Obligaţia de a face. Decizia nr. 647/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 647/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 24597/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._ /C./2013 |
DECIZIA CIVILĂ NR. 647
Ședința publică din data de 02 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. H.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2523/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant . SRL și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții - taxa poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constatând că niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, în temeiul dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra recursului și a motivului de recurs de ordine publică privind excepția prescripției dreptului de a cere restituirea taxei de primă înmatriculare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr. 2523/03.04.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus: admite acțiunea formulată de către reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 3 BUCUREȘTI reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU; obligă AFP S3 să restituie reclamantei suma de_ lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală de la data plății până la data achitării sumei; obligă AFPS3 la plata sumei de 1850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat dintr-o țară membră U.E. un autoturism, achitând cu prilejul înmatriculării în România suma de_ lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, în temeiul art. 2141 - 2143 C.fiscal.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
În această ordine de idei instanța reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că prevederile art. 2141-2143 C.fiscal impun taxa de primă înmatriculare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Stabilind așadar taxa de primă înmatriculare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 2141 - 2143 C.fiscal încalcă art. 110 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dellostato/Simmenthal, nr.c106/77.
În raport de aceste considerente tribunalul admite acțiunea și cererea de chemare în garanție, obligând pârâta să restituie reclamantei suma de 12.267 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală de la data plății până la data achitării sumei; totodată, în temeiul disp. art. 453 alin. 1 NCPC, obligă pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1850 lei către reclamantă.
II. Împotriva acestei sentințe, comunicată la 30.04.2014, a declarat recurs, înregistrat la data de 14.05.2014, pârâta ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
Curtea reține că potrivit art. 499 NCPC „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.
II.1 În cauza de față, prin cererea de recurs formulată, partea recurentă – pârâtă a invocat disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, apreciind că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În motivare, a apreciat partea recurentă că în mod greșit a respins prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a AS3FP.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată, recurenta a apreciat că acțiunea a fost în mod nelegal admisă, taxa litigioasă având temei legal și necontravenind dreptului european în materie, căci nu prezintă caracter discriminator.
Totodată, a mai apreciat partea recurentă că nicio lege nu acordă instanțelor judecătorești competența de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și tratatele internaționale, această atribuție revenind Parlamentului și Curții Constituționale.
A mai făcut referire partea recurentă la omisiunea de formulare a procedurii prealabile fie în cond. art. 7 din Legea nr. 554/2004, fie potrivit art. 205 și urm. din oG nr. 92/2003.
În aceste condiții, partea recurentă a susținut că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 117 din OG nr. 92/2003 și art. 8 din OUG nr. 50/2008 spre a se dispune restituirea taxei litigioase.
Tot ca lipsite de temei legal a considerat partea recurentă că sunt și capetele de cerere privind acordarea dobânzii legale, în raport de disp. art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, dar și privind cheltuielile de judecată, lipsind culpa procesuală.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, au fost invocate disp. art. 488 pct. 8 și 4881 NCPC, OG nr. 92/2003, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 554/2004, OMFP nr. 1899/2004, OMEF nr. 418/2007, Legea nr. 157/2005, Constituția României; a fost solicitată judecata în lipsă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. 229 din OG nr. 92/2003.
Fiind comunicată cererea de recurs, intimatul-reclamant . SRL a formulat întâmpinare, la data de 01.07.2014, solicitând respingerea recursului.
În motivare, a arătat partea intimată că în cursul lunii iunie 2007 a achiziționat autoturismul VOLVO FH12, fabricat în anul 1997, iar pentru a-1 înmatricula în România a fost obligată să achite o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 12.267 RON.
Taxa a fost percepută în temeiul art. 2141-2143 C. fiscal, fiind plătită prin chitanța . nr._/20.06.2007.
Susține partea intimată că taxa de primă înmatriculare este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale inaplicabile în dreptul intern.
Potrivit art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 110 parag. 1 din Tratatul CE. Prevederile art. 2141-2143 C. fiscal sunt contrare prevederilor de la art. 148 alin. 2 din Constituție, fiind abrogate implicit din momentul aderării României la UE. Ca urmare a efectului direct al art. 110 parag. 1 din Tratat, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143 C. fiscal nu mai pot fi considerate ca fiind in vigoare după aderarea României la UE.
Neputând fi aplicate în dreptul intern aceste reglementări, se impune concluzia că taxa specială achitată pentru înmatricularea automobilului a fost încasată in mod ilegal, că este o plata nedatorată, fiind plătită din eroare și în mod forțat, plata taxei fiind singura modalitate de a putea pune în circulație mașina respectivă.
Așadar, obligația de plată a taxei de primă înmatriculare este inexistentă.
Întrucât plata sumei de 12.267 RON a fost efectuată în temeiul unor prevederi inaplicabile și, de altfel, neconstituționale, devin aplicabile prevederile art. 1092 C.civ., conform cărora „ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”.
Susținând că îndeplinește condițiile pentru existența plății nedatorate, consideră partea intimată că pârâtul are obligația să îi restituie suma de 12.267 RON, întrucât prin plata pe care a efectuat-o în contul acestuia, patrimoniul Administrației Finanțelor Publice sector 3 s-a mărit pe seama patrimoniului părții intimate, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
În concluzie, s-a solicitat respingerea recursului; cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate disp. art.205 și urm. NCPC, art. 1092, art. 992-997 C.civ., art. 110 parag. 1 din Tratatul CE.
II. 3 Partea recurentă – pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Legal citată, intimata-pârâtă / intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu a formulat întâmpinare.
II. 4 La termenul din data de 08.12.2014, instanța a invocat din oficiu, în cond. art. 489 alin.3 NCPC, camotiv de recurs de ordine publică excepția prescripției dreptului de a cere restituirea taxei de primă înmatriculare, aspect adus la cunoștința părților prin citare, fără ca ulterior să fi fost exprimat un punct de vedere de vreuna dintre acestea.
III. Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 483 alin. 4 NCPC rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea, analizând sentința civilă recurată, reține următoarele:
Art. 488 alin. 1 NCPC prevede: ”(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8.când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”.
Totodată, art. 483 alin. 3 și 4 NCPC prevede că „(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”.
Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.
Recursul este fondat, pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu.
Observând înscrisurile existente la filele 5 și 7 din dosarul tribunalului, Curtea constată că partea reclamantă a achitat taxa litigioasă în cuantum de 12.267 lei la data de 20.06.2007 prin chitanța TS2A6507866, formulând cerere de restituire a acesteia înregistrată la AFP S. 3 București la data de 06.06.2013, sub nr. 16.036.
Art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevede că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
Potrivit art. 135 din același act normativ, „Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.”.
Din analiza dispozițiilor legale menționate în precedent, Curtea reține că legiuitorul a supus dreptul contribuabilului la restituirea creanțelor fiscale unui termen de prescripție de 5 ani, care curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.
Cum partea reclamantă pretinde că plata taxei litigioase s-a făcut fără temei legal, perceperea ei contravenind dreptului Uniunii Europene în materie, concluzia care se reține este că, într-un astfel de context, pretinsul drept la restituirea acelei taxe s-a născut chiar de la momentul efectuării plății, adică 20.06.2007.
Aplicând art. 135 din OG nr. 92/2003, Curtea constată că termenul de prescripție de 5 ani a început astfel să curgă odată cu 01.01.2008, împlinindu-se la 01.01.2013. Or, partea reclamantă a solicitat organului fiscal restituirea taxei printr-o cerere formulată la data de 06.06.2013, dincolo de împlinirea termenului de prescripție.
Mai subliniază Curtea că raportul juridic privind pretinsul drept la restituirea taxei litigioase, născându-se odată cu efectuarea plății sumei de 12.267 lei, deci în 2007, intră sub incidența Decretului nr. 167/1958, față de norma tranzitorie de la art. 201 din Legea nr. 71/2011, astfel că în acord cu disp. 18 din Decretul menționat instanța judecătorească este obligată să cerceteze din oficiu dacă dreptul este prescris.
În același sens este și decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a decis că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Arată Curtea că în cauza de față este în discuție instituția prescripției extinctive aferente dreptului de a cere restituirea creanțelor fiscale, având ca și consecință inexistența unui refuz nejustificat al organului fiscal în caz de nerestituire, aceasta privind data la care se solicită de la organul fiscal restituirea de către contribuabilul ce apreciază că a achitat o sumă fără temei legal, iar nu instituția prescripției dreptului material la acțiune în fața instanței de contencios administrativ și fiscal, supusă disp. art. 11 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, orice solicitare de restituire formulată în cond. art. 117 din OG nr. 92/2003 este supusă termenului de prescripție instituit la art. 135 din același act normativ, astfel că acest mecanism de asigurare a securității circuitului juridic fiscal este deopotrivă aplicabil și cererii întemeiate pe o pretinsă încălcare a normelor de drept intern, dar, în mod echivalent, și cererii prin care se invocă existența unei plăți impuse cu încălcarea normelor de drept ale Uniunii Europene.
Față de cele arătate în precedent, observând disp. art. 496 și 498 NCPC rap. la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite recursul formulat, pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu, va casa sentința civilă recurată, va admite excepția prescripției dreptului de a cere restituirea taxei de primă înmatriculare, respingând în consecință acțiunea. Relativ la celelalte critici invocate de partea recurentă, Curtea le apreciază ca fiind subsecvente, nemaifiind necesară analiza lor din moment ce recursul se admite potrivit celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în sector 2, București, ., împotriva sentinței civile nr.2523/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant . SRL cu sediul procesual ales la C..Av. M. A.-E. în sector 3, București, .. 58, ., .>și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, .>
Casează sentința civilă recurată.
Admite excepția prescripției dreptului de a cere restituirea taxei de primă înmatriculare și respinge în consecință acțiunea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. H. O. D. P. B. C.
GREFIER
P. B. B.
Red: Tehnored: jud.BC/gref.CM/5 ex. / 2015
Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: S. V.
Comunicat 3 ex. ………………….
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 457/2015. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 640/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
