Obligaţia de a face. Decizia nr. 667/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 667/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 12723/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 667

Ședința publică de la 03 februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: S. O.

JUDECĂTOR: P. H.

JUDECĂTOR: G. A. M.

GREFIER: F. V. M.

Pe rol este soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta reclamantă O. G. C. împotriva sentinței civile nr. 5261/08.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul pârât chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE PRIN MINISTRU.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 02.02.2015 intimata pârâtă U. S. Haret București a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură, prin poștă, înscrisurile solicitate, într-un exemplar, după care:

Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform prev. 104 alin 13 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Curtea încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei și n lipsă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă cu nr. 5261/08.09.2014 Tribunalul București Secția de C. Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta O. G. C. împotriva MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE și UNIVERSITĂȚII S. HARET, ca nefondată și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. HARET împotriva MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a declarat recursreclamanta, cale de atac înregistrată pe rolul Curții de apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 14.10.2014, sub nr._ .

Prin cererea formulată recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea in tot a acestei sentințe si pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare in judecata.

În motivarea a arăta că hotărârea primei instanțe este nelegala fiind data cu aplicarea greșita a normelor de drept material.

A arătat că a urmat cursurile Facultății de Relații internaționale si studii europene București, din cadrul Universității S. Haret - promoția 2009 si a susținut si promovat examenul de licența in sesiunea iulie 2009, obținând titlul de Licențiata in Relații internaționale si studii europene.

În urma susținerii si promovării examenului de licența U. S. Haret i-a eliberat adeverința nr. 1052/13.07.2009.

A solicitat universității eliberarea diplomei de licența si a suplimentului la diploma, insa aceasta a refuzat sa-i elibereze aceste documente, vatamand-o astfel . interes legitim, prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.

Instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca intre ea si U. S. Haret s-a incheiat un contract de studii, iar in baza acestuia s-a născut si obligația ca universitatea sa asigure pregătirea profesionala si evaluarea sa, sa organizeze la finalizarea studiilor examen de licența si sa emită diplome care sa ateste promovarea studiilor si a examenului de licența.

A mai arăta că este adevărat ca art. 2 din Legea nr. 288/2004 dispune ca organizarea fiecărui ciclu de studii este de competenta instituțiilor de invatamant superior cu aprobarea Ministerului Educației si Cercetării, actele de studii putând fi eliberate doar pentru absolvenții care au promovat examenul de licența si care au urmat o specializare la o forma de invatamant acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu conform legislației in vigoare la momentul înscrierii in anul I de facultate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 483, 486, 488 alin. 8 Cod Procedură Civilă.

Prin întâmpinare, U. S. Haret a solicitat, în cazul în care va fi admis recursul reclamantaui, să fie admisă și cererea sa de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.

În principal, intimata a arătat că nu poate fi admis recursul reclamantaui, întrucât U. S. Haret, a fost înființată prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de învățământ, care a funcționat ., fiind un furnizor de programe educaționale de studii recunoscut pe plan național.

Prevederile legale la momentul înscrierii reclamantaui la cursurile USH, au obligat-o sa obțină acreditare numai pe specializările (facultățiile) existente in cadrul Universitatii S. Haret si nicidecum pe formele de invatamant.

În baza art.60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (in vigoare pe intreaga perioada de scolarizare a reclamantaui) activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme:de zi,seral,cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învățământ seral,cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de institutiile de invatamant superior,care au cursuri la zi.

Singura conditie pentru desfasurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa functioneze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi.

In acest sens, legiuitorul a avut in vedere faptul ca evaluarea si acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii,care duc la o calificare universitara distincta,si nu la nivelul formelor de invatamant.

Programa de studii este cea care sustine calificarea distincta,indiferent de forma de invatamant absolvita (zi,seral,frecventa redusa sau invatamant la distanta).

Actul normativ care reglementa procedura de acreditare si autorizare provizorie a organizatiilor furnizoare de educatie si a programelor de studiu la momentul inceperii studiilor de catre recurentii- reclamanti era OUG nr.75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei.

Potrivit prevederilor art.29 alin.3 si 4 din acest act normativ "in invatamantul superior evaluarea si acreditarea se face la nivelul structurilor institutionale pentru fiecare program din ciclul de licenta,care duce la o calificare universitara distincta.Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive:

a)autorizarea de functionare provizorie, care acorda dreptul de a desfasura procesul de invatamant si de a organiza,dupa caz,admiterea la studii

b)dreptul de a emite diplome,certificate studii recunoscute de M. Educatiei si organiza,dupa caz,examen de absolvire, doctorat. "

Dispozitiile art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesitătii unei acreditari distincte pentru fiecare forma de invatamant,ci doar pentru fiecare program din ciclul de licenta care conduce la o calificare universitara distincta.

Notiunea de "program de studii" a fost definita in cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr . 1418 I 2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predarii, invatarii si cercetarii dintr-un domeniu care conduce la obtinerea unei calificari universitare.

Din coroborarea disp. art.29 din OUG nr.75/2005 cu dispozitiile art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995 (in vigoare la data. promovarii examenului de licenta), diplomele si certificatele de studii eliberate de institutiile de invatamant superior,in conditiile legii,pentru aceeasi specializare sunt echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita ,se poate desprinde concluzia ca nu forma de invatamant absolvita(zi,frecventa redusa, invatamant la distanta) este cea care duce la o calificare universitara,ci specializarea aleasa si urmata.

Mai mult, art.4 din HG nr.535/1999 arata ca autorizarea de functionare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de invatamant de zi.Specializariie autorizate sau acreditate, care functioneaza la forma de invatamant de zi,pot functiona si la forma de invatamant seral sau fara frecventa, fara a fi necesara indeplinirea procedurii de autorizare distincta ,de functionare provizorie sau acreditare de catre Consiliul N. de Evaluare Academica si Acreditare,institutiilor de invatamant superior.

Invatamantul deschis la distanta beneficiaza de o reglementare la art.5 din acelasi act normativ "lnvatamantul deschis la distanta, similar cu invatamantul fara frecventa,se poate organiza numai in cadrul institutiilor de invatamant superior care au urmat procedura de autorizare prevazuta de lege".

Prin art.5 din HG 916/2005 se arata ca:

"( 1) Structurile si specializarile prevazute in anexele nr.1 si 2 functioneaza incepand cu anul universitar 2005/2006,pentru anul intai de studii.

(2) Specializarile prevazute in anexele nr.1-3 la Hotararea Guvernului nr.410/2002 privind structurile si specializarile acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu din institutiile de invatamant superior, cu modificarile si completarile ulterioare, care nu se regasesc in anexa nr.3 la prezenta hotarare,intra in lichidare incepand cu anul universitar 2005/2006. "

U. S. Haret este cuprinsa in anexa acestui act normativ.

Potrivit prevederilor art.6 din HG 676/2007"specializarile (nu formele) ale caror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotararea Guvernului nr.916/2005 privind structurile institutiilor de invatamant superior acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu si a specializarilor din domeniile studiilor universitare de licenta si prin Hotararea Guvernului nr.1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licenta si aprobarea listei domeniilor si specializarilor (nu formelor) din cadrul acestora,cu modificarile ulterioare,care functioneaza incepand cu anul I ,2005-2006 si care se regasesc in prezenta hotarare isi continua activitatea".

Prin art.1 din HG nr.1175/2006 a fost aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licenta si a specializarilor din cadrul acestora,al specializarilor reglementate sectorial si/sau general.Din lecturarea textelor legale, evocate mai sus, se poate observa ca a functionat ..

In aceste conditii de reglementare si in raport de conduita adoptata de organul de specialitate al administratiei publice centrale, chemat sa organizeze si sa conduca sistemul national de educatie, intimata apreciază că ca aprobarea de catre U. "S. Haret" din Bucuresti a admiterii la forma de invatamant la distanta, pentru specializarile acreditate/autorizate, corespunzatoare formei de pregatire prin cursuri de zi,tine de exercitiul autonomiei universitare,garantate prin art.32 alin.6 din Constitutia Romaniei si Legea nr.84/1995 in vigoare la momentul inscrierii reclamantilor la Facultate.

Recunoasterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006,emis de catre ministrul educatiei,a posibilitatii organizarii de catre universitatile acreditate a formei de invatamant la distanta,pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi, confera reclamantilor dreptul de a cere sa li se elibereze Diploma de licenta, insotita de Suplimentul la Diploma,drept recunoscut de pct.VII din Metodologia organizarii si desfasurarii examenelor de finalizare a studiilor,aprobata de Senatul Universitatii "S. Haret" la data de 13 mai 2009,act de reglementare ce a fost inregistrat sub nr.1405 din 21.05.2009.

Asa cum a remarcat si subliniat Inalta Curte de Casatie si Justitie acest drept nu poate fi afectat si cu atat mai putin suprimat,in fapt sau in drept,de divergentele ce au aparut,in decursul timpului,intre U. "S. Haret" si M. Educatiei,pe seama valabilitatii initierii si desfasurarii formei de invatamant la distanta,pentru specializarile la care se organizau si cursuri de zi acreditate/autorizate,atata timp cat M. Educatiei sau Agentia R. de Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior(ARACIS), infiintata in baza O.U.G. nr.75/2005,nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrative care sa conduca la concluzia ca intimata a actionat in afara cadrului legal,in conditiile in care,in principiu,Ministerului Educatiei i se recunostea, prin art.6 din Legea nr.443/2002,dreptul de a "propune incetarea activitatii de invatamant si desfiintarea prin lege a universitatii".

Intimata arată că și-a indeplinit obligatiile legale fata de reclamant, in sensul ca, dupa finalizarea completa a studiilor si sustinerea examenului de licenta, la cererea acestuia, i-a eliberat Adeverintele de absolvire a studiilor, potrivit Metodologiei organizarii si desfasurarii examenelor de finalizare a studiilor, emisa de catre U.S.H. sub nr. 1405/21.05.2009 si cu prevederile art 20 si art. 38 din Ordinul MECTS nr.2284 din 28 septembrie 2007 .

Iar in vederea eliberarii diplomei de licenta a facut demersurile legale catre M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului ,in sensul in care a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolventilor anului 2009, in vederea aprobarii acestora si spre a emite mai departe comanda de tiparire la ..

Astfel, intimata arată că s-a adresat Ministerului, prin adresele nr.385/06.04.2009; nr. 769/25.08.2009; nr.31/21.06.201 0;nr.557/12.1 0.201 0;nr.569/18.1 0.201 0;nr.573/26.1 0.201 0;nr.1 054/03.02.2 011; nr.960/08.10.2009, nr.278/05.08.2010, a solicitat sa ne fie data aprobarea pentru a putea tiparii formularele tipizate la . absolventii anului 2009, dar nu a primit un raspuns oficial din partea autoritatii administrative.

U. S. Haret, s-a conformat cu promtitudine si intocmai conditiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, in vederea obtinerii aprobarii pentru tipizarea de formulare tipizate.

Prin adresele formulate, a anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autoritatii decidente MECTS, toate informatiile cerute prin adresa susmentionata, in care impun tuturor institutiilor de invatamant de stat si particulare sa ataseze la cererile lor "si situatiile centralizatoare( .... ) semnate si stampila te pe fiecare pagina si incluse si in format electronic pe CD, la Directia Generala de Invatamant Superior."

Potrivit art.2 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007,in vigoare la data cand reclamantii au parcurs studiile superioare si au sustinut licenta, "M. Educatiei, Cercetarii si Tineretului conduce sistemul national de educatie, invatamant, tineret si cetceîere, exercitand si atributiile stabilite prin legi si prin alte acte normative din sfera sa de activitate" .. iar conform art.3 si 4 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007, ... " evalueaza si controleaza realizarea politicilor si programelor in domeniu si stabileste sau propune, dupa caz, masuri de corectare a lor,contro/eaza si monitorizeaza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea si functionarea unitatilor si Institutiilor de invatamant particular;

Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educatiei, nu au sesizat nereguli dupa incheierea perioadei de monitorizare a intimatei.

Prin întâmpinarea formulată intimatul-chemat în garanție M. Educației Naționale a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale precum și a acțiunii ca neîntemeiate.

Acesta a arătat că M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE nu are calitate procesuală pasivă, deci nu poate fi chemat în garanție de către universitate.

Cererea de chemare în garanție nu poate fi primită deoarece, în astfel de situații chematul în garanție ar trebui să se subroge în obligațiile celui ce 1-a chemat în garanție, în acest caz de a completa și elibera diploma reclamantului. Or, M. Educației nu are și nu poate avea atribuții privind completarea și eliberarea diplomelor care să ateste parcurgerea unor cursuri care, nu numai că nu au fost organizate de către acesta ci, mai mult au fost organizate în ignorarea legislației.

A mai arăta că nu există nici un act normativ care să impună ca obligație Ministerului Educației Naționale emiterea unui aviz pentru tipărirea formularelor tipizate, fără a ține cont de condițiile în care au fost urmate studiile.

