Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1816/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1816/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 14397/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1816

Ședința publică din data de 26.03.2015

Completul constituit din:

Președinte - R. M. V.

Judecător - I. F.

Judecător – S. P.

Grefier - C. I. Ș.

Pe rol se află judecarea cererii de recurs în contencios administrativ formulată recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr. 3774/28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ Și Fiscal în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. R.-I. și cu intimatele-pârâte Administrația F. pentru Mediu și A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, având ca obiect taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant prin avocat cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 245 Codul de Procedură Civilă, repune cauza pe rol, după care, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică. Nu datorează această taxă de poluare, prin urmare recursul nu este fondat pe niciun capăt de cerere.

Curtea, reține dosarul în pronunțare.

CU R T E A,

Prin sentința civilă nr. 3774/28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ Și Fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Agenția Naționala de Administrare Fiscala și Administrația F. pentru Mediu. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4. S-a luat act de renunțarea la capătul 1 din acțiune. S-a admis acțiunea în parte, formulată de reclamantul P. R.-I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului Bucuresti. A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6762 lei reprezentând taxă de emisii poluante, cu dobânda legală de la data 07.02.2012 până la data restituirii efective. S-a admis cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu. A fost obligată Administrația F. pentru Mediu la restituirea către Administrația Finanțelor Publice Sector 4 a sumei de 6762 lei cu titlu de taxă emisii poluante, cu dobânda legală de la data 07.02.2012 până la data restituirii efective.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, în motivare, arătând, în esență, că:

Hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).

1. În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 4.

Astfel, a învederat recurenta că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisii poluante si H.G. nr. 9/2012, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, se stabilește temeiul legal al încasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.

De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1 alin. 2, se menționează cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu.

Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-petentă nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 4, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, s-a solicitat admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate, in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

2. În ceea ce privește fondul cauzei, a susținut recurenta că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, având în vedere că taxa pentru emisii poluante a fost percepută și plătită în temeiul unei legi în vigoare, Legea nr. 9/2012.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 alin. 9 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, H.G. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, H.G. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare.

Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:

I. Dezlegarea dată de către tribunal excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrației Finanțelor Publice Sector 4 este legală.

In general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).

In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.

Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.

Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.

Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).

In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin A. N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.

Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.

Conform prevederilor art. 5 alin. 1 si art. 7 din Legea nr. 9/2012, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 9/2012 activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

In cauza, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București.

Faptul că, în cauză, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012 și ale HG nr. 9/2012, ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, nu conduce la stabilirea unei identități între aceasta din urmă și cel care are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, pentru a putea fi admisă excepția invocată de recurentă.

II. Curtea constată că nu poate fi reținut nici motivul de recurs privitor la legalitatea perceperii taxei solicitate, câtă vreme regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justiție Europeană în Cauzele reunite C. și C. C-97/13 și C-214/13, conform Ordonanței pronunțate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Prin urmare, în temeiul disp. art. 312 alin. (1) teza a II-a C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 3774/28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ Și Fiscal în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. R.-I. și cu intimatele-pârâte Administrația F. pentru Mediu și A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

R. M. V. I. F. S. P.

GREFIER,

C. I. Ș.

Red./tehnored./ 2 ex./ RMV /03.04.2015

Tribunalul București Secția C. Administrativ și Fiscal

Judecător de fond: L. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1816/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI