Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 243/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 24280/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 243
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentele-pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2296/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. G. GLOBAL S.R.L., având ca obiect refuz soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă S.C. G. GLOBAL S.R.L., prin reprezentant convențional, avocat Nușcă M., în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosarul cauzei (fila 57), lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Intimata-reclamantă, prin reprezentant convențional, solicită rectificarea citativului în sensul că, din actele dosarului rezultă că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București nu este recurentă în prezenta cauză, este un recurs declarat pe seama Administrației Finanțelor Publice Sector 1, dar Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București nu a declarat recurs, are relevanță deoarece în privința acestei părți, sentința s-a definitivat.
Curtea, deliberând, găsește întemeiată cererea formulată de către intimata-reclamantă și dispune rectificarea citativului în acest sens.
Intimata-reclamantă, prin reprezentant convențional, învederează că denumirea corectă este .., iar nu S.C. GEO BAY DEVELOPMENT S.R.L. așa cum greșit s-a menționat în recurs și în citativ.
Curtea ia act de această precizare și dispune modificarea citativului în acest sens.
Curtea pune în discuție excepțiile invocate prin întâmpinare de către intimata-reclamantă.
Intimata-reclamantă, prin reprezentant convențional, solicită încuviințarea excepției netimbrării. Consideră că art. 229 din OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, așa cum o parte din instanțele de judecată au început să se pronunțe, îi obligă să timbreze cererile formulate în diverse pricini. Consideră că acest articol nu se aplică în situația de față, deoarece cererea principală, care tinde să oblige pârâtele, în speță Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, să soluționeze o cerere, nu să fie obligate la plata unei sume de bani. Astfel, nu are ca obiect administrarea creanțelor fiscale. Articolul 229 din Codul de procedură fiscală scutește organele fiscale de plata oricăror taxe atunci când pricinile au ca obiect administrarea creanțelor fiscale, dar nu suntem într-o astfel de situație în cauza dedusă judecății. În ceea ce privește art. 30 alin. 2 invocat prin răspunsul la întâmpinare de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice îl consideră ca fiind neîntemeiat, acesta nu se coroborează cu art. 229 din Codul de procedură fiscală pentru că și în articolul invocat de către recurentă se aprobă scutirea organelor fiscale de plata taxelor de timbru în măsura în care pricinile au ca obiect veniturile publice. Raportat la obiectul sesizării inițiale prin cererea principală, anume a obliga pârâtele să soluționeze o cerere, această excepție de netimbrare a recursului apare ca întemeiată. Recursul trebuia timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 25 lei. În privința reprezentării exercitată de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a organului inferior, respectiv Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, găsește excepția lipsei mandatului de reprezentare ca întemeiată. Ordinul invocat de către recurentă, care îi este cunoscut din alte pricini, nu face altceva decât să reglementeze structura organizatorică a ANAF după reorganizarea din anul 2013. Nicăieri în cuprinsul acestui ordin nu este menționat că aceste Direcții Generale, într-adevăr cu personalitate juridică, pot reprezenta Administrațiile inferioare. În ceea ce le privește pe acestea, raportat la art. 57 alin. 2 C., chiar dacă nu au personalitate juridică, dar fiind constituite conform legii pot sta ca pârâte în nume propriu. În ceea ce privește nulitatea recursului, aceasta survine din două probleme de procedură. De altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție face trimite la art. 486 alin. 2 C.. Învederează că, verificând cererea de recurs ce i-a fost comunicată și acea depusă la dosar la fila nr. 6, nu este atașată dovada calității de consilier juridic a doamnei M. C., doar aceasta fiind semnatara recursului și nici dovada achitării taxei de timbru, pentru că organul fiscal apreciază că ar fi scutit de plata acestuia. Or, dacă se va considera că în cauză nu se aplică scutirea de la taxa de timbru, corelativ se aplică obligația la plata taxei de timbru pentru cererea de recurs, la momentul depunerii cererii de recurs aceste cerințe prevăzute de legiuitor nu sunt îndeplinite. Nici dovada achitării taxei de timbru nu este atașată, și nici dovada calității de consilier juridic al celui care redactează și semnează cererea de recurs. În alte spețe avocatului îi este imputată această lipsă și se reține nulitatea cererii de recurs pentru lipsa împuternicirii avocațiale atașată cererii de recurs. Pentru simetrie, o astfel de obligație trebuie aplicată și organelor fiscale și nu trebuie privire cu lejeritate normele din codul de procedură civilă și ele trebuie aplicate tuturor în mod simetric. Învederează că la fila 41 a dosarului cauzei dedusă judecății, atașat răspunsului la întâmpinare, recurenta a depus o altă cerere de recurs, la acea nouă cerere de recurs au fost adăugate încă două semnături. Pe cererea de recurs depusă inițial care i-a fost comunicată și față de care a depus întâmpinare, aflată la fila 6, apare o singură semnătură, cea a doamnei M. C.. Recurenta, la acea nouă cerere de recurs atașează o delegație a semnatarului, dar cel care a semnat și întocmit recursul ar fi un alt consilier juridic.
