Anulare act administrativ. Sentința nr. 283/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 283/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 8001/2/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.283
Ședința publică de la 05.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – R. I. C.
GREFIER – N. GRAȚIELA S.
Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamanta D. I. în contradictoriu cu pârâtul G. R. și intervenienta ., având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile pe fondul cererii au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2015, când părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 05.02.2015, data pronunțării prezentei sentințe civile.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, reclamanta D. I. a chemat în judecată pârâtul G. R., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută parțială a hotărârii nr. 1359/27.12.2001, privind atestarea domeniului public al județului Prahova, a municipiului, orașelor și comunelor din județul Prahova, prin care se atestă apartenența la domeniul public al județului Prahova a bunurilor cuprinse la anexele 1-101, care fac parte integrantă din Hotărâre, pentru anexa nr. 41, punctele 6 și 8.
În motivarea cererii, a arătat că a devenit proprietară, în baza contractului nr. 2010/11.03.1981 și transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. 1820 din 11.03.1981, asupra unei case de locuit compuse din patru camere, două holuri din paiantă și a terenului aferent acesteia plus depozit, în suprafață de 1008 mp, având următoarele vecinătăți: la nord drumul comunal 78, la sud B. S., la est DS iar la vest pe N. T..
A precizat că terenul aferent locuinței în suprafață de 250 mp a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 iar construcția a fost trecută în proprietatea statului prin decizia nr. 845/1987 a Consiliului Popular al Jud. Prahova. A menționat că, pentru locuință, a beneficiat de despăgubiri în suma de 35.000 de lei.
A arătat că, după . Legii nr. 112/1995, a formulat o cerere pentru a i se acorda despăgubiri pentru imobil, însă prin hotărârea Comisiei județene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, cererea a fost respinsă.
A precizat că imobilul în litigiu are două regimuri juridice, pe de o parte, terenul pe care este edificată construcția, de 250 mp, a trecut în proprietatea statului iar pe de altă parte, terenul aferent construcției, de 758 mp, care nu a constituit obiectul vreunei cereri sau act translativ de proprietate.
Pe cale de consecință, întreaga suprafață de află în regim de coproprietate, alcătuind proprietatea indiviză a sa, împreună cu Primăria comunei C., a mai arătat reclamanta.
A menționat că restul de teren - însemnând 758 mp - nu a mai constituit obiectul nici unei cereri sau act translativ de proprietate, astfel că întregul teren de 1008 mp este proprietatea indiviză a sa și a Primăriei comunei C.. Acest teren nu a fost expropriat de către stat și nu a fost înstrăinat către orice altă terță persoană.
A învederat instanței că imobilul a fost inclus în Inventarul bunurilor care aparțin comunei C. în mod abuziv și fără respectarea dispozițiilor legale.
A arătat că, pentru a pune capăt stării de indiviziune cu Primăria comunei C., a formulat o acțiune de "partaj judiciar" ce a format obiectul dosarului nr._, pe rolul Judecătoriei M., context în care a luat cunoștință despre faptul că imobilul a fost inclus în totalitate în Inventarul bunurilor care aparțin comunei C..
Mai exact, la data de 03.09.1999, fără a se efectua vreo analiză prealabilă a actelor sau a regimului juridic al acestor imobile, prin Hotărârea Consiliului Local C. nr. 15/03.09.1999 privind însușirea de către Consiliul Local C. a inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei, întreaga suprafață de 1008 mp a fost înscrisă la poziția 6, respectiv poziția 8 din Inventarul bunurilor imobile aflate în proprietatea publică a acestuia, a precizat reclamanta.
S-a susținut, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, că înscrierea imobilului în Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei s-a făcut fără respectarea prevederilor art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998, conform cărora este necesară îndeplinirea anumitor condiții: încadrarea imobilului la unul dintre punctele art. III din Legea nr. 213/1998; aceste imobile să nu fie declarate prin lege ca fiind bunuri de uz sau interes public.
Art. III din Legea nr. 213/1998 stipulează în mod expres și limitativ care sunt bunurile ce alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor iar terenul preluat de către . nu se încadrează în categoriile prevăzute în actul normativ: "1. drumurile comunale, vicinale și străzile; 2. piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement; 3. lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean; 4. rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente; 5. terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea; 6. locuințele sociale; 7statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național; 8. bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național; 9. terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat; 10. cimitirele orășenești și comunale."
În ceea ce privește terenul de 750 de m.p., a menționat că pe acesta nu au fost ridicate construcții ce ar fi putut face obiectul vreunui act translativ de proprietate, astfel încât acesta nu a fost trecut niciodată în proprietatea statului, nici în baza dispozițiilor Legii nr. 58/1974, nici în baza altor acte sau decizii.
În ceea ce privește cota indiviză în suprafață de 250 m.p., parte din terenul de 1000 m.p., care este într-adevăr proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, nu putea fi inclus în domeniul public al comunei, întrucât această suprafață nu este identificată, reprezentând numai o cotă indiviză din terenul de 1000 m.p. ai cărui coproprietari sunt reclamanta și . mai arătat că suprafața de 250 m.p., care figurează în toate actele ca teren aferent construcțiilor edificate pe terenul de 1000 m.p., nu poate fi identificată prin simpla identificare a construcțiilor, întrucât acestea au ocupat întotdeauna mult mai puțin decât 250 m.p. teren.
C. indiviză de 250 de m.p. este proprietatea comunei, dar reprezintă doar o cotă parte abstractă din drept. Prin urmare, . un copărtaș, neavând un drept exclusiv asupra unei părți determinate din bunul privit în materialitatea sa, ci numai asupra cotei părți ideale din drept, a afirmat reclamanta.
Pe cale de consecință, . de 250 m.p. în calitate de coproprietar împreună cu aceasta, context în care nici un act nu poate fi îndeplinit cu privire la bun în materialitatea sa, fără acordul unanim al copărtașilor.
A susținut că au fost încălcate principiile și regulile esențiale ale regimului coproprietății, consecința fiind încălcarea dreptului său de proprietate.
Prin trecerea efectivă a suprafeței de 250 mp teren în materialitatea sa, în domeniul public al comunei, Consiliul local a efectuat un act de dispoziție, care nu este valabil fără acordul său.
A afirmat reclamanta că acest act de dispoziție modifică radical caracterele juridice ale dreptului de proprietate, ceea ce înseamnă că nu ar mai putea să se folosească de acest drept niciodată, deși îi este garantat prin lege.
A menționat că Hotărârea nr. 1359/27.12.2001 de atestare a domeniului public al județului Prahova, emisă de G. R., a preluat în Anexa 41, la punctele 6 și 8, terenul pe care este edificată casa de locuit și terenul aferent acesteia, astfel cum în mod greșit au fost trecute în Inventarul comunei C..
Hotărârea nr. 15/03.09.1999 privind însușirea de către Consiliul local C. a inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei, reprezintă procedura prealabilă, fiind act preparator emiterii de către Guvern a Hotărârii nr. 1359/27.12.2001.
Prin Hotărârea nr. 1359/27.12.2001, privind atestarea domeniului public al județului Prahova, a municipiului, orașelor și comunelor din județul Prahova, publicat în Monitorul Oficial nr. 128/18.02.2002, a arătat reclamanta, se atesta apartenența la domeniul public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1-101*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
A precizat că o hotărâre de Consiliu local prin care se aprobă o listă de inventar a unor bunuri nu poate constitui nici un act translativ de proprietate și nici un act valabil pentru trecerea unui bun, chiar din proprietatea sa privată, în proprietatea publică, încălcarea dispozițiilor legale invocate anterior afectând parțial și hotărârea Guvernului atacată.
Hotărârea nr. 1359/27.12.2001 de atestare a domeniului public al județului Prahova, emisă de G. R. este de natură a-i produce o vătămare.
În acest sens, a arătat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, conform cărora "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale."
A precizat că actul vătămător este hotărârea Guvernului, iar nu hotărârea prealabilă emisă de autoritățile locale, întrucât hotărârea Guvernului este cea care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor și prin care se aduce atingere dreptului său de proprietate.
Reclamanta a invocat prevederile art. 44, alin. 2, 3 și 4 din Constituția R., arătând că dreptul de proprietate pe care îl are asupra acestui imobil este garantat de Constituție.
Bunurile care figurează în Anexa 41, casa de locuit și terenul aferent acesteia, au fost incluse în domeniul public al comunei în mod abuziv, întrucât niciunul dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzute de art. 863 din Codul civil privitoare la regimul juridic al acestei proprietăți nu au fost aplicabile în cazul de față, a mai susținut reclamanta.
În ceea ce privește caracterul actului administrativ unilateral atacat, a arătat că acesta este un act normativ.
A menționat că, potrivit art. l08 alin. (2) din Constituție, Hotărârea Guvernului este un act emis pentru organizarea executării legilor si, deci, are un caracter normativ, fiind dată în aplicarea prevederilor art.108 din Constituție si ale art. 3 din Legea nr.213/1998, care reglementează conduita tuturor persoanelor care au tangență cu bunurile din domeniul public sau privat al statului, sancționând cu nulitate absoluta orice încălcare a regimului juridic al acestor bunuri - art. 11 alin. (2) - și, ulterior, a tuturor actelor.
Prin urmare, a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată și republicată prin Legea nr. 262/19.07.2007, care prevede că actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.
De asemenea, a arătat că nu a fost în măsură să cunoască anexa hotărârii atacate în momentul publicării, din moment ce anexa este un act cu un volum extins, ce interesează, prin obiectul său de reglementare, doar un număr restrâns de abonați, motiv pentru care s-a publicat într-un număr special, cu tiraj limitat și nu s-a comunicat abonaților, fiind achiziționat distinct de persoanele interesate, conform Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial și a Ordinului nr. 6/1999 privind procedura publicării, republicării și a rectificării actelor în Monitorul Oficial.
A afirmat că singurul remediu pentru încălcarea flagrantă a dreptului său de proprietate este anularea absolută parțială a Hotărârii nr. 1359/27.12.2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, a municipiului, orașelor și comunelor din județul Prahova, prin care se atestă apartenența la domeniul public al județului Prahova a bunurilor cuprinse la anexele 1-101, care fac parte integrantă din Hotărâre, pentru anexa nr. 41, punctele 6 și 8.
În drept, a invocat Legea nr. 554/2004 și dispozițiile art. 44 din Constituția R..
În dovedirea cererii, a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâtul G. R. a invocat excepția nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a apărătorul calificat al părții reclamante.
A arătat că, din analiza cererii de chemare în judecată, reiese că aceasta a fost semnată pentru reclamantă de către apărătorul ales al acestuia, însă, fără a fi respectate dispozițiile art.194 lit. b) din codul de procedură civilă și fără a fi făcută dovada calității sale de reprezentant.
A susținut că mențiunile privind reprezentarea reclamantei de către SCA „I. și S." nu respectă exigențele art.194 lit. b) din Codul de procedură civilă.
A arătat că, potrivit dispozițiilor art. 85 alin. (3) C.proc.civ. „împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei”.
Conform dispozițiilor Legii nr.51/1995, modificată și completată, avocatul încheie un contract de mandat special, respectiv contractul de asistență juridică și reprezentare care, în fata instanței este dovedit prin împuternicirea avocațială. Prin urmare, dovada contractului trebuie să conțină, sub sancțiunea neluării ei în considerare, cu consecința anulării acțiunii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, indicarea numărului și datei încheierii contractului de asistență juridică și reprezentare.
Totodată, potrivit prevederilor art.82 alin. (1) C.proc.civ., "când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată".
Pârâtul a mai invocat excepția nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția tardivității.
A arătat că, potrivit art.7 alin. (1) din Legea nr.554/2004. înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual (așa cum este și Hotărârea Guvernului nr. 1359/2001) trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Prin urmare, legea a prevăzut un termen de 30 de zile în care persoana care se consideră vătămată poate formula plângere prealabilă. Acest termen de 30 de zile începe să curgă de la date diferite după cum suntem în situația în care actul administrativ este adresat celui care se consideră vătămat sau unui terț care se consideră vătămat.
În situația terților care se consideră vătămați prin actul administrativ adresat altuia, potrivit dispozițiilor art.7 alin.3 din lege, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin.7.
Așadar, a arătat pârâtul, pentru terțul ce se consideră vătămat, termenul de formulare a plângerii prealabile începe să curgă din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența actului administrativ vătămător. În cazul în care actul administrativ este adresat celui care se consideră vătămat, termenul de 30 de zile de formulare a plângerii prealabile începe să curgă de la data comunicării actului vătămător.
A precizat că nedepunerea plângerii prealabile în cele 30 de zile impune admiterea excepției tardivității plângerii prealabile.
A afirmat că, deși legea prevede acest termen de 30 de zile pentru formularea plângerii, art.7 alin.7 prevede un interval maxim de timp, calculat de la emiterea actului (de 6 luni), în care - pentru motive temeinice, care au justificat depășirea termenului de 30 de zile, cel ce se consideră vătămat poate formula, totuși, plângerea prealabilă, dacă dovedește că au existat motive temeinice care au dus la depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art.7 alin. l sau alin. 3. Deci, respectarea acestor dispoziții este obligatorie.
Se impune a fi observat, a arătat pârâtul, că doar pentru motive temeinice și cu condiția ca acestea să fie probate, este permis celui ce se consideră prejudiciat să acționeze în termenul de maxim 6 luni de la emiterea actului administrativ, limitarea fiind impusă de legiuitor pentru a se respecta principiul stabilității și securității raporturilor juridice.
In același sens, a precizat acesta, instanța supremă a reținut că „posibilitatea de a "anula" fără limită de timp actul administrativ individual, care intrând în circuitul civil a produs efecte juridice specifice altor ramuri de drept, constituie o nesocotire a dreptului la justiție, garantat de art. 6 din C.E.D.O. Astfel fiind, înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, făcând o aplicare corectă a art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, privind termenele de introducere a acțiunii în raport cu care a admis excepția tardivității invocată, respingând acțiunea ca atare.
O astfel de interpretare concordă și cu jurisprudența C.E.D.O., care a considerat că prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată o acțiune, se încalcă principiul securității raporturilor juridice (cauza B. eseu contra R..
A menționat că, în ce privește dispozițiile art.7 alin.7 din Legea nr.554/2004, Curtea Constituțională le-a declarat neconstituționale în măsura în care termenul de 6 luni, calculat de la data emiterii actului, se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului. Curtea a apreciat că în această situație termenul de 6 luni trebuie calculat de la data luării la cunoștință de către terțul vătămat și nu de la data emiterii actului, cealaltă posibilitate fiind ca terțul vătămat să poată formula oricând, începând cu data luării la cunoștință, plângerea prealabilă.
Însă, în cauza dedusă judecății, raportat la regimul juridic al hotărârii de Guvern, indiferent de punctul de vedere pe care l-ar îmbrățișa, această interpretare nu influențează tardivitatea demersurilor părții reclamante, a susținut pârâtul.
Această concluzie se impune întrucât, potrivit art. 108 alin. 4 din Constituția R., măsura oficială de comunicare către cei interesați a hotărârilor Guvernului, măsură care condiționează însăși . acestor acte administrative, o reprezintă publicarea lor în Monitorul Oficial al R..
Hotărârea Guvernului nr.1359/2001 face parte din categoria actelor prevăzute de art.108 alin.4 din legea fundamentală și a căror comunicare către oricare persoană interesată este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial al R..
Totodată, a mai arătat pârâtul, se impune a fi reținut că Hotărârea Guvernului nr.1359/2001 nu este un act administrativ cu caracter normativ, cum eronat susține partea reclamantă si care să poată fi atacat oricând, ci este un act administrativ cu caracter individual (a se vedea în acest sens si deciziile nr.1295/2007 si nr.2608/2008, nr.2259/2011 ori nr.1080/2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de contencios administrativ si fiscal), astfel încât aceasta, sub aspectul termenelor, trebuia să se conformeze dispozițiilor imperative ale art.7 și art. 11 alin. (1) din Legea nr.554/2004.
Din această perspectivă, pentru soluționarea judicioasă a excepției tardivității se impune a fi remarcat că practica instanței supreme este constantă în sensul că hotărârile de guvern prin care este atestat domeniul public al unor unități administrativ teritoriale sunt acte administrative cu caracter individual.
Astfel, cu titlu de exemplu, a arătat că, în decizia nr.1080/2012, Înalta Curte a reținut că „actele administrative normative reprezintă o categorie de acte infralegislative care conțin reguli cu aplicabilitate repetată la un număr indeterminat de subiecți, în timp ce actele individuale nu conțin astfel de reguli, iar destinatarii acestora sunt cel mult un număr determinat de subiecți Or, în speță, hotărârea de guvern atacată inventariază un număr precis determinat de imobile cu privire la care confirmă un anumit regim juridic, aspecte care clasează neechivoc acest act administrativ în categoria actelor administrative individuale (...)".
Prin urmare, a afirmat pârâtul, chiar dacă reclamanta este terț, data comunicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată este, în principiu, aceea a publicării actului în Monitorul Oficial nr. 276 din 24 aprilie 2002, termenele prevăzute de art.7 și art. 11 urmând a fi calculate în raport cu această dată.
Pe de altă parte, a mai arătat pârâtul, se impune a fi reținut și faptul că, deși reclamanta recunoaște în motivarea acțiunii (fila nr. 2) că a avut cunoștință despre includerea imobilului în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei C. încă din anul 2008, când a formulat o acțiune de „partaj judiciar" pentru a pune capăt stării de indiviziune cu această unitate administrativ-teritorială, acțiune înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr.1572/_* totuși, nu a formulat în termenul legal și acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Astfel, nu se poate susține că partea reclamantă nu a cunoscut pretinsa vătămare și nu putea solicita anularea parțială a actului pretins nelegal în termenul prevăzut de lege.
Nu este mai puțin relevantă în soluționarea excepției tardivității, a susținut pârâtul, lipsa oricăror susțineri din partea reclamantei referitoare la plata impozitelor corespunzătoare acestei suprafețe de teren, aspect care probează la rândul său faptul că aceasta a cunoscut cu mult înainte situația juridică a imobilului.
In acest context a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2, „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".
În speță, sub aspectul termenului de introducere a cererii de anulare, reclamanta nu s-a încadrat nici în termenul de decădere reglementat prin dispozițiile imperative anterior amintite.
A mai arătat că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 186 C.proc.civ., potrivit cărora partea care a pierdut un termen procedural putea fi repusă în termen numai dacă dovedea că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar în acest scop, ar fi îndeplinit actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea excepției și respingerea cererii ca fiind tardiv formulată.
Prin întâmpinare, pârâtul a mai invocat excepția lipsei calității procesuale active.
A arătat că partea reclamantă are obligația, odată cu promovarea acțiunii, de a-și dovedi calitatea procesuală activă, adică faptul că este într-adevăr titulară a dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
În materia contenciosului administrativ, calitatea de reclamant nu o poate avea decât titularul unui drept recunoscut de lege, care a fost vătămat de către autoritatea publică pârâtă prin emiterea actului administrativ contestat.
Instanța de contencios administrativ este ținută a verifica și îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate a acțiunii, referitoare la existența dreptului sau a interesului legitim pe care autoritatea publică chemată în judecată avea obligația să îl respecte și, eventual să îl realizeze în favoarea părții reclamante.
În speță, reclamanta nu își justifică propria calitate procesuală activă, deoarece nu face dovada preexistentei dreptului de proprietate asupra imobilelor prevăzute la pozițiile nr.6 si 8 din Anexa nr. 41 la Hotărârea Guvernului nr.1359/2001, care să fie recunoscut de lege și să fi fost vătămat de actul contestat, după cum nu face nici dovada legăturii de cauzalitate între act și vătămarea invocată.
În acest sens, a precizat pârâtul, din motivarea cererii deduse judecății si din înscrisurile anexate reiese că, acțiunea reclamantei D. I. de „partaj judiciar" promovată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ în contradictoriu cu . pune capăt stării de indiviziune a fost respinsă irevocabil pentru lipsa calității procesuale active a acesteia.
Respingerea acțiunii întemeiate pe dreptul comun în corelare cu neimpozitarea acestor imobile, reprezintă argumente solide în sensul că reclamanta nu este titulară a dreptului pretins vătămat, având cel mult o vocație eventuală, care nu este, însă, materializată și nu poate să îi justifice legitimitatea procesuală activă în cauza dedusă judecății.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de anulare ca neîntemeiată.
Pârâtul G. R. a formulat, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 și art. 59 și urm. C.proc.civ., cerere de introducerea în cauză a unității administrativ-teritoriale .> La termenul de judecată din data de 21.05.2014, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenientă, a comunei C..
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității plângerii prealabile:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea parțială a hotărârii nr. 1359/27.12.2001, privind atestarea domeniului public al județului Prahova, a municipiului, orașelor și comunelor din județul Prahova.
