Obligaţia de a face. Decizia nr. 2574/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2574/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 17347/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 2574
Ședința publică de la 05 mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: P. H.
JUDECĂTOR: G. A. M.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă T. ROMÂNIA SRL împotriva sentinței civile nr. 6721/22.10.2014 pronunțată de către Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI SECTOR 1 PRIN PRIMAR A. I. C., având ca obiect „Obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei, a răspuns intimatul pârât M. BUCUREȘTI SECTOR 1 PRIN PRIMAR A. I. C., prin avocat I. N., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta reclamantă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul pârât prin întâmpinare și în dezbaterea recursului.
Intimatul pârât, prin avocat, solicită admiterea excepției nulității recursului, criticile aduse prin recursul formulat neîncadrându-se în prevederile art. 488 Cod de procedură civilă. în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele expuse în cuprinsul întâmpinare. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând, în raport de prevederile art. 499 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, constată:
Prin sentința civilă nr. 6721/22.10.2014 Tribunalul București a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T. ROMÂNIA SRL, solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre soluționare, la prima instanța, pentru următoarele considerente:
In esența, a solicitat instanței să aibă în vedere că hotărârea instanței de fond este greșită, având în vedere că a fost dezlegată o excepție, invocata din oficiu de către judecător, fara a fi pusa in discuția părtilor. Aceasta susținere este confirmata si de cele consemnate in cadrul hotărârii atacate, ca fiind apărări ale reclamantei, care vizează fondul cauzei, fără a fi discutata vreo excepție a inadmisibilitatii.
Astfel, in măsura in care s-ar fi invocat vreo excepție de ordine publica, ar fi fost evident că apărările ar fi vizat aceasta instituție, cu prioritate, chiar mai mult, cu siguranța s-ar fi solicitat acordarea unui termen de judecata, in vederea pregătirii apărării, prin raportare la invocarea din oficiu a acestei excepții.
In situația in care s-ar fi invocat aceasta excepție si concluziile avocatului nu ar fi vizat inadmisibilitatea, ordinea dezlegărilor din speța dedusa judecații ar fi fost: dezlegarea celorlalte excepții, invocate prin întâmpinare si, abia ulterior soluționării acestora sau unirii cu fondul, s-ar fi impus formularea unor concluzii asupra dreptului dedus judecații.
Aceste argumente logice de interpretare, coroborate cu modul in care s-a desfășurat ședința de judecata, credem ca sunt suficiente pentru a conduce la concluzia ca, excepția inadmisibilității nu a fost efectiv invocata de către instanța, oricum ea nu a fost pusa in discuția pârtilor. Aceasta conduita procesuala, chiar venita de la instanța de judecata, apreciem ca poate conduce la casarea hotărârii, cu o consecința procedurala unica, si anume, trimiterea spre rejudecare.
Cu titlu de precizare, arată că prin cererea precizatoare pe care recurenta a formulat-o si depus-o in dosarul de fond, a pus in vedere instanței faptul ca, la data de 11.07.2013, T. România S.R.L. a hotărât divizarea parțiala, in sensul desprinderii unei parti din patrimoniul acesteia si transferării către o noua societate nou creata ca rezultat al divizării, respectiv Collage Art Gang S.R.L.
Prin respectiva cerere precizatoare, a solicitat instanței sa ia act de voința pârtilor exprimata in acrul de divizare, iar urmarea acesteia, de faptul ca societatea Collage Art Gang S.R.L. preia calitatea procesuala activa a T. România S.R.L. Arată ca, in recurs nu avea posibilitatea de a schimba calitatea părtilor.
Cu toate acestea, instanța de fond, desi a fost legal investita cu un asemenea incident procedural, a nesocotit acest aspect si, fara măcar a consemna solicitările de la ultimul termen de judecata, a pasit la soluționarea cauzei. Probabil in virtutea faptului ca urma a fi invocata din oficiu excepția inadmisibilitatii.
La Începutul anului 2013, reclamanta a depus la Registratura generala a Municipiului București -Sector 1, cererea prin care a solicitat prelungirea Autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publica, aferenta anului 2013, pentru punctul de lucru situat in București, .. 10-12, Sector 1. Acest lucru reiese in mod clar din Bonul de Înregistrare nr._/27.02.2013, care a fost depus la dosarul cauzei.
P. la data inregistrarii cererii menționate mai sus, reclamanta si-a desfășurat activitatea in mod legal, deținând, in acest sens, Autorizația pentru desfășurarea activității de alimentație publica nr. D 2249 din data de 18.09.2012, emisa de către M. București - Sectorul 1, Direcția
Mați Publice.
sau suprafața unitarii, care ar putea fi de natura sa conducă la neobtinerea de către subscrisa a noii autorizații.
Cu toatea acestea, fara a exista vreun motiv de fapt sau de drept care sa indrituiasca autoritatea locala competenta sa adopte o astfel de atitudine, aceasta din urma a ignorat cu desăvârșire cererea formulata de către recurenta, refuzând sa o soluționeze. Dorim sa facem inca o data precizarea ca autoritatea intimata nu a soluționat cererea subscriei nici pana la data prezentei.
In plus fata de acestea, Politia Locala Sector 1, organ aflat in subordinea autoritarii parate, in mod total eronat a aplicat subscrisei o sancțiune contravenționala, incheiand in acest sens Procesul-Verbal . nr._/11.03.2013, fara efectuarea vreunei verificări prealabile la sediul subscrisei sau la punctul de lucru, menționând simple declarații, necoroborate cu vreo dovada in acest sens. Pentru acest motiv, subscrisa am inteles sa sa il contestam in termenul legal, la instanța competenta.
Mai mult decât atat, desi era singura parte in culpa, prin faptul ca, fara vreun motiv, nu a prelungit autorizația de funcționare, parata intimata a emis Dispoziția nr. 3174/22/03.2013, prin care a dispus suspendarea activității subscrisei, pentru punctul de lucru situat in București, .. 10-12, Sector 1, pana la data obținerii autorizației de funcționare.
Astfel, invederează instanței faptul ca reclamanta indeplineste condițiile relevante cu privire la fondul acustic, precum si la acordul vecinilor, cu privire la desfășurarea activității. In acest sens, menționam ca subscrisa se incadreaza in fondul acustic al zonelor invecinate si ca zgomotul aferent desfășurării activității noastre nu constituie un factor de poluare fonica pentru zona locuita invecinata si ca, de asemenea, deținem si acordul vecinilor cu privire la desfășurarea activităților noastre la acest punct de lucru, atat al imobilului de pe aceeași . 14, cat si al Asociației de proprietari Monetariei 12.
F. de aceste aspecte, considera ca nu exista niciun impediment pentru prelungirea autorizației privind desfășurarea activității de alimentație publica, pentru punctul de lucru situat in București, .. 10-12, Sector 1.
Nesolutionarea cererii subscrisei de către autoritatea parata reprezintă un refuz nejustificat care aduce prejudicii societarii noastre, prin suspendarea activității pe o periodata de timp nelimitata.
Pentru toate argumentele expuse mai sus, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei spre soluționare, la prima instanța.
Intimatul pârât M. BUCUREȘTI SECTOR 1 PRIN PRIMAR A. I. C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, solicitând admiterea excepției și anularea recursului ca nemotivat și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la excepția nulității recursului a învederat următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (1) NCPC, „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal".
De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 489 NCPC, „aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
După cum se observă din cuprinsul cererii de recurs, aceasta este întemeiată expres pe dispozițiile art. 498 alin. (2) NCPC și se solicită casarea hotărârii instanței de fond, fără a fi însă indicat vreunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 NCPC.
Nici măcar din așa-zisa motivare a recursului nu rezultă care dintre motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 NCPC ar fi incident în speță.
Consideră că simpla reluare a motivelor invocate în cererea de chemare în judecată și referirea la „dezlegarea unei excepții invocată din oficiu de către judecător" nu se pot circumscrie vreunuia dintre motivele de casare avute în vedere de legiuitor la art. 488 NCPC.
Pe fond, în măsura în care excepția invocată anterior nu va fi admisă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1.În fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București/Secția a Il-a C.A.F. sub nr._, reclamanta . a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună „obligarea pârâtei (Sectorul 1 al Municipiului București) la prelungirea Autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică pentru punctul de lucru situat în .. 10-12, sector 1, București".
