Anulare act administrativ. Sentința nr. 277/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 277/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 4618/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 277
Ședința publică din data de 05.02.2015
Completul constituit din:
Președinte - R. M. V.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află rejudecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B. C. D., în contradictoriu cu pârâții . și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legală îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 02.02.2015 reclamantul a depus note scrise, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, reține dosarul în pronunțare.
După reținerea dosarului în pronunțare, s-a prezentat consilier juridic Muresean E., cu împuternicire pe care o depune la dosar, pentru pârâta ., căruia i s-a adus la cunoștință faptul că dosarul a fost reținut în pronunțare.
CU R T E A,
P. acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data 07.06.2012, sub nr._, reclamantul B. C. D. a formulat în contradictoriu cu pârâtul C. Național pentru Combaterea Discriminării contestație împotriva Hotărârii nr. 425 din 02.11.2011 emisă în dosarul nr. 28/2011, solicitând să se constate discriminarea ce i s-a produs, anularea Hotărârii nr. 425 din 02.11.2011 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri bazată pe situația de fapt și de drept reală din speță, pe dispozițiile legale incidente speței și pe constatările Curții de apel.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat cu contract de muncă la . funcția de referent cu un salariu de 1800 lei, în timp ce o altă angajată, și anume P. M., ce ocupa funcția de contabil salarizare, dar a cărei fișă a postului era identică cu a reclamantului, primea un salariu de 3.000 lei. Mai mult, după data de 02.07.2010, când a încetat contractul de muncă al d-nei P. M. și până la data de 19.07.2010, când a încetat contractul de muncă al reclamantului, acesta din urmă a rămas singurul angajat în departamentul salarizare, preluând și atribuțiile doamnei P. M., dar primind același salariu precum cel anterior.
P. aceasta reclamantul consideră că a fost discriminat cu privire la plata egală pentru muncă egală și că soluția Consiliului Național de Combatere a Discriminării, de respingerii a sesizării sale, este greșită, în cuprinsul hotărârii contestate reținându-se aspecte contradictorii și nereale în raport de dispozițiile legale incidente, pe care le-a interpretat greșit privitor la situația de fapt și de drept din speță, pe care de asemenea, a reținut-o și interpretat-o eronat. Astfel, CNCD a reținut greșit inexistența discriminării pe motivul încadrării diferite, fără a avea în vedere că fișele postului și atribuțiile celor două persoane erau identice și nu a solicitat firmei angajatoare să depună probe cu privire la cei doi angajați, atribuțiile și salarizarea acestora.
Reclamantul invocă în susținerea acțiunii dispozițiile Constituției României, Declarației Universale a Drepturilor Omului, Convenției Europene a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 12 la CEDO, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Codul Muncii, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010, Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, Deciziile ÎCCJ nr. 6549/2006 și 24/2008, Deciziile Curții Constituționale nr. 1221/2008, 24/2008, 24/2003, precum și Concluzia Națiunilor Unite care include în discriminare orice conduită bazată pe distincția operată în raport cu anumite categorii naturale și sociale și care nu este legată de capacitățile și meritele individuale sau de comportamentul concret al unei persoane.
A mai arătat reclamantul că dispozitiile legale enuntate protejeaza si garanteaza drepturile fundamentale inalienabile si indisolubile ale omului in calitate de cetatean salariat la egalitate de tratament juridic față de toți cetățenii salariați si in fața legii, la egalitatea de tratament salarial pentru muncă egală, la condiții echitabile de muncă si la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, la interzicerea oricărei discriminări, firma avand obligatia corelativa legala si contractuala a garantarii, protejarii si acordarii neconditionate acestor drepturi reclamantului. Firma avea obligatia de incheiere a contractului de munca al reclamantului si stabilirii salariului pe baza conditiilor stabilite de lege cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetateanului salariat enuntate si numai pe criteriul aptitudinilor si competentei profesionale, si aceeasi firma avea obligatia exclusiva a intocmirii fisei postului in conditiile legii si raportat la activitatea desfasurata acolo mentionate.
Fisele de post a reclamantului, care a ocupat postul de referent si a d-nei P. M. care a ocupat postul de contabil salarizare sunt perfect identice, iar analiza respectarii principiului invocat, privind stabilirea si acordarea salariului egal, se face prin raportare la un volum de muncă egală si nu prin raportare la incadrarea pe post sau prin raportare la volumul cheltuielilor firmei, apărând, astfel, nejustificata rezonabila si obiectiva diferentierea de tratament prin crearea cadrului discriminatoriu inca de la angajarea reclamantului prin stabilirea salariului inaintea inceperii raporturilor de munca si mentinerea diferentierii de tratament si a cadrului discriminatoriu ulterior inceperii activitatii reclamantului prin mentirerea acestui salariu in conditiile enuntate, cu diferențierea salarială invocata, prin aplicarea criteriilor categoriilor sociale diferite a contabililor salarizare si referentilor economici salarizare, precum si in cadrul aceleiasi categorii sociale a lucratorilor, salarizare datorita desfasurarii de catre categoriile sociale mentionate a volumului unei munci cu acelasi grad de dificultate, responsabilitate si importanta in cadrul firmei si organigramei acesteia atestate indubitabil de fisele de post identice pentru referent economic si contabil salarizare care nu implica desfășurarea unei activități complexe diferite din partea contabilei salarizare P. M. comparativ cu reclamantul neputându-se stabili criterii concrete de dificultate analizand fisele de post.
Reclamantul consideră că este evident ca diferenta de tratament facuta prin omisiune, reprezentand neaplicarea prevederilor legii de la beneficiile salariale integrale prevazute prin lege, s-a realizat in cadrul raporturilor de muncă, nerespectându-se principiul "la muncă egală, salariu egal" care a creat o inegalitate evidentă între cele două categorii sociale enuntate a contabililor si referentilor salarizare datorita apartenentei la o categorie sociala a reclamantului datorita criteriului incadrarii pe post de aceeasi firma si in cadrul aceleiasi categorii sociale a lucratorilor salarizare datorita criteriului restrangerii cheltuielilor firmei, desi motivarea incheierii contractului de munca este cresterea de activitate a firmei care presupune,tinand cont si de faptul ca reclamantul a ramas din 2 iulie singur in departament,un volum de munca superior, tinand seama si de faptul ca unele persoane din acelasi departament economic-serv. resurse umane au primit măriri de salarii de la 1 iulie sau 1 august 2010, in conditiile atributiilor si volumului de munca identice probate de fisele de post, care a avut ca efect înlăturarea folosinței și exercițiului dreptului constituțional al reclamantului Ia plata egala pentru munca egala.
In speta, în raport de situatia de fapt expusa si de dispozitiile legale incidente invocate ne aflam astfel in situația unei discriminări din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încălca dispozițiile legale in materie invocate conducand la aplicarea unui tratament diferențiat care rezida într-o inegalitate si a unui tratament diferit in ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o diferenta de tratament in functie de incadrarea pe post si in cadrul aceleiași profesii de lucrator salarizare care devine discriminare in lipsa existentei oricarei baza a justificarii rezonabile sau obiective a distinctiilor induse între situațiile analoage și comparabile in care sunt plasate persoanele care au beneficiat de tratament preferential invocate in prezenta cauza, firma omitand sa trateze identic, fara justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații asemanatoare, chiar identice, comparabile,si,nefiind o stare de fapt diferită, îi întărește convingerea că, nu există nici o justificare rezonabilă și obiectivă pentru creerea si menținerea de catre firma in cadrul raporturilor de munca reglementate a acestei diferențiere de tratament juridic datorita criteriilor interzise enuntate prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume un salariu egal pentru o muncă egală deși reclamantul îndeplineste în virtutea atributiilor de serviciu pe care le-a avut o muncă egală cu d-na P. M., ceea ce înseamnă că reclamantul avea dreptul la un salariu egal cu al d-nei P. M..
Astfel, fapta firmei din speta este calificată drept faptă de discriminare intrucat îndeplineste, cumulativ mai multe condiții:
- Existența unui tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existenta unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, în cauza de față intre categoriile sociale formate din cetatenii salariati incadrati de firma in functiile de referent economic salarizare si contabil salarizare, precum si in cadrul aceleiasi categorii sociale formata din cetatenii salariati incadrati ca lucratori salarizare cu atributii profesionale identice, care au fost supuse unui tratament diferențiat, prin omisiune de către firma);
- Existența unui criteriu de discriminare interzis de lege-criteriile in baza carora respectivele categorii sociale in care reclamantul s-a aflat au fost excluse de catre firma la stabilirea si acordarea beneficiului salariului egal pentru munca egala au fost diferenta de incadrarea in functia ocupata efectuata de firma și scaderea cheltuielilor cu salariile si generale ale firmei.
- Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare-omisiunea premeditata a aplicarii de catre firma a dispozitiilor imperative ale legii invocate a fi incidente in cauza care reglementeaza si protejeaza statutul reclamantului de cetatean salariat cu toate drepturile fundamentale inalienabile si indisolubile legale aferente, inclusiv dreptul la plata egala pentru munca egala,si obligatiile legale corelative ale firmei aferente de a acorda aceste drepturi fundamentale reclamantului in calitate de cetatean salariat are caracter dlscriminator și nu este justificată obiectiv de un scop legitim sau rezonabil.
- Tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege-este lipsit de echivoc faptul că neaplicarea prevederilor legii si refuzul acordarii drepturilor de catre firma reclamantului in calitate de cetatean salariat, inclusiv dreptul la plata egala pentru munca egala, de la angajare si pe parcursul desfasurarii activitatii de referent in conditiile atributiilor identice probate de continutul identic al fiselor de post, a avut ca efect înlăturarea folosinței și exercițiul drepturilor fundamentale ale reclamantului, in calitate de cetatean salariat atat in raport de situatia D-nei P. M. in calitate de cetățean salariat, cat si in raport de dispozitiile imperative ale legii: la egalitate de tratament juridic si salarial pentru munca egală, la condiții echitabile de muncă si la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare identice, la interzicerea oricărei discriminări întemeiata pe criterii interzise de lege.
Reclamantul invocă și jurisprudența Curții Europene de Justiție și principiul inversării sarcinii probei.
P. întâmpinarea depusă de pârâtul C. Național pentru Combaterea Discriminării s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării, pârâtul a arătat că nu există discriminare în cazul de față, întrucât, deși în cele două fișe de post, ale reclamantului și ale d-nei P. M., se regăsesc atribuții similare, cele două posturi sunt diferite, referent economic – reclamantul și contabil salarizare – d-na P. M., neexistând o situație comparabilă. P. urmare, pârâtul consideră că modalitatea diferită de calculare și aplicare a drepturilor salariale în cazul celor doi salariați este justificată obiectiv de un scop legitim, venind ca urmare a diferenței de încadrare între funcțiile de referent economic și contabil salarizare, și nicidecum ca urmare a intenției societății angajatoare de a săvârși potențiale fapte de discriminare prin calcularea și aplicarea drepturilor salariale în mod diferit pentru posturi similare.
Pârâtul invocă și dispozițiile art. 159 alin. 1 și art. 162 alin. 2 din Codul muncii potrivit cărora salariul se stabilește prin contractul individual de muncă prin negocieri individuale între angajator și salariat.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a CNCD la pronunțarea unei hotărâri bazată pe situația de fapt și de drept reală din speță, pe dispozițiile legale incidente speței și pe constatările curții de apel, pe care să le aibă în vedere la reanalizarea situației și pronunțarea unei noi hotărâri, pârâtul solicită respingerea acestei solicitări ca inadmisibile întrucât instanța nu poate dispune decât obligarea la emiterea unui anumit act, ci nu soluționarea unei cereri într-un anumit sens și numai dacă persoana vătămată a solicitat acest lucru.
P. sentința civilă nr. 279/23.01.2013 cererea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe recurentul-reclamant a declarat recurs.
P. decizia nr. 3255/16.09.2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe, cu motivarea că încheierea de dezbateri din 16.01.2013 nu se află la dosarul cauzei, ceea ce a produs părților o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București-secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.11.2014, sub nr._ .
În ședința publică din 18.12.2014 Curtea a dispus introducerea în cauză a societății reclamate, ., citată prin administratori judiciari, care a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Reclamantul a depus note scrise prin care a reiterat pretențiile, susținând în continuare existența discriminării prin prisma salarizării inferioare față de numita P. M., precizând că analiza discriminării si salarizării sale se raportează pentru perioada lucrata nu numai la activitatea si salariul contabilei P. M., ci la prețul total al muncii totale prestate anterior angajării sale, reprezentate de toate salariile si de toate activitățile contabilelor salarizare pe care le-a preluat si îndeplinit integral din data angajării ca referent.
A mai invocat reclamantul prevederile art. 38 si 165 C. muncii care anulează orice tranzacții făcute in defavoarea salariatului cu incalcarea protecției legale de care beneficiază salariatul garantata de dispozițiile legale si fundamentale interne si internaționale invocate in susținerea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, Curtea constată că acțiunea reclamantului nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce urmează:
P. Hotărârea nr. 425 din 02.11.2011 emisă de C. Național pentru Combaterea Discriminării s-a dispus clasarea dosarului privind sesizarea reclamantului B. C., reținându-se că acordarea salariului în cuantumul specificat nu reprezintă discriminare.
În cuprinsul hotărârii s-a reținut că nu există o situația comparabilă între situația reclamantului și situația celeilalte angajate a ., întrucât, deși în cele două fișe de post se regăsesc atribuții similare, cele două posturi sunt diferite, respectiv cel al reclamantului este de referent economic, iar cel al persoanei analizate pentru comparabilitate este de contabil salarizare, astfel că nu se poate reține incidența art. 1 alin. 3 din OG nr. 137/2000.
S-a mai reținut că, la momentul încheierii contractului individual de muncă, prin semnătură, reclamantul a acceptat condițiile specificate în contract, respectiv salariul, în cuantumul specificat și atribuțiile postului. Este atribuția angajatorului să stabilească nivelul salariilor pentru funcțiile cuprinse în organigrama societății, cu respectarea limitelor legale și a principiilor constituționale. Diferența cuantumului salariului acordat angajaților este justificată obiectiv de un scop legitim dacă reclamatul dovedește că posturile presupun responsabilități diferite, arii de competență diferite, implicare diferită etc.
Curtea reține că reclamantul invocă o discriminare prin care s-a adus atingere dreptului de a primi un salariu egal pentru muncă egală.
Potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000 ”prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.
Scopul dreptului privind nediscriminarea este de a asigura tuturor persoanelor perspective egale și echitabile de acces la oportunitățile disponibile în societate.
Acesta prevede că persoanele aflate în situații similare trebuie să beneficieze de tratament similar și să nu fie tratate mai puțin favorabil numai din cauza unei anumite caracteristici „protejate" pe care o dețin. Aceasta este cunoscută ca discriminare „directă".
În al doilea rând, dreptul privind nediscriminarea prevede că acele persoane care se află în situații diferite trebuie să beneficieze de tratament diferit în măsura în care acesta este necesar pentru a le permite să profite de anumite oportunități în același mod ca și celelalte persoane. Aceasta este cunoscută sub denumirea de ”discriminare indirectă”.
Esența oricărei forme de discriminare directă o constituie diferența de tratament care se aplică unei persoane. În consecință, prima caracteristică a discriminării directe este dovada ”tratamentului nefavorabil”.
