Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 548/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 548/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 7959/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 548
Ședința publică de la 29.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. I. C.
JUDECĂTOR - A. J.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - N. GRAȚIELA S.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant S. V. împotriva sentinței civile nr. 5285/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – taxă poluare ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin motivele de recurs, recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea având în vedere că recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține recursul în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5285/09.09.2014, Tribunalul București a respins acțiunea formulată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 PRIN DIRECTIA G. REGIONALA A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca inadmisibila.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, a arătat că sentința este esențial netemeinică pentru cele ce urmează:
În justificarea sentinței, instanța susține faptul că reclamantul a făcut o interpretare eronata a deciziei 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și reproduce întocmai din considerentele instanței: "Reclamantul face însă o interpretare eronată a deciziei amintite, întrucât prin această decizie instanța supremă a statuat doar asupra faptului că, în materia taxei de poluare restituirea taxei de poluare nu este condiționată de contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare, pe cale de consecință se poate solicita restituirea taxei chiar dacă solicitanții nu a atacat în prealabil decizia de calcul a taxei sau/și răspunsul negativ al organului fiscal".
Până aici, totul este cât se poate de clar, corect și mai ales legal. Esența problemei a fost reținută în sensul că nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile instituită de art. 7(1) din Legea 554/2004.
Paradoxul urmează de acum încolo, întrucât după ce instanța a rezolvat problema, imediat se contrazice, susținând, contrar propriei opinii dar si deciziei 24/2011,că reclamantul trebuia să se adreseze autorității emitente a deciziei de impunere, iar abia ulterior primirii răspunsului sau în lipsa acestuia avea posibilitatea formulării acțiunii.
Așadar, răsturnând logică lucrurilor dar și raționamentul logico-juridic, instanța respinge ca inadmisibila acțiunea.
Cu alte cuvinte, a spulberat cu o singură frază atât de elaborata și cuprinzătoarea decizie 24/2011, fundamentată pe o constantă si unitară practică a Deciziilor CEDO si CJE și contrar tuturor acestora respinge acțiunea, instituind nelegal și neconstituțional (deci contrar si art. 21 din Constitutie) îndeplinirea unei proceduri inutile în totalitate și ale cărei rezultate, erau și sunt previzibile (de instanțele din toată România sunt încărcate cu aceste cereri, situație pe care Statul Român refuză să o soluționeze conform normelor europene obligatorii de altfel.
Pentru considerentele de mai sus, a solicitat admiterea recursului,casarea în totalitate a sentinței, urmând ca instanța de recurs să decidă fie reținerea fie trimiterea spre rejudecare.
În drept, a invocat art. 483 si urm. C.proc.civ.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 117 alin. (1) din Codul de procedură fiscală „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.”
Potrivit considerentelor deciziei nr. 24 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, a susține că nu exista acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât dupa epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
. Înalta Curte, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat, un text de lege trebuie interpretat în sensul in care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
A statuat Înalta Curte că nu trebuie ignorate obiectul si finalitatea celor doua proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlaturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Prin urmare, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte a statuat că restituirea taxei de poluare nu este condiționată de contestarea deciziei de calcul a acesteia.
Astfel cum rezultă din cuprinsul considerentelor deciziei Înaltei Curți, este însă aplicabilă în această materie reglementarea instituită de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, conform căruia „se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Așadar, pentru a admite acțiunea de obligare a pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare sau taxă pentru emisii poluante, este necesar ca instanța să constate existența unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri de restituire exprimat de organul fiscal.
Învestită cu soluționarea unei astfel de acțiunii, instanta de judecata trebuie să aprecieze asupra caracterului nejustificat al refuzului de a restitui taxa.
În cauză, nu se se poate reține existența unui astfel de refuz, cât timp intimatul-reclamant nu a făcut dovada că s-a adresat organului fiscal, anterior sesizării instanței, cu o cerere de restituire a taxei pentru emisii poluante achitate, în conformitate cu dispozițiile art. 117 lit. d) din Codul de procedură fiscală.
În lipsa unei astfel de cereri, sesizarea instanței este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile art. 117 lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 496 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant S. V. împotriva sentinței civile nr. 5285/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, R. I. C. A. J. P. A.
GREFIER
N. Grațiela S.
Red.jud.C.R.I.
Tehnored.
2 ex./.........................
Tribunalul București – Secția a II- a C. Administrativ și Fiscal
Judecător – D. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 262/2015. Curtea de... → |
|---|
