Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 880/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 880/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 13545/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 880
Ședința publică din data de 12 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE, cu sediul în București, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 6220/7.10.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă O. L., cu domiciliul în București, Calea Rahovei nr. 326, ., ., sector 5, având ca obiect „obligare emitere act administrativ-declinat”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții-pârâți A. Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, ambii prin reprezentant convențional consilier juridic C. P., în baza delegației de reprezentare, depusă în ședință publică (fila 27 dosar) și intimata-reclamantă O. L., prin reprezentant convențional avocat B. Ilenuța, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014 (depusă la fila 8 dosar TB).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- stadiul procesual: primul termen de judecată, în recurs;
- procedura de citare este legal îndeplinită cu recurenții-pârâți și nelegal îndeplinită cu intimata-reclamantă, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta nu reiese calitatea persoanei care a primit citația, mențiune prevăzută ca obligatorie de art. 100 pct. 7, sub sancțiunea nulității absolute; prezența părții în instanță la acest termen de judecată, prin reprezentant convențional avocat, înlătură nelegala citare potrivit dispozițiilor art. 89 alin. 2 C.pr.civ.;
- prin rezoluția președintelui completului la primirea dosarului, s-a stabilit în sarcina recurenților-pârâți obligația de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii, obligație îndeplinită la data de 16.01.2015 prin C. Registratură fiind depusă chitanța nr._/1 eliberată de CEC Bank și timbru judiciar de 0,15 lei (fila 13 dosar);
- la data de 02.02.2015 prin C. Registratură, intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare, inclusiv pentru comunicare și înscrisuri (filele 14-26 dosar).
Curtea comunică consilierului juridic al recurenților-pârâți un exemplar al întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către intimata-reclamantă, care la rândul ei depune la dosarul cauzei copii ale unor înscrisuri ce emană de la Academia Română, Filiala Cluj-N., de la Facultatea de Istorie a Universității București și practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat și constatând că nu sunt motive de amânare, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenții-pârâți prin consilier juridic având cuvântul, pun concluzii de admitere a recursului pentru motivele arătate în cuprinsul cererii de recurs. Apreciază că instanța de fond în mod eronat a aplicat dispozițiile Legii nr. 21/1991, privind acordarea cetățeniei române. Se face trimitere la incidența art. 11, apreciind că în mod eronat instanța de fond a admis cererea reclamantei, întrucât a considerat că reclamanta ar fi îndeplinit condițiile conform acestei dispoziții. Arată aceștia că, potrivit acestei dispoziții, se solicită ca solicitantul să fie născut pe un teritoriu care să fi aparținut statului român. S-a observat în dosarul administrativ depus la A. Națională pentru Cetățenie, că toți ascendenții pe care reclamanta i-a invocat ca având o descendență provenită dintr-o fostă localitate care să fi aparținut statului român, nu făceau parte la data nașterii din statul român ci fie din Imperiul austro-ungar, apoi din statul cehoslovac, din URSS-Ucraina. Așadar, nu s-au născut într-o localitate care să fi aparținut statului român. Instanța de fond a folosit diferite sinonime: origine română, etnie română, naționalitate română, însă acestea nu dovedesc că sunt cetățeni români și au avut cetățenia română. În concluzie, pentru a beneficia de prevederile art. 11 și pentru a îndeplini acest criteriu, trebuie ca reclamanta să se fi născut pe un teritoriu care să fi aparținut statului român. Reclamanta nu a îndeplinit însă acest criteriu și ca atare, s-a respins cererea de dobândire a cetățeniei române. În concluzie, solicită admiterea recursului.
Intimata-reclamantă prin avocat având cuvântul, arată că, art. 11 din Legea cetățeniei române se referă la două condiții: solicitantul să fie o persoană care a dobândit cetățenia română prin naștere, respectiv să fi pierdut cetățenia română din motive neimputabile. În raportul comisiei din octombrie 2012, depus la dosarul cauzei, precum și în ordinul contestat, autoritatea pârâtă a respins cererea pe motiv că nu îndeplinește condiția din art. 11, respectiv că nu face dovada că a pierdut din motive neimputabile cetățenia română. Nu se face deloc referire la dobândirea cetățeniei române prin naștere decât în recurs, ceea ce reprezintă o noutate, nefiind invocat aspectul la fond. Intimata-reclamanta este descendenta unei familii de români care a pierdut cetățenia din motive neimputabile, fapt constatat și de instanța de fond, care analizând ascendența până la gradul al treilea, a constatat că autorii au fost cetățeni români, localitățile în care s-au născut au fost parte din Regatul României, fiind de origine română. A depus la dosarul cauzei două adrese provenind de la Academia Română din Cluj și de la Facultatea de Istorie, din care reiese că în perioada 1918-1921, locuitorii Maramureșul istoric au fost considerați cetățeni români, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate. A. Națională pentru Cetățenie încearcă să inducă în eroare instanța de judecată, invocând faptul că la data nașterii străbunicii paterne, teritoriile din regiunea Transcarpatia nu ar fi făcut parte din statul român, la momentul respectiv. În contradictoriu cu această susținere, arată că dispozițiile art. 5 din Legea cetățeniei române, se interpretează în sensul în care persoana a dobândit cetățenia română, dacă s-a născut într-un teritoriu ce a aparținut, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp Statului român și indiferent dacă aceasta o pierde ulterior ca o consecință a faptului că teritoriul a fost înglobat unui alt stat. În continuare, face trimitere și la Regulamentul din anul 1923 care este în vigoare și la momentul de față și care prevede că sunt considerați ca supuși români de plin drept și fără o altă formalitate, românii de origine din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, care au aparținut inclusiv Cehoslovaciei, cum sunt și ascendenții reclamantei. În altă ordine de idei se invocă faptul că teritoriile din regiunea Transcarpatia nu au revenit României, însă din conținutul adreselor depuse la dosarul cauzei reiese o situație diferită. Apreciază în concluzie că această regiune a aparținut statului român în perioada respectivă, iar cu privire la noțiunea de naționalitate și cetățenie, arată că în prima parte a începutului secolului XX, perioada care interesează în cauză, cuvântul care desemna apartenența unei persoane la un stat era naționalitatea. Odată cu apariția statului modern și cu dezvoltarea principiului naționalităților, juriștii au încercat să facă o delimitare și treptat, s-a renunțat la cuvântul naționalitate, acesta fiind înlocuit cu cel de cetățean. Solicită instanței să nu țină seama de practica depusă de autoritatea pârâtă la dosarul cauzei, să respingă recursul ca netemeinic și nefondat și să mențină sentința pronunțată de instanța de fond.
Recurenții-pârâți prin consilier juridic, având cuvântul în replică, arată, referitor la perioada antamată de partea adversă, respectiv 1919-1920, când și Academia Română a arătat că în această perioadă Statul român a fost și de fapt și de drept stăpân pe această regiune, că nici o persoană dintre ascendenții reclamantei, nu s-a născut în acea perioadă, chiar dacă în acea perioadă, localitățile respective ar fi făcut parte din statul român.
Intimata-reclamantă prin avocat arată că, străbunica paternă născută în anul 1910 este de origine din Austro-Ungaria.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6220/7.10.2014, Tribunalul București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea având ca obiect „obligare emitere act administrativ” formulată de reclamanta O. L., în contradictoriu pârâtele A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE. A anulat Ordinul nr. 933/P/02.11.2012 emis de Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie si a obligat pârâții la emiterea ordinului privind redobândirea cetățeniei române de către reclamantă. A luat act că reclamanta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 933/P/02.11.2012 a fost respinsă cererea de redobândire a cetățenii române formulate de petenta O. L., fiica lui V. și E., născut la data de 02.10.1984 în localitatea Dibrova, Ucraina, constatându-se de autoritatea – pârâtă că cererea formulată de reclamantă nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 11, respectiv petenta nu face dovada cu actele necesare, că a pierdut din motive neimputabile lui cetățenia română și nici nu este descendent până la gradul III inclusiv al unor foști cetățeni români care au pierdut-o din motive neimputabile lor, astfel cum i s-a solicitat de Secretariatul tehnic al Comisiei pentru cetățenie.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română, temei invocat de autoritate, „persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e)”.
Reclamanta O. L., născută Chindrici (conform certificatului de căsătorie – f. 88 din dosarul acestei instanțe) s-a născut la data de 02.10.1984 în localitatea Dibrova, raionul Tiaciv, județul Transcarpatia, Ucraina, fiica lui V. și E..
Bunicul reclamantei, Chindrici G., s-a născut la data de 28.11.1932 în localitatea Solotvino, raionul Tiaciv, regiunea Transcarpatia, Ucraina, părinții fiind Chindrici D. și Ș. E., conform certificatului de naștere de la f. 96 din dosarul acestei instanțe, străbunica reclamantei, Ș. E. s-a născut la data de 30.11.1910 în localitatea Solotvino, raionul Tiaciv, astfel cum rezultă din dovada de arhivă nr. O-2975/01-20 din data de 31.05.2012 (f. 98 din dosarul nr._ ).
Totodată, tribunalul a constatat că și părinții reclamantei Chindrici V. si Chindrici E. au avut naționalitate română, astfel: tatăl Chindrici V. s-a născut în localitatea Solotvino, raionul Tiaciv și a avut naționalitate română (extras – certificat de naștere f. 100, mama reclamantei - B. E. s-a născut în localitatea Dibrova, raionul Tiaciv și părinții acesteia, B. D. și B. M. au avut naționalitate română.
Conform extrasului din Registrul de stat a actelor de stare civilă, bunica paternă a reclamantei, numita L. M. s-a născut la data de 31.10.1939 în localitatea Bila Tercva (Biserica Albă), reținând și celelalte înscrisuri administrate, tribunalul a concluzionat că, ascendența reclamantei analizată anterior până la gradul III inclusiv a fost de cetățenie română, localitățile în care s-au născut bunicii și respectiv, străbunica reclamantei (localitățile Dibrova și Solotvino, raionul Tiaciv), regiunea Transcarpatia, au făcut parte din teritoriul românesc, conform tratatelor de la finalul Primului Război Mondial Cehoslovaciei, la acest moment acestea aparținând statului ucrainean.
În apărare, autoritatea – pârâtă a susținut că Academia Română – Filiala Cluj N. a indicat că teritoriul actual al regiunii Transcarpatia (Maramureșul de Nord cu raionul Tiaciv) nu a făcut parte din statul român, asimilând ideea unei ocupații militare temporare, acest fapt nu corespunde realității, întrucât tot Academie Română – Filiala Cluj N., ulterior, prin adresa nr.74/23.01.2014 în legătură cu situația Maramureșului istoric între anii 1919-1921 precizează că toate cele 4 circumscripții ale Județului Maramureș de atunci au făcut parte de facto și de jure din componența Statului Român.
Din Gazeta Oficială publicată de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și Ținuturilor Românești din Ungaria din 13 septembrie 1919 rezultă că au fost stabilite circumscripții electorale pentru alegerea deputaților la Rahău, Sighet, Câmpu -lung, Teceu (f. 22 – 30 din dosarul acestei instanțe) vizând corpul electoral al tuturor cetățenilor români, demonstrând astfel, contrar celor susținute de Academia Română, că circumscripțiile din Maramureș au făcut parte din componența Statului Român
Monitorul Oficial al Regatului României nr. 172 din data de 19 septembrie 1919 indică deputații și senatorii aleși în circumscripțiile electorale din Rahău și Sight (f. 31 – 33 din dosarul acestei instanțe) și rezultatul alegerilor generale din zilele de 07 și 08 noiembrie 1919, alegeri realizate după Declarația de la 1 Decembrie 1918 și după adoptarea „Legii asupra Uniri Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului Și Maramureșului cu vechiul Regat al României” din 18.12.1918, locuitorii din aceste teritorii s-au bucurat de dreptul la vot, prerogativă rezervată doar cetățenilor statului.
Prin Decretul Lege nr. 3631/1918 s-a statuat ca „Ținuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naționale din A.-I. de la 18 Noemvrie/1 Decemvrie 1918 sunt și rămân de apururea unite cu Regatul României.” La Marea Adunare Națională de la A. I. au participat și delegați ai satelor românești din Maramureșul de peste Tisa
Deși după Tratatele de după Primul Război Mondial aceste localități nu au revenit României și situația de fapt nu a fost validată internațional, acestea au făcut parte de jure din Regatul României din punctul de vedere al Statului Român, prin legile arătate (Decretul Lege nr. 3631/1918) și prin măsurile adoptate și ca atare, teoria susținerii unei ocupări temporare nu poate fi primită, dat fiind și unirea validată prin lege de către Statul Român.
