Obligaţia de a face. Decizia nr. 139/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 30179/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 139
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - G. A. F.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurentul reclamant S. A. împotriva sentinței civile nr. 6465/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții - timbru de mediu, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
În raport de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea admite sesizarea din oficiu și repune cauza pe rol.
În continuare, constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate, în temeiul dispozițiilor art. 394 C.pr.civ. Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6465 din 19.12.2013 Tribunalul București Secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Ș. A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând timbrul de mediu și dobânda legală aferentă și în consecință, a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâtă.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs reclamantul Ș. A., solicitând casarea în tot a hotărârii criticate și în rejudecare admiterea cererii sale astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac recurentul susține că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art.488 pct.8 C.proc.civ. și în acest sens afirmă recurentul, în esență, că hotărârea primei instanțe este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prevederile art.4 din O.G. nr.9/2013 cuprinzând o obligație discriminatorie și prohibită de TFUE, similară celor statuate prin O.U.G. nr.50/2008 și respectiv Legea nr.9/2012.
Intimații nu au depus întâmpinare la recursul promovat.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând legală hotărârea primei instanțe.
Pentru a decide astfel curtea constată că recurentul a învestit instanța cu o acțiunea având ca obiect restituirea sumei achitate cu titlu de timbru de mediu aferent înmatriculării unui autovehicul precum și a dobânzii legale, criticând reclamantul dispozițiile O.G. nr.9/2013, în temeiul cărora a fost obligat să achite timbrul de mediu, în primul rând din perspectiva neconformității acestora cu prevederile art.34-36 și respectiv art.110 TFUE și în al doilea rând din perspectiva încălcării dreptului intern.
Constată curtea că argumentele primei instanțe pentru respingerea acțiunii reclamantului sunt la adăpost de critică, fiind de subliniat că eventualele neconformități ale ordonanței nr.9/2013 cu orice alte prevederi ale legislației interne nu pot fi valorificate pe calea unei acțiuni în justiție, de vreme ce ordonanța în discuție are natura unui act emis în urma delegării legislative și prin urmare este exceptată controlului judecătoresc.
Cât privește neconcordanța prevederilor O.G. nr.9/2013 cu prevederile art.34-36 sau ale art.110 din TFUE, este de observat că dezlegarea compatibilității dispozițiilor interne cu prevederile art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene în privința taxării autovehiculelor la prima înmatriculare în România a fost rezolvată, în primul rând prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, în cuprinsul căreia CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Aceeași interpretare este dată de CJUE în cauzele C-263/10 N. și cauzele conexate C-29/11 Sfichi și C-30/11 I..
În concluzie Curtea de Justiție a Uniunii Europene răspunde la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “.
Similar, prin ordonanța din 3.2.2014 pronunțată în cauzele conexate C-97/13 ȘI C-214/13, Curtea reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr.9/2012, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, prevederile O.G nr.9/2013 nu mai conțin reglementarea diferențiată reținută de CJUE ca fiind incompatibilă cu art.110 din TFUE, statuând obligația de plată a timbrului de mediu cu prilejul primei înmatriculări a unui autovehicul, indiferent de proveniența acestuia, ceea ce face lipsită de temei afirmația reclamantului recurent, în sensul incompatibilității O.G. nr.9/2013 cu prevederile TFUE.
Față de aceste considerente recursul de față va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurentul reclamant S. A. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4 și cu domiciliul ales la C.A. “C. M.” cu sediul în București, .. 266-268, Electromagnetica Business Park, Clădirea 60, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 6465/19.12.2013 pronunțată de pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, ., sector 2 și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. G. A. F.
GREFIER
A. M. C.
Red./Thred. GAF
2 ex./18.01.2015
Tribunalul București – Secția a IX-a C.
Jud. fond D. Donțete
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 119/2015. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 750/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
