipologii de dosare, respectiv cele prevăzute la pct. 2.1 (hotărâri judecătorești în care au fost consemnate sume ), 2.3 ( dosare în care au fost emise titluri de valoare nominală de către Ministerul Finanțelor Publice), 2.4 (dosare depuse în temeiul art. 6 din Legea nr. 10/2001, art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și dosarele în care se impune evaluarea parțială a imobilului), subliniem că acestea au fost supuse atenției CNCI, aflându-se în diferite stadii de soluționare.
Modalitatea de soluționare a dosarelor a fost adoptată de către Comisie Centrală având ca argumente principiul proporționalității analizării dosarelor, egalitatea de tratament, precum și faptul de a nu fi defavorizate persoanele ale căror dosare au fost soluționate sau care urmează a fi soluționate de către entitățile învestite cu un număr mai mare de dosare decât altele (și la care, evident, ritmul de soluționare este mai lent).
Astfel, având în vedere principiile ce au stat la baza emiterii acestei decizii, a arătat că dosarul de despăgubire al reclamatului nr._/CC, dată fiind tipologia acestuia - dosar „în așteptare", acesta va fi analizat de către SCNCI cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor existente în propria categorie.
Prin urmare, obligarea sa la soluționarea acestui dosar de despăgubire înaintea celorlalte dosare, deci cu încălcarea ordinii de înregistrare ar însemna o discriminare pozitivă în ceea ce îl privește pe reclamant și nu ar conduce decât la încălcarea unui principiu prevăzut la art. 16 din Constituția României, respectiv încălcarea egalității de șanse și tratament, astfel, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege.
Astfel, aplicarea principiilor constituționale nu trebuie făcută discreționar și doar în favoarea acelor persoane care recurg la promovarea unor acțiuni în instanță.
Imixtiunea puterii judecătorești în procedura administrativă, prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești prin care CNCI este obligată la soluționarea unui dosar de despăgubire fără a lua în considerare faptul că înaintea acestuia există alte persoane îndreptățite care așteaptă soluționarea dosarelor lor cu respectarea ordinii de înregistrare al acestora, nu face altceva decât să încurajeze astfel de demersuri în instanță, consecința firească fiind nu numai creșterea volumului de cereri de chemare în judecată dar și soluționarea cu prioritate de către CNCI a dosarelor de despăgubire ce au făcut obiectul acestor litigii.
Ceea ce trebuie subliniat în acest context, este faptul că nu este suficient să promovezi o acțiune în instanță pentru a ți se recunoaște dreptul la soluționarea dosarului, necontestat de altfel de pârâtă, ci trebuie și demonstrat dreptul la soluționarea acestuia cu prioritate.
În concret, apreciază că dreptul reclamantului se întinde până acolo unde începe dreptul celorlalte persoane implicate (persoane ce se consideră îndreptățite, astfel cum este definit de Legea nr. 165/2013) în procesul de retrocedare, iar singura soluție legală și temeinică este doar aceea de respingere a unei astfel de acțiuni, ca neîntemeiată.
Referitor la cadrul procesual, a învederat că în cauză, obligația de a pune în executare dispozițiile instanței, incumbă exclusiv Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, aceasta fiind singura entitate ce are calitatea de intimat, în condițiile în care potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, C. Națională a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Cu privire la obligarea pârâtei să emită decizia în echivalent bănesc, învederăm onoratei instanțe faptul că, această solicitare nu își mai găsește rațiunea prin prisma noilor reglementări aduse de Legea nr.165/2013.
Astfel cum a precizat anterior, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia.
Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013: "în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte ".
Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
Potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a și b, precum și art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).
Numai în situația în care dosarul este validat de către CNCI, aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv (art. 21 alin. (9) din lege).
În ce privește emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat, pretenția reclamantului în raport de prevederile Legii nr. 165/2013, nu își mai găsește justificare.
Așa cum a arătat, în situația validării dosarului, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte.
Prin excepție, potrivit art. 41 alin 3 din Legea nr. 165/2013, C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, exclusiv în dosarele aprobate de CCSD înainte de . legii, precum și în situațiile în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a noii legi, instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor.
Cum dosarul reclamantului nu se încadrează în niciuna din categoriile arătate, acesta va fi soluționat în termenele și condițiile prevăzute de Legea nr. 165/2013
Având în vedere noile modificări legislative aduse de Legea nr. 165/2013, solicitarea de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în dosarul de despăgubire nr._/CC, nu își mai găsește aplicabilitatea, motiv pentru care solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.
De asemenea, s învederat că în cauză sunt aplicabile și prevederile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora „în situația în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. 6 ."
în drept, a invocat Legea 165/2013 modificată și completată prin Legea 368/2013 Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005, H.G nr. 1095/2005, O.U.G. nr. 81/2007, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 205-208 din Codul de procedură civilă.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată următoarele:
În considerentele deciziei nr. 269 din 7 mai 2014, Curtea Constituțională a reținut, cu privire la cererile prin care se solicită instanțelor judecătorești să oblige C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să ia măsurile necesare pentru stabilirea și plata - potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 - a despăgubirilor aferente unor imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă, revendicate în baza prevederilor Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, că, „deși desfășurarea și finalizarea procesului fuseseră prefigurate și anticipate de reclamant, într-un anumit cadru normativ, existent la momentul inițierii acestuia, cursul procesului este alterat ca urmare a intervenirii unei norme noi, care modifică regulile pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere instanța în soluționarea acestuia. Or, interpretarea prevederilor art.34 alin. (1) din Legea nr.165/2013 în sensul că ar fi aplicabile și cauzelor pendinte le conferă caracter neconstituțional, întrucât determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una dintre părțile aflate în proces o situație mai favorabilă. Mai mult decât atât, Curtea a observat că regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluție favorabilă, profită unei instituții a statului, care este pârâtă într-un proces (par. 25).
Cu privire la influențarea cursului procesului prin edictarea de noi reguli procesuale, inexistente la data declanșării acestuia, a mai reținut instanța de contencios constituțional, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 7 iunie 2011, pronunțată în cauza Agrati și alții împotriva Italiei (paragraful 58), că „principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrate prin art.6 [din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale] se opun — cu excepția situațiilor când există motive imperioase de interes general — ingerinței puterii legislative în administrarea justiției cu scopul de a influența deznodământul judiciar al unui litigiu”. În același sens s-a pronunțat și prin Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în cauza Rafinăriile grecești Stran și StratisAndreadis împotriva Greciei, paragraful 49, sau prin Hotărârea din 28 octombrie 1999 pronunțată în cauza Zielinski și Pradal& Gonzalezși alții împotriva Franței, paragraful 57. În concepția Curții de la Strasbourg, „exigența egalității armelor implică obligația de a oferi fiecăreia dintre părțile unui proces posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu partea adversă” (Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunțată în Cauza DomboBeheer B.V. împotriva Olandei, paragraful 33, și Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza Rafinăriile grecești Stran și StratisAndreadis împotriva Greciei, paragraful 46).
Or, a reținut Curtea Constituțională, în condițiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfășurare, riscul apariției unui dezechilibru procesual între părțile din litigiu trebuie înlăturat de instanțele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigențelor impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art.6 care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art.20 alin.(1) din Constituție, potrivit cărora „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte” (par. 27).
În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că, pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe — în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța — o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (par. 28).
Potrivit deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept (ex. decizia nr. 415/14.04.2010).
De asemenea, prin decizia nr. 469/7.10.2014, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale atât sub aspectul dispozitivului, cât și sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină.
Dând relevanță deciziilor sus-menționate ale Curții Constituționale, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să soluționeze dosarul de despăgubiri al reclamanților, în condițiile Legii nr. 165/2013, în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmând să mențină în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul. formulat de recurenții-reclamanți I. B. P. și A. R. M. împotriva sentinței civile nr. 4062/30.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Obligă CNCI la soluționarea dosarului de despăgubiri al reclamanților, în condițiile Legii nr. 165/2013, în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Menține în rest sentința atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
A. P. R. I. C. A. J.
GREFIER,
M. P.
Red./tehn. C.R.I.
Jud. fond: A. C. – Tribunalul București - SCAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 974/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 65/2015.... → |
|---|
