Obligaţia de a face. Decizia nr. 1067/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1067/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 12980/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1067
Ședința publică de la 23.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – Z. G. L.
JUDECĂTOR - P. C. F.
JUDECĂTOR - I. M. C.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă G. D. împotriva sentinței civile nr. 3789/22.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă G. D. reprezentată de avocat B. A. cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită și că s-a depus un răspuns de la Tribunalul București – Secția a II-a C. potrivit solicitărilor din încheierea de la data de 12.01.2015, iar intimatul M. Educației și Cercetării Științifice (fost M. Educației Naționale) a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare la recursul formulat de reclamanta G. D., după care;
În raport de actele aflate la dosarul cauzei, Curtea din oficiu invocă excepția tardivității recursului, având în vedere că sentința recurată a fost comunicată la data de 10.07.2014, iar recursul a fost înregistrat la data de 5.12.2014.
Recurenta-reclamantă G. D., prin avocat, depune la dosarul cauzei un înscris, apreciind că acest înscris face dovada înregistrării recursului. Solicită a se reveni cu adresă către Tribunalul București – SCAF pentru a se comunica exact data când a fost înregistrat recursul, având în vedere că la data de 5.12.2014 a depus o cerere prin care a solicitat lămuriri în acest sens.
Curtea după deliberare, consideră că nu se impune revenirea cu adresă către Tribunalul București, acordând cuvântul pe excepția tardivității formulării recursului.
Recurenta-reclamantă G. D., prin avocat, solicită respingerea excepției tardivității formulării recursului raportat la înscrisul doveditor depus la dosarul cauzei.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității formulării recursului.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de apel București la data de 06.12.2012 sub nr._, reclamanta G. D. în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret București și chematul în garanție M. Educației Naționale a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și obligarea chematului în garanție să aprobe tiparirea formularelor de diplomă în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.3789/22.05.2014 Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
A respins acțiunea formulată de reclamanta G. D., cu domiciliul procesual ales în București, ., nr .7, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 3, ca neîntemeiată.
A respins cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta s-a înscris în anul 2006 la Facultatea de psihologie, specializarea psihologie, din cadrul pârâtei U. S. Haret București, forma de învățămînt-ID, conform înscrisurilor depuse la dosar (fila 8), dosar C., și susținerilor din cuprinsul acțiunii.
Potrivit adeverinței eliberate de pârâta U. S. Haret, reclamanta a obținut titlul de licențiat în psohologie, promovând examenul de licență din sesiunea iulie 2009.
Pârâta USH a susțint că având învățămînt de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă, potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995.
Din analiza reglementărilor relevante în speță, rezultă că nici la momentul înscrierii reclamantei în anul I de studii și nici la momentul finalizării studiilor pârâta U. S. Haret-Facultatea de psihologie nu era acreditată sau autorizată provizoriu pentru cursuri la specializarea psihologie, forma de învățământ ID.
Astfel, aceasta nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată la forma de învățămînt ID pentru specializarea anterior menționată în niciuna dintre hotărârile în care sunt prevăzute expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență, si anume H.G. nr. 1609/2004, anexa 2, pct. 6, H.G. nr. 916/2005, anexa 1, lit. B, pct. 6, H.G. nr. 676/2007, anexa 3, pct. 6, H.G. nr. 635/2008, anexa 3, pct. 6, H.G. nr. 749/2009, anexa 3, pct. 30.
Conform actelor normative anterior menționate, pentru Facultatea de psihologie din cadrul Universității S. Haret, specializarea psihologie nu este prevazută forma de învățămînt ID.
Nu pot fi primite susținerile în sensul că forma de învățământ ID putea fi organizată întrucât universitatea avea învățămînt de zi autorizat sau acreditat. Este adevărat că art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 prevedea că formele de învățămînt FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățămînt superior care au cursuri de zi. Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi. Însă nu era suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățămînt ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat și Î.C.C.J., prin decizia nr. 3306/8.06.2011.
Potrivit art. 103 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățămîntului.
De asemenea, prin Legea nr. 443/2002, s-a înființat U. S. Haret, iar la art. 3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Modalitatea de acreditare si autorizare provizorie a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și, ulterior, prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 17 din H.G. nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”.
Or, în cauză, reclamanta a urmat studiile la forma de învățământ ID, fără ca această formă de învățământ să fi fost autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea psihologie din cadrul Facultății de psihologie a Universității S. Haret.
Sunt neîntemeiate și susținerile conform cărora absolvenții sunt îndreptățiți să le fie eliberate diplomele de licență întrucît după susținerea examenului de licență au primit adeverințe în acest sens, adeverințe care nu au fost anulate.
Completarea adeverințelor imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către parata, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățămînt superior aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Cum forma de învățămînt urmată de către reclamantă nu era legal organizată, nici nu se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art. 38 din același Regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverințele invocate de absolvent au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea lor.
Pentru aceste considerente, în cauză, reclamanta nu a dovedit caracterul nejustificat al refuzului pârâtei de eliberare a diplomei de licență, cu suplimentul aferent, după aprobarea tipizatului de catre chematul în garanție, astfel că nu sunt întrunite condițiile art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. i) si n) și alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a obliga autoritățile publice pârâte la emiterea vreunui act, cu consecința recunoașterii dreptului reclamantei de a obține o diplomă de licență, iar cererea introductivă este neîntemeiată, și a fost respinsă ca atare.
Față de soluția de respingere a cererii introductive, cererea de chemare în garanție a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă G. D. prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință rejudecând a se admite cererea de chemare în judecată ca fiind întemeiată.
În motivarea recursului, în esență, a arătat recurenta reclamantă că sentința pronunțată de Tribunalul București este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Instanța de fond în mod eronat a aplicat legea și a motivat respingerea acțiunii pe lipsa autorizării privind acreditarea la forma de învățământ. Referitor la specializarea urmată, solicită a se constata că așa cum rezultă din comunicatul conducerii universității, aceasta informează opinia publică despre faptul că „U. S. Haret are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăților sale”.
Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că recurenta a urmat cursurile organizate de pârâtă și este licențiată în drept motiv pentru care este îndreptățită să i se admită și diplomele de licență.
Chemarea în garanție este întemeiată în parte întrucât pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ are nevoie de avizul Ministerului Educației și Cercetărilor iar din probele administrate rezultă că cele două instituții s-au învinuit reciproc de netipărirea diplomelor.
În cauză, instanța de fond în situația în care ar fi admis cererea de chemare în garanție, nu ar fi obligat ministerul la eliberarea diplomelor de licență-atribuție exclusivă a universității ci ar fi obligat ministerul să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licență pentru recurentă, condiție în baza căreia U. S. Haret este în imposibilitate de a elibera diplome de licență.
În concluzie, arată recurenta că este de necontestat faptul că ministerul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata pârâtă U. S. Haret s-a solicitat ca în cazul în care se va admite recursul promovat prin care instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție formulată și cererea recurentei reclamante a se admite cererea intimatei U. S. Haret de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a respins recursul, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat că sentința de la fond a fost comunicată recurentei în data de 10.07.2014, iar recursul a fost declarat la 05.12.2014, peste termenul oferit de art.301 cpciv. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 301 din Codul de procedură civilă, "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Conform dispozițiilor art. 101 alin. 1 din Codul de procedură civilă, "Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul".
Conform art. 103 cpciv., neexercitarea oricărei cai de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării. Recurenta nu a demonstrat împrejurările mai presus de voința sa.
Cum excepția tardivității este o excepție de procedură, fiind în legătură cu modul de desfășurare a judecății, peremptorie, pentru că odată admisă, are drept consecință respingerea cererii făcute cu nesocotirea termenului prescris de lege; este absolută sau relativă, după cum norma încălcată este imperativă sau dispozitivă, în cauză, Curtea, raportat la probele dosarului, va face aplicarea sancțiunii prevăzute de legiuitor.
Natura juridică a acestei excepții așa cum este reținută mai sus, impune analiza acesteia cu prioritate potrivit art.137 Cod procedură civilă, admiterea acesteia făcând inutilă analiza celorlalte aspecte ale recursului de față care vizează fondul pricinii.
Conform art. 274 alin. 3 cpciv., recurenta va suporta cheltuielile de judecată efectuate de intimata USH.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art.312 alin.(1) Cod procedură civilă, a respins ca tardiv formulat recursul cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă G. D. împotriva sentinței civile nr. 3789/22.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, ca tardiv formulat.
Obligă recurenta-reclamantă la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă U. S. Haret, cu aplicarea art. 274 (3) C.pr.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Z. G. L. P. C. F. I. M. C.
GREFIER
M. I.
Red. IMC/ 2 ex.
Jud. fond S. D. – Tribunalul București
| ← Pretentii. Decizia nr. 1100/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 858/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
