Anulare act administrativ. Sentința nr. 457/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 457/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 6278/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 457
Ședința publică din data de 19.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ din cadrul CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile orale și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 05.02.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 19.02.2015.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, la 15.10.2014 sub dosar nr._, reclamantul S. V. a chemat în judecată pe pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ din cadrul CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, arătând că formulează contestație împotriva rezoluției din 17.09.2014 emisă cu nr.3448/IJ/877/D.I.P./2014, de către Inspecția J., în temeiul art. 45 alin.4 lit.b din Legea nr. 317/2004 rep. privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În motivare, a arătat reclamantul că la 16.07.2014 s-a adresat cu plângeri la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, pentru a analiza, modul de soluționare a plângerilor adresate în 21.05.2014 Direcției Naționale Anticorupție București si a modului de soluționare a plângerilor adresate Parchetului de pe lângă Judecătoria Negresti-Oas, de către d-na. P.-Procuror L.-P.-M. și alți procurori din alte P.
Prin Adresa de Comunicare nr._/2014 din 29.07.2014, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de Resurse Umane și Documentare - Biroul de relații cu publicul și audiente, prin Procuror Sef Secție îl înștiințează că memoriile sale (două) au fost trimise Consiliului Superior al Magistraturii - Inspecția J. - Direcția de Inspecție pentru Procurori, spre competentă - soluționare.
Din Rezoluția din 17.09.2014 rezultă ca Inspecția Judiciară a efectuat cercetări prealabile în cauză și că nu se conturează indiciile săvârșirii vreuneia din abaterile disciplinare, prevăzute de art.99 din Legea nr.303/2004.
Susține reclamantul că încadrarea de drept este necorespunzătoare, Legea nr.303/2004 a fost republicată și îi corespund articole modificate prin Legea nr.24/2012.
Clasarea sesizării în temeiul art.45 alin.4 lit.b nu este legală, titularul acțiunii fiind P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, iar nu persoana S. V., art.45 alin.l din Legea nr.303/2004, rep. Sesizarea nu a luat calea legală - Consiliul Superior al Magistraturii, care o analizează și se pronunță asupra sa în ședință și apoi o trimite sau nu Inspecției Judiciare, căruia îi revine.
Acest gen de rezolvare, prin Rezoluții care nu au corespondent cu Legea, reclamantul arată că a mai primit începând cu anul 2011, fără să îndeplinească condițiile prevăzute de lege și pe care le consideră partea reclamantă ca fiind viciate, așa cum este și Rezoluția contestată.
A solicitat reclamantul anularea actelor contestate, emise ilegal, trimiterea spre competentă soluționare, cu îndeplinirea dispozițiilor legale, fiind semnate de persoane neautorizate și fără ștampila instituției - Inspecția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.).
In subsidiar, a solicitat reclamantul să fie admise spre soluționare Rezoluția din 18 decembrie 2012 sub nr.3849/IJ/1160/D.I.P./2012, Rezoluția din 14.12.2012 sub Nr.3651/IJ/2694/DIJ/2012, Răspuns nr.234/IJ/1828/SIJ/2010/653/S.LP./2011 din 19.01.2011 și Răspuns nr.2342/IJ/1828/S.I.J/2010 din 03.02.2011.
În dovedire, a solicitat reclamantul administrarea probei cu înscrisuri.
In drept a invocat Legea nr. 554/2004 rep., OG nr. 27/2002 rep., Legea nr.303/2004 rep.
Aferent cererii formulate, s-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 50 de lei potrivit art. 16 din OUG nr. 80/2013.
Prin precizări formulate la 06.11.2014 în cadrul procedurii de regularizare, reclamantul a arătat că prin plângerea adresată spre soluționare PÎCCJ era în reprezentarea . Negrești Oaș.
În condițiile prevăzute de art. 201 alin.1 NCPC, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât.
Pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ a depus întâmpinare la data de 28.11.2014, în cond. art. 205 NCPC, solicitând respingerea acțiunii.
Prealabil, pârâta arată că, prin contestația formulată, reclamantul S. V. solicită instanței desființarea rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară în dosarul nr. 3448/_ /2014, iar în subsidiar, „admiterea spre soluționare” a rezoluției nr. 3651/IJ/2694/DIJ/2012 din data de 14.12.2012, a rezoluției nr. 3849/IJ/l 160/DIP/2012 din data de 18.12.2012, precum și a adreselor administrative din datele de 03.02.2011 și 19.09.2011 emise de Inspecția Judiciară. Deși în tot cuprinsul contestației reclamantul face referire doar la rezoluția Inspecției Judiciare nr. 3448/_ /2014 din data de 17.09.2014, în legătură cu care susține că este nelegală, solicită în subsidiar admiterea spre soluționare a actelor sus-menționate, emise de către Inspecția Judiciară. Pentru aceste motive, se solicită a se pune în vedere reclamantului să precizeze în mod concret și neechivoc actul emis de Inspecția Judiciară pe care înțelege să îl conteste.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii formulate de reclamant, partea pârâtă arată că inspectorul judiciar din cadrul Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție judiciară pentru procurori, desemnat să soluționeze lucrarea înregistrată sub nr. 3448/_ /2014, a procedat la efectuarea verificărilor prealabile a aspectelor semnalate de petiționar pentru a stabili dacă există indicii de săvârșire a unei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, de către magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș. In urma verificărilor efectuate, inspectorul judiciar a constatat că nu se conturează indiciile săvârșirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistraților reclamați, astfel încât s-a dispus clasarea sesizării. A apreciat pârâta că rezultatul verificărilor prealabile comunicate la data de 30 septembrie 2014 nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi calificat drept un act administrativ, care să fie supus controlului instanței de contencios administrativ.
A mai invocat pârâta excepția lipsei procedurii prealabile, sens în care a făcut referire la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, reclamantul S. V. a înregistrat acțiunea la registratura Curții de Apel București la data de 15 octombrie 2014, fără a parcurge procedura administrativă prealabilă prevăzută de lege.
Legea actuală a contenciosului administrativ a optat pentru soluția menținerii caracterului obligatoriu al procedurii administrative prealabile, instituirea recursului grațios sau ierarhic reprezentând o modalitate simplă, rapidă și lipsită de cheltuieli prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul administrativ. Condiționarea accesului la justiția de contencios administrativ de parcurgerea procedurii prealabile este o soluție impusă și de realitățile juridice din alte țări ale Uniunii Europene, dar mai ales ca urmare a includerii dreptului cetățeanului la o bună administrare în textele Tratatului de la Lisabona.
Această procedură, astfel privită, nu a fost concepută ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție și nici ca mijloc de tergiversare a soluționării cauzelor, fapt confirmat și de Curtea Constituțională în deciziile pronunțate asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate cu privire la art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Față de caracterul imperativ al normei citate, doctrina administrativă și practica judiciară actuală subliniază în mod constant caracterul obligatoriu al procedurii prealabile.
În ce privește corelația dintre normele Legii nr. 554/2004 și cele cuprinse în legi speciale, trebuie avute în vedere regulile aplicabile în cazul concursului dintre o normă generală și o normă specială, și anume principiul conform căruia acolo unde norma specială "tace", se aplică norma generală.
În concret, regula prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind caracterul obligatoriu al plângerii prealabile administrative este incidentă ori de câte ori prin legea specială nu sunt stabilite expres alte condiții derogatorii de sesizare a instanței de contencios administrativ.
Ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică respectivă nu le prevede.
Prin dispozițiile art. 47 alin. 5 din Legea nr. 317/2004 este instituită o normă derogatorie de la caracterul obligatoriu al procedurii recursului administrativ, potrivit acestui text de lege persoana interesată putând contesta rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Norma derogatorie menționată are un domeniu strict de aplicare, și anume situația contestațiilor formulate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, norma derogatorie nefiind aplicabilă rezoluțiilor de clasare a sesizărilor.
În ce privește rezoluțiile de clasare a sesizării, se impune concluzia caracterului obligatoriu al procedurii administrative prealabile, procedură care în cauza de față nu a fost parcursă.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sesizarea formulată și adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, transmisă Consiliului Superior al Magistraturii, care a înaintat-o spre competentă soluționare Inspecției Judiciare, unde a fost înregistrată la Direcția de inspecție judiciară pentru procurori sub nr. 3448/_ /2014, petiționarul S. V. a solicitat efectuarea de verificări privind modul de soluționare a mai multor dosare penale aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, în care a avut calitatea de parte.
Verificările prealabile determinate de sesizarea formulată de reclamant au fost efectuate de inspectorul judiciar desemnat în condițiile art. 11 alin. 3 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012.
