Pretentii. Decizia nr. 1100/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1100/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 36639/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1100
Ședința publică de la 23.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. F.
JUDECĂTOR - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
GREFIER - G.-D. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2724/10.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata-reclamantă B. G., cauza având ca obiect pretenții - taxa de poluare – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă, prin avocat M. P., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea invocă excepția tardivității formulării recursului și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită instanței de judecată admiterea excepției tardivității formulării recursului, având în vedere data comunicării către recurenta-pârâtă a sentinței recurate și data depunerii la poștă, respectiv data menționată pe plicul aflat la dosarul cauzei, a recursului declarat în cauză.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității formulării recursului.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma excepției tardivității, constată:
Prin sentința civilă nr. 2724/10.04.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis cererea formulată de reclamanta B. G., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 a FINANȚELOR PUBLICE, și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU; a obligat pârâtele la restituirea către reclamantă a sumei de 3.183 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, la care se adaugă dobânda fiscală de la 05.09.2008 până la plata efectivă; a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 42 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta.
Analizând actele dosarului în vederea soluționării excepției tardivității formulării recursului, invocată din oficiu în ședința publică de astăzi, Curtea reține următoarele:
Sentința recurată a fost comunicată pârâtului la data de 27.06.2014, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul de fond (fila 12), recursul declarat împotriva acesteia fiind înaintat la Tribunalul București la data de 15.07.2014 (fila 9 verso dosar recurs).
Potrivit art. 485 alin. 1 C.pr.civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar în materie de contencios administrativ art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Se constată așadar că, în speță, recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege, intervenind sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac, conform art. 185 alin. 1 C.pr.civ., motiv pentru care Curtea va admite excepția invocată din oficiu și va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 1, .. 7, împotriva sentinței civile nr. 2724/10.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, . intimata-reclamantă B. G., domiciliată în București, sector 6, ., ., ., ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. F. C. P. D. M. D.
GREFIER
G.-D. D.
Red. I.F./Tehnodact. D.G.D./5 ex.
Jud. fond: D. Donțete – Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal
← Litigiu privind domeniul public. Decizia nr. 177/2015. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1067/2015. Curtea de Apel... → |
---|