Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 900/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 900/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 23336/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.900
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12 FEBRUARIE 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. N. T. S.R.L., împotriva sentinței civile nr.6219 din 07.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, Serviciul Soluționare Contestații și Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscala Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice - Activitatea de Inspecție Fiscala, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamantă prin avocat B. A. în baza împuternicirii avocațiale ._/2015 pe care o depune la dosar lipsind intimații-pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că, recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare a cererii.
Recurenta-reclamantă, prin avocat depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Curtea ia act de achitarea taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit, declarându-se, astfel, legal investită cu soluționarea prezentei cereri.
Totodată pune în discuție o chestiune prealabilă cea a tardivității cererii de revizuire formulată la fond față de prevederile Legii speciale nr.554/2004, și anume ce termene de formulare a cererii de revizuire ar fi: din Legea 554/2004, din codul de procedură civilă, sau nu s-e aplică nici un termen.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, precizează că, dispozițiile de modificare ale Legii 554/2004, spune că, se aplică dispozițiile Legii 554 dispoziții atât cu privire la motivele de revizuire cât și oarecum sub aspect procedural dispozițiile art.21 spune că sunt incidente, iar în baza textului de lege ar fi de la data publicării hotărârii, de la momentul la care a depus revizuirea, hotărârea nu era publicată, precizând că nu are asupra sa nici o dovadă în acest sens, dar se pot face verificări în acest sens.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Recurenta-reclamantă, prin avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în sensul admiterii cererii de revizuire și modificarea în tot a sentinței revizuire prin admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Menționează faptul că, instanța de fond a greșit la momentul soluționării cererii întrucât în opinia sa interpretarea dată de instanța de fond în sensul că nu s-a făcut dovada ulterioară a intenției părților de a edifica, de a face, de a construi, nu poate fi avută în vedere atâta timp cât se vorbește despre un raport de inspecție fiscală și de consecințele lui, de încheierea unui contract de vânzare cumpărare încheiat la un moment dat, în timp, motiv pentru care intenția părților trebuia raportată la momentul încheierii actului ulterior, precizând că, cumpărarea unor resturi de fundații și a unor stâlpi de beton, nici ca vânzare-cumpărare nu era prin ea însăși în măsură să aducă în discuție o altfel de utilizare a bunurilor decât o utilizare ulterioară a lor, fundațiile prin ele însele nu puteau să scop de sine stătător în sensul achiziției unei construcții fiind construcții prin includerea lor în sol, dar nu erau construcții de sine stătătoare construcții propriu zise în care să se fi putut locui sau să fi avut orice altă destinație decât aceea de a fi utilizată în viitor prin dărâmarea lor.
De asemenea, instanța a spus că în recurs nu s-au făcut probatorii nu s-au făcut nici un fel de probe cu privire la edificarea centrului comercial întrucât aceasta era opinia instanței, însă atât Codul fiscal cât și Decizia Curții Europene de Justiție nu au făcut referire la evenimente ulterioare, ci la intenția părților la momentul achiziției, ori inclusiv obiectul de activitate al recurentei, inclusiv toate celelalte proiecte desfășurate de recurentă și toate aveau drept unic tel, eventuale construcții comerciale din care ulterior să se poată scoată profit.
La interpelarea Curții referitor la ce s-a întâmplat cu contractul de achiziționare al terenului dacă s-a desființat retroactiv, s-a rezolvit, recurenta-reclamantă precizează că nu s-a achitat prețul de vânzare.
Referitor la exigibilitatea taxelor pe codul fiscal recurenta-reclamantă arată că dacă s-ar verifica decizia de impunere, s-ar vedea că, organul fiscal a considerat că exigibilitatea este la momentul încheierii tranzacției, de asemenea precizează faptul că, contractul a fost reziliat aproximativ după un an și jumătate, iar decontul de TVA își făcuse cursul și contestația, vizavi de controlul efectuat.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CERERILE
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 3.07.2014, revizuienta . a chemat in judecata pe intimatele Agentia N. de Administrare Fiscala - Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, Serviciul de Solutionare Contestatii si M. Finantelor Publice, Agentia N. de Administrare Fiscala - Administratia Finantelor Publice a Sectorului 2, Activitatea de Inspectie Fiscala solicitand instantei revizuirea sentintei civile nr. 2655/12.10.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia C. Administrativ si Fisal in dosar nr._/3/2010 .
In motivarea cererii, revizuienta a aratat ca in dosar nr._/3/2010 instanta a pronuntat sentinta civila nr. 2655/12.10.2010 prin care s-a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta . in contradictoriu cu paratii Agentia N. de Administrare Fiscala -, Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, Serviciul de Solutionare Contestatii si M. Finantelor Publice, Agentia N. de Administrare Fiscala- Administratia Finantelor Publice a Sectorului 2, Activitatea de Inspectie Fiscala.Obiectul cauzei privea anularea deciziei nr. 249/31.08.2009, anularea in parte a raportului de inspectie fiscala nr._/30.06.2009 in ce priveste obligatiile fiscale suplimentare de plata, anularea deciziei de impunere nr. 262/30.06.2009 cu consecinta emiterii unei decizii de rambursare a TVA pentru intreaga suma soliictata spre rambursare.
Se mentioneaza ca intimatele au respins la plata solicitarea de rambursare a TVA si au calculate TVA suplimentar de plata, cu motivarea ca TVA-ul aferent constructiilor achizitionate si demolate in vederea ridicarii unui centru commercial nu se deduce, ci se ajusteaza, intrucat acele constructii demolate nu sunt folosite in folosul operatiunilor taxabile viitoare si ca nu au existat dovezi care sa demonstreze intentia de a realize operatiuni taxabile pentru utilizarea acestor constructii.Arata reclamanta ca instanta a respins contestatia fomrulata cu motivarea ca TVA-ul pentru cladirile demolate nu este deductibi, intrucat acestea nu au fost destinate utilizarii in folosul unor operatiuni taxabile si nu s-au produs dovezi obiective asupra intentiei de a utiliza bunurile in scop economic.Instanta a avut o optica gresita, caci nu s-a pus niciodata problema utilizarii acelor cladiri achizitionate ci scopul a fost de a demola cladirile existente in vederea edificarii unui nou centru commercial, astfel ca nu s-au adus dovezi in acest sens.
In calea de atac a recursului la 14.11.2011, mentioneaza revizuienta ca a solicitat adresarea catre ICCJ a unei intrebari preliminare cu privire la modul de interpretare si aplicare a art. 168 din Directiva 2006/112/CE, cerere respinsa de Curtea de Apel Bucuresti prin decizia din 21.11.2011.
La data de 29.11.2012 prin Hotararea pronuntata in Cauza Gran Via Moinesti, speta similara cu prezenta cauza, CJUE s-a pronuntat cu privire la interpretarea prev. art. 168 din C.Fiscal, transpus in legislatia nationala in sensul ca dreptul comunitar are prioritate si se interpreteaza in sensul ca TVA aferent cladirilor demolate este deductibil.F. de aceasta situatie, se sustine reanalizarea problemei de drept dedusa judecatii, care nu are o solutionare evidenta in legislatia nationala si nici o solutionare unitara in cadrul jurisprudentei nationale.
Problema de drept este de a stabili daca achiztia unui teren si a unor constructii demolabile situate pe teren trebuie privita ca un tot unitar respective achizitia unui ,,imobil”, sau trebuie privit disociat respectiv ,, achizitia de teren” si ,,achizitiile de constructii.” Se mentioneaza ca problema este transata in mod diferit in legislatia interna, respective art. 145 din C. fiscal, pe de-o parte si de catre legislatia comunitara, pe de alta parte, solutiile aplicabile fiind diametral opuse, aspect reliefat de practica CJUE in cauze precum D. Bosco c. Olandei.
Aceste diferente majore intre modalitatile de aplicare a celor doua dispozitii sunt de nejustificat intrucat art. 145 din C.Fiscal reprezinta o transpunere a legislatiei europene, imprejurare care in mod firesc conduce la aceleasi solutii, similare celei indicate in cauza D. Bosco c. Olandei.Astfel, pe plan intern art. 145 din C.Fiscal este interpretat de organele fiscale si de instantele de judecata in sensul ca nu se poate deduce TVA-ul in cazul achizitiei unui teren si a unor constructii demolabile situate pe teren, intrucat acele constructii demolate nu sunt utilizate in folosul operatiunilor taxabile viitoare.Aceasta a fost si opinia instantei de fond care a transat achizitia in mod diferentat respectiv achizitie de teren si achizitie de constructie, apreciind finalmente ca nu sunt intrunite cerintele art. 145 al. 1 lit. a din C.Fiscal.
In schimb, jurisprudenta europeana s-a facut o aplicare diferita a art. 168 din Directiva 112/2006 in sensul ca achizitiile de genul celei operate de societate au fost tratate ca o singura operatiune taxabila din punctual de vedere al TVA, imprejurare fata de care TVA-ul este deductibil.Problema care a nascut divergente a fost cea referitoare la transpunerea textului Dircetivei in mod diferit in legislatia interna.Astfe, in timp ce textul art.1 68 din Directiva are in vedere ,,bunuri si servicii”, legislatia interna face referire la achizitii, astfel procedandu-se in aceasta maniera s-a lasat o poarta deschisa pentru aplicarea in alt mod a prevederilor directivei..
Considera revizuienta ca in speta trebuie sa aiba prevalenta jurisprudenta comunitara, intrucat intre dreptul intern si cel european exista contradictie rezultand din transpunerea necorespunzatoare a legislatiei comunitare in dreptul intern.
Problema a fost clarificata in cauza Gran Via Moinesti in care CJUE s-a pronuntat cu privire la interpretarea art. 168 in sensul ca dreptul comunitar are prioritate si se interpreteaza in sensul ca TVA-ul aferent cladirilor demolate este deductibil.In aceste conditii, se sustine ca instanta de fond a analizat cauza cu incalcarea prev. art.168 din Directiva 112/2006 care prevd clar in cazul achizitiilor ca cea din prezenta speta, posibilitate de a deduce TVA-ul aferent constructiilor demolate.Astfel, instanta de fond nu a avut in vedere ca potrivit dreptului comunitar achizitia unui teren cu cladirile aferente ce urmeaza sa fie demoate in vederea realizarii unor constructii moderne - in speta un centru comercial - pot fi considerate ca fiind o . operatiuni legate intre ele avand ca obiect realizare de operatiuni taxabile in aceeeasi masura ca achizitionarea de bunuri imobile noi si utilizarea lor directa.
In drept s-au invocat prev. art. 322 din C. si art. 21 al. 2 din L. 554/2004.
Cererea s-a timbrat cu taxa tb. 100 lei.
La dosar s-a atasat in dovedire Hot. CJUE /29.11.2012 in Cauza Gran Via Moinesti, practica judiciara; sentinta civila nr. 1455/12.05.2014 . a C.A.B.- Sectia C. Administrativ si Fiscal
Instanta a dispus atasarea dosarului de fond nr._/3.2010.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.6219/07.10.2014, tribunalul a respins cererea de revizuire ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut urmatoarele:
Examinand cererea de revizuire formulata din perspectiva prev. art. 322 C. si art. 21 al.2 din L. 554/2004 rep.- cu raportare la prevederile jurisprudentei comunitare in materie, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 21 din L. 554/2004,
,,(2)Constituie motiv de revizuire, care se adauga la cele prevazute de Codul de procedura civila, pronuntarea hotararilor ramase definitive si irevocabile prin incalcarea principiului prioritatii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata. Cererea de revizuire se solutioneaza de urgenta si cu precadere, . de 60 de zile de la inregistrare”.
Se constata deci ca cererea de revizuire este in principiu admisibila, drept pentru care se va analiza pe fond problema de drept sesizata.
Asa cum rezulta din cuprinsul sentintei civile nr. 2655/12.10.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia C. Administrativ si Fiscal s-a respins cererea formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, ca neîntemeiată.
A considerat instanta ca, urmare a controlului desfasurat la societatea contestatoare, s-a intocmit raportul de inspectie fiscala nr._/30.06.2009. vizand perioada 14.05._09, ulterior fiind emisa si decizia de impunere nr. 262/2009 prin care s-a stabilit o diferenta de TVA suplimentara de 158.809. lei, ceea ce a condus la aprobarea rambursarii de TVA de 163.887 lei si la respingerea rambursarii de TVA de 158.809. lei.
Aceste acte s-au contestat de catre reclamanta conform dispozitiilor art. 205 si urmatoarele din OG.92/2003, in termenul stabilit de lege, fiind emisa decizia nr. 249/31.08.2009 de solutionare a contestatiei, cu solutia respingerii contestatiei, ca neintemeiata.
In fapt societatea contestatoare a achizitionat de la . SRL in baza contractului de vanzare cumparare nr. 948/25.07.2008. si a facturii MAI nr. 58/25.07.2008. doua proprietati imobiliare, situate in localitatea Talmaciu, ., formate din fundatie de beton si stalpi de rezistenta cu suprafata construita la sol de 368,64 mp, fiind transmis si dreptul de conceciune asupra terenurilor aferente, pe o perioada de 99 de ani, pentru 2145 mp, respectiv 1000 mp.
A apreciat instanta ca solutia data de intimata, in ce priveste respingerea contestatiei, prin decizia nr. 249/31.08.2009 a fost corect apreciata din punct de vedere juridic, intrucat societatea contestatoare avea obligatia legala de a produce dovezi obiective care sa sustina intentia sa de a utiliza constuctiile dobandite, in folosul operatiunilor taxabile, la momentul achizitiei .
In vederea stabilirii destinatiei terenurilor achizitionate, organul de inspectie fiscala a solicitat reprezentantului legal al societatii sa prezinte dovezica aceste constructii au fost achizitionate cu un scop economic, in vederea desfasurarii de operatiuni taxabile.Nota explicativa de la data de 18.06.2009. a fost insuficient apreciata spre sustinerea intentiei declarate a societatii de a continua dezvoltarea proiectelor imobiliare incepute de societatea de la care a dobandit constructiile nefinalizate.Societatea contestatoare nu a prezentata nici un alt docuemnt-proiect de dezvoltare; autorizatie de constructie emisa pe numele sau, care sa sustina intentia sa de folosi in scop economic achizitia, respectiv de a realiza un obiectiv pe teren, simpla sustinere ca este de notorietate ca urma sa edifice un magazin Minimax Discount, deoarece mai exista astfel de 21 de magazine nefiind argumentata si coroborata cu acte, alte dovezi.Dispozitiile art. 126 si art. 140 din L571/2003 stabilesc ca prin,, operatiuni taxabile’’ se intelege orice activitate de prestare de servicii sau de livrare de bun, care au legatura cu produsul achizitionat.
Instanta a retinut incidenta art. 127 al. 1 si 2 din L. 571/2003, ce are in vedere -,, Persoane impozabile și activitatea economică”, iar textul legal stabileste:
,,(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.”
Contestatoarea invoca aplicabilitatea dispoz. art.145. al. 2 litera a din legea 571/2003.
Prevederile art. 145 si 146 din codul Fiscal, in forma existenta in vigoare in iulie 2007 au in vedere urmatoarele:
,,Art. 145. - (1) Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată deductibilă devine exigibilă.
(2) Pentru bunurile importate până la data de 31 decembrie 2003, în baza certificatelor de suspendare a taxei pe valoarea adăugată, eliberate în baza Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, pentru care termenul de plată intervine după data de 1 ianuarie 2004 inclusiv, taxa pe valoarea adăugată devine deductibilă la data plății efective.
(3) Dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă:
a) taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă;
b) taxa pe valoarea adăugată achitată pentru bunurile importate.
(4) De asemenea, se acordă oricărei persoane impozabile, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată prevăzută la alin. (3), dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării pentru realizarea următoarelor operațiuni:
a) livrări de bunuri și/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 143 alin. (1) și la art. 144 alin. (1);
b) operațiuni rezultând din activități economice, pentru care locul livrării/prestării este considerat a fi în străinătate, dacă taxa pe valoarea adăugată ar fi deductibilă, în cazul în care operațiunea s-ar desfășura în țară.
(5) Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru:
a) operațiunile prevăzute la art. 128 alin. (9) lit. e) și f) și art. 129 alin. (4), dacă acestea sunt afectate realizării operațiunilor prevăzute la alin. (3) și (4);
b) operațiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) și (8), dacă taxa pe valoarea adăugată ar fi aplicabilă transferului respectiv;
c) operațiunile prevăzute la art. 128 alin. (9) lit. a)-c), în măsura în care acestea rezultă din operațiunile prevăzute la alin. (3) și (4);
d) operațiunile prevăzute la art. 128 alin. (9) lit. d).
(6) În condițiile stabilite prin norme, se acordă dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii destinate realizării operațiunilor prevăzute la alin. (3)-(5), efectuate de persoane impozabile înainte de înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care nu aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152.
(7) Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată pentru:
a) bunuri/servicii achiziționate de furnizori/prestatori în contul clienților și care apoi se decontează acestora;
b) băuturi alcoolice și produse din tutun destinate acțiunilor de protocol.
(8) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente:
a) pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală, care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. (8), și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. Beneficiarii serviciilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) și art. 151 alin. (1) lit. b), care sunt înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, justifică taxa dedusă, cu factura fiscală, întocmită potrivit art. 155 alin. (4);
b) pentru importuri de bunuri, cu declarația vamală de import sau un act constatator emis de autoritățile vamale; pentru importurile care mai beneficiază de amânarea plății taxei în vamă, conform alin. (2), se va prezenta și documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată.
(9) Prin normele de aplicare a prezentului titlu, se prevăd situațiile în care se poate folosi un alt document decât cele prevăzute la alin. (8), pentru a justifica dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.
(10) În situațiile prevăzute la art. 138, precum și în alte cazuri specificate prin norme, taxa pe valoarea adăugată dedusă poate fi ajustată. Procedura de ajustare se stabilește prin norme.
(11) Orice persoană impozabilă, care a aplicat regimul special de scutire prevăzut la art. 152, și ulterior trece la aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (12), pentru:
a) bunuri de natura stocurilor, conform reglementărilor contabile, care se află în stoc la data la care persoana respectivă a fost înregistrată cu plătitor de taxă pe valoarea adăugată;
b) bunuri de natura mijloacelor fixe, care au fost achiziționate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
(12) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (11), trebuie îndeplinite următoarele condiții:
a) bunurile respective urmează a fi folosite pentru operațiuni cu drept de deducere;
b) persoana impozabilă trebuie să dețină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat care justifică suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziționate.
(13) Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării obiectivelor proprii de investiții, stocurilor de produse cu destinație specială, finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, se deduce potrivit prevederilor legale. Cu taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru realizarea obiectivelor proprii de investiții se vor reîntregi obligatoriu disponibilitățile de investiții. Sumele deduse în cursul anului fiscal pentru obiectivele proprii de investiții pot fi utilizate numai pentru plăți aferente aceluiași obiectiv de investiții. La încheierea exercițiului financiar, sumele deduse și neutilizate se virează la bugetul de stat sau bugetele locale în conturile și la termenele stabilite prin normele metodologice anuale privind încheierea exercițiului financiar-bugetar și financiar-contabil, emise de Ministerul Finanțelor Publice.
Perioada fiscală
Art. 146. - (1) Perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată este luna calendaristică.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru persoanele impozabile care nu au depășit în cursul anului precedent o cifră de afaceri din operațiuni taxabile și/sau scutite cu drept de deducere de 100.000 euro inclusiv, la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent, perioada fiscală este trimestrul calendaristic.
(3) Persoanele impozabile care se încadrează în prevederile alin. (2) au obligația de a depune la organele fiscale teritoriale, până la data de 25 februarie, o declarație în care să menționeze cifra de afaceri din anul precedent.
(4) Persoanele impozabile care iau ființă în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării fiscale, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în cursul anului, iar dacă aceasta nu depășește 100.000 euro inclusiv, au obligația de a depune deconturi trimestriale în anul înființării. Dacă cifra de afaceri obținută în anul înființării este mai mare de 100.000 euro, în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1), iar dacă cifra de afaceri obținută nu depășește 100.000 euro inclusiv, perioada fiscală va fi trimestrul, urmând ca persoana impozabilă să se conformeze prevederilor alin. (3).
.
Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 77 din O.G. nr. 83/2004’’
Sa mai mentionat ca parata invoca aplicabilitatea textului – art. 11, art .145 si art.146 din Legea 571/2003 .
In coroborare, art. 127 stabileste urmatoarele:,,- Persoane impozabile și activitatea economică
(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.”
Din coroborarea acestor texte legale cu dovezile prezentate de catre contestatoare organului fiscal instanta constata ca organul fiscal nu putea opera o prezumtie asupra utilizarii in scop economic a bunurilor achizitionate, atata vreme cat contestatoarea nu a produs dovezi obiective asupra intentiei sale exprimate de a utiliza bunurile in scop economic.
Mai mult s-a constatat ca art. 11 din L. 571/2003 impune organului fiscal a aprecia operatiunile si a le incadra, in functie de scopul economic urmarit, pentru aplicarea legii fiscale, in speta rambursarea de TVA solicitat, cu respectarea principiului prevalenta economicului asupra juridicului, dreptul la deducerea de TVA nefiind o consecinta directa a tranzactiei, respectiv a contractului de vanzare cumparare intocmit de contestatoare, ci rezulta din indeplinirea unei conditii legale obiective:dovedirea scopului economic al tranzactiei.
Problema de drept ce face obiectul cererii de revizuire este daca solutia pronuntata de instanta de fond, urmare a probelor administrate, prin interpretarea si aplicarea prevederilor art. 127 al. 1 si 2 din L. 157/2003 privind C.Fiscal, cu raportare la art. 11 si art. 145 si art. 146 din L. 571/2003 a fost in contradictie cu dreptul European – Directiva 2006/112/CE in sensul ca prevederile legale enuntate au fost interpretate gresit de instanta, fiind in contradictie cu normele europene, in conditiile in care CJUE a pronuntat cauza C257/11 Gran Via Moinesti/ 29.11.2012.
Retine instanta ca obiectul sesizarii CJUE de catre reclamanta Gran Via Moinesti pentru pronuntarea unei hotarari preliminare priveste interpretarea dispozitiilor art. 167, art. 168, art. 184 si art. 185 din Directiva Consiliului 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adaugata.
Chestiunea de drept in discutie ce se impunea a fi interpretata era daca achizitionarea de catre un agent economic care are ca obiect de activitate ,,dezvoltare imobiliara”, a unui imobil compus dintr-o suprafata de teren si constructii supuse demolarii, cu intentia clara de a finaliza activitatea de demolare a constructiilor, in vedere realizarii, pe suprafata de teren a unui complex residential, in conditiile evidentierii, atat in contractul de cumparare a imobilului, cat si in factura fiscala emisa, a pretului atat pentru teren cat si pentru constructie, si realizarii investitiei, da dreptul agentului la deducerea de TVA si pentru constructiile achizitionate si demolate, achizitionarea acestora putand fi considerata ca reprezentand o activitate premergatoare, respective o cheltuiala de investitie pentru realizarea complexului residential, in raport de dispozitiile art. 167 si 168 din Directiva 2006/112/CE din 28.11.2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adaugata.
Prin Hotararea CJUE Camera a treia pronuntata in cauza C257/11 Gran Via Moinesti/ 29.11.2012 s-au stabilit urmatoarele:
,,Articolele 167 si 168 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28.11._ privind sistemul comun al taxei pe valoare adaugata trebuie interpretate in sensul ca, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, o societate care a achizitionat o suprafata de teren si constructii edificate pe acesta din urma, in vederea demolarii acestor constructii si realizarii unui complex rezidential pe suprafata de teren respective, are dreptul de a deduce taxa pe valoare adaugata aferenta achizitionarii constructiilor mentionate.
Art. 185 din Directiva 2006/112 trebuie interpretat in sensul ca in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, demolarea unor constructii, achizitionate impreuna cu suprafata de teren pe care au fost edificate, efectuata in vederea realizarii unui complex rezidential in locul acestor constructii, nu determina o obligatie de regularizare a deducerii initiale a taxei pe valoare adaugata aferente achizitionarii constructiilor mentionate”.
Paragraful 30, 34 si 33 din speta C257/11 Gran Via Moinesti/ 29.11.2012 are in vedere acele imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal. S-a remarcat de catre CJUE ca achizitionarea de catre reclamanta GVA a suprafetei de teren si a constructiilor in discutie in litigiul principal constituie o activitate pregatitoare prin care se urmareste, astfel cum atesta eliberarea autorizatiei de construire, realizarea unui complex residential pe acea suprafata de teren in scopul desfasurarii activitatilor de dezvoltare imobiliara a acestei societati.Realizand aceasta investitie, GVA indeplineste o activitate economica care este confirmata de elemente obiective, in sensul ca la momentul achizitionarii constructiilor in discutie in litigiul principal, societatii GVA ii fusese transferata o autorizatie de desfiintare si ca, chiar inainte de a efectua declaratia privind TVA-ul, aceasta societate executase lucrari de desfiintare a constructiilor mentionate si obtinuse un certificate de urbanism in vederea realizarii complexului imobiliar.
In paragraful 35 din speta C257/11 Gran Via Moinesti/ 29.11.2012 se mentioneaza ca demolarea cladirilor achiztionate odata cu terenul, inlocuirea unor structuri vetuste cu cladiri mai moderne si utilizarea acsetora din urma in vederea unor operatiuni taxabile in aval sa nu intrerupa legatura directa care trebuie sa existe intre achizitionarea respectivelor bunuri immobile in amonte pe de-o parte si activitatile economice realizate ulterior de catre persoana impozabila pe de alta parte, apoi suprafata de teren sa continue sa fie folosita de societate in scopul operatiunilor sale taxabile.
Tribunalul retine ca exista diferente, si nu similitudini intre cele doua cauze, desi, apparent, starea de fapt porneste de la o situatie asemanatoare: achizitionarea de bunuri in scopul desfasurarii de activitati economice.
Pentru aprecierea corecta a rationamentului CJUE prin raportare la prezenta cauza se retine, din coroborarea documentelor prezentate in fata organelor fiscale, si ulterior in administrare de probatorii in fata instantei de judecata, ca ,, imprejurarile precum cele in discutie in litigiul principal”- precum sunt calificate de CJUE sunt distincte.
Astfel, in acest litigiu, societatea reclamanta, pe lantul tranzactiilor successive cu privire la cele doua constructii nefinalizate( de la . si . SRL catre . SRL si de la . SRL catre .) nu a probat cu elemente obiective si intentia de dezvoltare a proiectelor economice pentru care a achizitionat aceste bunuri, reprezentand fundatii debeton si stalpi de rezistenta.Asadar, o decizie specifica unui business de dezvoltare imobiliara care impune achizitia unor bunuri nu este echivalenta cu intentia societatii de derulare a proiectului initiat de societatile vanzatoare, intrucat scopul real al activitatii economice ramane distinct de ratiunea fiscala de deducere a TVA.
Astfel, trebuie analizat daca exista o legatura directa intre achizitionarea respectivelor bunuri imobile si activitatile economice ulterior realizate de persoana impozabila si daca suprafata de teren continua a fi folosita de catre societate in scopul operatiunilor taxabile.
In prezenta cauza, intentia societatii nu a fost si nu este confirmata de elemente obiective care sa conduca la rationamentul ca exista legatura in intentia de derulare a proiectului de investitii ulterior tranferului /achizitionarii bunurilor de la societatile ce le-au detinut.
Astfel, societatea de la care revizuienta a achizitionat imobilele ( nefinalizate) in discutie -. SRL a fost interesata de dobandirea unui imobil in localitatea Talmaciu jud. Sibiu in vederea dezvoltarii unui proiect imobiliar.In acest sens, in anul 2007 a achizitionat de la . (prin contractul de vanzare cumparare aut. Sub nr. 1359/10.07.2007) si . SRL ( prin contractul de vanzare cumparare aut. sub nr. 182/30.01.2007) bunurile immobile compuse din constructii nefinalizate, mai exact fundatii si stalpi de rezistenta, cu suprafete construite la sol de 368,64 mp, respectiv 146mp, precum si dreptul de concesiune pentru 99 ani asupra terenurilor, (rezultat din contractual de concesiune nr. 9397/31.10.2005 incheiat intre Tannenbaum SRL si Primaria Talmaciu pentru teren in suprafata de 1000 mp si contract de concesiune nr. 3031/27.05.1999 incheiat intre . si Primaria Talmaciu, pentru teren in supragata de 2.145 mp, in vederea finalizarii acestor constructii sub forma unui centru commercial cu parcare aferenta.
In anul 2008, strategia de afaceri a . SRL a suferit modificari, in urma impactului economieii generale (mondiale), iar aceasta societate nu a mai reusit sa deruleze proiecte de dezvoltare imobiliara, proiectele ramanand nefinalizate .
Singurul inscris probator depus la dosar, de care reclamata se prevaleaza in intentia de derulare a proiectului de investitii imobiliare ( si care este doar pentru localitatea Talmaciu) il reprezinta certificatul de urbanism nr. 117/13.08.2007, insa acest certificat nu a fost eliberat reclamantei din cauza, ci a societatii vanzatoare, . SRL, astfel ca nu se putea aprecia in persoana societatii reclamante elemental obiectiv in derularea activitatii economice initiate de . SRL.
Desi se sustinea ca urmeaza conceptual initial de dezvoltare imobiliara a . SRL, in sensul ca alaturi de acest proiect mai exista si un proiect pentru localitatea Oravita, Stefanesti si Or. V. achizitionate de asemenea, in vederea dezvoltarii de proiecte imobiliare, la dosar nu s-a depus autorizatia de construire, invocata a fi eliberata in decurs de o luna, pentru a se proba intentia de dezvoltare a proiectului imobiliar, intentie care face liantul intre achizitiile de bunuri efectuate si elementele obiective analizate de catre instanta din prisma prev. art. 142 al. 2 din C.Fiscal in vigoare la acel moment.
Asadar, pana la momentul judecarii cauzei pe fond, si ulterior in recurs, reclamanta nu a probat, in persoana sa, intentia de derulare a proiectului economic initiat de societatile vanzatoare prin prezentarea in probatoriu a elementeleor obiective care sa denote ca se subscrie dreptului de deducere a taxei aferente achizitiilor, in sensul utilizarii in folosul de operatiuni taxabile.
Argumentul ca intreaga activitate desfasurata anterior consta in promovarea /dezvoltarea imobiliara conform Cod CAEN 4110 este insuficienta pentru deducerea TVA in prezenta cauza.
Insasi reclamanta sustine ca unele proiecte –precum cel in discutie-Talmaciu au fost amanate, data fiind conjuncturea economica internationala, iar incertitudinea cu privire la edificarea constructiilor are in vedere ca fundatiile existente pe teren nu corespund necesitatilor tehnice ale imobilului ce urma a fi edificat si, neputand a fi inglobate in structura acestuia, vor fi demolate iar din punct de vedere economic se vor valorifica pe calea vanzarii. Un astfel de argument in nici un caz nu consolideaza intentia de dezvoltare a proiectului., caci nu s-a prezentat nici un inscris in persoana reclamantei referitor la obtinerea autorizatiei de demolare a stalpilor de beton sau la autorizati de constructie pentru viitorul ansambu imobiliar.
Un alt element probator care face distinctia intre prezenta cauza si cauza C257/11 Gran Via Moinesti il reprezinta nota explicativa data de administratorul societatii in fata organelor fiscale, potrivit cu care pana la acea data 18.06.2009 ( si ulterior in fata instantelor de judecata la fond si in recurs) nu s-a solicitat nici o autorizatie de demolare si nici nu s-a solicitat o autorizatie de demolare a stalpilor de rezistenta de pe teren cu privire la localitatea Talmaciu, si singurul act care se poate aduce in sustinerea continuarii de proiecte imobiliare sub forma a patru centre comerciale este certificatul de urbanism nr. 117/13.08.2007, eliberat pentru beneficiarul . SRL, nu pentru revizuienta.
Prin urmare, toate aceste argumente sus prezentate confirma ca intre aceste doua cauze, (cea de fata si Cauza C257/11 Gran Via Moinesti) nu exista similitudini, iar organele fiscale au interpretat si aplicat corect legislatia in vigoare, respective art. 127 al. 1 si 2 din L. 157/2003 privind C.Fiscal, cu raportare la art. 11 si art. 145 si art. 146 din L. 571/2003, astfel ca aceste interpetari nu intra in contradictie cu normele de drept comunitar- articolele 167 si 168 si art.185 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28.11._ privind sistemul comun al taxei pe valoare adaugata
F. de cele analizate, in lumina prev. art. 322 C. si art. 21 din L. 554/2004, se va respinge cerere de revizuire, ca neintemeiata.
RECURSUL
Reclamanta . a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, afirmand:
Hotărârea pronunțata este data cu incalcarea si aplicarea greșita a legii in speța dedusa judecații, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ."
La data de 22.06.2010 recurenta a înregistrat pe rolul Tribunalului București o contestație prin care solicita anularea deciziei nr. 249/31.08.2009, anularea in parte a raportului de inspecție fiscala nr._/30.06.2009 in ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare de plata, anularea in totalitate a deciziei de impunere nr. 262/30.06.2009 cu consecința emiterii unei decizii de rambursarea TVA pentru intreaga suma solicitata la rambursare.
Aceasta intrucat, urmare a actelor fiscale contestate, intimatele au respins de la rambursare suma solicitata, iar suplimentar, au calculat recurentei TVA suplimentar de plata, cu motivarea ca, tva-ul aferent construcțiilor achiziționate si demolate in vederea ridicării unui centru comercial nu se deduce, ci se ajustează, intrucat, acele construcții demolate nu sunt folosite in folosul operațiunilor taxabile viitoare si ca nu au existat dovezi care sa demonstreze intenția de a realiza operațiuni taxabile prin utilizarea acestor construcții.
In aceste condiții, a contestat decizia intimatelor, motivând ca, directiva europeana privitoare la TVA transpusa in legislația naționala, nu poate da loc unei astfel de interpretări, in ajutor fiind si cauza D. Bosco împotriva Olandei; de asemenea, a arătat ca, dreptul comunitar primează, motiv pentru care, solicita aplicarea directa, prioritara a dreptului comunitar.
Pe fondul cauzei, instanța a respins contestația, cu motivarea ca, tva-ul pentru clădirile demolate nu este deductibil, intrucat acestea nu au fost destinate utilizării in folosul unor operațiuni taxabile si nu s-au produs dovezi obiective asupra intenției de a utiliza bunurile in scop economic. Ori, in speța, si in privința acestui aspect instanța de fond a avut o optica greșita, intrucat nu s-a pus niciodată problema utilizării acelor clădiri achiziționate ci, scopul recurentei a fost întotdeauna de a demola clădirile existente in vederea edificării unui nou centru comercial, astfel incat nu ar fi putut produce dovezi in sensul vizat de către organele fiscale si instanța de fond.
In calea de atac a recursului, la data de 14.11.2011, recurenta a formulat o cerere de adresare a unei intrebari preliminare către CJUE, cu privire la modul de interpretare si aplicare a art. 168 din Directiva 2006/112/CE, cerere respinsa de Curtea de Apel București prin decizia din data de 21.11.2011.
La data de 29 noiembrie 2012, prin Hotărârea pronunțata in cauza Gran Via Moinesti, speța similara cu prezenta cauza, CJUE s-a pronunțat cu privire la interpretarea art. 168 transpus in legislația naționala, in sensul ca, dreptul comunitar are prioritate, si se interpretează in sensul ca, tva-ul aferent clădirilor demolate este deductibil.
Revenind la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., hotărârea a fost pronunțata cu incalcarea si aplicarea greșita a legii, in speța fiind vorba in principal de dispozițiile comunitare, respectiv art. 167 si art 168 din Directiva 2006/112/CE, care se aplica prioritar intrucat intre legislația comunitara si legislația naționala exista diferente majore, dar si dispozițiile legislației naționale, respectiv art. 134 si art. 145. alin. 1 C. Fiscal.
In ceea ce privește dispozițiile legislației comunitare, in speța, problema de drept dedusa judecații nu are o soluționare evidenta in legislația interna si nici o soluționare unitara in cadrul jurisprudentei naționale.
