Anulare act administrativ. Sentința nr. 1566/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1566/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 7515/2/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1566

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03 IUNIE 2015

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – A. J.

GREFIER - G. P.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul P. P., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, având ca obiect „anulare act administrativ Decizia de impunere nr.745/16.06.2014 și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii(relativ la Decizia nr.745/16.06.2014 ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă.

Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare, în eventualitatea prezentării părților.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care, învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă.

Curtea, din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

Totodată, în conformitate cu prevederile art.494 Noul Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ din 18.12.2014, reclamantul P. P. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, solicitând:

1.Anularea deciziei de impunere din oficiu nr.745/16.06.2014

2.Anularea deciziei fara numar/fara data referitoare la obligațiile de plată accesorii derivate din decizia de impunere nr.745/16.06.2014.

In fapt, reclamantul a afirmat ca cele doua decizii sunt nelegale, pentru motivele expuse in cuprinsul actiunii.

Parata a depus intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei functionale a instantei, fara a o motiva, iar pe fond a solicitat respingerae actiunii ca neintemeiate.

Reclamantul a depus raspuns la intampinare.

In sedinta de judecata de astazi, instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale.

Analizand exceptia de mai sus, curtea constata:

Potrivit art.10, alin.1 din Legea nr.554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Cum actele administrative contestate in cauza sunt emise de o institutie publica locala si privesc contributii si accesorii ale acestora cu o valoare mai mica de 1.000.000 lei, rezulta ca solutionarea cauzei este de competenta tribunalului, mai exact a Tribunalului Bucuresti-sectia a II-a.

In ceea ce priveste competenta teritoriala, se are in vedere faptul ca desi reclamantul domiciliaza in judetul Ilfov, acesta si-a manifestat dorinta de a supune litigiul spre solutionare unei instante de la sediul paratei, adica unei instante din Bucuresti, conform dreptului de optiune prevazut de art.10, alin.3 din Legea nr.554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetentei materiale a instanței.

Declina competenta de judecare a cauzei formulată de reclamantul P. P., cu domiciliul în Otopeni, ., județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, cu sediul în București, ..46, sector 1, în favoarea Tribunalului București - secția a II-a.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 03.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

A. J. G. P.

Red.AJ- 4 ex/2015

Comunicat 2 exemplare la data de

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1566/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI