Anulare act administrativ. Sentința nr. 346/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 346/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 5995/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 346
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. R.
Grefier M. D.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta V. AG, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03 februarie 2015 și la data de 10 februarie 2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin cererea formulată la data de 01.10.2014 reclamanta V. AG, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 351/15.05.2014 prin care a fost respinsă contestația administrativă (Anexa nr. 3) formulată de reclamantă împotriva Deciziei de Rambursare a TVA nr.6964D/10.07.2012 pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale. Totodată, a solicitat obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București să soluționeze pe fond contestația formulată de Societate împotriva Deciziei de rambursare a TVA nr. 6964D/10.07.2012 prin care a fost respinsă rambursarea de TVA în sumă 1.308.807,98 lei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în anul 2010 a achiziționat bunuri și servicii de la diverși furnizori, societăți stabilite în scop de TVA În România. În schimbul bunurilor livrate și a serviciilor prestate, furnizorii au emis către reclamanta facturi la care au aplicat cotele de TVA de 19% și 24%.
Ulterior, în conformitate cu Directiva 9/2008 privind TVA (2008/9/CE) ale cărei prevederi au fost preluate În legislația românească (spre exemplu, art. 147 ind. 2 alin. (1) lit. a) din Codul Fiscal), Societatea a formulat cererea de rambursare a TVA facturată de societățile din România la care a atașat documentația necesară pentru soluționare.
Autoritățile fiscale din România au considerat că în cauză nu au fost îndeplinite mai multe condiții formale și, În consecință, prin Decizia de rambursare a TVA nr. 6964D din data de 10 iulie 2012 au respins integral cererea de rambursare a TVA.
Reclamanta a formulat contestația administrativă înregistrată sub nr._/22.08.2012, solicitând autorităților fiscale competente anularea Deciziei prin care a fost respinsă rambursarea cu consecința restituirii efective a TVA în cuantum de 1.308.807,98 Lei.
În conformitate cu prevederile art. 18 din Codul de Procedură Fiscală, contestația a fost formulată prin împuternicit, respectiv societatea KPMG Tax SRL care a fost mandatată prin procura din data de 21.08.2012.
Prin Decizia de Soluționare a contestației nr. 351 din data de 15.05.2014, DGRFP București, în calitate de organ de soluționare a contestației administrative, a respins contestația formulată de Societate. Decizia de soluționare a contestației anterior amintită emisă către V. AG a fost comunicată de către DGRFP București către împuternicitul KPMG Tax SRL.
În esență, contestația a fost respinsă în baza următoarelor considerente:
În cuprinsul contestației KPMG Tax SRL arată că acționează în calitate de împuternicit în baza Împuternicirii în original, întocmită bilingv (anexa 1 la contestație)."
"În urma verificării dosarului contestației organul de soluționare a constatat că împuternicirea nu se regăsește în original, respectiv că anexa nr. 1 la contestație (filele 191-190 din dosar) conține pg. 1 și 3 din împuternicirea bilingvă, iar la adresa de completare a contestației nr._/27.09.2012 este atașată o fotocopie color a Împuternicirii datată 21.08.2012, care conține la pg. 4 ștampila și semnăturile reprezentanților V. AG, În copie".
"Având în vedere prevederile art. 18 alin. (2) din Codul de procedură fiscală privind obligația împuternicitului de a depune la organul fiscal Împuternicirea, în original sau în copie legalizată, urmează ca în termen de 5 zile de la primirea prezentei să compliniți dosarul contestației și să transmiteți originalul sau copia legalizată a Împuternicirii acordate de V. […]".
"Prin adresa de răspuns Înregistrată sub nr._/31.10.2013 împuternicita KPMG Tax SRL a depus procura (semnată și ștampilată), în copie, întocmită bilingv engleză-română, susținând că procura a fost depusă în original (semnată și ștampilată) în data de 22 august 2012 Împreună cu contestația înregistrată sub nr._".