Tratamentul nefavorabil constituie un factor relevant la stabilirea discriminării atunci când este nefavorabil prin comparație cu cel aplicat unei alte persoane aflate într-o situație similară.
P. urmare, este necesar un ”termen de comparație”, respectiv o persoană aflată într-o circumstanță similară, diferența principală dintre cele două persoane fiind ”criteriul protejat”.
Un ”criteriu protejat” este o caracteristică a unei persoane care nu ar trebui considerată relevantă pentru aplicarea unui tratament diferențiat sau acordarea unui anumit beneficiu.
Criteriile protejate sunt cel arătate în același art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 ”rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu (…)”.
În cauză, reclamantul pretinde o discriminare directă între situația sa și a numitei P. M., ambii angajați în cadrul ., afirmând că, deși cele două funcții deținute, referent economic salarizare (a reclamantului), respectiv economist (a numitei P. M.), presupuneau îndeplinirea unor atribuții identice, salariul său a fost stabilit într-un cuantum mult mai mic decât al persoanei amintite, 1800 lei față de 3000 lei.
Curtea constată, însă, că situația reclamată nu întrunește cele trei cerințe esențiale dezvoltate anterior pentru a ne afla într-o situație de discriminare: tratament nefavorabil, termen de comparație, criteriu protejat.
Astfel, deși au fost dovedite tratamentul nefavorabil – constând în salariu mai mic plătit reclamantului, termenul de comparație – activitatea îndeplinită de numita P. M., atribuțiile fiind asemănătoare, în speță lipsește criteriul protejat.
Respectiv, reclamantul nu a dovedit că plata de către societatea angajatoare a unui salariu mai mic față de numita P. M. s-a făcut prin aplicarea vreunuia dintre criteriile avute în vedere pentru identificarea situației discriminatorii.
P. urmare, corect s-a dispus de către CNCD, prin hotărârea nr. 425/02.11.2011, clasarea dosarului, dar cu motivarea anterioară a instanței, iar nu pentru inexistența situației comparabile, sub acest aspect Curtea apreciind că diferența de denumire a postului (referent salarizare – contabil salarizare), în condițiile în care atribuțiile exercitate sunt similare, nu constituie un argument suficient pentru a înlătura situația comparabilă.
Reclamantul, cu privire la cerința criteriului de discriminare, arată că acesta ar fi reprezentat de categoria socială a cetățenilor salariați la aceeași firmă, în același departament, în funcții cu atribuții identice.
Criteriul indicat nu poate fi, însă, încadrat în acelea avute în vedere de legiuitorul național, de directivele europene privind nediscriminare sau de art. 14 din Convenția EDO.
Așadar, chiar dacă legea privind nediscriminarea permite ca sarcina probei să fie repartizată între victimă și presupusul făptuitor, Curtea constată că reclamantul nu a putut prezenta nicio caracteristică protejată, care să explice tratamentul diferențiat, prin urmare, societății reclamate nu-i revenea nicio obligație în combaterea susținerii.
Pentru toate aceste considerente, constatând că toate celelalte articole de lege ori jurisprudență invocate de reclamant, nu sunt în măsură să susțină temeinicia contestației, Curtea va respinge acțiunea ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B. C. D. cu domiciliul în sector 6, București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții . cu sediul ales pentru comunicarea actelor în sector 1, București, ., prin administrator judiciar SMDA INSOLVENCY SRL cu sediul în sector 3, București, . CENTER, nr. 11A, .. 4 și prin administrator judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL cu sediul în sector 3, București, . CENTER, nr. 11A, .>C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în sector 1, București, Piața Walter Mărăcinenau, nr. 1-3.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel București Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal.
Pronunțată în ședință publică azi 05.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER
R. M. V. C. I. Ș.
Red./tehnored.RMV/7 ex./16.02.2015
5 .>
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 13/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 346/2015. Curtea de... → |
|---|
