Pretentii. Decizia nr. 1919/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1919/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 3346/93/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1919
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: P. H.
JUDECĂTOR: G. A. M.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol este soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții reclamanți A. C., A. D., A. P. F., B. D.-A., B. P.-L., C. V., C. C., C. M., C. N., D. L.-M., D. B.-G., F. A., G. L., G. I.-L., I. V., I. A., I. M.-S., I. L.-A., K. S. -D., M. S., M. S., M. V., M. A., M. D., M. N., N. Ș., N. M.-G., N. G., N. R.-I., P. B.-G., P. O., P. C., R. N.-A., R. D.-M., R. F.-S., S. N.-C., S. V.-I., S. V.-I., S. I., T. C.-D., V. A.-M., V. I.-A., V. A. - S., Z. L., Z. S.-NICUȘOR împotriva sentinței civile nr. 1238/07.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ și de recurentul pârât M. A. NAȚIONALE PRIN DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL SI ASISTENȚĂ JURIDICA PENTRU UNITATEA MILITARA_ OTOPENI împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 20.08.2014 și împotriva sentinței civile nr. 1238/07.04.2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov – secția civilă în dosarul nr._ .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 17.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 24.03.2015, 31.03.2015 și apoi la 02.04.2015, când a reținut următoarele:
CURTEA,
Având în vedere prevederile art. 499 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, reține:
Prin sentința civilă nr. 1238/07.04.2014 Tribunalul Ilfov a admis în parte acțiunea, a respins ca neîntemeiata solicitarea principala de acordare cumulativa a drepturilor financiare corespunzătoare titlului de specialist de clasa si a titlului de clasificare specific personalului aeronautic, a obligat paratul sa acorde reclamanților plata simultana a primei de clasificare in specialitate si a titlului de specialist de clasa, drepturi avute in plata pana la data de 30.04.2013 si suspendate ulterior, începând cu data de 01.05.2013 pana la zi și a respins cererea reclamanților de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiata.
Pârâtul M. A. NAȚIONALE PRIN DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL SI ASISTENȚĂ JURIDICA PENTRU UNITATEA MILITARA_ OTOPENI a formulat cerere de lămurire s dispozitivului sentinței civile pronunțate, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 20.08.2014.
Reclamanții A. C., A. D., A. P. F., B. D.-A., B. P.-L., C. V., C. C., C. M., C. N., D. L.-M., D. B.-G., F. A., G. L., G. I.-L., I. V., I. A., I. M.-S., I. L.-A., K. S. -D., M. S., M. S., M. V., M. A., M. D., M. N., N. Ș., N. M.-G., N. G., N. R.-I., P. B.-G., P. O., P. C., R. N.-A., R. D.-M., R. F.-S., S. N.-C., S. V.-I., S. V.-I., S. I., T. C.-D., V. A.-M., V. I.-A., V. A. S., Z. L., Z. S.-NICUȘOR au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1238/07.04.2014, solicitând admiterea recursului și constatarea nelegalității sentinței atacate, pentru următoarele motive:
Hotărârea instanței de a „Respinge ca neîntemeiată solicitarea principală de acordare cumulativă a drepturilor financiare corespunzătoare titlului de specialist de clasă și a titlului de clasificare specific personalului aeronautic." este în contradicție cu litera și spiritul Legii-cadru nr. 284/2010 pe care însăși instanța de judecată o recunoaște și argumentează la pag.26 a hotărârii: „In varianta de salarizare prevăzută de anexa VII din Legea nr.284/2010 tribunalul apreciază că reclamanții pot beneficia atât de titlul de specialist de clasă reglementat de art.33 cuprins în Secțiunea III - drepturi specifice activității desfășurate în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională cât si de prima de clasificare reglementată de art.36 din Secțiunea a IV-a anexei, secțiune denumită primele și compensațiile acordate personalului aeronautic. Aceasta pentru că titlul de specialist de clasă reprezintă o indemnizație acordata în condițiile art.33-34 tuturor categoriilor de personal prevăzută în anexa VII, în timp ce prima de clasificare (art.36 - diferențiată în raport de titlul de clasificare deținut), se acordă strict personalului aeronautic cu specificarea expresă adusă de art.46 din anexa, conform căruia dispozițiile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător întregului personal aeronautic militar și polițiștilor care își desfășoară activitatea în condiții similare."
Drepturile în cauză prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 sunt reglementate în Anexa nr. VII Secțiunea a 3-a, unde la art. 33 alin (1) legiuitorul prevede: „Pentru asigurarea condițiilor de îndeplinire a misiunilor specifice instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, în raport cu standardele de performanță profesională, personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalului civil li se poate acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcțional".
In aceeași anexă nr. VII Secțiunea a 4-a art. 3 5 reglementează acordarea primei de clasificare pentru personalul aeronautic: „Personalul aeronavigant definit la art. 8, 17 și 31 din Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României, denumit în continuare statut, aprobat prin Legea nr. 35/1990, încadrat, potrivit statului de organizare, în funcții specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte și care desfășoară efectiv activități aeronautice, beneficiază, în condițiile prevăzute de statut, de următoarele prime: a) prima de clasificare ..."; pentru ca la art.40 legiuitorul să reglementeze: „Personalul aeronautic nenavigant, definit la art. 12, 17 și 31 din statut, încadrat, potrivit statului de organizare, în funcții specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte și care desfășoară efectiv activități aeronautice, beneficiază, în condițiile prevăzute de statut, de următoarele prime: a) prima de clasificare "
Legiuitorul a prevăzut printr-o formulare imperativă în dispoziția normei juridice a art. 35 și art.40 din Legea-cadru nr.284/2010, faptul că personalul aeronautic identificat la art.8 lit.a) din Legea nr.35/1990 ca „personalul navigant de aviație", iar la art.12 lit.c) „navigatori de sol, controlori de trafic aerian ... " iar conform art.12 lit.e) „personal tehnico-ingineresc de comunicații aeronautice și informatică și de sisteme terestre de navigație aeriană și control spațiu aerian", beneficiază de prima de clasificare specifică personalului aeronautic.
Toți reclamanții din acesta cauză, conform înscrisurilor prezentate în probațiune și anexate la dosar au obținut titlul de specialist de clasă/domeniu funcțional, cel mai târziu la data de 31.12.2009, prezumându-se faptul că au îndeplinit condițiile legale necesare pentru acordarea titlului de specialist de clasă de către comisiile de examinare abilitate de a acorda aceste calificări.
