Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 532/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 532/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 18943/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 532
Ședința publică de la 29.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: L. G. Z.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către recurentul-reclamant S. E. C., împotriva sentinței civile nr. 1534/03.03.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect contestație act administrativ fiscal – taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns recurentul-reclamant, reprezentat de avocat Glibiciuc E., cu împuternicire avocațială aflată la fila 10 din dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței atacate, iar pe fondul cauzei solicită obligarea în solidar a Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 3 și a Administrației F. pentru Mediu la restituirea taxei de poluare percepută de către AFPS3, cu obligarea la plata dobânzii, calculată conform ANAF, de la data de 01.09.2009 până la restituirea efectivă a sumei.
La interpelarea Curții, arată că precizat ulterior acțiunea introductivă și a solicitat anularea adresei și obligarea pârâtei la restituirea taxei.
Curtea arată că va aprecia asupra admisibilității capătului de cerere privind anularea adresei.
Recurentul-reclamant, prin avocat, pe fondul recursului, solicită a se observa că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât instanța în mod greșit a reținut că dreptul intern se aplică în această speță și prin urmare nu există o contradicție între dreptul U.E., respectiv articolul 110 din Tratat. Tribunalul a reținut că acest autoturism ar fi fost cumpărată în România și prin urmare avea această obligație de a plăti această taxă de poluare, însă nu a constatat că această primă înmatriculare a fost efectuată de către recurentul din prezenta cauză. Au niște vânzări succesive, autoturismul provine din UE, din Franța, a fost cumpărat mai întâi de o societate, după aceea de o persoană fizică și după aceea, al treilea cumpărător, a fost recurentul, el fiind cel care a înmatriculat-o și prin urmare a plătit această taxă de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, prevederi care sunt contrare art. 110 din Tratat. A solicitat obligarea în solidar a Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 3 cu Administrația F. pentru Mediu, având în vedere că chemata în garanție este cea care a beneficiat în final de această sumă de bani.
Curtea declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sent.civ. nr. 1534/03.03.2014pron. de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 3, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. E. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București prin DGRFPB prin care s-a solicitat, a fost anularea adresei nr._/20.05.2012 prin care s-a refuzat restituirea taxei, obligarea pârâtei la restituirea taxei în cuantum de 3.014 lei, la care se adaugă dobânda legală de la data de 1.09.2009 – 25.06.2013, ca neîntemeiată, fiind totodată respinsă cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. E. C. înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 9.09.2014, prin care a arătat, în esență, că autoturismul a fost achiziționat în Franța, fiind revândut succesiv în România până la data achiziționării sale de către reclamant, la 17.08.2009, reclamantul fiind primul cumpărător care a înmatriculat autovehiculul în România, la data de 2.09.2009. Se consideră prin urmare că art. 110 TFUE este incident, taxa reglementată de OUG nr. 50/2008 fiind contrară acestuia.
Ca urmare, se impune admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea cererii.
Intimata Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București prin DGRFPB, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod sumar că ,,autoturismul în discuție a fost achiziționat din România și a fost înmatriculat pentru prima oară în țara noastrăˮ, aceasta fiind singura constatare de fapt a tribunalului, care nu se întemeiază pe nicio trimitere la probele administrate în cauză.
Procedând astfel, tribunalul a pronunțat o hotărâre nemotivată, întrucât stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanței de fond, suveran nu înseamnă arbitrar, iar sentința trebuie să cuprindă analiza probelor administrate, reținerea motivată a unei situații de fapt clare, precum și o tratare a susținerilor relevante ale părților. Având în vedere că toate aceste cerințe nu sunt îndeplinite, sentința este pronunțată cu încălcarea art. 425 alin.1 lit.b) NCPC, fiind supusă casării pentru motivul de recurs prev. de art. 488 alin.1 pct. 6 NCPC. În condițiile în care prima instanță a judecat în fond (fie și extrem de sumar), față de dispozițiile art. 496 alin.1 NCPC și ale art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004, se casa cu reținere, fondul fiind în stare de judecată, motiv pentru care va fi rezolvat prin aceeași decizie.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că prin Decizia nr._/1.09.2009, intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 3 a individualizat obligația concretă ce revine proprietarului autovehiculului supus înmatriculării, stabilind pentru prima înmatriculare în România o taxă de 3.014 lei (f. 9 dosar fond). Așa fiind, Administrația Finanțelor Publice Sector 3 are calitate procesuală pasivă. Suma a fost plătită de recurent la aceeași dată (chitanță f. 8 dosar fond).
Anterior, recurentul-reclamant achiziționase autoturismul de la numitul M. Ș. (contract vânzare din 17.08.2009, f. 41 dosar fond), autoturismul cu . (identic cu autoturismul înmatriculat de reclamant, conform cărții de identitate aflate la f. 39 dosar fond) fiind inițial înmatriculat în Franța, la 8.06.2006, fiind vândut de către o societate franceză (CTEA s.a.r.l.) societății române NISTEND COST SRL din Satu M., conform facturii fiscale aflate la f. 40 dosar fond.
Așadar, situația de fapt corect reținută impune concluzia aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și a prevederilor interne relevante.
Potrivit art.5 din OUG nr.50/2008, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Pârâta are competențe în ce privește restituirea sumelor conform art.117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportat la Ordinul M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal și la Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aceasta fiind cea care emite nota de restituire.
Pe fond, Curtea constată că se impune la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Totodată, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Se impune și acordarea dobânzii legale, întrucât prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Având în vedere aceste considerente, urmare a admiterii recursului și casării sentinței, conform celor ce preced, cererea precizată va fi admisă în parte, urmând a fi obligată pârâta să plătească reclamantului la plata sumei de 3.014 lei, precum și dobânda fiscală aferentă, de la data plății (01.09.2009) și până la data plății efective.
Va fi respinsă cererea privind anularea adresei prin care s-a comunicat respingerea cererii de restituire, ca inadmisibilă, aceasta neavând natura unui act administrativ.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate, impunându-se mențiunea că, în lipsa unui recurs provocat al intimatei-pârâte Administrația Finanțelor Publice sector 3, Curtea nu a fost învestită cu critici referitoare la soluționarea cererii de chemare în garanție, recurenta-reclamantă neavând posibilitatea de a formula astfel de critici în locul titularului cererii de chemare în garanție.
Formularea recursului împotriva soluției de respingere a cererii principale nu determină automat și devoluțiunea cauzei în ce privește cererea de chemare în garanție, câtă vreme legiuitorul Noului Cod de procedură civilă a introdus în art. 491 posibilitatea formulării recursului provocat, dispozițiile art. 473 NCPC fiind aplicabile în mod corespunzător.
Așa fiind, în măsura în care pârâta, intimată în recursul prin care reclamanta critică greșita respingere a cererii sale, înțelege să supună judecății și cererii de chemare în garanție, trebuie să formuleze recurs provocat împotriva chematului în garanție, față de care recursul principal al reclamantului nu poate produce efecte în mod direct.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de către recurentul-reclamant S. E. C., cu domiciliul ales la SCA S. & Asociații, în București, .. 7, corp A, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1534/03.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, cu sediul în București, .. 10, sector 3, și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6.
Casează în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte cererea precizată.
Obligă pârâta să plătească reclamantului la plata sumei de 3.014 lei, precum și dobânda fiscală aferentă, de la data plății (01.09.2009) și până la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. L. G. Z. G. D.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. L.G.Z.
5 ex.
Jud. fond T.B.: C. A. B.
| ← Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 886/2015.... → |
|---|