Există un voluminos cadru normativ care reglementează aspecte legate de eliberarea diplomelor de licență și nicăieri nu este stabilită obligația ministerului de a da aviz pentru tipărirea formularelor tipizate în condițiile absolvirii unor forme de învățământ neacreditate/neautorizate.

A mai arătat că ministerul nu are obligația de a aproba emiterea de tipizate pentru eliberarea unui număr aleatoriu de diplome. Obligația ministerului, ca și conducător al sistemului național de învățământ, cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, este de a verifica dacă solicitarea este făcută în limitele și cu respectarea legislației în domeniu. Nu există interdependență între obligația universității de a emite diploma si obligația Ministerului Educației Naționale de a aviza tipărirea formularelor tipizate. U. are obligația de a gestiona, completa, și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate sau neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.

Existența raporturilor contractuale dintre reclamant și universitate, executarea obligațiilor contractuale din partea reclamantei, nu pot duce la obligarea Ministerului Educației Naționale să aprobe eliberarea unor acte de studii care exced cadrului legal. Actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite, ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, al căror conținut ori existență nu pot face obiectul unor convenții între particulari.

Totodată a arătat că în susținerile sale, U. „S. Haret" face cu bună știință o gravă eroare, afirmând că există interdependență între obligația universității de a elibera diplome de licență și obligația Ministerului Educației Naționale de a aviza numărul de diplome cerut.

A mai arătat că M. Educației Naționale nu este obligat să dea aviz pentru orice număr de diplome solicitat. Obligația ministerului, ca și conducător al sistemului național de învățământ, cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, este de a verifica dacă solicitarea este făcută în limitele și cu respectarea legislației în domeniu. Dacă este solicitat un număr mai mare de diplome decât numărul de absolvenți care au dreptul la acestea, ministerul are obligația, respectând legea, să nu dea curs solicitării primite. O diplomă este avizată de MEN dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmate era în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv. în aceste hotărâri de guvern se află sub formă de tabel fiecare facultate, specializare și formă de învățământ acreditată/autorizată parțial să funcționeze, școlarizând studenți care au dreptul la diplomă de licență.

A arătat de asemene că obligația Universității „S. Haret" de a elibera diploma de licență nu este subsecventă, corelativă sau interdependentă obligației M.E.N. de a aviza tipărirea ei, pentru simplul fapt că ministerul nu este obligat să avizeze un număr de diplome peste cel prevăzut în cifra de școlarizare. M. Educației Naționale a emis avizul în vederea ridicării, de către U. „S. Haret" din București, a tipizatelor pentru actele de studii, de la ROMDIDAC S.A., numai pentru specializările care au funcționat legal, aprobate prin hotărâri de guvern, în conformitate cu cifra de școlarizare aprobată. M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret. Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa Ministerului Educației Naționale.

A mai arătat că U. S. Haret a invocat, în cererea de chemare în garanție, drepturile conferite prin Legea nr.443/2002, fără să recunoască, însă, faptul că din aceeași lege izvorăsc și o . obligații pe care ar fi trebuit să le respecte. În legea de înființare a acestei instituții de învățământ superior se menționează faptul că în structura Universității „S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile si specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.

A arătat totodată că analizând procedura de acordare a avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la unitatea producătoare, se constată că fiecare din părțile implicate are obligația de a respecta cadrul normativ în care această procedură se înscrie.

A mai arătat de asemenea că privitor la incidența OMEC nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006 - 2007, U. „S. Haret" are în vedere art. 8 și că legea este clară și nu lasă loc de interpretări: dacă este îndeplinită condiția de formă a organizării formelor de învățământ FR și ID în cadrul universităților (pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi), nu putem ignora și condiția de fond și anume acreditarea acestor forme de învățământ.

A mai arătat și că normele citate din Legea învățământului și OMEC 3404/2006 nu duc însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior este acreditată sau autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ope legis, fiind astfel îndreptățită să înmatriculeze studenți și să elibereze diplome în aceste forme de învățământ dacă este acreditată/autorizată pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților aceste forme de învățământ numai dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă. Calea de la vocație la drept este condiționată de parcurgerea procedurii de acreditare conform prevederilor legale în vigoare. Organizarea formelor ID și FR la unele specializări, dată de faptul că exista și forma ZI, nu excludea (și nu exclude) imperativul procedurii de autorizare, respectiv obligația de conformare în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare și acreditare, neexcluzându-se nici obligația asigurării resurselor umane și materiale pentru fiecare formă și locație de învățământ în mod distinct

Prin H.G. nr. 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ ,junt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată". Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distantă sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr. 88/1993 republicată.

Privitor la neimplicare a ministerului în modul de a acționa al Universității „S. Haret, a arăta că persoana care dorește să urmeze o formă de învățământ cât și persoana care asigură desfășurarea procesului de învățământ își asumă propriile decizii. Este în responsabilitatea fiecărei persoane juridice care asigură proces de învățământ, a respecta procedura legală a organizării lor. Nu se poate imputa altor subiecți de drept conduita instituțiilor de învățământ superior sau a persoanelor care s-au înscris și au urmat anumite forme de învățământ. Aprobarea tipăririi unui tipizat de diplomă de licență este efectuată de către M. Educației Naționale dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmate era în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării studiilor în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv. Toți candidații care și-au depus dosarele aveau vârsta majoratului, aveau discernământ, aveau capacitate deplină de exercițiu, și au ales singuri specializările pentru care au optat. Faptul că acești candidați nu au verificat suficient specializările și formele de învățământ la care și-au depus dosarele nu poate fi imputat M.E.N. în nici un caz neglijența nu poate fi similară bunei credințe, așa cum încearcă să se insinueze.

Faptul că în sensul cauzei deduse judecății, U. S. Haret a eliberat adeverințe care în opinia acesteia ar atesta efectuarea unor studii, este o faptă ce i se poate imputa doar respectivei universități. Opoziția pe care, conform susținerii apărătorului părții potrivnice, ar fi trebuit să o facă M.E.N., respectiv eventuala amendare/cenzurare a acestor adeverințe, se manifestă în limitele legale, nerecunoscând studiile efectuate fără respectarea condițiilor legale. După cum lesne se poate observa, tocmai opoziția, reacția M.E.N. față de eventualitatea manifestării efectelor legale ale unor adeverințe sau acte de studii eliberate cu nerespectarea prevederilor legii, se solicită în prezenta cerere introductivă de instanță, a fi desființată. Cum instanța este ținută a aplica prevederile legilor ce guvernează domeniul speței dedusă judecății iar acolo unde legea nu e clară și nu distinge, se apelează și la aplicarea principiilor de drept, în speță nu are cum să se dea eficiență principiului aparenței în drept.

A mai arătat că în speța legislația este cât se poate de clară, fiind extrem de ușor de observat că, cel puțin în acest domeniu, un fapt ilicit (susținerea de cursuri fără a respecta prevederile legale de acreditare sau autorizare) nu-și poate produce efecte licite (adică recunoașterea unor diplome sau adeverințe de studii ca valabile legal, deși organizarea cursurilor în baza cărora s-au eliberat respectivele diplome sau adeverințe, nu au respectat condițiile imperativ legale). Altfel spus, în baza principiului legalității, o faptă ilicită nu poate deveni licită, neexistând nici aparența în drept atâta timp cât există norme legale imperative ce nu au fost respectate, iar beneficiarul avea sau trebuia să aibă știință de acest lucru, în baza unui minim de diligentă la care era obligat (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

Totodată a arătat că reclamantul a urmat cursurile unei facultăți autorizate să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ „ZI", nu si pentru forma de învățământ efectiv urmată de aceștia „ID".

A mai arătat că potrivit art. 138 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, „un program de studii universitare funcționează legal dacă este autorizat provizoriu sau acreditat și funcționează în condițiile stabilite prin actul de autorizare, respectiv acreditare. Autorizarea provizorie și acreditarea programelor de studii universitare se realizează distinct pentru fiecare formă de învățământ, fiecare limbă de predare și pentru fiecare locație geografică în care se desfășoară Organizarea și desfășurarea de programe de studii universitare care nu funcționează legal se sancționează cu nerecunoașterea studiilor pentru beneficiari... ". Legea nu lasă loc de interpretări, este foarte clară. Autorizarea / acreditarea vizează inclusiv formele de învățământ, nu doar domeniul, facultatea și specializarea, acest fapt rezultă și din prevederile OUG nr. 75/2005.

Potrivit art. 29, alin. 3 din OUG nr. 75/2005, „în învățământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă". Potrivit art. 13 din OUG nr. 75/2005, evaluarea externă a calității educației cuprinde, printre altele, evaluarea capacității instituționale, a eficacității educaționale a organizației furnizoare de educație și evaluarea calității programelor de studiu oferite. Or, o astfel de evaluare complexă presupune inclusiv analiza formei de învățământ care se dorește a fi organizată.

Potrivit art. 2, lit. c din OUG nr. 75/2005, programele de studii concretizează oferta educațională a unei organizații furnizoare de educație. Forma de învățământ propusa de universitate face parte din oferta educațională deoarece formele distincte de învățământ atrag oferte educaționale diferite. Făcând parte din oferta educațională, forma concretă de învățământ propusă de universitate se concretizează în programele de studiu, potrivit art. 2 lit. c) din OUG nr. 75/2005. în vederea aplicării OUG nr. 75/2005 a^ fost adoptată H.G. nr. 1418/2006, care reglementează procedura de acreditare / autorizare. în art. 1.6, paragraful 3, teza a doua a H.G. nr. 1418/2006 se menționează că programele de studii ( programe care sunt supuse acreditării / autorizării potrivit art. 29 alin. 3 din OUG nr. 75/2005) se diferențiază, printre altele, și prin forma de învățământ: la zi, seral, cu frecvență redusă, învățământ la distanță, etc. Fiind un element de diferențiere, rezultă că un program de studii la forma ZI va fi diferit de un program de studii la forma ID, fiind în realitate două programe de studii diferite, supuse separat procedurilor de autorizare/acreditare.

În concluzie, universitatea nu avea dreptul de a organiza forma de învățământ urmată de reclamant.

În drept au fost invocate dispozițiile art.490 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 443/2002, Legea nr. 88/1993, H.G. 1011/2001, H.G. nr. 536/2011, OUG nr. 75/2005, Legea nr.288/2004, H.G. nr. 1418/2006, OMECT 2284/2007, H.G. nr. 1609/2004, H.G. nr. 676/2007, H.G. nr. 635/2008. H.G. 1175/2006, H.G. 749/2009, Legea nr. l din 2011, iar în conformitate cu prevederile art.223 Cod procedură civilă solicităm judecarea în lipsă.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:

Recurenta-reclamant este titularul unei adeverințe care atestă calitatea de licențiat, ca urmare a absolvirii cursurilor organizate de U. „S. Haret”. Câtă vreme adeverința respectivă nu a fost anulată, acest act se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate atrăgând obligativitatea, din partea pârâtei, de eliberare a diplomei de licență. Contrar concluziei instanței de fond, Curtea constată că între cele două acte există o strânsă interdependență, întrucât adeverința ce i-a fost eliberată recurentei-reclamante atestă împrejurarea că aceasta a urmat cursurile universitare și îndeplinește condițiile pentru emiterea diplomei.

Contrar raționamentului primei instanțe, Curtea constată că în speță nu se pune problema legalității organizării de către pârâtă a studiilor la distanță, instanța nefiind învestită cu judecarea acestui aspect.

De asemenea, Curtea constată că executarea acestei obligații nu se poate face decât în situația în care pârâtul M. Educației Naționale va fi obligat să elibereze formularele tipizate necesare.

Pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursul, va casa sentința civilă recurată și, rejudecând, va admite acțiunea și cererea de chemare în garanție. Totodată va obliga pârâta USH să procedeze la emiterea diplomei de licență și suplimentului de diplomă reclamantei și va obligă chematul în garanție să avizeze favorabil emiterea diplomei de licență și suplimentului de diplomă.

Soluția se impune și în considerarea principiului unității de jurisprudență, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind unitară în acest sens.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul procedură civilă, va obliga pârâta și chematul în garanție la plata către reclamantă a sumei de 12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta reclamantă O. G. C., cu domiciliul în M., .. 26, J. Constanț împotriva sentinței civile nr. 5261/08.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. HARET, cu sediul în București, .. 13, sector 3 și intimatul pârât chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE - PRIN MINISTRU, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.

Casează sentința civilă recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea și cererea de chemare în garanție.

Obligă pârâta USH să procedeze la emiterea diplomei de licență și suplimentului de diplomă reclamantei.

Obligă chematul în garanție să avizeze favorabil emiterea diplomei de licență și suplimentului de diplomă.

Obligă pârâta și chematul în garanție la plata către reclamantă a sumei de 12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 03.02.2015.

Președinte, Judecător, Judecător,

S. O. P. H. G. A. M.

Grefier,

F. V. M.

Red PH/ 5 ex

Jud fond: A. I. G.

Tribunalul București - SCAF

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 667/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI