Obligaţia de a face. Decizia nr. 858/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 858/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 8298/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Decizia civilă nr.858

Ședința publică din 12.02.2015

Curtea constituită din:

Președinte: S. D. G.

Judecător: R. I.

Judecător: V. D. C.

Grefier: T. M.

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele pârâte DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4117/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant E. I. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant E. I., prin avocat C. A., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 38 dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pentru concluzii orale.

Avocatul intimatului reclamant E. I. pune concluzii de respingere a recursului astfel cum a fost formulat și de menținerea a sentinței de fond ca fiind temeinică și legală, cu consecința restituirii către reclamant a taxei de mediu achitate și a dobânzii fiscale aferente acestei taxe de la data plății. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.394 alin.1 C.p.c., reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Examinând recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4117/03.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția de C. Administrativ și Fiscal, Curtea reține următoarele:

Recurenta ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE susține că instanța de fond a soluționat greșit excepția calității procesuale pasive în ceea ce o privește și că nu trebuia să fie obligată la plata dobânzilor în lipsa unei cereri formulate de reclamantă conform art. 124 din Codul de procedură fiscală și în condițiile în care nu s-a probat existența unui prejudiciu.

Cu privire la prima critică, instanța de recurs are în vedere textul art. 17 din Codul de procedură fiscală:

(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.

(2) Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii.

(3) Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.

(4) Unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective.

(5) Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.

Recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE este o unitate subordonată ANAF și prin urmare, în sensul textului citat mai sus, este subiect al raportului juridic fiscal generat de plata taxei, fiind nerelevantă, din punct de vedere al raportului juric, destinația pe care legea a stabilit-o sumei plătite.

În ce privește critica referitoare la dobânzi, Curtea are în vedere hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 07.04.2011 în cauzele T. vs. Statul român, N. vs. Statul român și ulterior cauza C. vs. Statul român, în care s-a reținut că taxa la a cărei plată a fost obligată partea reclamantă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art. 110din TFUE. Prin urmare, încasarea unei taxe fără temei legal constituie un fapt ilicit cauzator de prejudicii. Prin urmare, în cauză este aplicabil principiul reparării integrale a prejudiciului care presupune inclusiv acoperirea lipsei de folosință a sumei achitate nelegal, prin plata dobânzilor.

În raport cu cele reținute mai sus. Curtea constată că recursul formulat de ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE este nefondat, urmând a fi respins.

În ce privește cel de-al doilea recurs, Curtea reține că DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI susține în primul rând că instanța de fond nu a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare..

Examinând această critică, instanța de recurs reține că, prin întâmpinarea depusă la fila 28 din dosarul de fond, pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a invocat excepția lipsei calității procesuale în ceea ce o privește, însă instanța de fond nu a analizat această excepție. Prin urmare, se impune admiterea recursului și casarea parțială a sentinței atacate, în temeiul art. 488 C. proc. civ.

Rejudecând cauza sub aspectul menționat anterior, Curtea constată că într-adevăr, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este autoritatea care a stabilit și încasat taxa percepută de la partea reclamantă și prin urmare nu poate fi obligată la restituirea acestei taxe, întrucât nu este parte în raportul juridic fiscal dedus judecății. Așa fiind, Curtea, în urma rejudecării, va admite excepția calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București și respinge acțiunea față de aceasta ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat împotriva sentinței civile nr.4117/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ de recurenta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, citată la sediul D.G.R.F.P.B. din București, sector 2, ..

Admite recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 2, . împotriva sentinței civile nr.4117/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant E. I. cu domiciliu procesual ales la „SCA E.&C.” din București, sector 1, . Palladian nr.27, corp B, parter, .>intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr.294, corp A.

Casează în parte sentința și rejudecând:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București și respinge acțiunea față de aceasta ca atare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

S. D. G. R. I. V. D. C.

GREFIER,

T. M.

Red. Jud. RI/6 ex.

.

Tribunalul București, SCAF

Jud. fond, B. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 858/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI