Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2830/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2830/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 23966/3/2013

ROMÂNIA

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 2830

Ședința publică de la 18 mai 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE – I. C. G.

JUDECĂTOR – C. M. F.

JUDECĂTOR – C. P.

GREFIER - I. P.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant S. L. C. împotriva sentinței civile nr.1156 din data de 18.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. Haret și intimatul chemat în garanție M. Educației Naționale.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 16.04.2015 apărătorul recurentului-reclamant a depus la dosar înscrisuri cu privire la data depunerii recursului. La data de 27.04.2015 Tribunalul București a comunicat că în dosarul nr._ s-a depus o singură cerere de recurs la data de 13.10.2014.

Curtea pune în discuție excepția tardivității declarării recursului și reține cauza în vederea soluționării acestei excepții, iar în subsidiar, reține cauza în vederea soluționării cererii de recurs.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr1156/18.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II –a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ au fost respinse ca neîntemeiate, atât acțiunea formulată de reclamantul S. L. C. împotriva pârâtei U. S. Haret, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Ministerului Educației Naționale.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul solicitând casarea sentinței și admiterea acțiunii.

În cuprinsul recursului, reclamantul arată că instanța de fond nu a verificat cadrul legislativ aplicabil din care rezultă că Facultatea de Management Financiar contabil din București a Universității S. Haret era acreditată să funcționeze prin HG nr. 916/2005 fără a face distincție între specializări, programe de studii sau forme de învățământ.

Recurentul invocă și faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra efectelor pe care le-a produs deja adeverința de licență eliberată reclamantului, care confirmă dobândirea titlului de licențiat și care nu a fost anulată de nici o instanță de judecată.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta USH s-a solicitat ca în cazul admiterii recursului să fie admisă și cererea de chemare în garanție.

Intimatul-chemat în garanție MEN nu a depus întâmpinare.

În ceea ce privește excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, Curtea o va respinge având în vedere că prin înscrisul depus de recurent și aflat la fila 72, acesta a făcut dovada expedierii recursului prin fax către Tribunalul București încă din data de 28.04.2014, în termenul legal de 15 zile pentru formularea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 488 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurentul-reclamant a absolvit în anul 2009 cursurile Facultății de Marketing și Afaceri Economice Internaționale, învățământ la distanță, din cadrul Universității S. Haret, și a promovat examenul de licență din sesiunea iunie 2009, fiindu-i eliberată adeverința provizorie nr. 31/25.02.2013, care confirmă dobândirea titlului de Economist Licențiat.

Potrivit Ordinului MECTS nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.

Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MEN, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MEN.

În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-chemat în garanție M. Educației Naționale (fost MECTS), printr-o . adrese, să aprobe tipărirea de către . formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul-chemat în garanție MEN a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.

În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii recurentului-reclamant de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.

Din cuprinsul corespondenței dintre cele două intimate-pârâte, ca și al susținerilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Naționale considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.

Prin urmare, se recunoaște de către MEN că U. S. Haret este o instituție de învățământ superior care era acreditată să organizeze cursuri și examen de licență pentru specialitatea absolvită de reclamante, însă consideră că respectiva acreditare era acordată numai pentru forma de învățământ la zi, nu și pentru învățământ la distanță și frecvență redusă.

Curtea mai reține că, deși intimatul-pârât MEN consideră că organizarea cursurilor la formele învățământ la distanță și frecvență redusă de către U. S. Haret s-a făcut în mod nelegal, atât în perioada în care reclamantul a urmat aceste cursuri, cât și anterior, nu a demarat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.

Având în vedere lipsa vreunei măsuri luate de către MEN în vederea sancționării pretinsei organizări nelegale de către U. S. Haret a cursurilor universitare la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, precum și dispozițiile neclare ale art. 8 din ordinul MECTS nr. 3404 din 07.03.2006 potrivit căruia „formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”, care au permis interpretarea dată de U. S. Haret, Curtea apreciază că nu se poate reține organizarea cursurilor absolvite de reclamant în afara cadrului legal, astfel cum susține intimatul-chemat în garanție MEN și cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

De asemenea, Curtea mai reține că există o jurisprudență constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în cauze similare cu cea de față a considerat că absolvenții Universității S. Haret la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă cărora li s-au eliberat adeverințe provizorii de absolvire sunt îndreptățiți la obținerea diplomei de licență iar MEN are obligația de a aproba tipărirea formularelor necesare.

Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a adoptat în ședința judecătorilor Secției de C. Administrativ și Fiscal din data de 28.10.2013 o soluție de principiu pentru unificarea practicii judiciare, în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. „S. Haret” să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul la diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, fiind menționate Deciziile nr.690/2012, nr.953/2012, nr.1638/2012 și nr.3302/2012.

În aceste condiții, soluția de admitere a recursului reclamantului se impune și pentru respectarea principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).

Față de toate cele arătate mai sus, Curtea, apreciază că refuzul pârâtei USH de a elibera reclamantului diploma de licență, respectiv refuzul chematului în garanție MEN de a aproba tipizarea formularelor de diplomă de licență, sunt nejustificate, motiv pentru care se impune admiterea recursului și modificarea, în parte, a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligarea pârâtei USH la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamante, precum și admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea chematului în garanție MECTS (actual MEN) să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și de supliment la diplomă pentru reclamant.

În temeiul art. 453 din codul de procedură civilă urmează să oblige pârâta USH la cheltuieli de judecată în fond către reclamant în sumă de 150 lei (taxele judiciare de timbru pentru fond și recurs), precum și chematul în garanție MECTS (actual MEN) la cheltuieli de judecată în fond către pârâtă în suma de 250 lei reprezentate de taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat achitate la fond, onorariu fiind redus potrivit art. 451 alin. 2 față de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.

Se vor menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate, sub aspectul respingerii solicitării din cererea de chemare în garanție de stabilire a unor penalități de întârziere, în cazul de față fiind mai util a se recurge la procedura prev. de art. 24 alin. 2 din legea 554/2004 în cazul neexecutării obligațiilor.

În ceea ce privește cererea intimatei-pârâte USH de acordare a cheltuielilor de judecată pentru recurs, Curtea urmează să o respingă față de soluția de admitere a recursului reclamantului, de unde rezultă culpa procesuală a intimatei-pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată excepția tardivității recursului.

Admite recursul formulat de recurentul – reclamant S. L. C., domiciliat în București, Calea Rahovei Electromagnetica Business Park, nr. 266-268, corp 60, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr.1156 din data de 18.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. Haret, cu sediul în București, .. 13, sector 3 și intimatul chemat în garanție M. Educației Naționale, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Admite acțiunea.

Obligă pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă.

Admite, în parte, cererea de chemare în garanție.

Obligă chematul în garanție MECTS (actualul MEN) să aprobe tipizarea formularelor de diploma de licenta și suplimentele la diploma pentru reclamant.

Obligă pârâta către reclamant la cheltuieli de judecată în sumă de 150 lei fond și recurs.

Obligă chematul în garanție către pârât la cheltuieli de judecată în sumă de 250 lei la fond.

Respinge cheltuielile de judecată solicitate de U.S.H în recurs ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. C. G. C. M. F. C. P.

GREFIER

I. P.

Red. I.C.G

2ex/………

Tribunalul București Secția a II a C. Administrativ și Fiscal ---judecător A. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2830/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI