Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 44/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 19229/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 44
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.01.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. M. G.
JUDECĂTOR: O. S.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 2187/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SAGERO I. S.R.L. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal-taxă de poluare.”
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 alin. 2 N.C.p.c., după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. I. SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a S. 5 București, și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, a solicitat, restituirea sumei de_ lei reprezentând disponibil din taxe pentru emisii poluante și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data plății plății până la restituirea efectivă. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 2187/24.03.2014 a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 5 București invocată de aceasta prin întâmpinare, a admis acțiunea, a dispus anularea Deciziei de calcul nr._/12.02.2013, a obligat pârâta AFP Sector 5 București la plata către reclamantă a sumei de_ lei cu titlu de taxă poluare reactualizată cu dobânda legală de la data de 19.02.2013 reprezentând data plății, a admis cererea de chemare în garanție formulată de AFP Sector 5 București, a obligat chemata în garanție AFM, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, să achite pârâtei AFP sector 5 București suma de_ lei la plata căreia a fost obligată pârâta AFP sector 5 București către reclamant, reactualizată cu dobânda legală de la data de 19.02.2013 reprezentând data plăți și a obligat pârâta la plata sumei de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În motivare, reclamanta a arătat că a cumpărat auto marca Volvo inmatriculat în Republica Cehă. Pentru înmatricularea ulterioară în România pentru acest autovehicul a fost percepută taxa în cuantum de_ lei potrivit Legii nr. 9/2012. A arătat că dispozițiile legale în baza cărora a fost obligată la plata acestei sume sunt ilegale în raport cu legislația Comunității Europene și percepută cu rea credință. Prejudiciul suferit constă în imposibilitatea de opunere la efectuarea plății.
La data de 25.10.2013 intimata AFP S5 a formulat întâmpinare prin care invocat excepția inadmisibilitatii si lipsei calității procesuale pasive arătând că taxa de poluare achitată nu se face venit la bugetul de stat, intre părți neexistând nici un raport juridic. Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că restituirea sumei se poate face în condițiile prev. de art. 117 din OG nr. 92/2003, iar restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din aceste situații. S-a formulat cerere de chemare în garanție a AFM.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității, tribunalul a respins-o ca neintemeiata, aratând că Decizia de calcul nr._/12.02.2013 este un act administrativ-fiscal, chiar dacă nu reprezintă un titlu de creanță, apt de a fi pus în executare, deoarece produce efecte juridice astfel că instanța este competentă să se pronunțe asupra cererii de față, conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a S. 5 București, tribunalul a considerat că este neîntemeiată și a respins-o, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Asupra fondului instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Tribunalul a reținut că taxa pe poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009, OUG nr. 118/2010. Ulterior OUG 50/2008 a fost abrogata prin legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de calcul a taxei aferente.
Potrivit art. 4 din acest act normativ ” (1) Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7. (2) Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.”
Alineatul (2) al art. 4 indicat anterior a fost suspendat prin OUG nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013, acesta fiind stadiul legislației la momentul furnizării răspunsului pârâtei, de refuz de restituire a taxei percepute.
Prin suspendarea dispozițiilor alin.2 a art. 4 din lege, taxa era datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
Problema care se ridica in cauza este aceea de a stabili daca legea nr. 9/2012 este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit art. 4 alin 1 lit. a din acest act normativ, dispoziție invocată în refuzul de înmatriculare dat de pârâtă, obligația de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8, respectiv la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
Rezulta, așadar, ca taxa pentru emisiile poluante este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație. Astfel, la momentul formulării cererii de înmatriculare, principul „poluatorul plătește” nu era pus în aplicare, având în vedere că taxa era legată de momentul înmatriculării și nu este aplicabilă și autoturismelor similare care se află deja în circulație.
In privința reglementarilor comunitare in materie, instanța retine ca, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (in continuare TFUE) nici un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
In temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, în cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
Din dispozițiile legii nr. 9/2012 –forma in vigoare la data formulării refuzului pârâtei- rezulta că pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
Instanța a retinut ca legea nr. 9/2012 este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că acestea pot fi transportate fără impedimente in interiorul comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizează sa asigure libera circulație a mărfurilor intre statele membre, in condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
Reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
De asemenea, in hotărârea pronunțata in Cauza C-263/10 N./Directia Generala a Finantelor Publice Gorj, Administratia Finantelor Publice Targu Carbunesti, Administratia F. pentru Mediu, CJUE a statuat, raportându-se la variantele taxei pe poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajează punerea in circulație in statul membru mentionat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.”
Interpretarea data de instanța europeana reglementarilor Uniunii Europene, asadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementari si este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe si pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acorda autoritarilor administrative aceleași puteri si obligații pe care le acorda instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate sa cunoască si sa aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01 Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
TCE, in prezent Tratatul de Functionare a Uniunii Europene, a creat „o noua ordine juridica” in dreptul internațional (denumita astfel de Curtea Europeana de Justitie in cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizata prin faptul ca are efect direct si se bucura de supremație (prioritate) in raport cu ordinea juridica interna.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe emisii poluante este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei. În consecință va dispune anularea Deciziei de calcul nr._/12.02.2013 și va obliga pârâta AFP Sector 5 București la plata către reclamantă a sumei de_ lei cu titlu de taxă poluare
În ceea ce privește dobânda, tribunalul a constatat că reclamanta pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia. Încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul și motivele de fapt.
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 13/2011, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis cererea și a obligat pârâta AFP Sector 5 la restituirea către reclamant a sumei de_ lei reactualizată cu dobânda legală de la data de 19.02.2013 reprezentând data plății.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție Tribunalul a arătat că Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.9/2012, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Totodată, conform art. 5 alin. 1, taxa pe poluare se calculează de organul fiscal competent, iar conform alin. 3, taxa se plătește de contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Prin urmare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru Mediu, este evident că administrațiile finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București a sumelor pe care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantului.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Tribunalul a arătat că potrivit art. 453 NCPC partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Prin urmare, Tribunalul a obligat parata AFP S5, la plata către reclamantă a sumei de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, în consecință, respingerea cererii de chemare în judecată.
În susținerea cererii de recurs a invocat prev. art. 488 alin 8 din Codul de procedură civilă, apreciind că sentința criticată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Intimata reclamantă SAGERO I. S.R.L., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Intimata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, deși legal citată, a formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate curtea reține că acesta este nefondat,urând a fi respins ca atare.
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 4 din Legea Nr. 9 din 6 ianuarie 2012 respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice și nu Administrația F. pentru Mediu.
Problema de drept dedusa judecății este daca taxa pentru emisii poluante stabilita de dispozițiile Legii Nr. 9 din 6 ianuarie 2012
privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este legal perceputa de către statul roman, în condițiile aderării României la spațiul comunitar.
Așa cum rezulta din cuprinsul prevederilor art. 4 alin 1 din Legea Nr. 9 din 6 ianuarie 2012, reclamantul are obligația de a achita taxa pentru emisiile poluante reglementata, taxa care se face venit la fondul pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Astfel, potrivit art 4 alin 1 din Legea Nr. 9 din 6 ianuarie 2012 ,,(1) Obligatia de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia inscrierii in evidentele autoritatii competente, potrivit legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de catre primul proprietar din Romania si atribuirea unui certificat de inmatriculare si a numarului de inmatriculare;
b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri prevazute la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului platitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.”
Astfel, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art. 4 lit. a, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 13 .01. 2012, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate în țara.
În consecință, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . prevederilor cuprinse în Legea Nr. 9 din 6 ianuarie 2012.
Așadar, legiuitorul a reglementat, . ca taxa de poluare, sub denumirea ,,taxa pentru emisiile poluante”, al cărei scop este, în principiu, concret - `poluatorul plătește` -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Potrivit dispozitiilor constituționale sus aratate, și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre ale Uniunii Europene de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de emisii poluante contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile art. 2 al. 1 lit. l din L Legea Nr. 9 din 6 ianuarie 2012, a retinut Tribunalul ca, taxa pentru emisiile poluante, este definita de legiuitor ca fiind ,,l) taxa – reprezinta suma datorata de catre contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 si N1, N2, N3”.
In chiar preambulul acestei legi, se mentioneaza ca taxa pentru emisiile poluante este chiar noua taxa de poluare, si, in cuprinsul acesteia nu sunt regasite modificari substantiale ale fostei O.U.G.50/2012 care a reglementat vechea taxa de poluare, in prezent suspendata de la aplicare.
Coroborand prevederile legale in vigoare cu normele europene, rezultă că pentru un autovehicul produs în România sau în alte state membre UE, nu trebuie sa se perceapa o noua taxă, independent de denumirea acesteia, ( taxa de poluare, sau taxa pentru emisiile poluante), dacă a fost anterior înmatriculat . al Uniunii Europene.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
In consecință, Legea nr 9/2012 este deci contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Curtea mai remarcă un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 13.01.2012 (respectiv 1.07.2008, conform O.U.G.50/2008) și cele care înmatriculează autovehicule ulterior, doar aceste din urmă persoane plătesc taxa pentru emisiile poluante (respectiv de poluare) deși este evident că poluare deriva de la ambele categorii de autoturisme. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pentru emisiile poluante ( respectiv de poluare) de faptul înmatriculării, deși din preambulul Legii 9/2012 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, ceea ce implica instituirea unei taxe de emisii poluante ( de poluare) pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la_ și obligatorie pentru toate instanțele, conform art.329 alin. ultim C.pr.civ., în cauzele având ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu (cum este și cazul de față), procedura prealabilă nu mai are un caracter obligatoriu, față de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a arătat instanța supremă, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
De asemenea, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât recent Curtea Europeană de Justiție în cauza C‑565/11 (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia”.
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Cât privește posibilitatea conferită de art. 12 din Legea nr. 9/2012 plătitorilor taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008 de a solicita restituirea unei părți din taxă, noua reglementare nu împiedică analiza legalității perceperii taxei de poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, conform considerentelor precedente, analiză în baza căreia s-a dispus restituirea taxei.
Pe de altă parte, în cauza C. și C., CJUE a reținut că Legea nr. 9/2012, așa cum a fost amendată prin OUG nr. 1/2012, este, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care are efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Rezultă, astfel, o concluzie general valabilă, în sensul că OUG nr. 50/2008, prin modul în care a fost concepută impunerea taxei de poluare, contravine prevederilor art. 110TFUE.
În ceea ce privește soluția asupra cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art 453 din C., reținând că recurenta se află în culpă procesuală, față de aceea că refuzul său de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare a fost unul nejustificat.
Nu se poate susține așadar că recurenta nu s-ar afla în culpă procesuală, aplicarea corectă și prioritară a normelor de drept comunitar nefiind exclusiv atribuția instanțelor de judecată, așa cum în mod eronat a indicat aceasta ci, în același timp, și o obligație pentru organele administrative ale statului.
Pentru aceste motive curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, ., împotriva sentinței civile nr. 2187/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SAGERO I. S.R.L., cu sediul ales la C.A.C. M. V., în București, sector 5, .. 266-268, .. 2, . intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, . nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.01.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. A.M. G. O. S. E. S. M.
Red. și dact. Jud. O.S./gref. E.S.M./5ex.
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 09-02-2015, Curtea de... | Refuz soluţionare cerere. Încheierea nr. 02/2015. Curtea de... → |
|---|