În susținerea cererii introductive (inclusiv prin Răspunsul la întâmpinarea noastră), reclamanta a învederat instanței că:
-a deținut Autorizația nr. D2249 din data de 18.09.2012 pentru desfășurarea de activități de alimentație publică în punctul de lucru situat în . nr. 10-12, sector 1, București; "
-prin cererea înregistrată sub nr. 6211/27.02.2013 a solicitat prelungirea Autorizației nr. D2249 din data de 18.09.2012;
-la data înregistrării cererii nr. 6211/27.02.2013 singura autorizație de funcționare deținută era reprezentată de Autorizația nr. D2249 din data de 18.09.2012;
-ulterior nu a mai depus alte cereri, nici în anul 2013 și nici în anul 2014.
În opinia intimatului, este esențial a se reține de la început care au fost pretențiile reclamantei pentru a se face o apreciere corectă cu privire la deplina legalitate a soluției instanței de fond.
2.Prin întâmpinarea pe care intimatul a depus-o în termen legal, au fost învederate următoarele aspecte:
a.Singura Autorizație de funcționare pe care a deținut-o vreodată reclamantul este Autorizația nr. D2249 din data de 18.09.2012.
După cum instanța poate constata cu ușurință din înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei, penultimul paragraf al Autorizației nr! D2249 din data de 18.09.2012 prevede explicit că: prezenta autorizație este valabilă până la data de 31.12.2012...".
b.Cu alte cuvinte, suntem în prezenta unui act administrativ (denumit „Autorizație pentru desfășurarea activității de alimentație publică nr. D2249 din data de 18.09.2012") cu aplicabilitate temporară si care a încetat să mai producă efecte juridice la data de 31 decembrie 2012.
c.Prin urmare, reclamantul trebuia să depună toate diligentele pentru a obține o altă autorizație, valabilă pentru anul 2013 iar apoi pentru anul 2014.
La dosarul cauzei nu s-a depus nicio dovadă cu privire la asemenea diligente ale reclamantului.
d. Chiar dacă ar lua în considerare susținerea reclamantului conform căreia nu se impunea emiterea unei noi autorizații ci trebuia prelungită valabilitatea Autorizației nr. D2249 din data de 18.09.2012, învederăm instanței că, potrivit tuturor normelor în vigoare în materie, valabilitatea unui act administrativ cu aplicabilitate temporară (indiferent dacă este cu caracter normativ sau cu caracter individual) nu poate fi prelungită decât înainte de ieșirea lui din vigoare.
Pe de altă parte, pentru a se putea proceda la eventuala prelungire a valabilității, fiind vorba de un act administrativ care se emite la solicitarea persoanei interesate și nu din oficiu, reclamantul trebuia să depună o cerere (însoțită de toate înscrisurile necesare) înainte de data de 31 decembrie 2012.
Or, în speță, reclamantul a depus „cererea de prelungire a valabilității" după două luni de la data la care Autorizația nr. D2249 din data de 18.09.2012 încetase să mai producă efecte.
Este evident că această cerere era complet neîntemeiată iar în cazul în care Primarul Sectorului Iar fi procedat la o prelungire în mod nelegal ar fi ratificat, practic, toate actele și faptele de comerț desfășurate de reclamantul neautorizat de la data de 31 decembrie 2012 la zi, ceea ce este nepermis și poate atrase inclusiv răspunderea penală a emitentului.
Prin urmare, raportat la aceste elemente, orice solicitare de prelungire a valabilității Autorizației nr. D2249 din 18.09.2012 este neîntemeiată.
2. Prin Răspunsul la întâmpinarea sa și urmare celor cuprinse în aceasta, reclamantul a recunoscut, în sfârșit, că în cursul anului 2013 a fost sancționat contravențional tocmai pentru lipsa autorizației de funcționare, dovada în acest sens fiind Procesul verbal nr._/11.03.2013, act de constatare și sancționare a contravenției pe care 1-a contestat, cererea sa fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorul 1 sub nr._/299/2013.
Ceea ce nu a recunoscut însă reclamantul a fost faptul că plângerea sa a fost respinsă de Judecătoria Sectorul 1 București ca neîntemeiată, prin Sentința civilă nr. 5957/04.04.2014.
Constatarea contravenției respective a avut drept consecință și suspendarea activității de alimentație publică (prin Dispoziția Primarului Sectorului 1 nr. 3174/22.03.2013) până în momentul obținerii autorizației de funcționare, deci nu pe termen nelimitat cum în mod eronat a susținut reclamantul. La momentul constatării contravenției, respectiv martie 2013, este evident că reclamantul nu deținea actul administrativ prevăzut de Codul fiscal și de O.G. nr. 99/2000 pentru a putea desfășura activitate de alimentație publică în punctul de lucru din . nr.10-12, sector 1, București.
Dispoziția nr. 3174/22.03.2013 (prin care s-a suspendat activitatea . până la data obținerii autorizației de funcționare) nu a fost atacată în contencios administrativ de către reclamant. Această dispoziție a fost emisă pentru aplicarea sancțiunii complementare în temeiul dispozițiilor imperative ale O.G. nr. 99/2000, ca urmare a constatării că reclamantul a desfășurat activitate comercială fără a fi autorizat în prealabil în acest sens.
3. Pe de altă parte, a învederat instanței de fond că, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 99/2000 și Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, primarul poate emite autorizații de funcționare cu caracter permanent sau temporar.
În baza acestor dispoziții, la nivelul Sectorului 1 se emite o nouă autorizație de funcționare pentru fiecare an și nu se prelungește valabilitatea celor emise în anii anteriori.
Reclamantul nu poate invoca necunoașterea acestor proceduri atât timp cât chiar în cuprinsul Autorizației nr. D2249 din 18.09.2012 (de care a beneficiat în anul 2012) se prevede expres că „prezenta autorizație este valabilă până la data de 31.12.2012", pentru anul/anii următor/următori fiind evidentă obligația de a solicita eliberarea unei/unor noi autorizații pe baza documentelor solicitate în acest sens.
Deci, reținând că valabilitatea unei autorizații de funcționare este de un an calendaristic, și având în vedere că din verificările efectuate la Serviciul de Utilități Publice din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Sectorului 1 a rezultat că pentru anul 2014 reclamantul nu deține autorizație de funcționare și nici nu a formulat vreo solicitare în vederea emiterii ei, era evident că cererea adresată instanței este inadmisibilă.
Rezumând, a învederat următoarele:
- dacă solicitarea reclamantului de prelungire a a autorizației de funcționare s-ar fi referit la Autorizația nr. D2249/18.09.2012, pretenția sa era neîntemeiată întrucât, după cum am arătat, pentru fiecare an se emite a nouă autorizație și nu se prelungește cea emisă pentru anul anterior;
- cum pentru anul 2014 nu există vreo cerere de eliberare a autorizației de funcționare depusă de reclamant, orice solicitare de obligare a noastră pe cale judecătorească la eliberarea acestui act este inadmisibilă.
În orice caz, raportat la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantului era inadmisibilă, voința legiuitorului fiind de a determina autoritățile publice să soluționeze cererile conform reglementărilor în vigoare și nu potrivit dorinței petenților.
4. În aceste condiții, prin Sentința civilă nr. 6721/2014, pronunțată la data de 22 octombrie 2014, Tribunalul București/Secția a Il-a C.A.F. a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., reținând, în esență, că:
- mecanismul procedural pus la dispoziție de Legea nr. 554/2004 conferă posibilitatea reclamantului de a i se recunoaște dreptul pretins „însă admiterea acțiunii în sensul obligării autorității publice la soluționarea favorabilă a cererii constituie o imixtiune în atribuțiile autorității administrative",
- în raport de situația juridică dedusă judecății, aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu ar fi putut presupune altceva decât obligarea autorității la soluționarea cererii și nicidecum obligarea acesteia la soluționarea cererii într-un anumit mod;
- în consecință, instanța va admite excepția inadmisibilității cererii pe care o va respinge ca atare.
5. În opinia sa, soluția instanței de fond este legală iar recursul trebuie respins ca nefondat.
Astfel, în conformitate cu principiul fundamental al procesului civil consfințit la art. 9 NCPC, „obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".
În speță, după cum a arătat anterior, prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat „obligarea pârâtei (Sectorul 1 al Municipiului București) la prelungirea Autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică pentru punctul de lucru situat în .. 10-12, sector 1, București".
