Obligaţia de a face. Decizia nr. 925/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 925/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 17365/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 925
Ședința publică din data de 12.02.2015
Completul constituit din:
Președinte - R. M. V.
Judecător - M. E. G.
Judecător – S. P.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs în contencios administrativ formulată de recurenții-reclamanți C. M. N., D. E. ASTRID, A. A. M., G. V. S., B. (M. B.) M. M. și V. (M.) G A. G. împotriva sentinței civile nr. 5395/11.09.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. S. HARET BUCUREȘTI și M. E. NATIONALE (MECTS), prin ministru, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată reține dosarul în pronunțare.
CU R T E A,
Prin sentința civilă nr. 5395/11.09.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal s-a respins cererea principală formulată de reclamanții C. M. N., D. E. ASTRID, A. A. M., G. V. S., B. (M. B.) M. M., V. (M.) G.A. G. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI și chematul în garanție M. E. NATIONALE - MECTS, prin ministru, ca neîntemeiată. S-a respins ca ramasa fara obiect cererea de chemare in garantie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții C. M. N., D. E. ASTRID, A. A. M., G. V. S., B. (M. B.) M. M., V. (M.) G.A. G.solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii si pe cale de consecința obligarea intimatei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma, cu admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă față de M. Educației Naționale.
În motivare, recurenții au arătat, în esență, că parata U. S. Haret a fost înființata prin Legea 443/5.07.2002 ca persoană juridică de drept privat si de utilitate public, parte a sistemului național de invatamant, iar prin HG nr. 693/2003 și HG nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de invațământ la zi, domeniile de licența drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatică și altele.
Specializările urmate de reclamanți, respectiv D. și Administrație Publică la forma de invatamant ID, au fost confirmata de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea acestora.
Prin urmare, prevederile legale in vigoare in acea perioada permiteau paratei U. S. Haret sa organizeze formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant ta distanta, pentru domeniile pentru care era acreditata/autorizata sa organizeze cursuri de zi, deci si pentru specializarea urmata de reclamanți, aceasta tinand de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție si de lege.
De altfel, au precizat recurenții, le-au fost eliberate adeverințe care atesta faptul ca au obținut titlul de licențiați, adeverințe care au intrat in circuitul civil, nefiind revocate sau anulate de instanța de judecata sau de o autoritate administrativa. Reclamanții au fost de buna-credința, iar eroarea .-au aflat produce efecte juridice, in virtutea principiului de drept „error communis facit jus".
Au mai susținut recurenții și că necontestându-se așa-numitele nereguli invocate de către MEN în procesul educațional, nu îi dă dreptul celui din urmă la a refuza aducerea la îndeplinire a obligației de a aproba tipărirea formularea tipizate.
Intimatul-chemat în garanție, M. Educației Naționale (fost M.E.C.T.S.) a depus întâmpinare, prin care, privitor la capătul de cerere privind chemarea sa in garanție, a învederat faptul că nu sunt întrunite condițiile art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire", neexistând vreun raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.
Întâmpinare a depus și intimata-pârâtă U. "S. HARET", prin care a solicitat ca, în cazul admiterii recursului, să se admită si cererea sa de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS) pentru motivele invocate în fața instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Analizând sentința prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Reclamanții, absolvenți ai Facultății de D. și Administrație Publică din București, specializarea D. din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, s-au adresat intimatei U. “S. Haret” cu cererea de eliberarea a diplomelor de licență.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverințele de absolvire a studiilor au un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului - pârât - chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă. Astfel, în motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum reclamanților le-au fost eliberate adeverințe de licențiați, necontestate, aceștia au dreptul la a le fi eliberate diplome de licențiați și suplimentul de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată fiind întemeiată, revenind pârâtului M. Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți, respectiv pârâtei U. S. Haret obligația de eliberare în favoarea acestora a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României, în care s-au reținut următoarele:
„37. (…), divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul securității juridice care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În plus, Curtea de Apel mai reține că în cauza D. împotriva România, hotărârea din 21 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin prisma jurisprudenței divergente a instanțelor interne o încălcare a art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătând că «37. În lumina articolului 14 din Convenție, o discriminare constată în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. (…) lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ.». Cum articolul 14 din Convenție, drept subiectiv substanțial, nu are o existență independentă în sistemul de protecție european a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, ci trebuie invocat prin raportare la acestea, Curtea reține că prin art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție s-a consacrat și dreptul la instruire.
În acest context, dată fiind și jurisprudența citată mai sus a instanței supreme, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se impune admiterea recursului formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei U. “S. Haret” la emiterea diplomelor de licență și a suplimentului la acestea.
Întrucât, obligația Universității nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece intimatul-chemat în garanție MECTS, în prezent M. Educației Naționale, refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, deși pârâta a emis reclamanților adeverințe că sunt licențiați în studii de drept și, prin urmare, pot pretinde eliberarea diplomelor de licență, iar, în cauză, există o interdependență între cele două obligații menționate în cererea introductivă, în raport de competența fiecărei autorități, se va admite și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. “S. Haret” și va fi obligat MECTS să aprobe tipărirea formularelor tipizate în termen de 30 de zile de la pronunțare, conform prevederilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Va fi obligat chematul în garanție MEN la plata către pârâta USH a cheltuielilor de judecată la fond, în cuantum de 104,3 lei, Curtea făcând aplicarea prevederilor art. 451 alin. 2 C. proc. civ., respectiv reducerea onorariului de avocat, apreciind că suma acordată cu acest titlu corespunde complexității cauzei și activității îndeplinite de apărător.
Se va respinge aceeași cerere a intimatei pârâte USH de obligare a intimatului-chemat în garanție la plata cheltuielilor de judecată în recurs, ca neîntemeiată, întrucât fundamentul acordării cheltuielilor o constituie culpa procesuală. Or, în speță, s-a admis recursul reclamanților, prin urmare căzuți în pretenții sunt ambii intimați, USH și MEN. Iar, admiterea cererii de chemare în garanție nu poate reprezenta un motiv al acordării cheltuielilor de judecată și din calea de atac a recursului (onorariu avocat), dat fiind că este vorba despre o situație deosebită, un caz particular de chemare în garanție, după cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți C. M. N., D. E. ASTRID, A. A. M., G. V. S., B. (M. B.) M. M. și V. (M.) G A. G. împotriva sentinței civile nr. 5395/11.09.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. S. HARET BUCUREȘTI și M. E. NATIONALE (MECTS), PRIN MINISTRU.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta U. „S. Haret” București la emiterea în favoarea reclamanților a diplomelor de licență și a suplimentului la acestea.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. „S. Haret” București.
Obligă chematul în garanție, M. Educației Naționale (fost MECTS), să aprobe tipărirea formularelor tipizate, în termen de 30 zile de la pronunțare.
Obligă chematul în garanție la plata sumei de 104,3 lei cheltuieli de judecată fond către intimata-pârâtă USH.
Respinge cererea intimatei-pârâte USH de obligare a chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată în recurs, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. M. E. G. S. P.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored.RMV/5 ex./23.02.2015
Tribunalul București Secția a II a C. Administrativ Și Fiscal
Judecător fond: I. S.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Încheierea nr. 02/2015.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 299/2015.... → |
|---|
