Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2642/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2642/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 13212/3/2014
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2642
Ședința publică din data de 11 mai 2015
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 5569/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, A LEGII NR. 290/2003 ȘI A LEGII NR. 393/2006.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 4 mai 2015, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 11 mai 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5569 din 17.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de comunicare stadiu dosar formulată de reclamantul M. V. împotriva pârâtei Instituția P. Municipiului București - Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006, ca rămasă fără obiect, precum și restul acțiunii referitor la soluționarea dosarului de despăgubiri, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul M. V. solicitând casarea sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de recurs sau trimiterea spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată că în mod greșit a reținut instanța de fond că cererea sa de comunicare informații a rămas fără obiect întrucât prin adresa din 13.06.2014 pârâta nu a răspuns complet solicitărilor sale în sensul că a fost informat cu privire la data de depunere/înregistrare pe care o au dosarele care se analizează în prezent de către Comisie și la care se face vorbire în primul răspuns din 11.02.2014 și, de asemenea, nu i-a fost comunicat motivul pentru care pe pagina web a unității la nr. 1982/2003 figurează ca beneficiar o altă persoană decât titularul M. V..
Mai arată că instanța ar fi trebuit să sancționeze pârâta și pentru faptul că numai după promovarea acțiunii de față a binevoit să analizeze dosarul, fiind de neconceput într-o societate democratică ca persoana interesată a obține informații despre propriul dosar ce se află într-o procedură administrativă și prin parcurgerea căreia aceasta ar putea dobândi un drept, să fie obligată să se adreseze instanțelor de judecată pentru a putea obține informații despre propriul dosar și despre stadiul procedurii, acțiunea în justiție fiind singura modalitate eficientă de a putea intra în posesia acestor informații.
Se susține și că soluția pronunțată este lipsită de temei legal întrucât lipsesc răspunsurile concrete la cele două solicitări, fiind greșit aplicate dispozițiile art. 6 și 7 din Legea 544/2001împrejurare de natură a atrage incidența motivului de recurs prev. de art. 488 pct. 8 din C. pr. civ.
Recurenta mai invocă interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 32 alin. 1 lit. c și ale art. 194 alin. 1 lit. c referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată, precum și încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b C. pr. civ. care instituie în sarcina instanței obliga de a explica raționamentul ce a stat la baza pronunțării soluției.
În ceea ce privește soluția dispusă pe capătul 2 de cerere, recurenta invocă încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. 2 și 21 care prevăd un termen de 6 luni pentru emiterea hotărârilor și o obligație legală de a convoca petenții în vederea lămurii unor situații în care există neclarități privind calitatea succesorală a petentului. Or, dosarul încă nu a fost soluționat deși au trecut peste 10 ani de la formularea cererii de acordare despăgubiri, iar concluzia instanței întemeiată de dispozițiile OUG nr. 10/2014 care a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea hotărârilor nesocotește dispozițiile art. 34 alin. 3 din Codul de proc. Civilă coroborate cu art. 111 și 1412 Cod civil.
Mai arată că suspendarea dispusă prin OUG nr. 10/2014 privește doar emiterea hotărârilor nu și efectuarea actelor prev. de art. 8 alin. 21 din legea 290/2003 iar obligația există însă dar este afectată de termen și trebuia observat și faptul că refuzul pârâtei de soluționare a notificării nu s-a manifestat numai după . OUG nr. 10/2014, ci și anterior acestui moment.
Recurenta invocă și încălcarea exigențelor impuse de jurisprudența CEDO în materia respectării art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 488 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Sunt neîntemeiate criticile recurentului privind soluția dată primului capăt de cerere întrucât instanța de fond a calificat corect obiectul cererii ca fiind refuz comunicare stadiu dosar, astfel cum reclamantul arată expres în petitul acțiunii, și a precizat motivele pentru care a considerat că acest capăt de cerere a rămas fără obiect, și anume chiar susținerile reclamantului de la fila 101 prin care arată că i s-a comunicat faptul că dosarul nu este complet la data de 13.06.2014.
În ceea ce privește susținerile reclamantului că nu i s-au comunicat toate aspectele solicitate de el prin cererile adresate pârâtei, și anume aspecte legate de data de depunere/înregistrare a dosarelor care se analizează în prezent și motivul pentru care pe pagina web a instituției figurează ca beneficiar o altă persoană decât titularul, Curtea le apreciază ca lipsite de relevanță în condițiile în care solicitarea reclamantului din acțiune se referea la comunicarea stadiului soluționării dosarului nr. 1982/2003, ci nu la aspectele de mai sus care nu sunt menționate în petitul acțiunii, formulat în termeni neechivoci.
Curtea mai reține că la data pronunțării sentinței de fond reclamantul deținea informații cu privire la stadiul soluționării dosarului, acestea fiind atât recunoscute de reclamant, cum arată instanța de fond în motivarea sentinței pronunțate, dar sunt prezentate și în mod clar în întâmpinarea pârâtei de la dosarul cauzei în care se specifică faptul că dosarul respectiv nu este soluționat întrucât solicitantul nu a făcut dovada calității sale de succesor a defunctului M. I..
Prin urmare, în mod legal și întemeiat instanța de fond a respins capătul de cerere având ca obiect comunicarea stadiului soluționării dosarului, ca rămas fără obiect.
În ceea ce privește susținerile recurentului că respectivele informații au fost comunicate după promovarea acțiunii, Curtea le apreciază, de asemenea, ca neavând relevanță, în condițiile în care reclamantul a solicitat doar obligarea pârâtei la comunicarea informațiilor, nu și repararea unor eventuale prejudicii, astfel că nu se mai impunea a fi analizat aspectul respectării de către pârâtă a termenului legal în care trebuia să răspundă la solicitarea reclamantului.
Recurentul critică și soluția dată capătului 2 de cerere, arătând că soluția a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. 2 și 21 din Legea 290/2003.
Susținerea este nefondată întrucât la data promovării acțiunii erau în vigoare prevederile OUG nr. 10/2014 care au suspendat emiterea hotărârilor prev. de art. 8 alin. 2 din Legea 290/2003, adică tocmai obligația solicitată de reclamant a fi impusă pârâtei prin cererea de chemare în judecată.
Recurentul a mai invocat faptul că instanța putea impune pârâtei o obligație afectată de termen, în condițiile art. 34 alin. 3 din Codul de procedură civilă, critică pe care Curtea o găsește, de asemenea, ca fiind neîntemeiată, întrucât art. 34 alin. 3 prevede anumite condiții pentru a putea fi admisă o cerere de încuviințare înainte de termen a executării la termen a unor obligații, condiții la care reclamantul nu a făcut referire în acțiune astfel că acest aspect nu a făcut obiectul judecății.
De asemenea, nu formează obiectul acțiunii nici respectarea de către pârâtă a obligației prev. de art. 8 alin. 21 din legea 290/2003 (de convocare a petentului pentru a da lămuriri), întrucât solicitarea reclamantului din cererea de chemare în judecată nu privea acest aspect, ci avea ca obiect obligarea pârâtei la emiterea hotărârii de soluționare a cererii de acordare de despăgubiri, obligație care era suspendată la data promovării acțiunii prin OUG nr. 10/2014.
O ultimă critică invocată de recurentă se referă la încălcarea jurisprudenței CEDO în materia respectării dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, critică neîntemeiată față de motivele excepționale invocate în preambulul OUG nr. 10/2014, adoptarea acestui act normativ având scopul tocmai de a veni cu soluții la problema acordării despăgubirilor în contextul dificultăților financiare prin care trece statul român.
Față de considerentele de mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant M. V., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge recursul formulat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 5569/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, A LEGII NR. 290/2003 ȘI A LEGII NR. 393/2006, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red./Dact. GIC – 2 ex.
Jud.fond P. G.
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 4 mai 2015
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 5569/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – COMISIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, A LEGII NR. 290/2003 ȘI A LEGII NR. 393/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul a transmis prin fax, la data de 25.03.2015, certificatul de calitate de moștenitor nr. 6/17.03.2015 emis de notarul public Ș. L. A.. La data de 23.04.2015, apărătorul recurentului a transmis prin fax cerere de amânare pentru imposibilitatea de prezentare, dovedită cu înscrisuri.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de către apărătorul recurentului – reclamant având în vedere că acesta a mai beneficiat de acordarea unui termen și față de dispozițiile codului de procedură civilă care impun amânarea cauzei în condiții excepționale și care să nu fi fost provocate de parte. Constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la 11 mai 2015.
Dată în ședința publică de la 4 mai 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. P. I. C. G. C. M. F.
Grefier,
C. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4089/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2868/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