Acesta a fost, deci, obiectul acțiunii iar instanța de fond, în respectul principiului disponibilității, era ținută să analizeze cauza sub toate aspectele, în considerarea tuturor dispozițiilor aplicabile contenciosului administrativ și să se pronunțe exclusiv cu privire la obiectul stabilit de reclamant.
În mod eronat apreciază recurentul că hotărârea din fond ar fi greșită deoarece instanța ar fi „dezlegat o excepție, invocată din oficiu de către judecător, fără a fi pusă în discuția părților".
Pe de o parte, după cum este menționat explicit chiar în hotărârea a cărei casare se cere, recurentul a fost prezent în instanță la termenul din 22 octombrie 2014 când „tribunalul, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității și acordă cuvântul părții prezente (recurentul, prin apărător) pe excepția invocată și pe fondul cauzei".
Cu alte cuvinte, au fost respectate normele de procedură (excepția invocată fiind pusă în discuția părților în ședință publică) iar recurentului, prin apărătorul prezent în instanță, i s-au acordat dreptul si posibilitatea de a-și prezenta concluziile în legătură cu excepția invocată.
Pe de altă parte, recurentul nu poate invoca în favoarea sa nici faptul că ar fi fost nepregătit să-și susțină punctul de vedere cu privire la această excepție având în vedere că:
- excepția a fost invocată de noi anterior, prin întâmpinarea comunicată recurentului și se regăsește la fila 4 a acesteia;
- în Răspunsul la întâmpinarea sa (punctul 3 de la fila 4) chiar recurentul face mențiunea referitoare la inadmisibilitatea cererii sale însă, la momentul acela, a tratat problema cu superficialitate, limitându-se la reluarea motivării din cererea introductivă.
Deci, excepția în cauză nu era una nouă și recurentul, prin apărător, trebuia să aibă deja apărările pregătite.
c. Tot în mod eronat, recurentul, în susținerea intereselor sale, tinde să cenzureze dreptul legal al instanței de a invoca excepții din oficiu și de a stabili ordinea în care excepțiile sunt puse în discuția părților.
Din această perspectivă, este clar că recurentul pierde din vedere dispozițiile art. 245-258 NCPC aplicabile în speță și în general în orice proces civil.
Potrivit art. 245 NCPC, excepția procesuală poate fi invocată atât de părți cât și de instanță, fără a fi pus în discuție fondul dreptului, în scopul „declinării competenței, amânării judecății, refacerii unor acte ori anulării, respingerii sau perimării cererii".
Iar în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (2) NCPC, „în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc". Reamintim că, în speță, subscrisul invocase excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii iar instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității și a stabilit, conform legii, ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea ie-ar fi putut produce.
Având în vedere considerentele menționate anterior, solicită respingerea recursului, în principal pe cale de excepție și în subsidiar ca nefondat.
În drept: art. 205 și următoarele din Codul procedură civilă, prevederile Legii nr. 554/2004.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate curtea reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului pentru nemotivare prevăzută de art 489 din C. ca neîntemeiată întrucât din întreaga construcție juridică a cererii de recurs rezultă o critică de nelegalitate îndreptată împotriva sentinței recurate care se încadrează în prevederile art 488 alin 1 punctul 8 din C..
Instanța va analiza recursul formulat de către recurentul-reclamant în lumina prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, printre alte mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În lumina prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. instanța de recurs este limitată la analiza motivelor de casare prevăzute de art 488 alin 1 din C., putând să examineze cauza doar sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs și care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art 488 alin 1 din C..
Incidența în cauză a prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. are ca semnificație juridică limitarea criticilor formulate împotriva hotărârii recurate la motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs și care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art 488 alin 1 din C..
În lumina prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. instanța de recurs nu poate să examineze hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs care antamează greșita reținerea a situației de fapt incidentă în cauză, deci partea nu poate invoca orice motiv de nemulțumire împotriva hotărârii recurate, ci doar motive de nelegalitate.
În raport de considerentele menționate anterior curtea reține că motivele de recurs invocate de către recurentul-reclamant care vizează greșita reținerea a situației de fapt incidentă în cauză nu pot fi avute în vederea la soluționarea prezentului recurs având în vedere prevederile imperative ale art 486 alin 1 litera d din C. .
Or, în atare condiții, Curtea subliniază că, sub imperiul noului Cod de procedură civilă, nu mai există o reglementare asemănătoare cu cea din art. 3041 al Codului de procedură civilă de la 1865, astfel încât instanța de recurs nu mai este obligată să cerceteze cauza sub toate aspectele.
Din întreaga construcție juridică a cererii de recurs rezultă o singură critică de nelegalitate îndreptată împotriva hotărârii recurate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art 488 alin 1 punctul 8 din C..
În materia contenciosului administrativ, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, este subiect de sesizare a instanței, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Art. 2 alin. 1 lit. c definește actul administrativ drept actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
De asemenea, art. 2 alin. 2 prevede că se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane (art. 2 alin. 1 lit. i), iar nesoluționarea în termenul legal a unei cereri reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Pornind de la aceste dispoziții legale curtea reține că specificul unei acțiuni în contencios administrativ constă în existența fie a unui act administrativ tipic, fie a unui act administrativ asimilat, reclamanta neputând formula o acțiune în fața instanței atâta timp cât nu s-a adresat în prealabil autorității administrative cu o cerere, pentru a fi în măsură să învestească ulterior instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată fie pe invocarea unor cauze de nulitate a actului administrativ emis, fie pe motivul nesoluționării cererii în termenul legal, fie pe motivul nejustificat de rezolvare a cererii.
Or, în prezenta cauză recurenta-reclamantă nu adresat autorității publice pârâte ,anterior sesizării instanței de judecată, o cerere administrativă având ca obiect prelungirea autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică nr D 2249/18.09.2012 ,aferentă anului 2013,pentru punctul de lucru situat în București,. 10-12,sectorul 1, ci s-a adresat direct instanței de judecată cu o cerere în acest sens.
Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora la începutul anului 2013 a depus la Registratura Generală a Municipiului București o cerere prin care a solicitat prelungirea autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică nr D 2249/18.09.2012 ,aferentă anului 2013,pentru punctul de lucru situat în București,. 10-12,sectorul 1 sunt nefondate,urmând a fi respinse ca atare.
Simpla depunere la dosarul cauzei a bonul de înregistrare nr_/27.02.2013,aflat la fila 12 din dosarul instanței de fond nu este de natură să facă dovada depunerii de către recurenta-reclamantă la autoritatea publică a unei cereri având ca obiect prelungirea autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică nr D 2249/18.09.2012 ,aferentă anului 2013,pentru punctul de lucru situat în București,. 10-12,sectorul 1.
De altfel, nici în fața instanței de recurs recurenta-reclamantă nu a administrat probe din care să rezulte cărei cereri îi corespunde bonul de înregistrare nr_/27.02.2013 ,ci a reiterat susținerile din fața instanței de fond potrivit cărora simpla invocare a acestui bon face dovada per se a depunerii cereri având ca obiect prelungirea autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică nr D 2249/18.09.2012 ,aferentă anului 2013,pentru punctul de lucru situat în București,. 10-12,sectorul 1, or, această teză nu poate fi primită.
Având în vedere considerentele pentru care instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea recurentului-reclamant, aceasta,pentru admiterea cererii de recurs care a fost promovată, avea obligația de a ieși din pasivitate și să administreze probe din care să rezulte cărei cereri îi corespunde bonul de înregistrare nr_/27.02.2013,or recurentul-reclamant nu a administrat nicio probă în acest sens.
În condițiile în care recurentul-reclamant nu a depus o cerere având ca obiect prelungirea autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publică nr D 2249/18.09.2012 ,aferentă anului 2013,pentru punctul de lucru situat în București,. 10-12,sectorul 1, analiza fondului cererii reclamantului este inadmisibilă în acest cadru procesual.
Pentru aceste motive curtea va respinge recursul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă T. ROMÂNIA SRL, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la M. și Asociații SPARL, cu sediul în București, .. 9, ., împotriva sentinței civile nr. 6721/22.10.2014 pronunțată de către Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI SECTOR 1 PRIN PRIMAR A. I. C., cu sediul în București, .. 9-13, sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.05.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. O. P. H. G. A. M.
Grefier,
F. V. M.
Red OS/ 4 ex
Jud fond: P. G.
Tribunalul București – SCAF
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2073/2015. Curtea de... | Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 2595/2015.... → |
|---|