Problema de drept, se refera de fapt, la a stabili daca, achiziția unui teren si a unor construcții demolabile situate pe teren, trebuie privita ca un tot unitar, respectiv achiziția,unui "imobil” sau trebuie privita disociat, respectiv "achiziție de teren" si "achiziție de construcții".
Astfel, problema este tranșata in mod diferit de către legislația interna, respectiv art. 145 C.fiscal, pe de o parte, si de către legislația comunitara, pe de alta parte, soluțiile aplicate in ambele cazuri fiind diametral opuse.
In acest sens, a indicat instanței practica CJUE in cauze precum D. Bosco c. Olandei dar si recenta soluție a CJUE din cauza Gran Via Moinesti.
Aceste diferente majore intre modalitățile de aplicare a celor doua dispoziții sunt de nejustificat având in vedere ca, de fapt, art. 145 C.fiscal, reprezinta o transpunere a legislației europene împrejurare ce in mod firesc trebuia sa conducă la aceleași soluții, similare celei indicate din cauza D. Bosco, si nicidecum sa nască o interpretare atat de diferita si contrara dreptului european. In acest sens, mai multe instante de judecata dupa pronunțarea de către CJUE a hotărârii in cauza Gran Via Moinesti au admis mai multe cereri de revizuire in cauze similare (hotărâri depuse de recurenta in faza judecării in fond a cererii de revizuire).
Astfel, inainte de soluția data de CJUE in cauza Gran Via Moinesti, pe plan intern art. 145 C.fisc. era interpretat de organele fiscale, dar si de instanțele de judecata, in sensul ca nu se poate deduce TVA-ul in cazul achiziției unui teren si a unor construcții demolabile situate pe teren, intrucat, acele construcții demolate nu sunt utilizate in folosul operațiunilor taxabile viitoare.
Aceasta a fost de altfel si soluția instanței de fond in prezenta cauza, care a adoptat optica organelor fiscale care au tranșat achiziția recurentei in mod diferențiat, respectiv achiziție de teren si achiziție de construcție, apreciind finalmente ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 145 alin. 1 lit a C.fisc.
In jurisprudenta europeana, in schimb, s-a făcut o aplicare diferita a art. 168 din Directiva 112/2006, in sensul ca, achizițiile de genul celei operate de recurenta au fost tratate ca o singura operațiune din punct de vedere al TVA, împrejurare fata de care TVA-ul este deductibil.
Problema ce a născut divergente a fost cea referitoare la transpunerea textului Directivei in mod diferit in legislația interna. Astfel in timp ce textul art. 168 din Directiva 112/2006 vorbește despre „bunuri si servicii", legislația interna face referire la „achiziții", astfel incat procedandu-se in aceasta maniera s-a lăsat o poarta deschisa pentru aplicarea in alt mod a dispozițiilor Directivei pe plan intern.
F. de aceasta situație, in speța dedusa judecații trebuie sa aiba prevalenta dreptul european, respectiv dispozițiile art. 168 din Directiva 112/2006, fata de imprejurarea ca intre dreptul intern si dreptul european exista contradicție, aceasta rezultând din transpunerea necorespunzatoare a legislației comunitare in dreptul intern.
In ceea ce privește soluția instanței de revizuire, desi aparent aceasta analizează prezenta cauza in comparație cu speța dedusa judecații in cauza Gran Via Moinesti, in final ajunge la concluzia ca intre cele doua nu exista asemănări, ci mai degrabă deosebiri fata de imprejurarea ca, recurenta „nu a probat intenția de derulare a proiectului economic inițiat de societățile vânzătoare" nici pana la momentul judecării cauzei pe fond. nici ulterior in recurs.
F. de aceasta imprejurare, este eronata soluția instanței de respingere a cererii noastre de revizuire pornind de la diferentele factuale existente intre prezenta cauza si speța Gran Via Moinesti, si implicit de a analiza existenta sau sau inexistenta intenției clare de a utiliza construcțiile in scopul realizării de operațiuni taxabile la momente ulterioare celui la care s-a făcut achiziția.
In acest sens, pe de o parte, desi CJUE pleacă in analiza sa si de la datele concrete ale spetei ce a condus la adresarea întrebării preliminare, sfârșește prin a pronunța o hotărâre cu referire stricta la modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 167 si 168 din Directiva 2006/112/CE, respectiv art. 185 din aceeași directiva.
In acest sens, relevante sunt concluziile CJUE potrivit cărora „o societate care a achiziționat o suprafața de teren si construcții edificate pe acesta din urma, in vederea demolării acestor construcții si realizării unui complex rezidențial pe suprafața de teren respectiva, are dreptul de a deduce taxa pe valoare adăugata aferenta achiziționării construcțiilor anterior menționate".
Astfel, trecând peste particularitățile fiecărei spete in parte, in opinia CJUE relevanta este intenția declarata a partii care solicita deducerea de TVA la data achizionarii imobilului (teren + construcție) si nu la o data ulterioara, cum s-a intamplat si in speța, cand au fost solicitate dovezi ale acestei intenției la mai bine de 1 an de la acest moment.
De altfel, aceasta este soluția oferita si de către legislația interna, respectiv dispozițiile art. 134 coroborate cu art. 145 alin. 1 C.fiscal, potrivit cărora trebuie analizata intenția de a realiza operațiuni taxabile, de la momentul încheierii tranzacției si nu ulterior.
In aceste condiții, instanța de revizuire a acționat in mod eronat atunci cand a apreciat ca este necesara prezentarea unor dovezi obiective din care sa rezulte fara echivoc ca proiectul investitional a fost realizat, si nu a avut in vedere ca atat optica CJUE. cat si legislația naționala au in vedere premiza existentei intenției de a realiza operațiuni taxabile la momentul tranzacției si nu la o data ulterioara.
In acest sens, pentru locația Talmaciu exista certificatul de urbanism nr. 117/13.08.2007 si in plus au fost obținute si aproape toate avizele din certificatul de urbanism. In aceste condiții, in ceea ce o privește pe recurenta exista fara putința de tăgada intenția realizării de operațiuni taxabile la momentul achiziționării imobilelor.
F. de toate acestea, instanța a pronunțat hotărârea cu incalcarea dispozițiilor art. 168 din Directiva 112/2006 care prevăd in mod clar, in cazul achizițiilor ca cea din prezenta speța, posibilitatea de a deduce tva-ul aferent construcțiilor demolate.
Instanța nu a avut in vedere imprejurarea ca, potrivit dreptului comunitar achiziția unui teren cu clădirile aferente ce urmează a fi demolate, in vederea realizării unor construcții moderne - in speța noastră un centru comercial - „pot fi considerate astfel ca fiind o . operațiuni legate intre ele având ca obiect realizarea de operațiuni taxabile in aceeași măsura ca achiziționarea de bunuri imobile noi si utilizarea lor directa" si a ales sa aprecieze in continuare ca, recurenta nu a prezentat suficiente dovezi cu privire la intenția de a desfășura operațiuni taxabile, menținând astfel soluția sentinței a cărei revizuire se solicita.
In drept, revizuienta a invocat art. 304 pct 9 C.prc. civ., art. 134 si 145 C.fisc.
Intimatii nu au depus intampinari.
CURTEA
Motivul pentru care Tribunalul Bucursti-sectia a II-a, ca instanta de fond, a respins contestatia reclamantei impotriva actelor administrativ-fiscale, prin sentinta civila nr.2655/12.10.2010, a fost acela ca reclamanta nu a produs elemente obiective prin care sa dovedeasca intentia de edificare a unui magazin Minimax Discount pe terenul achizitionat, teren ce era ocupat de unele constructii demolabile.
Cu alte cuvinte, in ceea ce priveste chestiunile de drept, instanta de fond a retinut pe de o parte ca pentru deducerea TVA trebuie sa existe o intentie de utilizare a bunului in scop economic si, pe de alta parte, ca aceasta intentie nu trebuie prezumata, ci trebuie dovedita.
In continuare, in ceea ce priveste chestiunile de fapt, instanta de fond a constatat ca reclamanta nu a produs dovezi ale acestei intentii.
Cererea de revizuire intemeiata pe art.21, alin.2 din Legea nr.554/2004 presupune ca instanta ar fi incalcat principiul prioritatii dreptului comunitar, deci ca ar fi dat o dezlegare gresita chestiunilor de drept deduse judecatii.
Ca atare, trebuie analizat daca art.168 din Directiva 2006/112/CE, astfel cum a fost interpretat prin hotararile CJUE pronuntate in cauzele D. Bosco si Gran Via Moinesti este incompatibil cu conditia existentei intentiei de utilizare a bunului in scop economic si cu conditia dovedirii acestei intentii.
Analizand cele hotararea pronuntata de CJUE in cauza Gran Via Moinesti, curtea constata ca din interepretarea data art.168 din Directiva nr.2006/112 in paragraful 23 al hotararii, rezulta ca pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA, persoana interesata trebuie sa indeplineasca doua conditii:
-sa fie o persoana impozabila
-bunurile si serviciile in cauza sa fie utilizate in scopul operatunilor sale taxabile.
In continuare, in paragraful 27, Curtea lamureste modul in care intrunesc concomitent cele doua conditii, precizand ca „cel care efectuează cheltuieli de investiții cu intenția, confirmată de elemente obiective, de a desfășura o activitate economică…trebuie să fie considerat drept persoană impozabilă …. acesta are, în conformitate cu articolul 167 și următoarele din Directiva 2006/112, dreptul de a deduce imediat TVA-ul datorat sau achitat asupra cheltuielilor de investiții efectuate în considerarea operațiunilor pe care intenționează să le realizeze și care dau naștere dreptului de deducere”
Din paragraful de mai sus rezulta cu claritate ca pentru nasterea dreptului de deducere a TVA se impune atat conditia existentei intentiei de utilizare a bunului in scop economic, cat si conditia dovedirii acestei intentii prin elemente obiective.
Necesitatea existentei intentiei si necesitatea dovedirii ei prin elemente obiective este confirmata si de considerentele din paragrafele 32 si 33 ale hotararii de mai sus, in cuprinsul carora, referindu-se la situatia din litigiul principal, CJUE mentioneaza ca reclamanta Gran Via Moinesti „și-a manifestat intenția de a demola aceste construcții în scopul de a proceda la realizarea unui complex rezidențial pe respectiva suprafață de teren” si ca „această intenție a fost confirmată de elemente obiective”.
F. de cele de mai sus rezulta ca instanta de fond a intepretat corect Directiva 2006/112, extragand din cuprinsul acesteia concluzia ca pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA este necesar ca solicitantul sa aiba intentia de a utiliza respectivele bunuri sau servicii achizitionate, in folosul operatiunilor sale taxabile ulterioare si ca aceasta intentie nu se poate prezuma si ca trebuie dovedita prin elemente obiective.
In ceea ce priveste modalitatea in care instanta de fond a intepretat si valorificat probele prezentate de reclamanta pentru a-si dovedi intentia de a utiliza respectivele bunuri sau servicii, in folosul operatiunilor sale taxabile ulterioare, acesta este un aspect ce excede operatiunii de intepretare si aplicare a dreptului comunitar si de prioritizare a lui in raport cu legislatia interna, ci reprezinta o chestiune de stabilire si intepretare a situatiei de fapt, intentia, ca expresie a atitudinii subiective a unei persoane, fiind o imprejurare de fapt si nu una de drept.
Ca atare, forta probanta acordata de instanta de fond mijoacelor de proba invocate de reclamanta si modalitatea in care a retinut si stabilit situatia de fapt, sub aspectul existentei sau inexistentei intentiei reclamantei, reprezinta aspecte ce nu pot forma obiect al revizuirii prevazute de art.21 din Legea nr.554/2004.
F. de aceste motive, curtea constata ca cererea de revizuire a fost respinsa in mod corect de prima instanta, motiv pentru care si recursul va fi respins ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. N. T. S.R.L., împotriva sentinței civile nr.6219 din 07.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, Serviciul Soluționare Contestații și Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscala Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice - Activitatea de Inspecție Fiscala, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
A. J. A. P. I. R. C.
GREFIER
G. P.
Red A.J. –2 ex/2015
Tribunalul București - Secția a-II-a – jud. L. G.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 19/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Încheierea nr. 16/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