Prin rezoluția emisă la data de 17 septembrie 2014, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în dosarul nr. 3448/_ /2014 a dispus clasarea sesizării formulate de petiționar, întrucât a constatat că nu există indicii care să releve comiterea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară a procurorilor reclamați.
Potrivit art. 74 alin.1 lit. e) din Legea nr. 317/2004, republicată, inspectorii judiciari au ca atribuție efectuarea de verificări ale sesizărilor adresate Inspecției Judiciare în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a magistraților ori în legătură cu încălcarea obligațiilor profesionale ale acestora, iar, conform art. 72 alin. 1 din același act normativ, inspectorii judiciari își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial.
Totodată, în cursul efectuării verificărilor prealabile, inspectorii judiciari analizează aspectele semnalate prin sesizările adresate Inspecției Judiciare pentru a stabili cu privire la existența unor indicii de săvârșire a unei abateri disciplinare.
În prezenta contestație, reclamantul arată că în cuprinsul rezoluției nr. 3448/_ /2014 încadrarea presupuselor fapte semnalate prin petiție a fost greșită, deoarece Legea nr. 303/2004 a fost modificată prin Legea nr. 24/2012. Față de acest aspect, în cuprinsul art. 99 au fost prevăzute faptele ce constituie abateri disciplinare și în reglementarea anterioară și după modificarea Legii nr.303/2004 prin Legea nr. 24/2012, astfel încât reclamantul se află în eroare cu privire la presupusa încadrare greșită a faptelor. De altfel, în întreg cuprinsul rezoluției, inspectorul judiciar a precizat de fiecare dată că se face referire la legea în vigoare în acel moment, adică cea republicată și modificată.
Legea nr. 317/2004 instituie prin art. 74 alin. (1) lit. e) atribuțiile inspectorilor judiciari, anume efectuarea de verificări ale sesizărilor adresate Inspecției Judiciare în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a magistraților ori în legătură cu încălcarea obligațiilor profesionale ale acestora. Prin urmare, este perfect legal ca petiția privind presupusele fapte săvârșite de magistrați, descrise de către petiționar ca fiind circumscrise abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, să fie soluționată de către Inspecția Judiciară.
Reclamantul este, în opinia pârâtei, în eroare și atunci când afirmă că rezoluția nr. 3448/_ /2014 nu are temei legal, nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, fiind viciată, întrucât nu are "corespondent cu legea". Această argumentare lipsită de conținut și sens nu poate fi primită întrucât, chiar și la o simplă analiză a rezoluției contestate, se poate observa nu numai că îndeplinește toate cerințele impuse de lege, dar mai mult, pentru fiecare aspect indicat de petiționar în sesizare, s-au arătat prin argumente clare și concludente, motivele pentru care, în urma verificărilor efectuate, nu s-a constatat săvârșirea vreunei abateri disciplinare de către magistrați.
Pentru toate aceste motive, s-a solicitat respingerea acțiunii.
În drept, s-au invocat disp. art. 205-208 NCPC, art. 45-47 din Legea nr. 317/2004, republicată, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, Legea nr. 304/2004, republicată și modificată; a fost solicitată judecata în lipsă.
În condițiile art.201 alin.2 NCPC, întâmpinarea formulată de pârâtă a fost comunicată părții reclamante, care a depus răspuns la întâmpinare la data de 29.12.2014.
A susținut reclamantul că intimata pârâtă nu este în cunoștință cu acest dosar, dând alte numere de dosar,_, și nu_, numărul de dosar care face obiectul procesual nu este enunțat corect, ceea ce se poate deduce clar că acea cerere adresată Inspecției judiciare de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, ca titular al acțiunii, nu a fost înregistrată și trimisă legal Inspecției judiciare cu titlu de exercitare de verificări prealabile.
Se poate deduce că atât actul atacat în instanța, prin conținut și formă, cât și întâmpinarea depusă, au ca formă erori de continuat și de încadrare de lege care o consacră.
Reclamantul contestă conținutul formal al întâmpinării, susținând și că numerele de telefon si fax sunt necorespunzătoare cu datele de pe portalul instanței, cât și suportul de hârtie pe care este redactat răspunsul.
A mai arătat reclamantul că excepția invocata prin disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu acționează cu caracter prealabil, având natura unui recurs ierarhic, astfel că el însuși constituie procedura prealabilă vizată de invocarea art. 7 din Legea nr. 554/2004 rep.
A mai invocat reclamantul art. 46 alin. 5 din Legea nr. 317/2004 rep., apreciind că este clar că legiuitorul a eliminat procedura prealabilă, admițând recurs ierarhic, fiind o lege speciala.
A mai afirmat partea reclamantă că încadrarea de drept în disp. art. 233 alin. 3 NCPC nu corespunde, la fel ca și ștampila, respectiv semnăturile insp. șef R. V. C., cât și a insp. Judiciar care apare pe întâmpinare.
În concluzie, s-a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
La termenul din data de 05.02.2015, partea pârâtă Inspecția Judiciară a arătat că renunță la excepția de inadmisibilitate pe motiv că actul contestat nu este unul administrativ.
Curtea, față de dispozițiile art.255 și 258 NCPC, a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind proba a fi admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
La data de 23.07.2014 s-au înregistrat la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Resurse Umane și Documentare – Biroul registratură generală, arhivă și grefă, sub nr._ două memorii formulate de reclamantul S. V., care și-a indicat o calitate de administrator și asociat al . Negrești Oaș, vizând acte efectuate de dna. L. P. M., P.-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș (filele 63 și urm. dosar), respectiv modul de soluționare a plângerii trimise în data de 21.05.2014 Direcției Naționale Anticorupție București (filele 87 și urm. dosar).
Prin adresa nr._/2014 emisă de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Resurse Umane și Documentare – Biroul registratură generală, arhivă și grefă, s-au trimis către Consiliul Superior al Magistraturii – Inspecția Judiciară – Direcția de Inspecție pentru Procurori «memoriile (două) formulate de S. V., pentru a verifica aspectele sesizate și pentru a dispune măsurile legale conform competenței», făcându-se precizarea că «petentul a fost informat că instituția noastră a redirecționat către dumneavoastră memoriile, împreună cu înscrisurile anexate, context în care vă adresăm rugămintea să faceți direct comunicarea către acesta cu privire la cele dispuse» (fila 62 dosar).
Prin rezoluția emisă la data de 17.09.2014 de Inspecția Judiciară sub nr. 3448/_ /2014 (filele 6 și urm.) s-a dispus clasarea sesizării formulate de petentul S. V., reținându-se, între altele, că «în urma verificărilor efectuate (…) nu se conturează indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 (…) în legătură cu modul de soluționare a dosarelor expuse și a plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, astfel încât nu se impune luarea vreunei măsuri de competența Inspecției Judiciare» (fila 13 dosar), arătându-se că «nu au rezultat indicii conform cărora procedura judiciară s-ar fi desfășurat cu nesocotirea normelor de drept material sau procesual ori ale dispozițiilor cu caracter administrativ», «legalitatea și temeinicia actelor și măsurilor luate de către procuror în cursul urmăririi penale, poate fi verificată doar în cadrul procedurii judiciare prevăzute de art. 278 și art. 2781 Cod procedură penală anterior (art. 339 și art. 340 noul Cod de procedură penală), căi de atac de care de altfel petentul a și uzitat, Inspecția Judiciară neputându-se substitui acesteia prin cercetarea administrativă pe care o poate efectua conform competențelor legale prevăzute de art. 74 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.», «nu au fost identificate situații de fapt conform cărora administrarea și aprecierea probelor din respectivele cauze penale s-ar fi realizat de către procurorul de caz cu excedarea atribuțiilor de serviciu sau în afara cadrului procesual legal specific urmăririi penale sau soluționării plângerii împotriva soluțiilor, sau că ar fi urmărit prejudicierea intereselor legale ale persoanelor vătămate prin modul de instrumentare al acestor dosare penale.» (fila 12 dosar).
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate pentru lipsa plângerii prealabile, astfel cum a fost invocată de pârâta Inspecția Judiciară, Curtea o va respinge ca nefondată.
Astfel, Curtea arată că, în materie procesuală, noțiunea de inadmisibilitate este, în mod corespunzător, ‹‹sancțiunea›› procesuală care intervine în cazul efectuării unui act procedural pe care legea îl exclude, nu-l prevede ori îl interzice, sau în cazul exercitării unui drept procesual nerecunoscut ori care a fost epuizat pe o altă cale procesuală, fiind, prin urmare, o cauză de respingere a cererii (de chemare în judecată, de recuzare, de încuviințare a unor probatorii, de apel, de recurs etc.) prin care acestea se valorifică, dar fără a se intra în cercetarea fondului.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/_ rep. „(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef. (4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c). (5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. (6) Soluțiile pe care le poate pronunța Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.”. [s.n.]
Prin decizia nr. 397 din 3 iulie 2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată în legătură cu art. 47 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 317/2014 și s-a constatat că «sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege».
Observă instanța că decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acțiunii judiciare împotriva rezoluției de clasare a Inspecției Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenție activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acțiuni.
Într-un astfel de context, devine aplicabil art. 5 alin. 3 NCPC, text potrivit căruia „În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.”. Textul legal menționat stabilește o ordine a identificării de către judecător a normei procedurale incidente, prevăzând că, în ipoteza în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, raportarea se va face la dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare.
Or, la art. 47 din Legea nr. 317/2004 rep. se constată existența procedurii privitoare la rezoluția de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a judecătorului, textul legal stabilind că „Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.” [s.n.]. Aceasta este o situație asemănătoare celei a rezoluției de clasare, deoarece și rezoluția de respingere este tot un act al Inspecției Judiciare în legătură cu o sesizare privind pretinsa săvârșire de către un magistrat a unei abateri disciplinare, având de asemenea aptitudinea de a stinge raportul juridic.
Într-un astfel de context, câtă vreme în situația procesuală asemănătoare – rezoluția de respingere - legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă ca și condiție de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, atunci, în lumina art. 5 alin. 3 NCPC, Curtea de apel apreciază că aceasta nu poate fi opusă părții reclamante ca astfel de condiție de admisibilitate nici în cazul rezoluției de clasare, față de stadiul actual al reglementării legale.
Într-adevăr, potrivit dreptului comun al contenciosului administrativ, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanței de judecată, cel ce se pretinde vătămat de un act administrativ este obligat să se adreseze emitentului acestuia, prin intermediul unei proceduri prealabile, în scopul revocării lui.
Totuși, în lămurirea raportării la dreptul comun, trebuie avut în vedere contextul în care s-a asigurat accesul la justiție al celor interesați împotriva rezoluției de clasare. Astfel, intenția legiuitorului a fost ca rezoluția de clasare să prezinte caracter definitiv, nefiind deci susceptibilă de a fi atacată în fața instanței de judecată, în timp ce împotriva rezoluției de respingere s-a deschis controlul judiciar, fără condiționarea plângerii prealabile. Câtă vreme admisibilitatea acțiunii îndreptate împotriva rezoluției de clasare este rezultatul admiterii unei excepții de neconstituționalitate, iar legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile prev. de art. 147 din Constituția României spre a pune de acord dispoziția neconstituțională cu cea a Constituției, Curtea de apel consideră că regimul juridic al acestei acțiuni trebuie raportat la situația asemănătoare, care exclude cerința plângerii prealabile, lipsind premisele îndestulătoare pentru a considera în sens contrar. În plus, după cum arată art. 47 alin. 3 și 4 din Legea nr. 317/2004, rep., rezoluția inspectorului judiciar este supusă deja unui control al inspectorului-șef, în logica textului apărând firească opțiunea legiuitorului de la art. 47 alin. 5 de a fi înlăturat cerința plângerii prealabile în cazul celei de respingere. Or, aceluiași control ierarhic este supusă în baza legii și rezoluția de clasare, astfel că a deduce concluzia obligativității procedurii prealabile în cazul său, față de stadiul reglementării, apare ca fiind superfluu.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondată excepția de inadmisibilitate a acțiunii sub motiv de lipsă a procedurii prealabile.
Pe fondul cererii, Curtea constată că acțiunea în anularea rezoluției nr. 3448/_ /2014 este neîntemeiată.
Astfel, observând proba cu înscrisuri administrată rezultă în mod cert că sesizarea privind pretinsa săvârșire a unei abateri disciplinare aparține părții reclamante, iar nu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin adresa nr._/2014 face oficiul de a transmite Inspecției Judiciare o petiție greșit îndreptată de către petent în raport de conținutul său și scopul vizat de acesta.
Lectura respectivei adrese (fila 62 dosar) denotă în mod clar că prin intermediul ei nu intervine o sesizare din partea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de titular al acțiunii disciplinare, potrivit art. 45 alin. 1 din Legea nr. 317/2004, rep. Spre această din urmă concluzie, Curtea observă că adresa emană de la procurorul șef de secție al Secției de resurse umane și documentare, iar în formularea înscrisului menționat se arată că sunt trimise memoriile formulate de S. V., solicitându-se ca răspunsul să îi fie comunicat acestuia din urmă. Totodată, în adresa nr._/2014 nu se face vorbire despre nicio faptă care să fie imputată ca abatere disciplinară unui procuror nominalizat.
