Anulare act administrativ. Sentința nr. 279/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 279/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 6986/2/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 279

Ședința publică din data de 05.02.2015

Completul constituit din:

Președinte - R. M. V.

Grefier - C. I. Ș.

Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul G. M. V., în contradictoriu cu pârâtul S. DE S. PENTRU RECUNOAȘTEREA MERITELOR LUPTĂTORILOR REGIMULUI COMUNIST INSTAURAT IN ROMÂNIA 1945-1989, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legală îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, reține dosarul în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.

CU R T E A,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 20.11.2014, reclamantul G. M. V., a formulat, în contradictoriu cu pârâtul S. DE S. PENTRU RECUNOAȘTEREA MERITELOR LUPTĂTORILOR REGIMULUI COMUNIST INSTAURAT IN ROMÂNIA 1945-1989, contestație împotriva Ordinului nr. 86/20.10.2014, privind eliberarea din funcția publică.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile HG NR. 760/2003, HG nr. 563/2014, art. 99 și urm. din Legea 188/1999, art. 295 alin. 2 Codul Muncii și Legii nr. 554/2004.

Prin cererea formulată la data de 21.01.2015 reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată.

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant, instanța reține următoarele:

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanța constată ca, în cauză, reclamantul a formulat, personal și a depus prin Serviciul Registratură, la data de la data de 21.01.2015 cerere de renunțare la judecarea întregii cereri de chemare în judecată.

Întrucât, conform art. 406 alin. (4) C.pr.civ., atunci când renunțarea este făcută la primul termen la care părțile sunt legal citate ori ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți, instanța verifică în continuare îndeplinirea acestei condiții.

În lipsa pârâtului la termenul de judecată la care reclamantul a formulat cererea de renunțare la judecată, instanța a procedat, în condițiile art. 406 alin. (4) teza a II-a C.pr.civ., la amânarea cauzei, în vederea exprimării poziției sale față de cererea de renunțare la judecată. Întrucât pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a înaintat vreun răspuns în sensul solicitat, rămânerea sa in pasivitate semnifică, potrivit art. 406 alin. (4) teza finală C.pr.civ., acord tacit la renunțare, astfel încât condiția analizată va fi considerată îndeplinită în vederea pronunțării hotărârii conform art. 406 alin. (6) Codul de Procedură Civilă.

În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept dezvoltate, văzând manifestarea de voință expresă și neechivocă a reclamantului, în sensul renunțării la judecarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 406 Cod procedură civilă instanța va constata că reclamantul renunță la judecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 406 codul de procedură civilă ia act de renunțarea reclamantului G. M. V. cu domiciliul în sector 1, București, Bld. G-ral G. M., nr. 32-36, ., . cu pârâtul S. DE S. PENTRU RECUNOAȘTEREA MERITELOR LUPTĂTORILOR REGIMULUI COMUNIST INSTAURAT IN ROMÂNIA 1945-1989 cu sediul în sector 1, București, Piața Presei Libere, nr. 1, .. 3, la judecata cererii.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel București Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal.

Pronunțată în ședință publică azi 05.02.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER

R. M. V. C. I. Ș.

Red./tehnored.RMV/4ex./12.02.2015

2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 279/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI