Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 886/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 886/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 15384/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 886
Ședința publică din data de 12 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 2 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, prin reprezentant legal consilier juridic C. G. U., împotriva sentinței civile nr. 5299/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. A., având ca obiect „contestație act administrativ fiscal-taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411 alin. 2 C.pr.civ..
Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Prin recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA S. 2 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 5299/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._/3/C./2013, pronunțată în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. A., recurenta a solicitat casarea sentinței și, rejudecând, respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că instanța de fond s-a pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motivându-și soluția pe faptul că autoritățile fiscale și-au încălcat obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Or, taxa de poluare a fost percepută în baza unor acte normative în vigoare la momentul stabilirii taxei.
Dispozițiile art. 110 din Tratat nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de poluare se plătește de către toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful 1 din tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești sau pârâtelor, în calitate de autorități fiscale, după cum greșit a reținut instanța de fond.
Legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Recurenta a mai criticat sentința tribunalului și în privința soluția asupra dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul prin prisma reglementările legale aplicabile, curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România. Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T.,Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), care, prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și acelor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerente Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, astfel cum unele dintre ele au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
De altfel, CJUE, prin ordonanța pronunțată la data de 3 februarie 2014, a răspuns întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu și de Curtea de Apel București în cauzele conexate C. C-97/13 și C. C-214/13 și a decis că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din TFUE, statuând că "art. 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumcis de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație în acest stat membru a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
2. În ceea ce privește plata dobânzii, instanța reține, că regimul juridic al dobânzii datorate de stat pentru perceperea nelegală a taxei, invocat de recurentă, a fost confirmat și prin Hotărârea din 18 aprilie 2013 a CJUE, I., C-565/11.
Potrivit hotărârii Curții, „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Chiar dacă hotărârea Curții lămurește expressis verbis chestiunea intervalului de timp pentru care se datorează dobânzi, nu și procedura de acordarea a acestora (cu sau fără cerere prealabilă adresată expres organului fiscal), instanța apreciază că răspunsul la întrebare se desprinde implicit din argumentarea CJUE și din principiile la care aceasta face referire.
Astfel, CJUE subliniază că „atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă”, astfel că „principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept”. „În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii”.
3. Critica recurentei cu privire la cheltuielile de judecată este vădit neîntemeiată, fiind întrunită ipoteza normei legale privind culpa sa procesuală, fiind partea care a căzut în pretenții, dispozitivul sentinței inclusiv cu privire la plata cheltuielilor de judecată devenind executoriu doar la rămânerea irevocabilă a sentinței, pendinte desigur de menținerea soluției asupra fondului cauzei.
Reținând toate aceste considerente, Curtea urmează ca – în temeiul art. 496 alin. 1 C.pr.civ. - să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 2 A FINANȚELOR PUBLICE, reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5299/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. A., cu domiciliul București, ., ., ., CNP_, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal-taxa de poluare”.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2015.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. /Tehnored. M.N./6 ex.
Jud. fond D. C.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 532/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 119/2015. Curtea de... → |
|---|