Pe cale de consecință, învestirea Inspecției Judiciare s-a făcut în condițiile art. 45 alin. 2 din Legea nr. 317/2004, rep., adică „de orice persoană interesată”, titularul acțiunii disciplinare fiind deci Inspecția Judiciară.
În plus, atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii prin Secția sa corespunzătoare ar fi devenit actuale în cauza de față în măsura în care Inspecția Judiciară ar fi procedat în cond. art. 47 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 317/2004 rep. la sesizarea acestuia prin exercitarea acțiunii disciplinare, ceea ce nu a intervenit, deoarece inspectorul judiciar a emis o rezoluție de clasare, apreciind în cond. art. 47 alin. 1 lit. b) rap. la art. 45 alin. 4 din Legea nr. 317/2004 rep. că „în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare”.
Art. 74 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 317/2004 rep. prevede expres că „Inspectorii judiciari au următoarele atribuții: (…) e) verifică sesizările adresate Inspecției Judiciare sau se sesizează din oficiu în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor, procurorilor, inclusiv a celor care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și a magistraților-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, ori în legătură cu încălcarea obligațiilor profesionale ale acestora; (…)”, astfel că revine inspectorului judiciar analiza sesizărilor formulate de persoanele ce se pretind vătămate prin actele sau conduita magistraților.
Pe cale de consecință, este lipsit de temei factual și legal motivul de anulare susținut de reclamant cum că titular al acțiunii disciplinare ar fi fost în cauza sa procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar Consiliul Superior al Magistraturii ar fi trebuit să intervină în soluționarea sesizării formulate anterior Inspecției Judiciare.
În ce privește raportarea inspectorului judiciar la disp. art. 99 din Legea nr. 303/2004 rep. ca reprezentând sediul legal al materiei abaterilor disciplinare săvârșite de magistrați, aceasta își găsește reflectare în textul legal, inclusiv astfel cum a fost modificată Legea nr. 303/2004 rep. prin Legea nr. 24/2012 la care face referire partea reclamantă, textul menționat – art. 99 – arătând „Constituie abateri disciplinare: (…)”. În consecință, eroarea părții reclamante asupra textului legal nu constituie motiv de anulare a actului litigios.
Totodată, simpla afirmare de către partea reclamantă, în mod generic și nedeterminat, a faptului că rezoluția «nu are corespondent cu legea (…) fără să îndeplinească condițiile prevăzute de lege și care le consider viciate» nu se poate constitui în vreun motiv valid de anulare a actului, exprimând doar o poziție subiectivă, pro causa, a părții nemulțumite de soluția primită, căci nelegalitatea actului trebuie demonstrată în concret de cel ce se pretinde vătămat prin identificarea textului legal încălcat și a modului în care s-a produs pretinsa încălcare a legii.
Nu constituie motive temeinice spre a se dispune anularea rezoluției 3448/_ /2014 nici susținerile părții reclamante cum că actul ar fi fost «semnat de persoane neautorizate și fără ștampilă», căci art. 47 din Legea nr. 317/2014 rep. dă în atribuția inspectorului judiciar competența de a emite rezoluția de clasare, ceea ce a și făcut dl. procuror Ș. T. D. în calitate de inspector judiciar, iar pretinsa cerință de «ștampilare» a rezoluției nu se constituie într-o condiție ad validitatem a actului administrativ, în lipsa unei dispoziții legale care să o instituie, nefiind contestat de instituția Inspecția Judiciară că actul litigios ar fi emis de aceasta, ci dimpotrivă recunoscut, inclusiv prin atașarea respectivei rezoluții la dosar alături de documentația ce a stat la baza emiterii sale.
Dată fiind finalitatea sancționatorie a abaterilor disciplinare, precum și implicațiile acestora asupra carierei magistratului, dar și a prestigiului justiției, aplicarea și interpretarea textelor care le consacră se impun a fi făcute de o manieră strictă și limitativă, acestea găsindu-și incidența doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerințele expres reglementate de lege, însoțite de o probațiune adecvată, care să depășească simple afirmații și apreciere ale petentului.
Cât despre aspectul precizat în cererea depusă la 06.11.2014 în cadrul procedurii de regularizare, Curtea constată că prin comunicarea rezoluției către dl. S. V. modul de soluționare a plângerilor formulate este adus la cunoștința reprezentantului legal al ., reclamantul indicându-se el însuși a fi administrator al acestei societăți, nerezultând astfel vătămarea care să justifice anularea actului litigios.
Față de cele arătate în precedent, Curtea va respinge ca nefondată cererea formulată împotriva rezoluției nr. 3448/_ /2014/17.09.2014, nefiind de natură a determina admiterea cererii orice alte afirmații ale părții reclamante în legătură cu pretinsa indicare eronată a numerelor de telefon sau fax ale Inspecției, dar fără relevanță sub aspectul situației de fapt și de drept proprii analizei prin prisma chestiunii indiciilor cerute de art. 45 alin. 4 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 rep.
În ce privește rezoluția nr. 3849/IJ/1160/DIP/2012 (filele 32 și urm. dosar), comunicată la 14.01.2013 (fila 35 dosar), rezoluția nr. 3651/IJ/2694/DIJ/2012 (filele 25 și urm. dosar), comunicată la 03.01.2013 (fila 29 dosar), răspunsul nr. 2342/IJ/1828/SIJ/2010/653/SIP/2011 (filele 15 și urm. dosar), comunicat la 26.09.2011 (fila 19 dosar) și răspunsul nr. 2342/IJ/1828/SIJ/2010 (filele 20 și urm. dosar), comunicat la 14.02.2011 (fila 23 dosar), Curtea constată că cererea este tardiv formulată.
În acest sens, Curtea reține că art. 47 alin. 5 din Legea nr. 317/2004 rep. prevede pentru situația asemănătoare un termen de 15 zile în vederea sesizării instanței de judecată, după cum și dreptul comun al contenciosului administrativ prevede la art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 că acțiunea poate fi introdusă în cel mult 1 an de la data comunicării actului, termen calificat de art. 11 alin. 5 din același act normativ ca fiind unul de decădere.
Or, potrivit art. 185 alin. 1 NCPC „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, (…)”.
Mai arată Curtea că hotărârea de față este definitivă, adică nesusceptibilă de a fi supusă vreunei căi de atac. În acest sens, observă instanța că decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acțiunii judiciare împotriva rezoluției de clasare a Inspecției Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenție activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acțiuni.
Într-un astfel de context, după cum s-a arătat, devine aplicabil art. 5 alin. 3 NCPC, text potrivit căruia „În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.”. Textul legal menționat stabilește o ordine a identificării de către judecător a normei procedurale incidente, prevăzând că, în ipoteza în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, raportarea se va face la dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare.
Or, la art. 47 din Legea nr. 317/2004 rep. se constată existența procedurii privitoare la rezoluția de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a judecătorului, textul legal stabilind că hotărârea pronunțată într-un astfel de caz este „irevocabilă”, adică „definitivă” față de art. 8 din Legea nr. 76/2012. Aceasta este o situație asemănătoare celei a rezoluției de clasare, deoarece și rezoluția de respingere este tot un act al Inspecției Judiciare în legătură cu o sesizare privind pretinsa săvârșire de către un magistrat a unei abateri disciplinare, având de asemenea aptitudinea de a stinge raportul juridic.
Într-un astfel de context, Curtea apreciază că și hotărârea judecătorească pronunțată în cazul acțiunii îndreptate împotriva rezoluției de clasare este definitivă, la fel ca și cea privind rezoluția de respingere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei plângerii prealabile ca nefondată.
Respinge cererea formulată de reclamantul S. V., cu domiciliul în localitatea Gherta M. nr. 650/A, județul Satu-M. în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ din cadrul CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, C._, cu sediul în București, .. 40, sector 5, împotriva rezoluției nr. 3448/_ /2014/17.09.2014 ca nefondată.
Respinge ca tardivă cererea formulată împotriva rezoluției nr. 3849/IJ/1160/DIP/2012, rezoluției nr. 3651/IJ/2694/DIJ/2012, răspuns nr. 2342/IJ/1828/SIJ/2010/653/SIP/2011 și răspuns nr. 2342/IJ/1828/SIJ/2010.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
Red../Tehnored. Judecător B.C.
4 ex./2015
Comunicate 2 ex./………...…………
Semnătură ……….
| ← Pretentii. Decizia nr. 102/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 647/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