"Astfel, din documentele existente la dosarul cauzei rezultă că organul de soluționare a făcut cunoscut împuternicitului societății nerezidente contestatoare lipsa procurii originale sau a copiei legalizate a Împuternicirii datata 21.08.2012 și i-a acordat un termen de 5 zile pentru a complini aceste cerințe, dar până la data prezentei societatea KPMG Tax SRL nu s-a conformat acestor cerințe, netransmițând împuternicirea care să conțină semnătura și ștampila titularei V., în original sau în copie legalizată".
Reclamanta susține că decizia contestată este nelegală, deoarece este Societatea căreia i-a fost respinsă cererea de rambursare a TVA, astfel încât V. AG este îndreptățit să solicite anularea actului administrativ calificat drept vătămător, respectiv Decizia de rambursare a TVA nr. 6964D/10.07.2012 și Decizia de soluționare a contestației nr. 351/15.05.2014.
Mai arată reclamanta că contestația înregistrată la pârâtă poartă ștampila împuternicitului său, această calitate fiind dovedită prin depunerea originalului Împuternicirii acordate către KPMG Tax SRL și care a fost depusă la Registratura pârâtei avea 4 pagini imprimate față-verso.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că societatea "împuternicita KPMG Tax SRL nu s-a conformat solicitării organului de soluționare a contestației, de a trimite originalul sau copie legalizata a împuternicirii acordate de V. in calitate de titular al dreptului de contestatare, deși i s-a învederat faptul ca la contestația înregistrata sub nr._ sunt atașate doar pagina 1 si 3 din împuternicire.
La dosar au fost depuse, în copie, decizia contestată și alte înscrisuri.
Analizând actele dosarului Curtea reține că prin decizia nr. 351/15.05.2014 a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. nr.6964D/10.07.2012, prin care s-a respins cererea de rambursare a TVA. în considerentele deciziei s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității de reprezentant a împuternicitului său, deoarece nu a depus împuternicirea în original sau în copie legalizată, deși a fost înștiințată în acest sens.
Curtea mai reține că din considerentele deciziei contestate reiese că la dosarul administrativ au fost depuse filele 1 și 3 din împuternicire. Prin urmare, nu se poate susține că reclamanta nu a depus împuternicirea în original, ci eventual că această împuternicire nu este completă. În atare situație, pârâta trebuia să coroboreze înscrisul inițial cu fotocopia trimisă ulterior de reclamantă și să concluzioneze că în cauză există un contract de reprezentare între reclamantă și mandatarul său. De altfel, Curtea constată că pârâta a înlăturat fără temei și fără explicație susținerile reclamantei conform cărora a depus la dosar împuternicirea în original, deși existau indicii că susținerile sale sunt reale, în condițiile în care o parte din împuternicire a fost depusă odată cu contestația, existând posibilitatea ca restul paginilor să fi fost pierdute în cursul manipulării dosarului administrativ.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea constată că pârâta a făcut o interpretare greșită a textelor menționate în considerentele deciziei, în condițiile în care existau suficiente elemente din care să reiasă calitatea de reprezentant a societății care a formulat contestația administrativă în numele reclamantei. De altfel nu este lipsit de relevanță faptul că pârâta a purtat o corespondență cu împuternicitul reclamantei, căruia i-a solicitat depunerea împuternicirii. Or, în condițiile în care autoritatea pârâtă avea dubii serioase cu privire la calitatea de reprezentant a împuternicitului reclamantei, nimic nu o împiedica să solicite acesteia din urmă lămuriri, ori chiar depunerea exemplarului împuternicirii ce se afla în posesia sa.
Pentru considerentele de mai sus, Curtea va admite acțiunea și pe cale de consecință va anula decizia contestată și va obliga pârâta să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de rambursare TVA nr. 6964D/10.07.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta V. AG, cu sediul în București, .. 69-71, sector 1, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2.
Anulează decizia nr. 351/15.05.2014, emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de rambursare TVA nr. 6964D/10.07.2012.
Obligă pârâta la 50 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 Februarie 2015.
Președinte, Grefier,
I. RADUMARIANA D.
Red. / Tehnored. R.I. / 4 ex.
. ………….
← Anulare act administrativ. Sentința nr. 277/2015. Curtea de... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1243/2015.... → |
---|