Anulare act administrativ. Sentința nr. 21/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 1103/116/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 21
Ședința publică din data de 08.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâtul P. P. - D. D. având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La a doua strigare în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: pricina se află la primul termen de judecată, urmarea declinării competenței de soluționare în cauză prin sentința civilă nr. 884/11.10.2014 a Tribunalului Călărași - Secția Civilă.
În lipsa părților, Curtea încuviințează proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității pentru lipsa epuizării procedurii prealabile, totodată, în ce privește fondului cererii.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, la 10.11.2014 sub dosar nr._, urmarea declinării competenței de soluționare în cauză prin sentința civilă nr. 884/11.10.2014 a Tribunalului Călărași - Secția Civilă, reclamantul S. G. a chemat în judecată pe pârâtul P. P. D. D., solicitând anularea Hotărârii nr. 94/04.06.2014 a Biroului Național de Coordonare din cadrul Partidului P. D. D..
În motivare, a arătat reclamantul că prin hotărârea nr. 94/04.06.2014 pronunțată de Biroului Național de Coordonare din cadrul Partidului P. D. D. s-a dispus sancționarea sa cu excluderea din partid, în rap. de art. 16 din Statutul PPDD. Considerând că sancțiunea menționată a fost aplicată cu încălcarea normelor statuare ale partidului, totodată, fără a-i fi asigurat dreptul la apărare și la opinie, reclamantul arată că hotărârea s-a pronunțat cu scopul excluderii sale din cadrul Consiliului Local U., în cadrul căruia exercită funcția de consilier local.
In drept, s-au invocat disp. art. 194 și urm. NCPC, prevederile Legii nr. 554/2004 și cele ale Legii nr. 14/2003. A solicitat reclamantul judecarea cauzei în lipsă, în cond. art. 411 alin.1 NCPC.
Pârâtul P. P. D. D. a depus întâmpinare la data de 04.09.2014, invocând inadmisibilitatea acțiunii, totodată, solicitând respingerea acesteia ca nefondată.
În motivare, în ce privește inadmisibilitatea acțiunii, pârâtul invocă neparcurgerea procedurii prealabile, raportându-se la disp. art. 15 alin.1 și 3 din Legea nr. 14/2003, precum și art. 18 din Statutul PPDD, totodată, art. 7 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, face referire pârâtul și la decizia nr. 530/2013 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial la 13.01.2014, arătând că orice membru de partid politic, în ultimă instanță, se poate adresa autorității judecătorești pentru a contesta o hotărâre a partidului, în speță, sancțiunea excluderii din partid.
Pe fond, pârâtul arată că hotărârea contestată este legală, sancțiunea excluderii din partid a reclamantului în raport de abaterile săvârșite de acesta fiind propusă de biroul județean Călărași și dispusă de Biroul Național de Coordonare PPDD.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 NCPC.
Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Curtea, față de dispozițiile art.255 și 258 NCPC, a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind proba a fi admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 94/04.06.2014 a Biroului Național de Coordonare din cadrul Partidului P. – D. D. s-a aplicat reclamantului S. G. sancțiunea prevăzută de art. 17 lit. f) din Statutul Partidului P. D. D., respectiv excluderea din partid. (fila 37 din dosarul tribunalului).
Potrivit art. 17 lit. f) din Statutul acestui partid (fila 40 din dosarul tribunalului), «f) Excluderea din partid: - pentru orice membru al Partidului P. – D. D., cu excepția membrilor care ocupă funcții și în structura Biroului Național de Coordonare, de către Biroul Național de Coordonare, la propunerea Biroului Executiv Local, Biroului Permanent Județean, Biroului Permanent Național, Biroului Național de Coordonare, a prim-vicepreședintelui desemnat de către cei 5 membri fondatori sau a președintelui partidului (…)», iar potrivit art. 19 din caleșai Statut «(1) Decizia sau hotărârea de sancționare se comunică, în scris, persoanei în cauză în cel mult cinci zile de la adoptare. (2) Decizia sau hotărârea de sancționare poate fi contestată, în termen de cinci zile de la comunicare, la Comisia Județeană pentru Statut, Etică și Litigii, în cazul hotărârilor luate de forurile cu competențe la nivel local sau județean sau la Comisia Națională pentru Statut, Etică și Litigii, în cazul hotărârilor luate de forurile cu competențe la nivel național. (…)».
Potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice „Pentru soluționarea diferendelor dintre membrii unui partid politic sau dintre aceștia și conducerile organizațiilor partidului se constituie comisii de arbitraj la nivelul partidului și al organizațiilor sale teritoriale.”, iar potrivit art. 16 alin. 3 din același act normativ „Dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului.”.
