Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 362/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 362/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 10313/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 362
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - O. D. P.
JUDECĂTOR - M. C. I.
GREFIER - R. O.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București – în reprezentarea Administrației sector 4 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 4947/15.07.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă citată și în calitate de intimată chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu și cu intimatul reclamant I. D. N. Cabral, cererea de chemare în judecată având drept obiect „pretenții – restituire taxă de poluare”.
La primul apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că prin intermediul Compartimentului Registratură, în data de 19.12.2014, intimatul reclamant înaintează la dosarul cauzei o cerere prin intermediul căreia solicită judecarea cauzei în lipsă și indică noul domiciliu procesual ales, după care,
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta părțile.
La a doua strigare a cauzei făcută în ședință publică părțile nu se prezintă.
Curtea constată că se solicită judecarea cauzei în lipsă și reține recursul spre deliberare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 4947/15.07.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE, ca neîntemeiată.
A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și a respins cererea îndreptată față de o persoană fără calitate procesual pasivă.
A admis acțiunea, în parte, formulată de reclamantul I. D. N. CABRAL în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A obligat pârâta ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE să restituie reclamantului suma de 9705 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare achitată.
A respins cererea privind anularea deciziei nr._/14.03.2011 și cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiate.
A obligat pârâta ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE la plata cheltuielilor de judecată, în parte, în măsura pretențiilor admise în valoare de 42 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația sector 4 a Finanțelor Publice, reprezentată de D.G.R.F.P. București, invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP sector 4, întrucât taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării și încasării acestei taxe, conform art. 5 alin.4 din OUG 50/2008 și HG 686/2008.
Taxa nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea AFP sector 4, conform art.16 din OG 92/2003, prin achitarea taxei nefiind stabilit niciun raport juridic fiscal între reclamant și pârâta AFP sector 4.
A mai fost criticată soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu care este beneficiarul real al taxei pe poluare, pârâta având numai atribuția legală de stabilire a cuantumului acestei taxe.
Pe fondul cauzei a invocat disp. art.1-33 din Legea 157/2005, disp. art. 148 alin.2 din Constituție susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, dar autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Recurenta apreciază că art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene nu se aplică în cauză, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conform art.4 din OUG 50/2008, iar reclamanta nu se încadrează în situațiile prev. de art. 3 alin.2 din această ordonanță.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocă si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționează că această directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizează ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene și că 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
De esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, învederează instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care își exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Recurenta a mai arătat că restituirea solicitată nu se încadrează în niciuna dintre situațiile stabilite de art. 117 lit. a-h din OG 92/2003, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege, iar reclamantei nu îi sunt aplicabile disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP sector 4, având în vedere că aceasta este emitenta deciziei de calcul al taxei de poluare în baza căreia a fost achitată de către reclamant taxa a cărei restituire o solicită în prezenta cauză.
Prin achitarea acestei taxe a luat naștere un raport juridic fiscal între reclamant și organul fiscal, Administrația F. pentru Mediu nefiind parte a acestui raport juridic prin prisma faptului că taxa constituie venit la bugetul F. pentru mediu pe care această Administrație îl gestionează.
Mai mult, reclamantul a solicitat organului fiscal restituirea taxei de poluare, iar în prezenta cauză contestă refuzul nejustificat al acestuia de restituire, deci un act administrativ asimilat emis de AFP sector 4 și nu de Administrația F. pentru Mediu, astfel că se justifică reținerea calității procesuale pasive a AFP sector 4.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne.
Faptul că reclamantului nu îi sunt aplicabile disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008 nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce restituirea taxei de poluare a fost solicitată având în vedere încălcarea normelor comunitare de către actul normativ intern care reglementează această taxă și nu în raport de împrejurarea că se încadrează în prevederile art.8 și art. 9 din ordonanță.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 496 din noul Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București – în reprezentarea Administrației sector 4 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 4947/15.07.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă citată și în calitate de intimată chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu și cu intimatul reclamant I. D. N. Cabral, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. O. D. P. M. C. I.
GREFIER,
R. O.
Red./tehnored./ 5 ex./ C.M.C/
Tehnored. R.O./28.01.2015
Tribunalul București – Secția a II-a C.
Judecător de fond: L. G.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 434/2015. Curtea de Apel... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 243/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