În întreg cuprinsul textului de lege, nu există norme juridice din care să rezulte că dispoziția normei juridice prevăzută la art. 33, din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010, privind acordarea titlului de specialist de clasă se aplică facultativ, temporar, derogatoriu sau în alternanță cu drepturile prevăzute de art.35 și art.40 din Legea-cadru nr.284/2010 .
în prezent, nu există alt act normativ de aceeași forță juridică sau cu forță juridică superioară care să completeze, să deroge, să abroge, să suspende, să limiteze sau să interpreteze în vreun fel dispoziția art. 33 din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010, în sensul neaplicării acesteia pentru personalul militar care are calitatea de personal aeronavigant.
Contrar celor reținute și motivate, instanța de judecată în hotărârea pronunțată apreciază că: "Nu poate fi însă primită și va fi respinsă ca neîntemeiată solicitarea reclamanților din acțiunea completatoare, în sensul acordării cumulate a titlului de specialist de clasă (art.33 anexa VII L nr.284/2010) și a titlului de clasificare (art.32 alin.2 din L nr.35/1990) întrucât în aprecierea tribunalului cele două noțiuni sunt similare dar reglementate de acte normative distincte."
Considerăm că această apreciere a instanței nu are niciun temei legal, limitându-se la o simplă enunțare fără a fi motivată în niciun fel, fiind în totală contradicție cu cele reținute și motivate anterior de către aceeași instanța de judecată.
Vă rog să constatați onorată instanță că titlul de specialist de clasă (art.33 anexa VII L nr.284/2010) și titlul de clasificare pentru personalul aeronautic (art.32 alin.2 din L nr.35/1990) NU sunt noțiuni similare, așa cum se apreciază în hotărâre.
Pentru sesizarea diferenței de regim juridic aplicabil titlului de specialist de clasă și a titlului de specialist aeronautic de clasă, vă rugăm să analizați și să luați în considerare următoarele aspecte:
Titlul de specialist de clasă - este instituit pentru asigurarea condițiilor de îndeplinire a misiunilor specifice instituțiilor de apărare, în raport cu standardele de performanță profesională pe domenii funcționale.
Expresia bănească a titlului de specialist de clasă este denumită indemnizație, care se introduce în salariul de bază și care influențează veniturile acordate sub formă de prime, sporuri de care beneficiază personalul militar și care are ca bază de calcul solda/salariul de bază.
Actele normative care instituie acordarea, menținerea și pierderea titlului de specialist de clasă sunt prevederile Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în condițiile prevăzute de S.M.G./P.F.-3.10 cu completările și modificările ulterioare.
Scopul acordării dreptului este ca urmare a recunoașterii nivelului de pregătire în anumite specialități militare și incumbă calificări diferite obținute prin parcugerea unor programe de învățământ universitar și post universitar corespunzătoare cerințelor postului pe care este încadrat militarul.
Prestațiile și angajamentele personalului care beneficiază de titlul de specialist de clasă sunt pe domenii funcționale, expres și limitativ reglementate de actele normative incidentale în domeniu, în Anexa nr.l din ordinul.M.S. 145/2004, care completează instrucțiunea S.M.G./P.F.-3.10 sunt prevăzute explicit armele, serviciile, specialitățile și categoriile de personal pentru care se acordă titlul de specialist de clasă. Printre acestea se regăsesc toate armele și serviciile din Armata României, inclusiv ca arme Comunicații și informatică, Aviația iar ca serviciu distinct Stat M. și Conducere toate specialitățile și domeniile, inclusiv operații, domeniul pentru care reclamanții au obținut titlul de specialist de clasă. Titlul de specialist de clasă în arma comunicații și informatică se acordă întregului personal din Armata României, indiferent din ce categorie de forțe fac parte, în condițiile reglementate de S.M.G.54/2003 ordin pentru aprobarea „Condițiilor, criteriilor și standardelor de performanță pentru acordarea/menținerea/confirmarea titlului de specialist de clasă în arma comunicații și informatică ".
Baza de raportare și procentul de calcul sunt cuprinse în aceeași lege de salarizare a personalului bugetar, la articole și secțiuni diferite față de titlul de specialist aeronautic de clasă, respectiv art.33 Secțiunea a IlI-a din Anexa VII la Legea-cadru nr.284/2010.
Pentru personalul care deține titlul de specialist de clasă este reglementată expres compensația financiară datorată. Astfel, dispoziția șefului Statului M. al Forțelor Aeriene nr.l5/2006 pentru aplicarea Instrucțiunii S.M.G./P.F.-3.10, prevede la art. 24 alin (1): „Personalul care a obținut/menținut (pierdut) titlul de specialist de clasă beneficiază de toate drepturile prevăzute în
Instrucțiunile privind obținerea titlului de specialist de clasă în Armata României și în conformitate cu prevederile documentelor de aplicare a Legii nr.l 38 din 1999... "
Titlul de specialist aeronautic de clasă - este menit să confirme nivelul de pregătire profesională a personalului care execută activități aeronautice militare.
Corelația în plan financiar este denumită primă de clasificare/specializare, care nu face parte din salariul de bază, regăsindu-se la articole bugetare diferite față de indemnizația corespunzătoare titlului de specialist de clasă. în conformitate cu prevederile art.46 din Legea nr.35/1990 „Personalul aeronautic beneficiază de drepturile financiare, de echipare, de hrănire, de odihnă, de asistență medicală, concediu suplimentar pentru refacerea capacității de efort, de pensie militară și de altă natură, în conformitate cu prevederile legislației și normelor în vigoare.", iar art.48 prevede „Personalul aeronautic beneficiază de indemnizații, prime sporuri în conformitate cu prevederile legale în vigoare.""
Actele normative care instituie acordarea, menținerea și pierderea titlului de specialist aeronautic de clasă sunt Legea nr.35/1990, Ordinul General nr. 9/1995 și Dispoziția SMG 39/1999. în conformitate cu prevederile art.31 din Legea nr.35/1990 „Confirmarea nivelului de pregătire de luptă și profesională a personalului aeronautic care execută activități aeronautice militare se face prin acordarea titlului de specialist aeronautic de clasă... "
Scopul acordării titlului de specialist aeronautic de clasă sunt în considerarea riscului și eforturilor suplimentare generate de operațiunile aferente activității aeronautice, fiind clar definite de legislația incidentală în domeniu: Legea-cadru nr.284/2010 acordă titlul de specialist aeronautic, personalului:,,... care desfășoară efectiv activități aeronautice...", Legea cadru nr. 330/2009 art.19 alin.(l): „Pentru condițiile de muncă speciale în care își desfășoară activitatea, gradul ridicat de dificultate, complexitate deosebită și riscurile suplimentare pe care le presupune îndeplinirea activităților aeronautice,...", iar art.21 Secțiunea a 2-a din Legea nr. 138/1999: „Pentru condițiile de muncă speciale în care își desfășoară activitatea și eforturile depuse pentru exploatarea și conducerea aeronavelor...".
Prestațiile și angajamentele personalului care beneficiază de titlul de specialist de clasă sunt strict legate de domeniul aeronautic pentru care trebuie să fii calificat. Domeniul de activitate al personalului aeronautic calificat sunt activitățile aeronautice iar titlul de specialist aeronautic de clasă atestă nivelul de pregătire și performanțele atinse de personalul aeronautic, respectiv pentru piloți abilitățile de decolare, zbor și aterizare în condiții meteo normale sau grele, ziua sau noaptea, în condițiile efectuării zborului instrumental sau la vedere, folosirea mijloacelor optronice de vedere pe timp de noapte și funcție de gradul de complexitate misiunilor de se execută. Pentru controlorii de trafic aerian titlul de specialist aeronautic de clasă atestă nivelul de pregătire și performanțele atinse în activitatea de management al spațiului aerian, planificarea, comanda, controlul în zbor al aeronavelor, utilizarea flexibilă a spațiului aerian, prin asigurarea coordonării zborului structurilor civile și militare de control al traficului aerian și asigurarea serviciilor de informare aeronautică, în condiții de securitate aeriană. Pentru personalul de comunicații aeronautice exploatarea mijloacelor specifice de protecție a navigației aeriene de la aerodrom, exploatarea radiofarurilor omnidirecționale, a stațiilor de legătură sol-aer, mentenanța consolelor de dirijare etc..
Baza de raportare și procentul de calcul sunt cuprinse în aceeași lege de salarizare a personalului bugetar, la articole și secțiuni diferite față de titlul de specialist de clasă, respectiv art.36 Secțiunea a IV-a din Anexa VII la Legea-cadru nr.284/2010.
Considerăm că este necesar să se facă o distincție în sensul că nu întregul personal aeronautic a beneficiat de plata cumulativă a titlului de specialist de clasă și a titlului de specialist aeronautic de clasă. Marea majoritate a personalului aeronautic, personal navigant, controlori de trafic aerian personalul de comunicații aeronautice care execută conform domeniilor de competență numai activități aeronautice beneficiază, în condițiile legii, doar de titlul de clasificare pentru personalul aeronautic.
Personalul aeronautic încadrat în funcții de comandă corespunzător statului de încadrare și care exercită actul de conducere, conform fișei postului și a standardelor de performanță cuprinse în aceasta având dublă calificare, li s-a acordat în urma examenelor susținute titlul de specialist de clasă și au beneficiat cumulat de indemnizația aferentă titlului deținut și de sporul de specialist aeronautic de clasă.
Concluzia la care a ajuns instanța de judecată,: „în varianta de salarizare prevăzută de anexa VII din Legea nr.284/2010 tribunalul apreciază că reclamanții pot beneficia atât de titlul de specialist de clasă reglementat de art.33 cuprins în Secțiunea III - drepturi specifice activității desfășurate în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională cât și de prima de clasificare reglementată de art.36 din Secțiunea a IV-a anexei, secțiune denumită primele și compensațiile acordate personalului aeronautic..." se regăsește în opiniile sau punctele de vedere exprimate de autorități administrative cu responsabilități în domeniu, enumerate mai jos.
Comandantul U.M._ a solicitat prin adresa nr. A-8203 din 10.08.2011 către Secția audit intern teritorială nr. 1 București, o misiune de audit public intern în vederea „ lămuririi unor aspecte referitoare la plata indemnizației pentru deținerea titlului de specialist de clasă și a drepturilor bănești corespunzătoare primei de clasificare/specializare acordate personalului aeronautic." Misiunea de audit s-a desfășurat în perioada 29-31.08.2011 la U.M._, raportul comisiei fiind anexat spre vedere la pag. 83-90 din dosarul cauzei.
Comisia de audit a luat act de punctul de vedere consultativ al Direcției Pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică, exprimându-și opinia la pct.6 al raportului de consiliere că: „personalul aeronautic definit prin Legea nr. 35/1990 privind statutul personalului aeronautic poate deține concomitent titlu de clasificare sau specializare pentru una din specialitățile aeronautice stabilite potrivit Ordinului General nr. 9/1995 și Dispoziția SMG 39/1999, dar și titluri de specialist de clasă/domeniu funcțional pentru alte specialități militare menționate distinct prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 38/2003 pentru aprobarea „SMG/P.F. - 3.10, Instrucțiuni privind acordarea titlului de specialist de clasă în Armata României", cu modificările și completările ulterioare. "
Punctul de vedere emis de Direcția financiar-contabilă cu nr.A-1661 din 15.03.2004 (prezentat la pag.91 în dosarul cauzei) cu privire la o speță similară solicitată de parașutiștii militari, în care se concluzionează că „parașutiștii militari care dețin titlu de clasificare și titlu de specialist de clasă beneficiază atât de prima de clasificare, cât și de indemnizația pentru titlul de clasificare obținut în specialitate." Argumentul privind posibilitatea acordării concomitente a acestor drepturi a fost ancorat, potrivit punctului de vedere exprimat de Direcția financiar-contabilă, în prevederile art. 21 din Legea nr. 138/1999, potrivit cărora, „pentru condițiile de muncă speciale în care își desfășoară activitatea și eforturile depuse pentru exploatarea și conducerea aeronavelor, personalul aeronautic din aviația militară și parașutiștii militari beneficiază si de alte drepturi bănești, sub formă de prime, prevăzute în anexa nr. 3 ".
Actul normativ special aplicabil speței analizate pentru anul 2013 este Ordinul M.S.11/2013, care la art.2 alin.(l) prevede: „Direcția financiar-contabilă asigură îndeplinirea sarcinilor ordonatorului principal de credite din domeniul salarizării unitare a personalului Ministerului A. Naționale.", pentru ca, în același ordin la art.l, alin.(2) Anexa nr.l (Norme metodologice privind gestiunea sistemului de salarizare a personalului din cadrul Ministerului A. Naționale), prevede: „Șeful Direcției financiar-contabile asigură consultanță de specialitate pentru acordarea și calcularea drepturilor salariale ale personalului din cadrul Ministerului A. Naționale și este abilitat să emită, la nevoie, dispoziții și precizări pentru coordonarea activităților de stabilire a soldelor, salariilor, indemnizațiilor de încadrare, contribuțiilor sociale și impozitului pe venitul salarial realizat la funcția de bază. "
Menționează că până în prezent nu au fost emise de către Direcția financiar-contabilă astfel de dispoziții și precizări, dar vă anexăm spre vedere Adresa nr. 3537 din 07.04.2014 al șefului Direcției financiar-contabile, adresată directorului adjunct al Direcției salarizare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) în care prezintă „Argumente în vederea aplicării în mod unitar a legislației privind drepturile bănești în privințe cumulării de către personalul aeronautic a primei de clasificare/specializare cu dreptul la majorarea soldei de funcție cu numărul de clase de salarizare corespunzătoare titlului de specialist de clasă deținut", solicitând MMFPSPV ca în raport de aceste argumente prezentate să analizeze cererea Direcției Generale de Informații a A. înaintată spre soluționare.
Concluzia Direcției financiar-contabile prezentată în argumentele respective: „...având în vedere că legiuitorul, acolo unde a dorit ca anumite drepturi să nu fie acordate cumulat aceleași persoane a înțeles să precizeze în mod expres acest lucru, precum a făcut-o în conținutul Anexei 1, respectiv al Anexei III la Legea 284/2010, precum și faptul că interpretările efectuate în concordanță cu scopul care acestea au fost instituite unele drepturi conduc la ideea că voința acestuia este în sensul individualizării și posibilității acordării în mod cumulativ a acestora, de aceea considerăm că cele 2 beneficii vot fi acordate concomitent"
Prin admiterea în parte a acțiunii, instanța a hotărât: „Obligă pârâtul să acorde reclamanților plata simultană a primei de clasificare în specialitate și a titlului de specialist de clasă, drepturi avute în plată până la data de 30.04.2013 și suspendate ulterior, începând cu data de 01.05.2013 pînă la zi.",
Consideră că formularea realizată de instanță este de natură a produce alte consecințe juridice decât cele scontate de reclamanți în temeiul legislației incidentale în domeniu dedus judecății, contrare voinței legiuitorului.
Stricto sensu prin formularea de mai sus, reclamanții ar beneficia de plata retroactivă ale creanțelor datorate ca urmare a suspendării plății cumulative a celor două drepturi bănești și menținerea în plată a dreptului bănesc cu procentul cel mai mare, începând cu data de 01.05.2013, „până la zi", respectiv până în ziua efectuării de către structurile financiare a plății aferente, în timp ce legiuitorul a prevăzut neafectarea veniturilor salariale ale personalului bugetar aflate în plată la 31.12.2009, în perioada de aplicare etapizată a legii-cadru de salarizare în perioada 2010-2015, astfel:
-Legea-cadru nr. 330/2009, la art.7 alin (1) și (2) a prevăzut aplicarea etapizată a legii de salarizare în perioada 2010-2015, prin stabilirea anuală a unor legi speciale cu precizarea că: „ Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări."
-prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 1/2010 reglementează: „sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009. "
-ordinul M.S. 10/2011, prevede la art.4 alin.(2) plata indemnizațiilor, compensațiilor, sporurilor, primelor și a altor drepturi salariale, plățile compensatorii, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare s-au stabilit în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora pentru luna octombrie 2010, majorat cu 15%, conform legislației în vigoare.
-ordinul M.S. 11/2013, la art.4 alin.(2) lit.b) (anexat la dosarul cauzei) condiționează pentru calcularea soldelor și salariilor lunare individuale, necesitatea de a se ține cont de cadrul normativ care reglementează salarizarea în cadrul Ministerului A. Naționale cu precizarea cuantumului soldei/salariului lunar individual care trebuie să se mențină și să nu depășească nivelul drepturilor salariale individuale deținute la data de 31 decembrie 2009 prin respectarea condiției ca persoana respectivă să își desfășoare activitatea în aceleași condiții, iar salariul de bază precum și alte elemente prevăzute în notele din anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 se acordă în cuantumurile stabilite la data de 31 decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal instituite în temeiul Legii nr. 329/2009.
-ordinul M.S.11/2013 la art. 11 alin (1) pct.d) reglementează modul de determinare a soldei de funcție individuală, în anul 2013, pentru personalul militar corespunzător soldei de funcție avute la 01.01.2013, astfel încât cuantumul elementelor constitutive să nu depășească și nici să nu fie mai mic decât nivelul acestora de la 31.12.2009.
- ordinul M.S. 11/2013 la art. 13 alin. (1) și (2) precizează modul de acordare a gradațiilor individuale ce se acordă în condițiile prevăzute la art. 11 din Anexa nr.VII la Legea-cadru nr.284/2010, în cotele procentuale în vigoare la 31.12.2009 prin stabilirea valorii fiecărei gradații în raport cu cuantumul bazei de calcul în vigoare la 31 decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 138/1990, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru aceste rațiuni reclamanții au solicitat în subsidiar: „în situația respingerii cererii principale, solicităm acordarea unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu care să acopere diminuarea veniturilor salariate avute în plată la 31.12.2009, ca urmarea a suspendării plății primei de specialist aeronautic de clasă și a indemnizației de specialist de clasă, menținându-se în plată dreptul bănesc cu procentul cel mai mare, retroactiv începând cu data de 01.05.2013."
In susținerea acestei cereri reclamanții au avut în vedere următoarele considerente legale:
- prevederile art.6 alin (1) și (3) din O.U.G. nr. 1/2010, care reglementează: „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea ".
(3) Cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale stabilite începând cu luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.330/2009, nu va depăși nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. "
Prevederile art. 18 alin. (1) din ordinul M.S.11/2013 care reglementează ca în solda de funcție sau salariul de bază, aferente lunii decembrie 2012 sporurile, indemnizațiile precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 cu modificările ulterioare se introduc începând cu anul 2010 în solda de bază, dar nu constituie bază de calcul pentru stabilirea altor drepturi salariale.
în spiritul celor prezentate menționăm că toți reclamanții din acesta cauză au statut de personal aeronautic, iar la data de 31.12.2009 au deținut și au beneficiat cumulativ de plata indemnizației corespunzătoare titlului de specialist de clasă și a sporului corespunzător titlului de specialist aeronautic de clasă.
Prin suspendarea plății primei de specialist aeronautic de clasă și a indemnizației de specialist de clasă, cu menținerea în plată dreptului bănesc cu procentul cel mai mare reclamanții au înregistrat o reducere a veniturilor salariale avute în plată la 31.12.2009, fără a li se acorda suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diminuarea veniturilor salariale.
Procesul de restructurare a unității militare începând cu data de 01.07.2010 când Baza 90 Transport Aerian s-a transformat în Flotila 90 Transport Aerian, ulterior la data de 01.12.2013 când Flotila 90 Transport Aerian a redevenit prin transformare Baza 90 Transport Aerian, nu au fost de natură să modifice condițiile de muncă, reclamanții fiind încadrați pe aceleași funcții.
De altfel, instanța de judecată a constatat faptul că reclamanții în acesta cauză la data de 31.12.2009 beneficiau de plata cumulativă a celor două drepturi: „Raportând prevederile susmenționate la situația de fapt reținuta, tribunalul constată că reclamanții se încadrează la prevederile art.32 alin.2 coroborat cu art.31 din Legea nr.35/1990 astfel ca anterior datei de 10.05.2013 beneficiau atât de titlul de clasificare cat si de prima de clasificare."
Menționăm că cele două drepturi salariale ce fac obiectul cererii au fost acordate, până la 31.12.2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 138/1999 în care legiuitorul a prevăzut expres acordarea cumulativă a celor două drepturi bănești. Astfel, art. 16 alin.(l) Secțiunea a 2-a din Legea nr. 138/1999 stipulează acordarea indemnizației pentru titlul de specialist de clasă, astfel: „Cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract, pentru titlurile obținute în specialitate beneficiază de o indemnizație de 6-10% din solda lunară. "Coroborat cu prevederile dispozitive ale art.21 Secțiunea a 2-a din Legea nr. 138/1999, această indemnizație se cumulează cu alte drepturi bănești specifice personalului aeronautic printr-o formulare clară și fără echivoc: „Pentru condițiile de muncă speciale în care își desfășoară activitatea și eforturile depuse pentru exploatarea și conducerea aeronavelor, personalul aeronautic din aviația militară și specialiștii militari beneficiază si de alte drepturi bănești, sub formă de prime, prevăzute în anexa nr.3. "
Acuratețea textului normativ cuprins în dispoziția normei juridice prezentată prin folosirea conjuncției „și" de către legiuitor, nu lasă loc nici unui dubiu cu privire la voința legiuitorului care impune acordarea cumulativă a indemnizației aferente titlului de specialist de clasă și a drepturilor bănești sub formă de prime prevăzute în Anexa nr.3 din Legea nr. 138/1999, respectiv a titlului de specialist aeronautic de clasă.
Din cele prezentate și susținute consideră că suspendarea plății cumulative a celor două drepturi bănești și menținerea în plată a dreptului bănesc cu procentul cel mai mare, începând cu data de 01.05.2013, s-a făcut în mod nelegal prin încălcarea actelor normative incidentale în domeniu dedus judecății., drept pentru care solicită admiterea cererii principale astfel cum a fost ea formulată: acordarea cumulativă a drepturilor financiare corespunzătoare titlului de specialist de clasă și a titlului de clasificare specific personalului aeronautic în cuantumurile avute în plată la 31 decembrie 2009, începând cu data de 01.05.2013, dată la care au fost suspendate în mod abuziv și nelegal.
În drept, au invocat: Noul cod de procedură civilă, art.483, art.484; Legea nr. 35/1990 privind statutul personalului aeronautic, art.4, art.6, art.14, art.24, art.31, art.33, art.35, art.36, art.48; Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar și civil, art.16 și art.21, anexa nr.3; Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art.l, art.3, art.7, art.15, art.30, art. 19. alin (1) din anexa nr. IV, La art. 15. alin (1) din anexa nr. IV/2, din Secțiunea a 4-a; Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art.l, art.7.art.33 anexa nr.VII, Secțiunea a IlI-a și a IV-a; O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, art.5 și art.6.; Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 10/2011 privind aprobarea normelor metodologice privind salarizarea personalului militar și civil în anul 2011, art.33; Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 11/2013 privind aprobarea normelor metodologice a procedurilor privind salarizarea personalului militar, art.2, alin (1) lit.o), art.2, alin (2)-(9), art.4; S.M.G./P.F.-3.10, Instrucțiuni privind acordarea titlului de specialist de clasă în Armata României; Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 145 din 28.09.2004 pentru modificarea și completarea „S.M.G./P.F.-3.10, Instrucțiuni privind acordarea titlului de specialist de clasă în Armata României", Anexa nr.l pag.20; Dispoziției șefului Statului M. al Forțelor Aeriene nr.l5 din 17.03.2006, de aprobare a standardelor de performanță pentru ținerea/menținerea/confirmarea titlului de specialist de clasă în specialitatea militară operații în Forțele Aeriene, art.2; Ordinul general nr.9 din 1995 pentru aprobarea normelor privind atestarea, clasificarea și specializarea personalului aeronautic din M. A. Naționale; Ordinul M.S. 105/1999, Normele metodologice privind acordarea primelor personalului aeronautic din Aviația Militară, Capitolul II, Tabelul nr.l; Ordinul S.M.G. nr.54 din 11.06.2003 pentru aprobarea condițiiilor, criteriilor și standardelor de performanță pentru acordarea/menținerea/confirmarea titlului de specialist de clasă în arma transmisiuni, modificat cu S.M.G. nr.7 din 19.01.2005.
Pârâtul M. A. NAȚIONALE PRIN DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL SI ASISTENȚĂ JURIDICA PENTRU UNITATEA MILITARA_ OTOPENI a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 20.08.2014 și împotriva sentinței civile nr. 1238/07.04.2014.
În motivarea recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 1238/07.04.2014 pârâtul a învederat următoarele:
Potrivit considerentelor hotărârii judecătorești, rezultă că instanța a reținut faptul că o diminuare a veniturilor impusă în timpul anului bugetar ca urmare a suspendării plății uneia dintre cele două componente salariale, nu are justificare legală in condițiile în care până la data de 01.05.2013, reclamanții beneficiaseră de plata cumulată a indemnizației și primei. Se poate presupune că acordarea drepturilor salariale s-ar fi impus până la sfârșitul anului, și anume până la data de 31.12.2013, însă în dispozitivul sentinței, la alineatul 1, instanța a respins cererea principală (plata cumulată a celor două componente salariale), iar, la cel de-al doilea alineat se precizează că pârâtul este obligat să acorde reclamanților plata simultană a primei de clasificare în specialitate și a titlului de specialist de clasă, drepturi avute în plată până la data de 30.04.2013 și suspendate ulterior, începând cu data de 01.05.2013, până la zi (data efectuării plații), și nu până la sfârșitul anului bugetar. Daca cererea principală este respinsă, nu este justificată obligația acordării acestora.
