Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3475/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 3475/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 14051/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 3475

Ședința publică din data de 18 iunie 2015

Completul constituit din:

Președinte - C.-M. C.

Judecător - G. A. F.

Judecător – O. D. P.

Grefier - R. O.

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul reclamant P. I. împotriva sentinței civile nr. 5749 din 25.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât S. de S. pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, cererea de chemare în judecată având drept obiect obligare emitere act administrativ.

Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 4.06.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când CURTEA, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea hotărârii la data de 11.06.2015 și la 18.06.2015, când a decis:

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 10.10.2012, sub nr._, reclamantul P. I. a chemat în judecată pârâții S.S.R.R. și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 solicitând obligarea pârâților la Prin cererea inregistrata initial pe rolul Curtii de Apel Bucuresti- Sectia a VIII a, sub nr._, reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâtul S. DE S. PENTRU RECUNOAȘTEREA MERITELOR LUPĂTĂTORILOR ÎMPOTRIVA REGIMULUI COMUNIST INSTAURAT ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1945-1989, a solicitat instantei sa dispuna obligarea paratului la eliberarea certificatului doveditor al calitatii de Luptator Remarcat prin Fapte Deosebite in Revolutia din Decembrie 1989, cu toate drepturile aferente legii nr. 341/2004.

In motivarea actiunii reclamantul a sustinut ca a avut aceasta calitate recunoscuta de Guvernul Romaniei, inca din anul 1992 si i-a fost preschimbat certificatul in anul 1996, intrucat a participat nemijlocit la evenimentele din timpul Revolutiei din Decembrie 1989 si alaturi de alti revolutionari a organizat grupuri pentru a forma echipe care au facut aprovizionarea cu apa, alimente si ceai la Radiodifuziunea R. si in zona Temisana intersectie cu ., fiind de profesie fotograf, a realizat pelicule intregi cu evenimentele ce au avut loc atunci.

In acest context, reclamantul a sustinut ca dupa aparitia legii nr. 341/2004 a depus dosarul de preschimbare a certificatului detinut in baza legii nr. 42/2990 cererea sa fiind inregistrata sub nr. 6148 la paratul S. de S. pentru Problemele Revolutionarilor. Dupa analizarea dosarului de catre Comisia SSPR s-a constatat ca intruneste elementele pentru preschimbarea cetificatului si in anexa nr. 1 a fost validat ca dosar complet.

Ulterior, aceeasi comisie la 04.05.2009 sub nr. 18/2873 a mai analizat o data acelasi dosar si l-a admis din nou si, cu toate acestea, nu i-a fost avizata preschimbarea certificatului, motiv pentru care a formulat prezenta actiune.

In drept au fost invocate prevederile art. 1 din legea nr. 554/2004, legea nr. 341/2004, HG nr. 1412/2004, HG nr. 1707/2006.

In sustinerea actiunii reclamantul a depus inscrisuri.

Prin intampinarea formulata, s-a solicitat respingerea actiunii ca nelegala si netemeinica sustinandu-se in esenta ca dupa publicarea listei finale in M.OF. partea I nr. 467bis/07.07.2010, reclamantul a depus contestatiei la Comisia Parlamentara si ca urmare a acesteia, la data de 16.10.2011, CPRD1989, a hotarat neavizarea dosarului, dand posibilitatea solicitantului de a fi audiat in fata comisiei parlamentare, unde fiecare membru are drept de vot, astfel ca solicitarea reclamantului de acordare a avizului favorabil contravine dispozitiilor art. 69 pct 2 din Constitutia Romaniei, paratul solicitand suspendarea dosarului instantei pana la solutionarea contestatiei depusa de reclamat la CPRD 89.

Prin incheierea din 21.03.2013, C.- Sectia a VIII a a dispus scoaterea de pe rol a cauzei, in baza art. XXIII alin. 3 din legea nr. 2/2013 si astfel dosarul a fost trimis si inregistrat pe rolul acestei sectii sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 5749/24.09.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând că prin cererea inregistrata sub nr. 6148/2004 la SSPR, reclamantul a solicitat preschimbarea certificatului de revolutionar . nr._/12.12.1996 eliberat de Gurvernul Romaniei, Comisia pentru Cinstirea si Sprijinirea Eroilor Revolutiei din Decembrie 1989 ( f. 6 dosar C.), prin care i se recunoscuse calitatea de „ Luptator pentru V. Revolutiei Romane din Decembrie 1989 Remarcat prin Fapte Deosebite”, atasand cererii si inscrisuri probatorii cu privire la participarea sa la evenimentele din timpul revolutiei.

