Pretentii. Decizia nr. 3387/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3387/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 30054/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3387
Ședința publică de la 11.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. I. C.
JUDECĂTOR - A. J.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - N. GRAȚIELA S.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 7840/26.11.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. S. A. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect „contestație act administrativ fiscal –taxă de poluare ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că atât recurenta-pârâtă prin motivele de recurs cât și intimata-reclamantă prin întâmpinarea formulată, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea având în vedere că recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă au solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7840/26.11.2014, Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația Finanțelor Publice Sector 1.
A admis acțiunea formulată de reclamanta M. S. A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 1 prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, și Administrația F. pentru Mediu.
A anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/28.10.2008 emisa de Administrația Finanțelor Publice Sector 1.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 sa restituie reclamantei suma de 5653 lei reprezentant taxa de poluare, cu dobânda legala de la 30.10.2008 până la data plății efective.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecata de 350 lei către reclamantă.
A respins cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, a arătat următoarele:
Hotărârea recurată - prin care a fost admisă cererea reclamantului, este netemeinică și nelegală fiind dată cu incalcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila).
În motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a administrației si a cererii de chemare in garanție, instanța de fond retine faptul ca raportul juridic de drept fiscal s-a născut intre Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice si reclamant, ca urmare încasării taxei.
Din interpretarea dispozițiilor art.5 alin 4 din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu, și nu între acesta și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.
De asemenea, HG nr.686/2008, actul normativ in baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petent, arata si expune pe larg, in cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare Administrația F. Pentru Mediu respectiv:
"5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute ia alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Pentru considerentele expuse mai sus, a solicitat sa se constate nelegalitatea sentinței civile nr. 7840/ 26.11.2014 si pe cale de consecința sa se dispună modificarea sentinței atacate, in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice.
In ceea ce privește fondul cauzei, a arătat ca instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere considerentele următoare:
Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o incalcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciem că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art.2141- 2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: "Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, reținute de instanța de fond a precizat următoarele:
Incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciază ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art. 4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si art. 9.
Totodată, in speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin. 2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere a invocat si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică niciun stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, principiul " poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru). Mai mult decât atât, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind "orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin niciun argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Totodată, a menționat ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor
documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul-reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
Referitor la obligarea paratei AFP Sector 1 la plata dobânzii fiscale, prin sentința recurată, instanța de fond a obligat Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice la plata dobânzii fiscale calculata de la data plații pana la data restituirii efective a taxei către reclamant.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut că Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Astfel, niciuna dintre condiții nu este îndeplinita in cauza, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlul de creanța. Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii fiscale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila.
De asemenea, solicitarea de dobânzi fiind un capăt de cerere accesoriu primului capăt se impune respingerea lui ca neîntemeiat si, in plus, se poate observa ca in mod greșit a fost solicitata obligarea paratelor la plata accesoriilor atât timp cat reclamanta, nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, aceasta taxa de poluare fiind plătită, in baza unui temei legal.
Cu privire la cheltuielile de judecată în suma de 350 lei, a învederat faptul ca, in conformitate cu dispozițiile art. 453 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa.
In ceea ce privește obligația plații cheltuielilor de judecata reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar nu poate fi îndeplinita intrucat potrivit art. 45 alin.(1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, "sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: când contestația la executare a fost admisa, iar hotărârea a rămas definitiva"
In cazul in care instituția nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotărârii instanței de fond, reclamantul, dupa rămânerea irevocabila a hotărârii pronunțate, ar beneficia, la cerere si de restituirea taxei de timbru, imbogatindu-se fără just temei.
Astfel, conform art. 45 alin. (5) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de restituire soluționata de către instanța de judecata va fi depusa in vederea restituirii la unitatea administrativ teritoriala la care a fost achitata taxa, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 1 - organ al administrației publice locale (Primăria Sectorului 1) - diferit de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, instituție fara personalitate juridica din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala - Ministerul Finanțelor Publice.
Dupa obținerea sumei restituita de către DITL Sector 1, reclamantul s-ar putea îndrepta si împotriva instituției pârâte prin punerea in executare silita a hotărârii instanței de fond si astfel ar obține inca o data aceeași suma, imbogatindu-se fara justa cauza.
In drept, a invocat dispozițiile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare, pe Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, privind Contenciosul administrativ, Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare privind Codul fiscal, OUG nr. 50/2008, Tratatul CE, Tratatul CEEA Tratatul de aderare . României si Bulgariei.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive, Curtea constată că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de intimata-reclamantă la dosarul de fond, acesta a achitat taxa pe poluare în cauză la Trezoreria Sectorului 1.
Intimata-reclamantă s-a adresat autorității publice fiscale Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1, cu o cerere de restituire a taxei de poluare achitate.
Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect cenzurarea refuzului de restituire a taxei pe poluare achitate de către reclamant, are legitimare procesuală pasivă organul care a stabilit și încasat această taxă și căruia îi revine competența de administrare a creanței fiscale, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit acestui text legal, „pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului (…).
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal se stabilește între autoritatea fiscală locală care are competență în stabilirea, colectare și executare silită a unei astfel de taxe și persoana obligată la plata taxei.
În consecință, Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice a are calitate procesuală pasivă în situația formulării unei cereri de cenzurare a refuzului de restituire a taxei sus-menționate.
Cererii ce face obiectul prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
Conform Cap. I pct. 2 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.
În consecință, motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive este neîntemeiat.
Recurenta-reclamantă nu a criticat soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu ci doar respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acestei excepții.
Taxa a fost plătită, de către intimata-reclamantă, în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008, pentru un autovehicul înmatriculat anterior în Uniunea Europeană.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2009 cu prevederile art. 110 TFUE, invocată de către recurenta-pârâtă, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Taxa pe poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008 nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar din data de 1.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, rezultând că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatei-reclamante reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Ca atare, susținerile recurentei-pârâte în sensul că taxa instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 nu reprezintă o taxă cu efect echivalent taxelor vamale la import sau că aceasta se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate în România, nu pot fi reținute.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței constante a C.J.U.E., atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205).
Prin urmare, constatând că încasarea taxei a avut loc cu încălcarea art. 110 T.F.U.E., în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii fiscale aferente sumei a cărei restituire a dispus-o.
În ceea ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, este de observat că, potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ. “partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuieli de judecată.”
În cauză, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea reclamantului, pârâta fiind partea care a pierdut procesul iar culpa sa decurgând din refuzul de restituire a taxei solicitate de către reclamant, se impunea obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea adversă.
Susținerea recurentei-pârâte în sensul că, pentru a fi acordate cheltuielile de judecată, este necesar ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul este neîntemeiată, dispozițiile art. 453 C.proc.civ., fiind aplicabile deopotrivă judecății în primă instanță cât și judecății căilor de atac.
De asemenea, afirmația acesteia în sensul că intimata-reclamantă poate solicita și restituirea taxei de timbru achitate de la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1 este neîntemeiată.
Art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede cu caracter limitativ situațiile în care se pot restitui sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru la cererea petiționarului, o astfel de situație neregăsindu-se în prezenta cauză.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 483 alin. (4) și art. 496 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 7840/26.11.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. S. A. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
N. Grațiela S.
Red.jud.C.R.I.
Tehnored.
5 ex./.........................
Tribunalul București – Secția a II- a C. Administrativ și Fiscal
Judecător – L. P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1919/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