Intimata-reclamantă, prin reprezentant convențional, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond. Chiar și într-o eventuală soluție de casare, admitere a acțiunii și respingere a acțiunii față de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, tot are un titlu împotriva Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, sens în care ar trebui menținută soluția de admitere a acțiunii față de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, care nu a formulat recurs. Există astfel obligată chiar persoana obligată conform Ordinului nr. 1899/2004 să soluționeze aceste cereri. Acest ordin are în partea finală următoarea afirmație conform căreia defunctele Direcții Generale ale Municipiilor sunt obligate să ducă la îndeplinire dispozițiile prezentului Ordin. Conform OG nr. 74/2013 aceste direcții au fost înlocuite cu Direcțiile Generale Regionale, care sunt succesoare în drepturi și obligații ale defunctelor organe fiscale. Solicită respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRATIA SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2296/26.03.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a(fostă a IX-a) contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. G. GLOBAL S.R.L., a solicitat casarea sentinței și, urmare a rejudecării, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind data cu incalcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488 alin.8 Cod procedura civila) pentru următoarele considerente:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității pentru lipsa contestării administrative prealabile, având în vedere că nu ne aflăm în prezența uni refuz nejustificat de soluționare a cererii, ci se contestă adresa de răspuns, care are natura unui act administrativ fiscal.
2. Soluționarea Decontului cu suma negativa de TVA cu opțiune de rambursare s-a efectuat respectând prevederile Ordinului Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 1308/02.07.2009 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opțiune de rambursare și nu în baza Ordinului nr. 1899/2004, de care se prevalează reclamanta.
Astfel conform prevederilor Cap.II lit.c din OMFP nr.263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționarea a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoare adăugată cu opțiune de rambursare s-a procedat la analizarea decontului de TVA și a datelor din evidenta fiscală., în vederea stabiliri realității și legalității sumelor ce se cuvin a fi rambursate, decontul fiind încadrat la risc fiscal mare și în consecință soluționarea acestuia se face cu inspecție fiscală anticipată.
Prin urmare, eventuala rambursare a taxei pe valoare adăugată nu se poate realiza decât în urma finalizării inspecției fiscale ce a fost declanșată și prin urmare au fost întreprinse toate demersurile legale în vederea soluționării decontului de TVA nr._/25.10.2011 cu opțiune de rambursare.
In ceea ce privește termenul de 45 de zile prevăzut de art.70 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, arată că acesta este un termen de recomandare pentru soluționarea cererilor depuse de contribuabili și nu unul de decădere, în acest sens pronuntandu-se și înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.182/2008 în dosarul nr._ .
Totodată, având în vedere prevederile art. 100 alin (1) și (2) din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare, acțiunile de inspecție fiscala se desfășoară în baza programelor de activitate anuale, semestriale, trimestriale și lunare elaborate de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala:
"(1) Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuși inspecției fiscale este efectuata de către organul fiscal competent.
(2) Contribuabilul nu poate face obiecții cu privire la procedura de selectare folosita".
De asemenea selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuși inspecției fiscale a fost efectuata de către organul fiscal competent, respectandu-se prevederile Ordinului nr. 889 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 604 din_, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice - act normativ în ființa la data depunerii decontului de TVA.
In ce privește susținerea reclamantei cu privire existenta unui refuz nejustificat al instituției pârâte în a soluționa cererea de acordare a dobânzilor, învederam instanței faptul ca nu sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 întrucât, asa cum a menționat anterior, cererea de rambursare TVA a fost soluționata în raport de prevederile Ordinului nr. 1308/2009, în termenul legal, conform planificării la nivel național, astfel ca cererea de acordare a dobânzilor este neîntemeiata.
Mai mult, prin adresa nr._/27.05.2013 emisa de instituția recurentă, i-au fost aduse la cunoștința reclamantei motivele pentru care cererea de acordare a dobânzilor a fost soluționata nefavorabil, drept pentru care consideră ca, și sub acest aspect, nu i se poate retine vreo culpa, doar prin simplul fapt ca a comunicat un răspuns nefavorabil.
2. Cu privire la reținerile instanței de fond că prin adresa menționată emisa de pârâtă nu s-a soluționat cererea reclamantei, consideră că acestea sunt greșite, nefiind interpretare în sensul celor susținute în cadrul adreselor.
Din analiza adresei nr._/27.05.2013, se poate observa că reclamantei i s-a comunicat practic că cererea de acordare a dobânzilor aferente depășirii termenului de 45 zile pentru rambursarea TVA înregistrată cu nr._/2013, este respinsă.
Conform prevederilor pct.6 alin.2 din Ordin nr. 1899/2004 în cazul în care cererea de restituire sau de rambursare a fost soluționată în termen legal, organul fiscal competent înștiințează contribuabilul despre respingerea cererii de acordare a dobânzii cu menționarea motivelor care au stat la baza respingerii.
Prin adresa nr._/27.05.2013 Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, a transmis reclamantei că cererea de restituire sau de rambursare a fost soluționată în termen legal, cu menționarea prevederilor legale și a procedurilor stabilite prin Ordinele MFP, drept pentru care, implicit, a fost respinsa cererea contribuabilului.
Rezulta ca Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice nu a refuzat să soluționeze cererea formulată de reclamanta de acordare dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a decontului cu suma negativă de TVA.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 28 iulie 2014, intimata reclamantă S.C G. GLOBAL S.R.L. a invocat următoarele excepții:
- excepția netimbrarii recursului, solicitând anularea recursului ca netimbrat sau ca insuficient timbrat, dupa caz;
În susținerea acestei excepții, a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 229 din OUG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările și completările ulterioare: „Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale, cu excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal."
Având în vedere faptul ca obiectul cauzei este refuz soluționare cerere, acesta nu se încadrează în cauzele scutite de plata taxei judiciare de timbru reglementate de dispozițiile art. 229 din OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, respectiv nu este o cerere formulata în vederea administrării creanțelor fiscale.
- excepția lipsei mandatului de reprezentare a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice de către Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, solicitând anularea recursului pe acest motiv;
Reținând faptul ca Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice deține capacitate administrativa și poate intra ca și subiect pasiv sau activ în cadrul raporturilor administrativ fiscale (astfel cum afirma în mod expres și Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București prin celalalt recurs declarat), ea putea formula cererea de recurs în nume propriu. în continuare, constatând lipsa dovezilor pe baza cărora organul ierarhic superior în speța Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, a reprezentant Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice în declararea caii de atac, se poate aprecia ca Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București a acționat fara mandat.
- excepția neîndeplinirii cerințelor obligatorii prevăzute de art. 486 alin. 1. lit. e) și art. 486 alin. 2 din codul de procedura civila, și pe cale de consecința, în temeiul art. 486 alin. 3 din codul de procedura civila, anularea recursului.
Din analiza cererii de recurs formulata în cauza se poate constata ca prevederile legale enunțate nu au fost respectate. în concret, nu se face dovada și nici nu este inserata vreo mențiune în cuprinsul cererii de recurs care sa acopere aceasta neregularitate, anume ca semnatarii cererii ar avea calitatea de consilieri juridici, în sensul dispozițiilor legale ce reglementează aceasta profesie, anume ale Legii nr. 514/2003 (fata de prevederile art. 84 alin. 2 și art. 85 alin. 2 și alin. 3 C.proc.civila).
Or, ce interesează este ca la cererea de recurs nu este atașata nicio delegație sub forma imputernicirii de reprezentare juridica prevăzuta de statutul profesional ori delegație emisa pe baza raportului de munca sau de numire în funcție, a semnatarilor cererii de recurs, în toate cazurile insotita de legitimația de apartenența profesionala sau de contractul de munca sau de ordinul de numire în funcție, dupa caz.
Aparent s-ar fi invocat drept critica a sentinței de fond, o respingere a unei prezumtive excepții de inadmisibilitate. Or, la fond nu a fost invocata niciodată o astfel de excepție, mențiunea din cererea de recurs fiind mai degrabă o greșeala materiala de dactilografiere. Remarca este susținuta nu numai de apărările evocate în fond de parate prin întâmpinări, dar și de faptul ca în recurs nu este inserata nicio motivare în acest sens (deci nesustinuta).
Cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că, pe calea cererii principale, reclamanta a solicitat obligarea ambelor parate cu competenta în materie, la soluționarea cererii de acordare dobânzi de intarziere aferente rambursării intarziate a TVA și nu la recunoașterea dreptului la dobânzi, astfel cum în mod greșit se susține prin recurs. în concret, obligația de a soluționa cererea s-ar putea manifesta, fie . ce echivalează cu o infirmare a dreptului la dobânzi), fie printr-o admitere (ceea ce echivalează cu recunoașterea dreptului la dobânzi). Astfel, afirmația și calificarea data de către recurenta-parata cererii principale, este greșita, obiectul acesteia fiind doar obligarea la soluționarea cererii inițiale;
Deși a solicitat organelor fiscale sa soluționeze cererea inregistrata sub numărul_/19.04.2013 (cererea inițiala), cu respectarea prevederilor Codului de procedura fiscala și ale Ordinului nr. 1899/2004, respectiv: fie sa întocmească procesul verbal privind calculul dobânzilor fie sa respingă cererea cu menționarea motivelor care au stat la baza respingerii, aceasta cerere a rămas în continuare nesolutionata.
In mod corect a reținut instanța de fond faptul ca prin niciuna dintre comunicările organelor fiscale, cererea inițiala a contribuabilului nu a fost soluționata. O astfel de constatare se poate face, printr-o simpla lectura a conținutului acestora. Practic, prin comunicarea_/27.05.2013, organul fiscal inserează și descrie în detaliu, modul de soluționare a deconturilor de TVA, fara insa sa isi exprime în mod fatis, expres și direct, urmare a unei deliberări, poziția fata de cererea inițiala, iar ulterior, prin_/06.06.2013 se afirma ca se menține punctul de vedere exprimat anterior;
Or, având în vedere refuzurile vădite de a soluționa cererea inițiala, apreciază întemeiata acțiunea formulata împotriva amândurora (organ fiscal de administrare și organ fiscal superior), de a fi obligate sa soluționeze cererea. Devine evident, ca dupa soluționarea cererii inițiale, eventuala soluție de respingere va fi supusa controlului de legalitate la instanța de contencios;
Pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, subscrisa a solicitat obligarea paratelor la soluționarea cererii de acordare dobânzi de intarziere aferente rambursării intarziate a TVA (in fata refuzurilor acestora). Cererea de acordare dobânzi a fost intemeiata pe prevederile Ordinului MFP nr. 1899/2004 și nu are legătura cu procedura de soluționare a decontului cu suma negativa de TVA, cu opțiune de rambursare, ci doar cu întârzierea rambursării TVA aferent;
Mai mult, dispozițiile pct. 5 din capitolul II al Ordinului nr. 1899/2004 privind procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal: „Cererea de plata a dobânzii se soluționează de organul fiscal competent, iar procedura de soluționare este cea prevăzuta la alin. 2 și 3 pct. 6 din același act normativ, respectiv:
"(2) Dacă se constată că cererea de restituire sau rambursare a fost soluționată în termenul legal, inclusiv în cazul prelungirii acestui termen cu perioada prevăzută la art. 199 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, organul fiscal competent înștiințează contribuabilul despre respingerea cererii de acordare a dobânzii, cu menționarea motivelor care au stat la baza acestei respingeri.
(3) în cazul în care se constată că cererea formulată de contribuabil pentru plata dobânzii este întemeiată, organul fiscal competent va întocmi de îndată procesul-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, al cărui model va fi aprobat prin ordin al ministrului finanțelor publice. Procesul-verbal va fi însoțit de un referat avizat de conducătorul organului fiscal competent, care va cuprinde motivația depășirii termenului legal de soluționare a cererii de restituire sau rambursare.";
Cererile de rambursare TVA formulate de contribuabili trebuie soluționate în termen de 45 de zile, indiferent de modalitatea în care se soluționează aceste cereri (cu control ulterior sau cu control anticipat). Prelungirea "sine die" a termenului de soluționare fiind contrara scopului art. 70 din O.G. nr. 92/2003. De altfel, conform dispozițiilor Metodologiei de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare aprobata prin Ordinul nr. 1857/2007 (a se vedea cap. I secțiunea B punctul 6), termenul de soluționare al deconturilor cu sume negative de taxa pe valoare adăugata este de maxim 45 zile calendaristice de la data depunerii decontului.
In ceea ce privește dreptul contribuabililor de a solicita dobânzi de intarziere, atat Codul de procedura fiscala, cat și Procedura aprobata prin Ordinul nr. 1899/2004, menționează explicit ca acest drept (de a solicita dobânzi de intarziere) intervine dupa expirarea termenului legal de 45 de zile;
Prin urmare, nu pot fi primite și nu prezintă relevanta în prezenta cauza susținerile recurentei, privind „natura juridica" a termenului de 45 de zile, ca fiind de recomandare. Caci, termenul de soluționare al deconturilor cu sume negative de taxa pe valoare adăugata este de maxim 45 zile calendaristice, conform prevederii legale evocate anterior.
In mod corect a reținut instanța de fond faptul ca prin comunicările organelor fiscale
nu a fost soluționata cererea de acordare dobânzi, adresele comunicate neavand natura juridica a unor acte administrative în sensul art. 41 din Codul de Procedura Fiscala
„Prin adresa nr._/27.05.2013 emisa de instituția noastră, i-au fost aduse la cunoștința reclamantei, motivele pentru care cererea de acordare a dobânzilor a fost soluționata nefavorabil, drept pentru care consideram ca, și sub acest aspect, subscrisei nu i se poate retine vreo culpa, doar prin simplul fapt ca a comunicat un răspuns nefavorabil".
Susținerea recurentei este greșita și nesustinuta de conținutul adresei evocate, intrucat niciunde în cuprinsul acesteia nu se menționează ca ar fi fost respinsa ori ca ar fi fost soluționata nefavorabil. Respingerea unei cereri administrative trebuie sa fie expresa, motivata și sa înglobeze rezultatul unei deliberări a organului căruia ii este adresata, respectând exigentele alin. 2 pct. 6 din Ordinul 1899/2004 și Codului de procedura fiscala;
Or, prin adresa nr._/27.05.2013, de care se prevalează organele fiscale, nu face decât sa prezinte modul de soluționare al decontului de TVA, fara a preciza insa daca cererea de acordare dobânzi formulata de subscrisa, este admisa sau respinsa. Acest aspect se poate constata la o simpla lectura;
Raportat la cele enunțate mai sus, devine evident ca prin comunicările nr._/27.05.2013 și_/06.06.2013, nu se soluționează cererea inițiala, acestea cuprinzând o insiruire de fapte (proceduri interne ale organelor fiscale) fara relevanta, dar fara a preciza daca solicitarea sa a fost admisa sau respinsa, cu indicarea motivelor de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea vreuneia dintre soluții.
Din actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
1. Excepția netimbrării prezentului recurs va fi respinsă ca neîntemeiată, în temeiul scutirii operată prin disp. art. 30 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora ”(1) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acțiunile și cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.
(2) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, precum și veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile”.
2. Excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii consilierului juridic și pentru lipsa delegației consilierului juridic va fi, de asemenea, respinsă, pe de o parte delegația consilierul juridic fiind atașată la dosar, iar pe de altă parte este total lipsită de temei legal o atare sancțiune, potrivit Deciziei nr. 462/2014 a Curții Constituționale, care a reținut neconstituționalitatea art. 486 alin. 3 NCPC.
3. În ce privește excepția lipsei calității DGRFP București de reprezentant al AS 1 FP, instanța reține faptul că, potrivit disp. art. 13 alin. 3, 4 și 13 din HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală
”(3) În cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică:
a) direcții regionale vamale;
b) administrații județene ale finanțelor publice;
c) servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale;
d) birouri vamale de interior și de frontieră.
(4) Organizarea și funcționarea direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, precum și a structurilor prevăzute la alin. (3) se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice în cazul structurilor coordonate metodologic de structurile de specialitate din aparatul propriu al ministerului.
…………………….
(13) În cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București funcționează, ca structuri subordonate, fără personalitate juridică, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, precum și administrațiile sectoarelor 1 - 6 ale finanțelor publice și Administrația fiscală pentru contribuabili mijlocii.
De asemenea, expressis verbis, cu referire concretă la mun. București, art. 23 alin. 9 din același act normativ statuează:
”(9) Administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor 1 - 6 din subordinea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București se reorganizează în Administrații ale sectoarelor 1 - 6 ale finanțelor publice”.
Prin urmare, în lumina reglementărilor invocate, instanța reține că, deși nu are personalitate juridică, având capacitate de drept administrativ, AS 1 FP poate sta în justiție în nume propriu, statuare care nu exclude însă îndreptățirea DGRFP București, în subordinea căreia funcționează AS 1 FP, de a reprezenta în instanță structurile subordonate, astfel că se va respinge excepția invocată.
4. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța apreciază ca neîntemeiat recursul pârâtei.
4.1. Curtea subliniază că parte dintre considerentele invocate de această recurentă prin motivele de recurs sunt străine de natura prezentei pricini.
Astfel, în analiza și pentru soluționarea prezentei acțiuni, sunt irelevante toate trimiterile recurentei la prevederile speciale în materia rambursării de TVA, la procedura și termenele de soluționare a deconturilor, la natura termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2993, privind durata inspecției fiscale, considerațiuni care constituie majoritatea argumentelor recurentei, dar care vizează temeinicia cererii de acordare de dobânzi.
Or, nu acesta este obiectul cauzei, cenzurarea unui eventual refuz al organului fiscal de acordare de dobânzi, ci sancționarea nesoluționării cererii sale de acordare de dobânzi.
Prin urmare, instanța nu va analiza aceste argumente străine de natura pricinii, urmând doar a le înlătura din raționamentul juridic al cauzei.
4.2. Revenind la singurul aspect care are legătură cu natura pricinii, instanța reține că ceea ce este supus analizei este nesoluționarea cererii reclamantei printr-un răspuns ferm, neechivoc, în sensul admiterii sau respingerii cererii sale.
Or, așa cum în mod just a reținut și instanța de fond, răspunsul cuprins în adresa nr._/27.05.2013 (f. 17 dosar fond) nu întrunește aceste rigori, nefiind nici măcar neechivoc.
Astfel, răspunsul nu cuprinde altceva decât expunerea unei stări de fapt, mai exact a parcursului administrativ al decontului de TVA cu sumă negativă și opțiune de rambursare, fără absolut nicio referire la îndreptățirea sau nu a reclamantei la dobânzi, ca să nu mai vorbim despre un răspuns ferm și neechivoc în sensul admiterii sau respingerii cererii, respectiv de argumentarea în drept a unei atare soluții.
Potrivit Cap. II pct. 6 alin. (2) din Ordinul MFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal,
”Dacă se constată că cererea de restituire sau rambursare a fost soluționată în termenul legal, inclusiv în cazul prelungirii acestui termen cu perioada prevăzută la art. 199 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, organul fiscal competent înștiințează contribuabilul despre respingerea cererii de acordare a dobânzii, cu menționarea motivelor care au stat la baza acestei respingeri”.
Pretenția pârâtei recurente că reclamanta ar fi trebuit să deducă din cuprinsul adresei că cererea sa este respinsă este total lipsită de orice fundament legal, chiar dacă refuzul s-ar fi desprins neechivoc din cuprinsul adresei, ceea ce nu este cazul.
Or, doar un atare refuz, expres/explicit afirmat, deschide calea accesului la justiție, în cazul în care a apreciat ca nejustificat, subsumându-se definiției din art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004, anume ca ”exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”.
Reținând toate considerentele de fapt și de drept care preced, curtea – în temeiul disp. art. 496 alin. 1 NCPC - va respinge ca nefondat recursul pârâtei Administratia Sectorului 1 a Finanțelor Publice, prin DGRFP București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepțiile netimbrării, lipsei calității DGRFP București de reprezentant al AS 1 FP, respectiv a nulității recursului.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DGRFP BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 2296/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. G. GLOBAL S.R.L.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. M.N. / 2 ex.
Jud. fond G. G. P.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 362/2015.... | Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 281/2015. Curtea... → |
|---|