Prin urmare, având în vedere cererea de lămurire a dispozitivului, și-a rezervat dreptul de a completa motivarea recursului, funcție de motivarea instanței.
In acest sens, a subliniat faptul că instanța a ignorat total apărările, temeinic argumentate, formulate de instituția militară în cuprinsul întâmpinării, pe care de altfel le-a reținut la filele 15-17 ale hotărârii.
Deși în considerentele hotărârii instanța a reținut că: „nu poate fi însă primită și va fi respinsă ca neîntemeiată solicitarea reclamanților din acțiunea completatoare, în sensul acordării cumulate a titlului de specialist de clasă (art. 33 anexa VII L.nr.284/2010) și a titlului de clasificare (art.32 alin.2 din L. nr.35/1990), întrucât în aprecierea tribunalului cele două noțiuni sunt similare dar reglementate de acte normative distincte", totuși, în mod absolut contradictoriu, în dispozitiv, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata simultană a primei de clasificare în specialitate și a titlului de specialist de clasă, drepturi avute în plată până la data de 30.04.2013 și suspendate ulterior, începând cu data de 01.05.2013 până la zi.
Critica sa se întemeiază pe faptul că titlul de specialist aeronautic de clasă reprezintă o variantă a titlului de specialist de clasă și nu se pot acorda, pentru același nivel de pregătire profesională sau pentru aceleași standarde profesionale, mai multe forme de remunerație, de același fel.
Menționăm că, potrivit art. 33 alin. (1) din anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se instituie regula generală potrivit căreia în raport cu standardele de performanță profesională personalului militar și civil i se poate acorda titlul de specialist de clasă.
Referitor la drepturile bănești acordate ca urmare a obținerii titlului de specialist de clasă, prin dispozițiile art. 33 alin. (3) din anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010 se dispune că personalul, pentru titlurile de specialist de clasă deținute în specialitate, beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de bază cu 1, 2, respectiv 3 clase de salarizare, corespunzător clasei a 3-a, clasei a 2-a sau clasei 1.
Cu privire la personalul aeronautic, acesta are reglementată distinct problematica recunoașterii în plan profesional a nivelului pregătirii (pregătire de luptă și profesională) la care poate ajunge o persoană, respectiv prin acordarea titlului de specialist aeronautic de clasă, care în plan financiar se materializează prin acordarea sporurilor stabilite în cuprinsul art. 41 și 42 din anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010.
După cum se poate observa, atât personalului aeronautic cât și celorlalte categorii de personal din cadrul instituției militare îi este răsplătit nivelul de pregătire profesională, în baza titlului de specialist de clasă deținut, singura diferență dintre cele două categorii de personal, sub acest aspect, fiind una de terminologie, care nu face altceva decât să individualizeze domeniul în care se acordă titlul respectiv și anume cel aeronautic.
Printre alte caracteristici care fac ca cele două titluri să fie asemănătoare sunt cele referitoare la acordarea, menținerea sau retragerea acestora. în acest sens, menționăm prevederile art. 36-38 din Legea nr. 35/1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României și cele ale art. 5-7 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 38/2003 pentru aprobarea „S.M.G./P.F.-3.10, Instrucțiuni privind acordarea titlului de specialist de clasă în Armata României, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere dispozițiile legale invocate anterior apreciază că personalul aeronautic poate beneficia doar de drepturile bănești aferente deținerii titlului de specialist aeronautic de clasă (prima de clasificare sau specializare), având în vedere faptul că nu pot exista două forme de recunoaștere din punct de vedere financiar pentru aceeași prestație.
Față de cele expuse solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile pronunțată de Tribunalul Ilfov pentru motivele anterior prezentate, iar pe fondul cauzei și respingerea cererii reclamantului.
În drept, a invocat dispozițiile art.488 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
În motivarea recursului promovat împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 20.08.2014 prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 1238/07.04.2014 a învederat următoarele:
In opinia sa, dispozitivul hotărârii nu este unul clar, având în vedere faptul că cele două alineate ale dispozitivului sunt contradictorii. Astfel, la alin. 1 se specifică faptul că respinge ca neîntemeiată solicitarea privind acordarea cumulativă a drepturilor financiare corespunzătoare titlului de specialist de clasă și a titlului de clasificare specific personalului aeronautic, iar in cadrul alin.2 instanța dispune obligarea pârâtului de a acorda reclamanților plata simultană a primei de clasificare în specialitate și a titlului de specialist de clasă, drepturi avute în plată până la data de 30,04.2013 și suspendate ulterior, începând cu data de 01.0S.2013până la zi.
Contradictorialitatea dispozițiilor instanței face practic imposibilă punerea în executare, motiv pentru care am solicitat lămuriri pentru înțelegerea dispozitivului hotărârii judecătorești.
A precizat că instanța de judecată, în mod greșit a reținut faptul că diminuarea salariului nu are o bază legală, astfel că s-ar impune menținerea în plată a drepturilor avute. Personalul aeronautic are reglementată problematica recunoașterii în plan profesional a nivelului pregătirii la care poate ajunge o persoană, respectiv prin acordarea titlului de specialist aeronautic de clasă, care în plan financiar se materializează prin acordarea sporurilor stabilite în cuprinsul art. 41 și 42 din anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Mai mult decât atât, instanța susține faptul că, în accepțiunea tribunalului noțiunile de titlu de specialist de clasă și titlul de clasificare sunt similare și nu se pot acorda cumulat. Astfel, apreciază că dispozitivul hotărârii este ambiguu și conține părți contradictorii, ce pot conduce la o interpretare greșită.
Față de cele expuse, solicită instanței admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea încheierii de ședință din data de 20 august 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov, pentru motivele anterior prezentate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de lămurire a dispozitivului din data de 07.07.2014.
Analizând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate curtea reține că acestea sunt nefondate,urmând a fi respinse ca atare.
Recursul declarat de către recurenții-reclamanți este nefondat,urmând a fi respins ca atare.
Prin raportare la dispozitivul sentinței civile care a fost recurată, recurenții-reclamanți au un interes procesual ocrotit în condițiile art 33 din C. pentru exercitarea căii de atac în ce privește capătul de cerere prin care instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea cumulativă a drepturilor salariale corespunzătoare titlului de specialist de clasă și a titlului de clasificare specific personalului aeronautic.
Curtea va analiza cererea de recurs a recurenților- reclamanți în lumina jurisprudenței CEDO care în cauza Albina împotriva României a statuat că bligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81; Hotărârea V. der Hurk, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, precitată, paragraful 29.
Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60).
În prezenta cauză problema de drept care trebuie să fie rezolvată constă în lămurirea împrejurării de fapt și de drept dacă recurenții-reclamanți pot beneficia de acordarea cumulativă a drepturilor salariale corespunzătoare titlului de specialist de clasă prevăzut de art 33 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și a titlului de clasificare specific personalului aeronautic prevăzut de art 32 alin 2 din Legea 35 /1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României
Răspunsul curții este unul negativ în sensul că reclamanții nu pot beneficia de acordarea cumulativă a drepturilor salariale corespunzătoare titlului de specialist de clasă prevăzut de art 33 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și a titlului de clasificare specific personalului aeronautic prevăzut de art 32 alin 2 din Legea 35 /1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Argumentele recurenților-reclamanți potrivit cărora aceștia pot beneficia de acordarea cumulativă a drepturilor salariale corespunzătoare titlului de specialist de clasă prevăzut de art 33 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și a titlului de clasificare specific personalului aeronautic prevăzut de art 32 alin 2 din Legea 35 /1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României sunt nefondate,urmând a fi respinse ca atare întrucât cele două drepturi salariale sunt similare și se acordă pentru același rațiuni,dar sunt prevăzute în acte juridice distincte.
Această concluzie rezultă din analiza comparativă a celor două texte de lege care reglementează acordarea drepturilor salariale corespunzătoare titlului de specialist de clasă prevăzut de art 33 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și titlului de clasificare specific personalului aeronautic prevăzut de art 32 alin 2 din Legea 35 /1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României.
Astfel,potrivit art 33 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:
(1) Pentru asigurarea condițiilor de îndeplinire a misiunilor specifice instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, în raport cu standardele de performanță profesională, personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalului civil li se poate acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcțional.
(2) Titlul de specialist de clasă/domeniu funcțional este ierarhizat, în ordinea crescătoare a calificării pe 3 niveluri: clasa a 3-a, clasa a 2-a, clasa 1. Acesta se obține/menține potrivit condițiilor, criteriilor și standardelor de performanță stabilite pentru clasa respectivă, prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(3) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalul civil, pentru titlurile de specialist de clasă/domeniu funcțional deținute în specialitate, beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 1, 2, respectiv 3 clase de salarizare, corespunzător clasei a 3-a, clasei a 2-a sau clasei 1.
(4) Specialitățile, condițiile de acordare și de retragere a titlului de specialist de clasă/domeniu funcțional, retrogradarea dintr-o clasă superioară în una inferioară, criteriile și standardele de performanță se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Potrivit art 31 Legea 35 /1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României:
Confirmarea nivelului de pregătire de luptă și profesională a personalului aeronautic care execută activități aeronautice militare se face prin acordarea titlului de specialist aeronautic de clasă în următoarele specialități:
a) pilot, pilot de încercare, cosmonaut;
b) navigator de bord;
c) inginer, subinginer, tehnician de bord;
d) radiotelegrafist de bord;
e) trăgător aerian;
f) operator foto, video, de sisteme de comunicații și achiziții de voce și date, de radiolocație și hidrolocație, de sisteme de supraveghere aeriană, troliu, sarcini exterioare, pentru aparatura de încercare-testare de bord;
g) parașutist;
h) inginer, subinginer, tehnician de aviație;
i) navigator de sol - controlor de trafic aerian;
j) specialist de comunicații aeronautice și informatică;
k) inginer, subinginer, tehnician pentru sisteme terestre de navigație aeriană;
l) meteorolog;
m) personal de însoțire;
n) radiolocatorist;
o) operator radar;
p) operator control spațiu aerian;
q) luptător din forțele operative speciale.
Potrivit art 32 din Legea 35 /1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României:
Titlurile de clasificare sau specializare ce se acordă personalului aeronautic sînt ierarhizate pe trei clase, a căror obținere se face succesiv: clasa a 3-a, clasa a 2-a, clasa I.
Titlul de clasificare se acordă personalului aeronautic definit la art. 31 din prezentul statut, cu excepția inginerilor și subinginerilor nenaviganți.
Titlul de specializare se acordă inginerilor și subinginerilor nenaviganți definiți la art. 12 și 31 din prezentul statut.
Din analiza prevederilor art 33 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 curtea reține că pentru asigurarea condițiilor de îndeplinire a misiunilor specifice instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, în raport cu standardele de performanță profesională, personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalului civil li se poate acorda titlul de specialist de clasă.
Din analiza prevederilor art 31 și art 32 din Legea 35 /1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României curtea reține că confirmarea nivelului de pregătire de luptă și profesională a personalului aeronautic care execută activități aeronautice militare se face prin acordarea titlului de clasificare, respectiv titlul de specialist aeronautic de clasă, în specialitățile prevăzute de lege, ierarahizat pe trei clase, a căror obținere se face succesiv: clasa a 3-a, clasa a 2-a, clasa I.
În esență, titlul de specialist de clasă prevăzut de art 33 alin 1 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 și titlului de clasificare,respectiv titlul de specialist aeronautic de clasă prevăzut de art 32 din Legea 35 /1990 se acordă pentru aceleași rațiuni, care constau în asigurarea condițiilor de îndeplinire a misiunilor specifice în raport cu standardele de performanță profesională, respectiv confirmarea nivelului de pregătire de luptă și profesională a personalului aeronautic care execută activități aeronautice militare.
În aceste condiții curtea reține că acordarea cumulativă a acordarea cumulativă a drepturilor salariale corespunzătoare titlului de specialist de clasă prevăzut de art 33 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 și a titlului de clasificare,respectiv titlul de specialist aeronautic de clasă specific personalului aeronautic prevăzut de art 32 alin 2 din Legea 35 /1990 este contrară dispozițiilor legale și este de natură să conducă la îmbogățirea fără justă cauză a recurenților-reclamanți prin acordarea de două ori a aceluiași drept salarial pentru aceeași rațiune.
În esență, prin motivele de recurs recurenții-reclamanți nu au adus nici un argument de natură să răstoarne identitatea celor două drepturi salariale corespunzătoare titlului de specialist de clasă prevăzut de art 33 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 și a titlului de clasificare, respectiv titlul de specialist aeronautic de clasă specific personalului aeronautic prevăzut de art 32 alin 2 din Legea 35 /1990, precum și similitudinea condițiilor pentru care se acordă cele două drepturi salariale.
Curtea reține că titlul de specialist aeronautic de clasă specific personalului aeronautic prevăzut de art 32 alin 2 din Legea 35 /1990 este o variantă a titlului de specialist de clasă prevăzut de art 33 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 și nu se poate acorda ,pentru același nivel de pregătire profesională sau pentru aceleași standarde profesionale, mai multe forme de remunerație d e același fel.
În acest context curtea subliniază că prevederile de art 33 alin 1 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 instituie regula generală potrivit căreia în standardele de performanță profesională personalului militar și civil i se poate acorda titlul de specialist de clasă deținut, singura diferență dintre două categorii de personal fiind una de terminologie, care nu face altceva decât să individualizeze domeniul în care se acordă titlul respectiv, și anume cel aeronautic.
Printre alte caracteristici care fac ca titlul de specialist de clasă prevăzut de art 33 alin 1 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 și titlului de clasificare,respectiv titlul de specialist aeronautic de clasă prevăzut de art 32 din Legea 35 /1990 să fie asemănătoare sunt cele privitoare la acordarea, menținerea sau retragerea acestora în conformitate cu prevederile art 36 -38 din Legea 35/1990, Ordinul MAPN nr MS 38/2003 pentru aprobarea “SMG/PF-3.10”,Instrucțiuni de acordare a titlului de clasă în Armata Română.
Din analiza prevederilor art 33 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 curtea reține că atât personalului aeronautic, cât și celorlalte categorii de personal din cadrul instituție militare îi este răsplătit nivelul de pregătire profesională în baza titlului de specialist de clasă deținut,singura diferență dintre cele două categorii de personal
Pentru aceste motive curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenții reclamanți.
Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta-pârâtă care vizează partea din sentința recurată prin instanța a dispus obligarea acesteia să acorde reclamanților plata simultană a primei de clasificare în specialitate și a titlului de specialist de clasă, drepturi avute până la data de 30.04.2013 și suspendate ulterior ,începând cu data de 1.05.2013.
Totodată,curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta-pârâtă împotriva încheierii de ședință din data de 20.08.2014 prin care instanța a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile.
Dispozitivul sentinței civile recurate nu cuprinde dispoziții contradictorii, din contră cuprinde într-o manieră lipsită de echivoc obligațiile pe care instanța de judecată le-a stabilit în sarcina pârâtei, respectiv acordarea drepturilor salariale corespunzătoare titlului de specialist de clasă prevăzut de art 33 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 și acordarea drepturilor salariale prevăzute de art 35 și art 36 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010.
Potrivit art 35 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010 personalul aeronavigant definit la art. 8, 17 și 31 din Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României, denumit în continuare statut, aprobat prin Legea nr. 35/1990, încadrat, potrivit statului de organizare, în funcții specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte și care desfășoară efectiv activități aeronautice, beneficiază, în condițiile prevăzute de statut, de următoarele prime:
a) prima de clasificare;
b) prima orară de zbor;
c) prima de parașutare;
d) prima specială pentru încercarea, recepția și verificarea în zbor a tehnicii aeronautice.
Potrivit art 36 din Anexa LEGE-CADRU Nr. 284 din 28 decembrie 2010
(1) Prima de clasificare se acordă lunar personalului navigant de aviație și parașutiștilor militari, în limitele a 8 - 30% din solda de funcție, diferențiată în raport cu titlul de clasificare deținut, categoria de personal navigant, aeronave și activități.
(2) Pentru militarii în termen prima de clasificare se calculează la solda de funcție minimă cuvenită unui soldat voluntar în activitate, cu o gradație.
În mod legal instanța de fond a reținut că în varianta de salarizare prevăzută de Anexa VII din Legea nr.284/2010 reclamanții pot beneficia atât de titlul de specialist de clasa reglementat de art.33 cuprins în Secțiunea III – drepturi specifice activității desfășurate în instituțiile publice de apărare,ordine publică si siguranța națională, cât și de prima de clasificare reglementata de art.36 din Secțiunea a IV-a Anexei, secțiune denumita primele si compensațiile acordate personalului aeronautic.
Nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora personalul aeronautic are reglementată distinct problematica recunoașterii în plan profesional a nivelului pregătirii de luptă și profesională la care poate ajunge o persoană prin acordarea titlului de specialist de clasă care în plan financiar se materializează prin acordarea titlului sporurilor stabilite în cuprinsul art 41 și 42 din Anexa VII la Legea nr.284/2010.
Curtea reține că titlul de specialist de clasă reprezintă o indemnizație care se acordă în condițiile art 33-34 din Anexa VII la Legea nr.284/2010 tuturor categoriilor de personal la care se referă textul de lege menționat anterior,în timp ce prima de clasificare(care se aplică diferențiat în raport de titlul de clasificare deținut) reglementată de art.36 din Secțiunea a IV-a Anexei se acorda doar personalului navigant de aviație și parașutiștilor militari,cu specificarea expresa adusa de art.46 din Anexa VII la Legea nr.284/201 conform căreia dispozițiile prezentei secțiuni se aplica în mod corespunzător întregului personal aeronautic militar si polițiștilor care își desfășoară activitatea în condiții similare.
Pentru aceste motive curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții reclamanți A. C., A. D., A. P. F., B. D.-A., B. P.-L., C. V., C. C., C. M., C. N., D. L.-M., D. B.-G., F. A., G. L., G. I.-L., I. V., I. A., I. M.-S., I. L.-A., K. S. -D., M. S., M. S., M. V., M. A., M. D., M. N., N. Ș., N. M.-G., N. G., N. R.-I., P. B.-G., P. O., P. C., R. N.-A., R. D.-M., R. F.-S., S. N.-C., S. V.-I., S. V.-I., S. I., T. C.-D., V. A.-M., V. I.-A., V. A. S., Z. L., Z. S.-NICUȘOR împotriva sentinței civile nr. 1238/07.04.2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov – secția civilă în dosarul nr._ și recursurile formulate de recurentul pârât M. A. NAȚIONALE PRIN DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL SI ASISTENȚĂ JURIDICA PENTRU UNITATEA MILITARA_ OTOPENI împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 20.08.2014 și împotriva sentinței civile nr. 1238/07.04.2014 pronunțate de Tribunalul Ilfov – secția civilă în dosarul nr._, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.04.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. O. P. H. G. A. M.
Grefier,
F. V. M.
Red,dact, Judecător O. S.
Jud fond A. D.
Tribunalul Ilfov
← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2102/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 3387/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|