Contrar susținerilor reclamantei, H.G. nr. 1359/27.12.2001, privind atestarea domeniului public al județului Prahova, nu este un act administrativ normativ, ci unul individual, întrucât nu cuprinde reglementări generale, de aplicabilitate repetată, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de cazuri și persoane.
Dimpotrivă, printr-o astfel de hotărâre se delimitează domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, iar prin anexe se individualizează imobilele situate pe teritoriul acesteia, actul administrativ având, așadar, caracter individual.
Prin urmare, nu îi sunt aplicabile unei astfel de hotărâri dispozițiile art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „în cazul actului administrativ normativ plângerea prealabilă poate fi formulată oricând”.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, „este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).”
Conform art. 7 alin. (7) din același act normativ, „plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. (…)”.
Este adevărat că, prin decizia nr. 797/27.09.2007, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, și a constatat că textul de lege este neconstituțional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.
Prin aceeași decizie a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În consecință, termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, nu îi este aplicabil persoanei vătămate printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept, aceasta fiind însă obligată să formuleze plângerea prealabilă în termen de 30 de zile din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale de existența acestuia, indiferent de data emiterii actului.
Prin raportare la dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, aceasta poate formula plângerea prealabilă și după expirarea termenului de 30 de zile din momentul în care a luat cunoștință de actul atacat, însă numai dacă există motive temeinice pentru depășirea acestui termen.
Prin articolul unic din H.G. nr. 1359/27.12.2001, publicată în Monitorul Oficial al R. nr. 128 din 18.02.2002, s-a atestat apartenența la domeniul public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1 - 101 care fac parte integrantă din hotărâre.
În cuprinsul hotărârii se menționează că anexele nr. 1 - 101 se publică ulterior.
Acestea au fost publicate în Monitorul Oficial al R. 128 bis din 18.02.2002.
Publicarea hotărârilor Guvernului, care se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. (4) din Constituție, reprezintă modalitatea de comunicare a acestora către cei interesați, în acest sens fiind, de altfel, și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (ex.: decizia nr. 1065/23.02.2011, pronunțată în dosarul nr._ ).
Prin urmare, de la acest moment încep să curgă termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta s-a adresat Guvernului R. la data de 30.09.2013, astfel cum rezultă din cuprinsul confirmării de primire aflată la fila 12 din dosar, solicitând revocarea parțială a H.G. nr. 1359/27.12.2001, pentru anexa 41, punctele 6-8.
Chiar dacă nu s-ar lua în considerare ca moment al curgerii termenului data publicării în Monitorul Oficial, se observă că reclamanta luat cunoștință cel mai târziu de conținutul actului atacat în anul 2008, când a formulat o acțiune având ca obiect partaj judiciar, în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială . rolul Judecătoriei M., sub nr._, astfel cum rezultă din extrasul de pe portalul instanțelor judecătorești, depus la fila 94.
De altfel, reclamanta nu a contestat susținerile pârâtului privind data când a luat cunoștință de conținutul actului atacat, ci a invocat doar caracterul de act administrativ normativ al acestuia.
În cauză, plângerea prealabilă administrativă a fost depusă cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 iar reclamanta nu a invocat și nu a probat existența unor motive temeinice, pentru a se admite, prin raportare la dispozițiile art. 7 alin. (7) din aceeași lege, posibilitatea formulării acesteia peste termenul de 30 de zile.
Formularea plângerii administrative prealabile cu depășirea termenului prevăzut de lege echivalează cu neexercitarea acestei proceduri, în același sens statuând Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 63 din 12.01.2012, pronunțată în dosarul nr._, într-o cauză similară, având ca obiect anularea în parte a H.G. nr. 1359/2001.
În consecință, Curtea va admite excepția tardivității plângerii prealabile și va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Având în vedere această soluție, nu se mai impune examinarea excepției lipsei calității procesuale active sau a fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂREȘTE:
Admite excepția tardivității plângerii prealabile.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta D. I., cu domiciliul procesual ales la SCA I. ȘI S. din București, ., sector 3, în contradictoriu cu pârâtul G. R. ,cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, sector 1 și intervenienta . cu sediul în sat. C., ., județul Prahova, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. I. C. N. Grațiela S.
Red.C.R.I.
Tehnored.5 ex./………………
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 258/2015. Curtea... | Pretentii. Decizia nr. 423/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
