Pretentii. Decizia nr. 3176/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3176/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 2995/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3176
Ședința publică din data de 4 iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte - C.-M. C.
Judecător - G. A. F.
Judecător – O. D. P.
Grefier - R. O.
Pe rol pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 535/29.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant C. L. Viișoara – prin Primar.
La apelul nominal făcut în ședință publică contestatoarea este reprezentată de apărător ales – domnul avocat cu împuternicire avocațială la fila 8 dosar, iar intimata pârâtă este reprezentată de apărător ales – domnul avocat S. T. care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că a fost achitată taxa de timbru, precum și faptul că prin intermediul Compartimentului Registratură, în data de4.06.2015 intimatul reclamant a înaintat la dosar întâmpinare – modalitatea de transmitere fax.
Apărătorul intimatului reclamant depune la dosar întâmpinare, în original, comunicând un exemplar al întâmpinării și apărătorului ales al contestatoarei.
Nefiind cereri de formulat, sau lămuriri de dat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului căii extraordinare de atac.
Apărătorul contestatoarei formulează concluzii de admitere a contestației în anulare, cu consecința anulării deciziei civile contestate, pentru motivele expuse în scris, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Arată că eroarea/omisiunea instanței de recurs poartă asupra a două chestiuni. O primă chestiune este referitoare la problema nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate prevăzute în mod expres de lege (această problemă nu se confundă cu facultatea recunoscută forului judiciar de a invoca din oficiu motive de nelegalitate). Nulitatea recursului pentru lipsa indicării motivelor de nelegalitate nu poate fi acoperită de către instanța de recurs prin invocarea unor motive de nelegalitate. A doua problemă este referitoare la problema autorității de lucru judecată, raportat la exigențele acestui principiu și referitor la tripla identitate necesară pentru a fi incident acest principiu. Instanța de recurs nu a observat că nu există această triplă identitate de obiect, părți și cauză – din perspectiva cauzei, pentru că cererea inițială la care s-a raportat a vizat o acțiune în constatarea rezilierii de drept a unui contract, acțiune în constatare care nu a avut caracter patrimonial și în cadrul căreia reclamantul, ca și parte interesată, ar fi putut să aibă calitate și capacitate procesuală. Însă, în raport de cel de-al doilea litigiu cu privire la care s-a pronunțat decizia contestată și în care în mod greșit instanța a constatat că ar exista această identitate de cauză, poate fi privită ca și eroare procesuală cu privire la cadrul procesul al celor două litigii. În cel de-al doilea litigiu, care a avut caracter patrimonial, reclamantul, neavând patrimoniu propriu, nu putea promova o acțiune în despăgubiri, derivate din plata unui contract, chiar și dacă s-a constatat că acest contract a fost reziliat de drept pe cale judiciară. Contestația în anulare este admisibilă și din această perspectivă.
Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea contestației în anulare ca fiind netemeinică și nelegală, pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecată – sens în care depune la dosar factura privind achitarea onorariului avocațial. Arată că se invocă prin contestație două motive, ambele motive referitoare la eroarea materială. Cu privire la noțiunea de „eroare materială” face trimitere la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – decizia 6690/3.10.2011. Se arată în această decizie că reprezintă eroare materială susceptibilă să ducă la retractarea hotărârii, greșeala involuntară, de ordin formal, procedural care a influențat, de o manieră determinantă, pronunțarea soluției. Motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în această noțiune, ambele motive de contestație fiind invocate și pe calea recursului.
Apărătorul contestatoarei se opune acordării cheltuielilor de judecată solicitate de către intimată, în situația în care va fi respinsă contestația, întrucât apărătorul intimatului a depus la dosar doar factura privind onorariul avocațial.
Apărătorul intimatului arată că plata onorariului avocațial s-a făcut prin ordin bancar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția VIII C. administrativ și fiscal sub nr._ petenta S.C. D. S.A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.535 din 29.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel București Secția VIII C. administrativ și fiscal, solicitând retractarea deciziei și rejudecarea recursului civil declarat de petentă în dosarul nr._ .
În motivarea contestației în anulare, petenta afirmă că sunt incidente dispozițiile art.503 alin.2 pct. 2 C.proc.civ. întrucât dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
În acest sens, contestatoarea arată că instanța de recurs a aplicat în realitate dispozițiile art.306 alin.3 din vechiul Cod de procedură civilă și nu prevederile art.489 N C.proc.civ., chiar dacă, în scris, se referă la acest din urmă articol. Aceasta datorită faptului că art. 489 N. C.proc.civ. indică faptul că pentru a fi nul un recurs trebuie motivat prin arătarea dispozițiilor art.488 pe care se bazează recursul, însă încadrarea motivelor în textele art.488 nu se poate face dacă nu se precizează care sunt aceste texte de bază pentru motivarea unui recurs.
A doua eroare de ordin material este legată de faptul că instanța a analizat dispozițiile art.430 alin.1 C.proc.civ. cu privire la autoritatea de lucru judecat, ce a fost examinată cu mare generalitate. Tot atunci, deși s-a invocat, instanța nu a rezolvat susținerea făcută prin întâmpinare, cu privire la inaplicabilitatea autorității de lucru judecat prin prisma noțiunii ultime a art.430 C.proc.civ., și anume cea referitoare la tranșarea litigiului, noțiune ce se coroborează firesc cu cea referitoare la rezolvarea chestiunii litigioase. Instanța s-a mulțumit să stabilească încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat prin prisma faptului că judecătorul nu a ridicat în procesul anterior problema capacității și calității Consiliului L. Viișoara.
În măsura în care nu a avut loc o judecată cu privire la aceste noțiuni, problemele ridicate de părți nu s-au rezolvat, astfel că nu este aplicabilă instituția autorității lucrului judecat.
Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.503 alin.2 pct. 2 C.proc.civ.
Intimata C. L. al Comunei Viișoara a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, intimata arată că motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de greșeală materială, avută în vedere de dispozițiile art.503 alin.2 pct. 2 C.proc.civ., astfel că demersul judiciar de față se impune a fi respins.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea constată nefondată prezenta contestație în anulare, urmând a fi respinsă ca atare.
Pentru a decide astfel, curtea constată că prin sentința civilă nr. 363/22.05.2014 Tribunalul Teleorman a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului C. L. al Comunei Viișoara și în consecință, a respins acțiunea formulată de C. L. Viișoara prin Primar în contradictoriu cu pârâta ., ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință și implicit fără calitate procesuală activă în cauză.
Prin aceeași hotărâre, prima instanță a obligat reclamantul C. local al comunei Viișoara la plata către pârâta . a sumei de 29.500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. L. Viisoara, recurs admis prin decizia civilă nr.535 din 29.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel București Secția VIII C. administrativ și fiscal, cu consecința casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prealabil dezlegării fondului recursului, curtea a respins excepția de nulitate, prin care intimata-pârâtă critică, în esență, caracterul inform al cererii de recurs, neîncadrarea în dispozițiile art. 488 NCPC a criticilor formulate și nedepunerea acestuia la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Sub acest aspect, instanța de recurs constată, în primul rând, că adresa de înaintare a recursului declarat de către C. L. Viișoara poartă ștampila de înregistrare a Tribunalului Teleorman (f. 3), iar dosarul cauzei, împreună cu recursul declarat, a fost înaintat de acest tribunal, motiv pentru care este evident că dispozițiile art. 490 alin.1 NCPC au fost respectate.
Din perspectiva cerințelor formale aplicabile cererii de recurs, curtea constată că aceasta respectă dispozițiile art. 486 NCPC, singurele elemente lipsă fiind datele de identificare ale intimatei . decât denumirea, însă lipsa acestora nu poate atrage nulitatea, întrucât respectivele elemente rezultă din actele dosarului de fond, neexistând vreo vătămare care să impună anularea recursului (art. 175 NCPC).
În ce privește criticile formulate, chiar dacă recurenta nu a indicat explicit vreun motiv de casare dintre cele prevăzute de art. 488 NCPC și nu a încercat să structureze motivele de nelegalitate în raport de acest text de lege, ceea ce contravine într-adevăr legii, se observă că art. 489 alin.2 NCPC obligă instanța de recurs să verifice dacă criticile formulate se încadrează în cele prevăzute de lege și doar în caz contrar să pronunțe nulitatea recursului.
Verificând criticile formulate, curtea constată că critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la capacitatea procesuală de folosință și la calitatea procesuală activă a recurentului Consiliului L. Viișoara au ca obiect încălcarea dispozițiilor legale de procedură propriu-zisă, iar aceste critici se subsumează motivului de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 5 NCPC, întrucât încălcarea de către instanță a dispozițiilor legale aplicabile condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile atrage nulitatea hotărârii, sancționată în recurs sub forma specifică a casării.
De asemenea, recurentul a invocat nerespectarea autorității lucrului judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare, prin care s-a reținut că recurentul are capacitate procesuală și calitate procesuală activă în acțiunea (de asemenea patrimonială) în reziliere a aceluiași contract, critică ce se subsumează motivului de recurs prev. de art. 488 pct. 7 NCPC (s-a încălcat autoritatea de lucru judecat).
Aceste considerații sunt suficiente pentru a justifica respingerea excepției de nulitate, chestiunea încadrării în motivele de recurs a criticii referitoare la neaplicarea art. 451 alin.2 NCPC urmând a fi examinată pe fondul cererii de recurs.
Pentru a decide în sensul admiterii recursului, instanța de control judiciar a reținut că prin sentința civilă. nr. 1346/17.10.2013 a Tribunalului Teleorman – CSCAF, definitivă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea Consiliului L. Viisoara în contradictoriu cu .-se intervenită rezilierea de drept a contractului de lucrări nr. 1565/30.05.2008, încheiat între părțile litigante.
Această hotărâre judecătorească a intrat în autoritatea lucrului judecat, efect al hotărârii judecătorești care comportă o dimensiune negativă - Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect (art. 430 alin.1 NCPC) și o dimensiune pozitivă - Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Există o evidentă legătură între litigiul anterior, în care instanța a constatat rezilierea contractului de lucrări nr. 1565/30.05.2008, încheiat între C. L. Viișoara, în calitate de achizitor, și ., în calitate de executant (în considerarea neexecutării culpabile a lucrărilor de către executant și a împrejurării că reclamantul C. L. Viișoara, în calitate de achizitor, s-a prevalat de clauza de reziliere de drept cuprinsă în art. 12.1 din contract), și litigiul de față, în care se cere plata unor sume de bani aferente unor lucrări plătite, dar neexecutate de către intimata-pârâtă.
Contrar susținerilor intimatei . judecarea pe fond a litigiului și admiterea cererii de chemare în judecată, instanța a statuat implicit, dar neîndoielnic că reclamantul C. L. Viișoara are deopotrivă capacitatea procesuală de folosință și calitate procesuală activă în acțiunea în reziliere (în caz contrar, ar fi trebuit să ridice din oficiu excepțiile corespunzătoare, care sunt absolute). Așadar, o hotărâre pronunțată asupra fondului implică afirmarea condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile, fiind neîntemeiată aserțiunea potrivit căreia asupra existenței acestora nu ar exista autoritate de lucru judecat, întrucât ele nu au fost explicit contestate; hotărârea de fond are autoritate de lucru judecat și asupra îndeplinirii condițiilor acțiunii civile, iar eventuale excepții privind lipsa capacității procesuale de folosință ori lipsa calității procesuale active puteau fi invocate numai în cauza soluționată definitiv prin sentința civilă amintită.
Ca urmare, din cele ce preced – existența legăturii între cele două litigii și a autorității lucrului judecat cu privire la existența condițiilor acțiunii civile în primul litigiu – rezultă că tribunalul, prin hotărârea pronunțată în prezenta cauză, a încălcat efectul pozitiv al autorității lucrului judecat al primei hotărâri, prin care deopotrivă capacitatea și calitatea procesuală activă a Consiliului L. Viișoara au fost – în mod implicit, dar logic necesar, neîndoielnic – deopotrivă reținute, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 430 alin.2 NCPC referitoare la efectul pozitiv al autorității lucrului judecat.
Curtea constată totodată că soluția tribunalului este eronată în drept, caracterul patrimonial nefiind hotărâtor pentru a se reține că doar unitatea administrativ-teritorială poate avea capacitate procesuală și calitate procesuală în cauză, câtă vreme și acțiunea în constatarea rezilierii (rezoluțiunii) de drept are un vădit caracter patrimonial, iar cererea în restituirea prestațiilor efectuate în temeiul contractului desființat, chiar formulată pe cale separată, se află într-o vădită accesorialitate substanțială față de respectiva acțiune, fiind totodată o vădită încălcare a legii să se nege calitatea procesuală a autorității publice care a contractat în numele unității administrativ-teritoriale, chiar dacă efectele patrimoniale ale acțiunii în justiție (drepturi și obligații) se răsfrâng asupra patrimoniului unității administrativ-teritoriale
În fine, în ce privește chestiunea capacității procesuale de folosință, curtea constată că sentința recurată este nelegală și din perspectiva dispozițiilor art. 56 alin.(2) NCPC, aplicabile indiferent de natura patrimonială sau nepatrimonială a cererii, C. L. Viișoara fiind o entitate constituită potrivit legii, care poate sta în judecată chiar în condițiile în care personalitatea juridică civilă aparține comunei.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 488 alin.1 pct. 5 și 7, art. 498 alin.2 NCPC, având în vedere că soluția primei instanțe este nelegală, iar prima instanță nu a intrat în judecata fondului, casarea cu trimitere nefiind dispusă anterior în cauză, curtea a admis recursul, cu consecința casării în tot a sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.
Împotriva deciziei civile nr.535 din 29.01.2015 petenta S.C. D. S.A. a formulat prezenta contestație în anulare, fondată pe dispozițiile art. 503 alin.2 pct. 2 C.proc.civ. și motivată în sensul celor mai sus arătate.
Soluționând prezenta contestație în anulare, curtea subliniază că în conformitate cu dispozițiile invocate de petentă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
Referindu-se la greșeli materiale, legiuitorul nu a înțeles să pună la dispoziția părților, prin intermediul contestației în anulare, o nouă cale de atac devolutivă, îndreptată împotriva deciziei pronunțate de instanțele de recurs, în scopul rediscutării motivelor de casare sau modificare, ci un mijloc procedural de retractare a unor astfel de decizii, când soluția dispusă prin acestea este rezultatul unor erori de fapt, involuntare, săvârșite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ori neobservarea unor astfel de elemente.
Exemplificând noțiunea de eroare materială, motiv de contestație în anulare și din perspectiva Codului de procedură civilă din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție reține, în cuprinsul deciziei cvile nr.133/2011, pronunțată în dosarul nr._, că noțiunea de greșeală materială nu vizează acele erori care pot fi îndreptate pe calea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale, ci greșelile de fapt, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente important sau a unor date aflate la dosarul cauzei, eroarea materială netrebuind să necesite o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, fiind în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, referindu-se printre altele la neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.
Or, curtea constată că pe calea prezentei contestații în anulare petenta S.C. D. S.A. afirmă că, rezultat al unei greșeli materiale, instanța de recurs ar fi aplicat dispozițiile art.306 alin.3 C.procedură civilă din 1865, cu prilejul soluționării excepției de nulitate a recursului, critică apreciată de prezenta instanță ca fiind nefondată.
Soluția de respingere a excepției nulității recursului este motivată pertinent de instanța de control judiciar, prin raportare la prevederile Noului cod de procedură civilă, respectiv art.486 și art.489 alin. 2, astfel cum rezultă din considerentele deciziei civile ce face obiectul prezentei contestații, astfel că nu există niciun dubiu cu privire la legea procesuală avută în vedere de instanța de recurs.
Pretinsa greșeală cu privire la înțelesul dispozițiilor art.489 din Noul cod de procedură civilă și la condițiile în care intervine sancțiunea nulității recursului nu poate fi calificată ca fiind o eroare materială ci reprezintă o veritabilă critică de judecată, prin care se tinde la reformarea raționamentului instanței de recurs, procedeu denumit generic în jurisprudența instanțelor ca “apel deghizat”, inadmisibil în cadrul contestației în anulare.
Cea de a doua critică, dedusă prin prezenta contestație în anulare, vizează modalitatea în care instanța de recurs a înțeles să dea valență principiului autorității de lucru judecat, or și acest aspect excede în mod vădit sferei de aplicare a prevederilor art.503 alin.2 pct.2 C.proc.civ. și se plasează pe tărâmul unei critici efective la adresa raționamentului logico-juridic al instanței de recurs, inadmisibilă pe calea contestației în anulare.
Față de aceste considerente curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare.
Cât privește cererea de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, curtea constată că intimata nu dovedește caracterul efectiv al acestora, fiind de subliniat că factura depusă la dosarul cauzei poate proba cel mult relația contractuală dintre avocat și client dar în niciun caz nu atestă dovada plății onorariului avocațial. Esențială din perspectiva dispozițiilor art. 453 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 535/29.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant C. L. Viișoara – prin Primar, ca nefondată.
Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 4.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. A. F. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red. /Tehnored. G.A. F./ 5 EX./15.06.2015
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3112/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1995/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