Se adaugă și dispozițiile din „Regulamentul pentru Aplicarea Dispozițiunilor Tractatelor de P. și Anexelor lor cu privire la Constatarea Drepturilor de a dobândi Naționalitatea Română și a Pierderii Acestei Naționalități” publicat în Monitorul Oficial nr.172/01.11.1923, care in art. 2 lit. e) arată că sunt considerați ca supuși români de plin drept și fără vreo formalitate în sensul dispozițiunilor tractatelor în vigoare românii de origine din teritoriile fostei monarhii austro ungare atribuite astăzi statelor moștenitoare (Regatul sârbo croato sloven, Cehoslovacia, Polinia, Austria și Ungaria), precum și românii din fostul imperiu rus cari potrivit tratatelor vor fi făcut opțiune pentru naționalitatea română înaintea autorităților locale din aceste țări sau înaintea oricărei autorități române.
In art. 10 din Regulament se impune exercitarea unui opțiuni în fața autorităților, arătând că „opțiunea sau renunțarea poate rezulta fie dintr-o declarațiune formală fie din unele fapte concludente”, cu privire la care se constată nu a fost depusă vreo declarație formală a autorilor reclamantei în sensul opțiunii sau renunțării la cetățenia română în dosarul administrativ și nici nu s-au probat dovezi și fapte concludente ale autorilor reclamantei, în acest sens.
Autorii reclamantei au fost de origine română, au fost cetățeni români, nu au renunțat la cetățenia română, fiind vorba despre o dobândire a cetățeniei prin naștere.
Potrivit art. 5 din Constituția României, „cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică”.
Prin Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată sunt reglementate condițiile pentru acordarea, redobândirea, retragerea și renunțarea la cetățenia română, precum și procedura soluționării acestor cereri. Este necesar a distinge între condiția de bază, menită a asigura accesul unui solicitant la această procedură simplificată, aceea de a fi fost cetățean român, care a pierdut cetățenia din motive neimputabile lui, sau descendent până la gradul III al unui fost cetățean român, și condițiile care vizează fondul analizei Comisiei pentru cetățenie, respectiv cerințele prevăzute de art. 8 alin 1) lit. b, c și e din Legea nr. 21/1991, republicată.
Acordarea/redobândirea cetățeniei române reprezintă o vocație a solicitantului ce poate fi valorificată în măsura îndeplinirii condițiilor legale și nu o obligație pentru statul român, reprezentat în cadrul procedurii legale de acordarea sau redobândire a cetățeniei române de autoritatea abilitată în acest sens.
Cele arătate în considerentele anterioare, demonstrează că regiunea Transcarpatica din Ucraina a făcut în trecut parte din statul român, cetățenii din această regiune au aparținut aceluiași filon lingvistic și cultural românesc, din afara frontierelor României și cât timp reclamanta a demonstrat că este descendenta unor cetățeni români din perioada 1918 - 1940, respectiv, 1941 – 1944, când pe harta lumii exista România M., contracarând consemnările Ordinului nr. 933/P/02.11.2012, pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea reclamantei, a anulat Ordinul nr. 933/P/02.11.2012 emis de Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie și a obligat pârâții la emiterea ordinului privind redobândirea cetățeniei române de către reclamantă, fiind incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 21/1991.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenții-pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE, solicitând admiterea recursului, casarea hotărarii recurate și, rejudecand cauza, să se dispuneă respingerea tuturor capetelor de cerere din actiunea introductivă formulată de intimata-reclamantă.
În motivare s-a arătat că hotărârea pronuntată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs reglementata la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A învederat instanței faptul că cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, întemeiată pe dispozițiile art. 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, a fost înregistrată la secretariatul Comisiei pentru Cetățenie sub nr._/RD/2011.
Potrivit art. 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, "persoanele care au dobândit cetătenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III. Ia cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetăteniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia in străinătate, dacă indeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e)."
Comisia pentru cetățenie a constatat, din analiza actelor de stare civilă depuse de reclamantă în copii legalizate, pentru părinți, bunici și străbunica reclamantei că nu sunt îndeplinite condițiile în ipoteza avută în vedere de legiuitor în art. 11 din Legea nr. 21/1991, republicată.
Ulterior, președintele A.N.C a respins cererea reclamantei, de redobândire a cetățeniei române, prin ordinul nr. 933/02.11.2012, comunicat reclamantei prin adresa nr._/ANC/08.11.2012. Din interpretarea art. 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, rezultă necesitatea de a distinge între condițiile de bază și cele de fond, necesare pentru admiterea cererii de redobândire a cetăteniei române .
Condițiile de bază, a căror îndeplinire asigură accesul solicitantului la procedura simplificată prevăzută de art. 11 din Legea nr. 21/1991 republicată, sunt:
- solicitantul să fie o persoană care a dobândit cetățenia română prin nastere sau descendent până la gradul III al unei astfel de persoane.
- solicitantul să fi pierdut cetățenia română din motive neimputabile.
În dosarul administrativ al reclamantei, întemeiat pe dispozițiile art. 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, Comisia pentru cetățenie nu a mai trecut la analizarea condițiilor de fond (art. 8 alin. 1 lit. b, c și e), întrucât nu era îndeplinită condiția de bază necesară pentru accesul solicitantului la această procedură simplificată. Astfel, intimata - reclamantă a depus acte de stare civilă pentru părinți, bunici și străbunici, pretinzând că este descendentă până la gradul III inclusiv al unei "persoane care a dobândit cetățenia română prin naștere".
Însă, toți ascendentii invocati de reclamantă sunt persoane care s-au născut fie în raionul Teaciv, fie raionul Rahiv, ambele din regiunea Transcarpatia, la date la care aceste teritorii nu au făcut parte din componența statului român, nefiind așadar îndeplinite condițiile de bază, prevăzute de art. 11 din Legea cetățeniei române, pentru redobândirea cetățeniei române de către reclamantă.
Astfel, așa cum a reținut și judecătorul fondului, ajungând însă la o concluzie eronată, situatia ascendentei dovedite este următoarea:
1. Mama reclamantei - B. E. născută la 18.08.1960 in satul Dibrova din raionul Tiaciv, regiunea Transcarpatia, în R.S.S. Ucraina - nu este o "persoană care a dobândit cetățenia româna prin nastere".
2. Tatăl reclamantei - Chindrici V., născut la 19.12.1961, în satul Solotvino, raionul Tiaciv, regiunea Transcarpatia, în R.S.S. Ucraina - nu este o "persoană care a dobândit cetățenia română prin nastere";
3. Bunicul patern - Chindrici G., născut la 28.11.1932, în satul Solotvino, raionul Tiaciv, regiunea Transcarpatia, în Republica Cehoslovacia - nu este o "persoană care a dobândit cetățenia română prin nastere";
4. B. paternă - L. M., născută la 31.10.1939, în satul Bila Tercva, raionul Rahiv, regiunea Transcarpatia, în Republica Cehoslovacia - nu este o "persoană care a dobândit cetățenia română prin nastere";
5. Străbunica paternă - S. E. - născută la 30.11.1910, în loc. Solotvino, raion Tiaciv, regiunea Transcarpatia, în spatiul fostului Imperiu Austro-Ungar - nu este o "persoană care a dobândit cetățenia română prin naștere";
Sintetizând, ascendenta intimatei - reclamante se observă că acestia s-au născut în regiunea Transcarpatia, perioadă în care această regiune făcea parte din U.R.S.S., Republica Cehoslovacia și Imperiul Austro-Ungar.
În mod eronat, judecătorul fondului a concluzionat că "cele arătate în considerentele anterioare, demonstrează că regiunea Transcarpatia din Ucraina a făcut în trecut parte din statul român, cetățenii din această regiune au aparținut aceluiași filon lingvistic și cultural românesc, din afara frontierelor României și cât timp reclamanta a demonstrat că este descendenta unor cetățeni români din perioada 1918-1940, respectiv, 1941-1944, când pe harta lumii exista România M. ...."
În pofida ascendenței dovedite a intimatei-reclamante, situație de fapt necontestată, din care rezultă, în mod categoric, că părinții, bunicii și străbunica s-au născut pe teritoriul altor state, instanța de fond în mod netemeinic reține că "autorii reclamantei au fost de origine română au fost cetățeni români, nu au renunțat la cetățenia română, fiind vorba despre o dobândire a cetățeniei prin naștere."
Prima instanță invocă o . înscrisuri,potrivit cărora locuitorii din teritoriile în care s-au născut ascendenții reclamantei au făcut parte din statul român, bucurându-se de dreptul de vot. Prin aceasta, instanța de fond invocă "extrasele din Gazeta Oficială publicată de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și Ținuturilor românești din din Ungaria din 13.09.1919 prin care s-au stabilit circumscripții electorale la Rahău, Sighet, Câmpu-Iung și Teceu."
La sfârșitul primului Război Mondial, în toate statele succesoare ale fostelor imperii austro-ungar și rus, s-au organizat procese elective menite a da substanță susținerilor reprezentanților acestor state la lucrările Conferinței de pace de la Paris care s-a întins pe durata a 2 ani. In acest context, în toate statele succesoare au fost identificate circumscripții electorale menite a corespunde mai mult pretențiilor exprimate în cadrul Conferinței de pace decât realităților încă neconsfințite juridic în plan internațional.
Totodată, instanța de fond face trimitere la dispozițiile art. 2 lit. e) din "Regulamentul pentru aplicarea dispozițiilor tratatelor de pace și anexele lor cu privire la constatarea dreptului de a dobândi naționalitatea română și a pierderii acestei naționalități publicat în Monitorul Oficial nr. 172/01.11.1923, potrivit cărora:
"Sînt considerați ca supuși români de plin drept și fără nici o formalitate în sensul dispozitiilor tractatelor în vigoare: e) Românii de origina din teritoriile fostei monarhii austro-ungare atribuite astăzi statelor mostenitoare (Regatul sarb-croato-sloven: Cehoslovacia, Polonia, Italia, Austria și Ungaria), precum și Românii de origina din teritoriile fostului imperiu rus cari potrivit tractatelor. vor fi făcut opțiune pentru naționalitatea română înaintea autorităților locale din aceste tari sau înaintea oricărei autorități române. "
Din punct de vedere cronologic se observă că se impune analiza incidenței acestui regulament doar în cazul străbunicei S. E. născută în anul 1910.
În mod cu totul eronat și fără a indica temeiul juridic, instanța de fond, deși constată că nu a existat la dosar nicio probă care să demonstreze că doamna S. E. ar fi optat pentru naționalitatea română, trage concluzia că autorii reclamantei au dobândit cetățenia prin naștere.
Pe de altă parte, prevederea de la art. 2 din "Regulamentul pentru aplicarea dispozițiilor tratatelor de pace și anexele lor cu privire la constatarea dreptului de a dobândi naționalitatea română și a pierderii acestei naționalități" din 1923, se impune a fi coroborată cu dispozițiile art. 1 care clarifică obiectul reqlementării- statuând "prezentul regulament stabilește modul cum se constată existența condițiilor cerute pentru dobândirea de plin drept a acestei naționalități ... cetătenia română ..fiind recunoscută ... persoanelor prevăzute prin tratatele de pace si prin anexele lor".
Așadar, numai după semnarea Tratatelor de pace care au consfințit noile frontiere, s-a pus problema reglementării statutului juridic al persoanelor din teritoriile care au revenit României.
Pentru identificarea teritoriilor care au aparținut statului român în diferite perioade istorice, în anul 2012 A. Națională pentru Cetățenie s-a adresat Institutului de Istorie "G. B." al Academiei Române, primind un răspuns înregistrat la A.N.C. sub nr._/ANC/16.1 0.2012. Potrivit acestui răspuns, "teritoriul actual al regiunii Transcarpatia (zona istorică Maramureșul de Nord cu raioanele Rahău și Teceu) nu a făcut parte din statul român.
Până în anul 1918 teritoriile în cauză au făcut parte din monarhia dualistă austro-ungară, iar în perioada interbelică s-au aflat în cadrul statului cehoslovac, fiind anexate la sfârșitul războiului mondial de către URSS (Republica Sovietică Socialistă fi Ucraina)." (anexă).
Un an mai târziu, răspunzând "apelului participanților la Sesiunea științifică Internațională privind "Contribuția Maramureșului istoric la istoria românilor desfășurat la Oradea în octombrie 2013", Secția de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române nuanțează cele transmise în precedent de Institutul de Istorie "G. B." al Academiei Române, arătând că "aceste teritorii au făcut parte (n.n.: doar) de facto din componența statului român în perioada 1918 - 25 iulie 1921."(adresa președintelui Secției Academician A. V. din 27 nov. 2013 transmisă Asociației M. - anexă).
Răspunzând aceleiași adrese înaintate acad. A. V. (nr. 182/05.11.2013) a fost comunicat aceleiași asociații un nou răspuns (anexă) prin care se revine asupra celor comunicate în precedent aratându-se că "toate cele 4 circumscripții ale Județului Maramureș de atunci: V., Sighet, Câmpulung și Teceu au făcut parte de facto și de jure din componența Statului Român", de această dată, "între anii 1919-1921"(aceasta în condițiile în care Tratatul de la Trianon a fost semnat de România cu un an înainte la 04 iunie 1920!!?).
Într-o nouă adresă (anexă), înregistrată la A. Națională pentru Cetățenie sub nr. 6811/ANC/17.06.2014, același Institut de Istorie G. B., care comunica în 2012 A.N.C. că "teritoriul actual al regiunii Transcarpatia (zona istorică Maramureșul de Nord cu raioanele Rahău și Teceu) nu a făcut parte din statul român", transmite faptul că "în urma cercetărilor întreprinse de specialiști din cadrul Institutului .... în privința teritoriilor din Maramureșul istoric situate în dreapta Tisei în perioada 1919 - 1920a rezultat că acestea au fost, în anii respectivi, în componența statului român".
A relatat succesiunea adreselor transmise de același Institut de Istorie G. B. deopotrivă Autorității Naționale pentru Cetățenie și Asociației M., pentru a fi în măsură să aprecieze asupra coerenței și acurateței informațiilor istorice comunicate, în condițiile în care aceste înscrisuri "lămuritoare" au fost invocate în susținerea acțiunilor în justiție având un obiect similar, acțiuni respinse ca neîntemeiate în toate cazurile așa cum rezultă din practica pe care înțelege să o anexe.
Un alt argument este originea română, incontestabilă de altminteri, a ascendenților intimatei-reclamante. Însă, faptul că în actele de state civilă ale ascendenților intimatei se precizează că aceștia au avut naționalitatea română, fiind depuse și înscrisuri potrivit cărora aceștia au păstrat tradițiile românești, nu înseamnă că au avut și cetățenia română. Naționalitatea implică apartenența la un grup etnic, fără legătură neapărată cu cetătenia. în cauza de fată, ascendentii reclamantei nu au avut cetătenia română, iar în cazul în care s-ar admite că au dobândit-o în intervalul 1919-1920, nu au dobândit-o prin nastere sau adoptie, conditie sine aua non pentru îndeplinirea conditiilor legale necesare redobândirii cetăteniei române în temeiul art. 11 din Legea 21/1991.
Potrivit probatoriului propus de intimată și însușit de prima instanță, locul nașterii ascendenților săi a aparținut statului român între anii 1919 și 1921. Prin urmare, străbunica intimatei, născută în 1910, nu s-a născut pe teritoriu românesc, așadar, concluzia instantei că reclamanta a demonstrat că este descendenta unor cetăteni români contravine întregului material probator.
În ce privește referirile din actele de stare civilă la naționalitatea română, sunt avute în vedere certificatele de naștere ale părinților intimatei, cele ale bunicilor și străbunicei acesteia necuprinzând astfel de mențiuni. Documentele care poartă mențiunea referitoare la naționalitate au fost întocmite în anii în care Ucraina făcea parte din URSS, . cetățenilor săi să aibă dublă cetățenie. Este evident că mențiunea privind naționalitatea are în vedere originea etnică și; nu cetățenia persoanei.
Chiar dacă, s-ar aprecia că regiunea Transcarpatia a fost parte componentă a statului român cu consecința dobândirii cetățeniei române de către populația acestei regiuni, în anii 1919 și 1920, pentru ca solicitarea de redobândire a cetăteniei române să fie e admisibilă, este necesar ca ascendentii invocati de petentă să se fi născut în 1919 sau 1920.
În drept: art. 299-316 C.pr.civ., Legea 21/1991, Legea 554/2004.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizand recursul prin prisma motivelo formulate ,Curteail apreciaza ca intemeiat pentru motivele ce vor fi expuse in continuare:
Prin Ordinul nr. 933/P/02.11.2012 al Președintelui ANC, s-a respins cererea de redobândire a cetățeniei române, formulată de reclamanta O. L.,fiica lui V. și E., născută la data de 02.10.1984 în localitatea Dibrova, Ucraina, cetățean ucrainean.
Pentru a dispune în acest sens, s-a reținut neîndeplinirea cerinței impusă de art. 11 din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada că a pierdut din motive neimputabile acesteia cetățenia română și nici nu este descendent până la gradul III inclusiv al unor foști cetățeni români care au pierdut-o din motive neimputabile lor.
Potrivit disp. art. 11 alin. 1 din legea nr._ a cetățeniei române, „Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e)”.
Din textul mai sus redat se desprind două situații premisă care conferă vocație la redobândirea cetățeniei române: fie ca solicitantul să fi dobândit el însuși cetățenia română prin naștere sau adopție și să o fi pierdut din motive neimputabile lui sau să-i fi fost ridicată fără voia lui, fie ca solicitantul să fie descendent până la gradul III inclusiv al unei astfel de persoane.
Reclamanta afirmă incidența în privința sa a celei de-a doua situații premisă, anume că este descendentul de gradul I si II a unor foști cetățeni români (care au dobândit cetățenia română prin naștere) ,care au pierdut cetățenia din motive neimputabile lor.
Din actele si lucrarile dosarului ,Curtea retine ,in acord cu cele sustinute de recurenti ,ca ascendentii reclamantei s-au născut în perioade în care regiunea Transcarpatia făcea parte din monarhia austro-ungară,Republica Cehoslovacia si URSS, astfel că aceste persoane nu puteau fi cetățeni români „prin naștere”, după cum impune textul art. 11 din legea cetățeniei.
În cauză nu interesează dacă localitatea Solotvino face parte din ceea ce numim Maramureșul istoric sau Transcarpatia, nici că această localitate era populată majoritar de persoane de naționalitate română, ,,care apartin aceluiasi filon lingvistic si cultural romanesc”,asa cum a retinut instanta de fond in hotararea recurata.
Singurul aspect care interesează este dacă, la momentul datei nașterii ascendentilor reclamantei (1910 –strabunica paterna,1932 -bunicul patern,1939-bunica materna,1961-tatal ,1960 –mama)această regiune a făcut parte, în mod oficial, din statul român.
Potrivit art. 53 al Tratatului de P. cu Austria, semnat la 10 septembrie 1919, la Saint-Germaine en Laye, "Austria recunoaște, precum au făcut-o deja Puterile Aliate și Asociate, deplina independență a statului cehoslovac care va cuprinde și teritoriul autonom al rutenilor de la sudul Carpaților". Tratatul de pace a fost semnat de România la data de 9 decembrie 1919, consfințindu-se astfel apartenența Transcarpatiei la Cehoslovacia
De asemenea, potrivit opiniei de specialitate comunicată, la cerere, Autorității Naționale pentru Cetățenie, de Academia Română – Filiala Cluj-N. – Institutul de istorie „G. B.”(fila 79 din dosarul de fond), „teritoriul actual al regiunii Transcarpatia (zona istorică Maramureșul de Nord cu raioanele Rahău și T.) nu au făcut parte din statul român. Până în anul 1918 teritoriile în cauză au făcut parte din monarhia dualistă austro-ungară, iar în perioada interbelică s-au aflat în cadrul statului cehoslovac, fiind anexate la sfârșitul războiului mondial de către URSS (Republica Sovietică Socialistă Ucraina)”.
Prin urmare, contrar celor retinute de tribunal, regiunea Trancarpatica nu a facut parte din teritoriul Statului Român ,iar existenta unei administratii romanesti in perioada 1919-1920 nu poate confirma apartenta oficiala a regiunii la teritoriul amintit ,cum in mod eronat a apreciat prima instanta .
Asa cum s-a aratat anterior, dispozitiile art.11 alin.1 din Legea nr.21/1991 stabilesc in mod neechivoc sfera persoanelor care pot redobandi sau li se poate acorda cetatenia romana, acesta referindu-se la ,,persoanele care au dobandit cetatenia romana prin nastere sau prin adoptie”,astfel ca si daca s-ar primi rationamentul primei instantei expus mai sus ,actiunea reclamantei nu ar putea fi admisa ,cat timp niciunul din ascendentii acesteia nu s-a nascut in perioada anterior mentionata.
Reținând toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, curtea apreciază ca hotararea recurata a fost data cu incalcarea dispozitiilor legale ,fiind incident motivul de recurs reglementat la art.304 pct.9 C.proc.civ .
Pentru aceste motive ,in temeiul art.312 alin.2 C.proc.civ. ,Curtea va admite recursul paratilor si va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții-pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE, cu sediul în București, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 6220/7.10.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă O. L., cu domiciliul în București, Calea Rahovei nr. 326, ., ., sector 5, având ca obiect „obligare emitere act administrativ-declinat”.
Modifică sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2015.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red./Tehnored./B.L.P./2 ex.
Jud. fond L. C. D.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 858/2015. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Hotărâre din 10-02-2015, Curtea de... → |
|---|