Prin decizia 530/2013, Curtea Constituțională a decis că “prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstituționale.”.
A reținut Curtea Constituțională, în considerentele deciziei sale, următoarele:
“(…) Curtea constată că prevederile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, instituind competența exclusivă a organelor cu atribuții jurisdicționale ale partidului politic de a aprecia asupra respectării normelor statuare de către membrii de partid, elimină, în fapt, controlul judecătoresc în ceea ce privește respectarea de către aceste organe a propriului statut și împiedică astfel accesul liber la justiție. De altfel, Curtea reține că problema constituționalității prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 trebuie privită cu maximă exigență în condițiile în care pierderea calității de membru al unui partid poate fi expresia unor premise subiective ori a arbitrariului.
(…)
Fără îndoială, având în vedere prevederile art. 15 alin. (1) și (3) din Legea nr. 14/2003, membrii unui partid politic trebuie, în cazul diferendelor determinate de excluderea din partid, să parcurgă procedura în fața jurisdicțiilor interne ale partidului, să solicite acestora aplicarea întocmai a prevederilor statutare și doar în cazul în care consideră că aceste organe au încălcat prevederile statuare, să aibă, ulterior, posibilitatea sesizării instanței judecătorești. (…). [s.n. B.C.]
De asemenea, Curtea precizează că, în această materie, controlul judecătoresc nu poate fi realizat decât asupra statutului și a regularității desfășurării procedurii statutare în fața organelor cu atribuții jurisdicționale ale partidului, și nu asupra oportunității sancțiunii aplicate. Astfel, instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei cereri prin care se contestă sancțiunea excluderii din partid urmează să analizeze respectarea normelor statutare privind stabilirea și aplicarea sancțiunii și să verifice dacă dreptul părții la apărare și la opinie a fost efectiv asigurat.
În lumina acestor considerente, Curtea constată că reglementarea dedusă controlului de constituționalitate încalcă dispozițiile art. 21, potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor sale legitime, deoarece, potrivit art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, cererea membrului de partid căruia i s-a aplicat sancțiunea excluderii din partid nu poate ajunge niciodată să fie examinată în mod efectiv de un judecător imparțial și independent. Așadar, în această materie, liberul acces la justiție este nu doar limitat, ci complet anihilat.
În plus, Curtea reține că se încalcă și plenitudinea de jurisdicție a instanțelor judecătorești, astfel cum aceasta este reglementată de art. 126 alin. (1) din Constituție. Dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2) sunt în sensul că prin lege se stabilește competența instanțelor judecătorești, și nu în sensul că asupra unui diferend nicio instanță nu este competentă să se pronunțe. Chiar dacă prin legea specială competența materială de soluționare a unei cauze este atribuită altor organe (celor cu atribuții jurisdicționale, de exemplu), soluțiile acestora pot fi contestate în justiție, respectându-se astfel dreptul de acces liber la justiție.
În aceste condiții, Curtea constată că prevederile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 aduc atingere înseși substanței dreptului de acces la instanță și se află într-un raport evident antinomic cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunțată în Cauza A. și Le Compte împotriva Belgiei, paragraful 29, Hotărârea din 25 mai 2005, pronunțată în Cauza B. împotriva României, paragraful 60).
(…)
În fine, Curtea reamintește că forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.” [s.n. B.C.].
Art. 193 alin. 1 NCPC prevede că „Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.”.
Din probele administrate în cauză, Curtea constată că, după comunicarea hotărârii nr. 94/2014 litigioase (fila 6 din dosarul tribunalului), partea reclamantă S. G. s-a adresat direct instanței de judecată cu o acțiune în anularea acesteia, fără a urma procedura prealabilă impusă de Statutul Partidului P. – D. D., adică formularea contestației în fața Comisiei Naționale pentru Statut, Etică și Litigii, impusă de art. 19 din Statutul Partidului, de art. 15 alin. 1 din Legea nr. 14/2003 și recunoscută ca etapă obligatorie inclusiv prin considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 530/2013.
În aceste condiții, Curtea constată că învestirea instanței de judecată intervine fără a fi fost respectate disp. art. 193 alin. 1 NCPC, în lipsa epuizării procedurii prealabile, motiv pentru care va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția neepuizării procedurii prealabile.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. G. (CNP_), cu domiciliul în ., județul Călărași, în contradictoriu cu pârâtul P. P. - D. D., cu sediul în București, ., sector 3, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se poate depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
Red../Tehnored. Judecător B.C.
4 ex/2015
Comunicate 2 ex./………...……………..
Semnătură ……………
| ← Pretentii. Decizia nr. 68/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24... → |
|---|