In urma analizarii documentelor depuse, la ultima astfel de operatiune din data de 18.11.2009, Comisia interministeriala constituita la nivelul SSPR, in temeiul art. 13 din Normele Metodologice de aplicare a legii nr. 341/2004, aprobate prin HG nr. 1412/2004, a concluzionat ca dosarul este incomplet, respectiv ca nu contine toate documentele prevazute imperativ de art. 12 ind. 4 alin. 1 lit. i din HG nr. 1707/2006 pentru modificarea si completarea HG nr. 1412/2004, adica alte documente probatorii din care sa rezulte gradul de implicare si contributia deosebita a reclamantului la victoria Revolutiei, motiv pentru care dosarul a fost respins si nu a fost propus pentru avizare Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989.

Avand in vedere situatia mentionata anterior, tribunalul retine ca din punct de vedere legal, potrivit art. 5 alin. 3, 4 si 5 din legea nr. 341/2004, S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, după analizarea dosarelor persoanelor ce solicită preschimbarea certificatelor, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, va elibera noul tip de certificat, care va avea un format unic, cu elemente de securizare - singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi.

Dosarele persoanelor care solicită preschimbarea certificatelor trebuie să conțină documentația prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 566/1996 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, cu modificările ulterioare, pentru fiecare categorie, precum și avizul reactualizat al unei organizații de revoluționari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992. Certificatele eliberate potrivit prezentei legi vor fi semnate de către secretarul de stat al Secretariatului de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și de către președintele comisiei parlamentare menționate la alin. (3).

S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, face propuneri Președintelui României pentru acordarea ordinului prevăzut la art. 3 alin. (3).

Prin urmare, pârâtul SSPR are obligația analizării dosarelor persoanelor care solicită preschimbarea, iar pentru aceasta trebuie sa solicite avizul prevăzut de lege pârâtei Comisia Parlamentară, sa semneze certificatul și sa faca propuneri Președintelui României pentru acordarea ordinului prevăzut de art.3 alin.3 din lege.

Totodata, instanta a reținut ca potrivit reglementarilor legale, respectiv, art.9 alin.1 și 5 din Legea nr.341/2004, certificatele doveditoare care, în perioada 1990 - 1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin. 3, se vor preschimba, la cererea titularului, de către S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, până la data de 30 aprilie 2010 inclusiv.

SSPR a publicat lista finală cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate în Monitorul Oficial al României Partea I nr.467 BIS din 07.07.2010, procedura fiind, din aceasta perspectiva finalizata.

Cat priveste situatia reclamantului, tribunalul retine ca din actele depuse in cauza, rezultă că dosarul acestuia a fost analizat de comisia din cadrul SSPR la data de 18.11.2009, constatandu-se ca acesta nu este complet, în sensul că nu îndeplinește condiția prevăzută la lit.i din art.12/4 din HG nr.1707/2006, astfel încât reclamantul nu figura în lista finală cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate în Monitorul Oficial al României Partea I nr.467 BIS din 07.07.2010, asa cum s-a aratat si mai sus.

Impotriva acestei solutii reclamantul a formulat contestatiei, iar cu privire la aceasta s-a pronuntat CPRD 1989 la data de 16.10.2012, (f. 51 dosar C.), care a respins contestatia apreciindu-se ca dosarul nu contine elementele necesare preschimbarii certificatelor in sensul unor merite deosebite, lipsind dovada contributiei la V. revolutiei din decembrie 1989 si s-a propus audierea reclamantului, la CPRD 1989, la cerere ( f. 48 dosar C.).

Or, fata de aceasta situatie, in speta nu se poate retine o nesolutionare in termenul legal a cererii reclamantului, ori un refuz nejustificat de solutionare a acestei cereri, prin raportare la dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. h si i din legea nr. 554/2004, intrucat pe de o parte paratul SSPR si-a exprimat punctul de vedere cu privire la solicitarea reclamantului, considerand ca acesta nu este indreptatit sa-I fie preschimbat certificatul de revolutionar, intrucat nu indeplineste conditiile impuse de lege, asa cum s-a precizat anterior, iar pe de alta parte se retine ca nici in fata instantei reclamantul nu a facut dovada ca îndeplinește condiția prevăzută la lit.i din art.12/4 din HG nr.1707/2006, respectiv, ca a administrat alte documente probatorii din care sa rezulte gradul de implicare si contributia deosebita la victoria Revolutiei, din documentele depuse de acesta reiesind ca in timpul Revolutiei a ajutat, alaturi de alte persoane la distribuirea de alimente si apa, in diferite zone si a realizat fotografii cu persoanele care participau la evenimentele din acele zile.

Pe de alta parte, tribunalul retine ca potrivit art. 3 pct 3 din legea nr. 341/2004, titlul de “Luptator pentru V. Revolutiei Romane din Decembrie 1989 Remarcat prin Fapte Deosebite” este atribuit celor care in perioada 14-125 decembrie 1989 au mobilizat si au condus grupuri sau multimi de oameni, au construit si au mentinut baricade impotriva fortelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanta vitala pentru rezistenta regimului totalitar si le-au aparat pana la data judecarii dictatorului, in localitatile unde au luptat pentru victoria Revolutiei Romane din decembrie 1989, precum si celor care au avut actiuni dovedite impotriva regimului si insemnelor comunismului intre 14-22 decembrie 1989. Totodata, tribunalul retine si ca acest titlul a fost instituit, in scopul de a face diferenta pe de o parte intre categoria persoanelor care s-au desprins din randul participantilor si au avut un rol deosebit prin contributia decisiva la victoria Revolutiei, remarcandu-se prin fapte deosebite in care si-au pus viata in pericol si, pe de alta parte, marea masa a persoanelor care au participat la Revolutia din decembrie 1989 fara a avea o contributie individuala decisiva la victoria Revolutiei.

Astfel, si din aceasta perspectiva, analizand declaratile depuse de reclamat in sprijinul cererii sale de preschimbare a certificatului de revolutionar, prin raportare la prevederile legale mentionate mai sus, tribunalul a constatat ca reclamantul nu a facut dovada ca a participat sau initiat fapte deosebite, in sensul art. 3 pct. 3 din legea nr.341/2004 si care sa fi avut o relevanta decisiva pentru victoria Revolutiei Romane, pentru a se putea constata un refuz nejustificat de avizare favorabila a cererii sale de preschimbare a certificatului, context in care, nefiind identificate incalcari ale drepturilor ori intereselor legitime ale reclamantului, asa sum impune art. 1 alin. 1 din legea nr. 554/2004, tribunalul a respins actiunea ca neintemeiata.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c.

În motivarea cererii de recurs a arătat că a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă faptul că dosarul depus la S.S.P.R. conținea toate documentele necesare în vederea preschimbării certificatului de revoluționar, astfel că la dosar se regăsesc înscrisuri pe care instanța de fond nu le-a luat în seamă și nu s-a pronunțat asupra lor, respectiv:

Procesul-verbal încheiat la data de 21.05.2008, la sediul S.S.P.R., cu ocazia verificării în ședința Comisiei S.S.P.R., constituită în baza art. 13 din H.G. 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare, a documentelor depuse în vederea preschimbării certificatelor de revoluționar de către membrii Asociației Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 C.-S. – Filiala București.

Potrivit procesului-verbal mai sus menționat, dosarele Asociației Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 C. – S. Filiala București, au fost verificate din punct de vedere al existenței, conținutului și formei documentelor prevăzute de art. 12 din H.G. 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare și s-a constatat că un număr de 68 de dosare au fost complete astfel cum rezultă din anexa nr. 1 și că acestea urmează a fi incluse pe listele ce vor fi transmise spre avizare la C.P.R.D.

Potrivit poziției nr. 4 din anex nr. 1 printre cele 68 de dosare complete este menționat și dosarul recurentului reclamant cu nr. 6148 - P. I. și se specifică clar că dosarul este complet, dosarul fiind verificat din punct de vedere al existenței, conținutului și formei documentelor prevăzute de art. 12 din H.G. 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Anexa nr. 1 din data de 23.06.2009, anexa încheiate între S.S.P.R. și Asociația Luptătorilor în Revoluția din decembrie 1989 C.-S. Filiala București – consideră recurentul reclamant că anexa nr. 1 din data de 23.06.2009 este anexa unui proces-verbal încheiate între S.S.P.R. și Asociația Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 C. – S. Filiala București proces verbal pe care recurentul reclamant arată că nu îl deține și solicită instanței de recurs să pună în vedere S.S.P.R. să îl depună în copie certificată la dosarul cauzei.

Potrivit anexei nr. 1 din data de 23.06.2009, anexă încheiată între S.S.P.R. și Asociația Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 C. – S. Filiala București la poziția 52 din această anexă, recurentul reclamant arată că dosarul său nr. 6148 a fost admis, deși consideră că dosarul era complet, acesta fiind verificat din punct de vedere al existenței, conținutului și formei documentelor prevăzute de art. 12 din H.G. nr. 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare și trebuia să fie transmis spre avizare la C.P.R.D.

Conform acestei anexe, la poziția nr. 41 figurează și doamna M. L. având număr de dosar 6146 al cărei dosar a fost admis la aceeași dată, ca și dosarul recurentului reclamant, această doamnă preschimbându-i-se certificatul de revoluționar (în acest sens recurentul reclamant arată că a depus înscrisuri doveditoare, respectiv certificatul .-M nr._ eliberat la dat de 5.11.2009, copie C.I.. C. M.O. 568bis/22.11.1999, M.O.100 bis/7.03.2000.

Recurentul reclamant arată că a mai depus la dosarul cauzei un înscris pe care l-a obținut la momentul respectiv de pe site-ul S.S.P.R.-ului din care rezultă că la data de 24.02.2011 s-a transmis de către S.S.P.R. o listă către Imprimeria Națională cu datele a 98 de luptători și 14 martiri necesare în vederea tipăririi certificatelor de revoluționar preschimbat.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:

Reclamantul a chemat în judecată pârâții S.S.R.R. și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 solicitând obligarea acestora la eliberarea certificatului doveditor al calității de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în Revoluția din Decembrie 1989, preschimbat.

Pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal cauza a avut trei termene de judecată: 22.11.2012, 24.01.2013 și 21.03.2013, pentru fiecare dintre aceste termene fiind citată în calitate de pârâtă și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Această pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, dar până la termenul din 21.03.2013, la care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. 3 din Legea 2/2013, instanța nu a soluționat această excepție, în încheierea ședință din 21.03.2013 figurând ca pârâți S.S.P.R. și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Cu toate că această excepție nu a fost soluționat, iar în dosarul Curții de Apel București reclamantul nu a renunțat la judecă în contradictoriu cu pârâta Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, la toate termenele de judecată acordate în cauză de către Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a fost citat în calitate de pârât doar S.S.P.R., cauza fiind soluționată doar în contradictoriu cu acest pârât, deși reclamantul chemase în judecată și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989.

În aceste condiții, prin sentința dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.p.c. soluționând litigiul fără a fi îndeplinită procedura de citare cu pârâta Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.p.c.

Citarea acestei pârâte se impune având în vedere cadrul procesual pasiv stabilit de reclamant, obiectul cererii de chemare în judecată constând în obligarea pârâților la eliberarea certificatului de revoluționar preschimbat, precum și atribuțiile care revin acestei comisii în procedura de preschimbare a certificatului de revoluționar, atribuții reglementate de art. 11 din Legea 341/2004 și art. 15 alin. 1-3 din H.G. 1412/2004.

Potrivit acestor dispoziții legale: art. 11 – din Legea 341/2004 – „Comisia parlamentară își continuă activitatea, conform prevederilor prezentei legi.”

Art. 15 alin. 1-3 din Legea H.G. 1412/2004: „ (1) SSPR înaintează Comisiei Parlamentare, în vederea emiterii avizului prevăzut la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, listele cu propuneri de preschimbare a certificatelor.

(2) Comisia Parlamentară comunică SSPR, în termen de 7 zile de la data înregistrării listelor prevăzute la alin. (1), avizul favorabil sau nefavorabil, după caz.

(3) În situația în care în lista cu propuneri înaintată de SSPR există persoane ale căror cereri de preschimbare a certificatelor doveditoare sunt contestate, Comisia Parlamentară va aviza lista cu propuneri, cu excepția acestor persoane, și va anunța de îndată persoana a cărei cerere de preschimbare a certificatelor doveditoare este contestată despre acest lucru.”

În consecință, se impune citarea în cauză și a acestei pârâte indicate de reclamant în conformitate cu principiul disponibilității care guvernează procesul civil și punerea în discuție a excepției lipsei calității sale procesuale pasive în raportul de motivul invocate în susținerea acesteia.

Față de aceste considerente, constatând că judecarea cauzei s-a făcut fără a fi legal îndeplinită procedura de citare cu toți pârâții, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.p.c. va admite recursul și va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul reclamant P. I. împotriva sentinței civile nr. 5749 din 25.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât S. de S. pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18.6.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C.-M. C. G. A. F. O. D. P.

GREFIER,

R. O.

Red. C.M.C.

Tehnored. R.O./2 ex./23.06.2015

Tribunalul București – Secția a IX-a C.

Judecător de fond: G. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3475/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI