Obligaţia de a face. Decizia nr. 4228/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4228/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 46427/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4228
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.09.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. F. P.
JUDECĂTOR: M. C. I.
JUDECĂTOR: G. L. Z.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 2707 din data de 10.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2014 de recurenta – pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimatul – reclamant I. V. F. și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată faptul că recurenta – pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice a solicitat judecarea în lipsă și rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1. Sentința obiect al recursului
1.1. Prin sentința civilă nr. 2707/10.04.2015, pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr._ :
- a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesual pasive, invocată de pârâtă;
- s-a admis cererea introductiva privind pe reclamantul I. V. F., în contradictoriu cu pârâta Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu;
- a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 să restituie reclamantului suma de 2.440 lei încasată cu titlu de taxă pe poluare, cu dobanda legală în materie fiscală, calculată cu începere din data de 03.08.2009 și până la data stingerii obligației de restituire;
- s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a fost obligată chemata în garanție, Administrația F. pentru Mediu, să plătească pârâtei sumele ce fac obiectul cererii introductive.
1.2. În considerentele acestei sentințe civile, s-au reținut următoarele:
1.2.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, reclamantul I. V. F., in contradictoriu cu parata Administratia Sector 5 a Finantelor Publice, a solicitat instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa dispuna (1) obligarea paratei la restituirea sumei de 2.440 lei achitata cu titlu de taxa pe poluare; (2) obligarea paratei la plata dobanzii legale aferenta sumei anterior mentionate, calculata de la data achitarii taxei si pana la data restituirii efective.
1.2.2. În aparare, parata a depus întâmpinare, prin care a invocatexceptia lipsei calitatii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii. Totodata, parata a depus cerere de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu (filele 24-27).
Chemata în garanție, legal citată, nu s-a înfățișat și nu a depus întâmpinare.
1.2.3. Având a se pronunta, mai întâi, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocata de parata, conform prevederilor art. 137 alin. 1 C. 1865, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dreptului comun procesual, calitatea procesuală presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).
In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii [art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004], autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
In cauza, analiza cererii reclamantului, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, releva faptul ca pretentia concreta principala a acestuia vizeaza un act administrativ asimilat (pretinsul refuz nejustificat de restituire a taxei incorporat in adresa nr._/13.02.2012 emisa de parata).
Apoi, potrivit Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, organul fiscal competent sa decida asupra restituirii sumelor nedatorate de catre contribuabili bugetului de stat, prevazute la art. 117 C.proc.fisc., este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 C.proc.fisc.
Cum domiciliul reclamantului este situat pe teritoriul administrativ al sectorului 5 al municipiului Bucuresti, rezulta ca administrarea creantei fiscale constand in taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pretins nedatorata, a carei restituire formeaza obiectul principal al cererii de chemare in judecata, intra in atributiile paratei.
In mod corespunzator, singurul organ fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata . contencios fiscal avand ca obiect obligarea la restituirea sumei reprezentand echivalentul taxei in discutie este parata din prezenta cauza.
Pentru aceste motive, instanta a respins exceptia analizata.
1.2.4. Cu privire la fond, analizând actele si lucrarile cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, s-a constatat că:
- în data de 25.07.2009, reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul folosit marca Volkswagen, inmatriculat pentru prima data in Germania, la data de 20.10.2005 (file 16-22);
- la data de 30.07.2009, reclamantul a depus la registratura paratei o cerere prin care a solicitat calcularea taxei pe poluare prevazuta de O.U.G. nr. 50/2008 pentru autovehiculul cumparat, iar parata a emis Decizia de calcul al taxei pe poluare prin care a stabilit in sarcina reclamantului obligatia de plata a sumei de 2.440 lei, cu titlu de taxa pe poluare;
- la data de 03.08.2009, reclamantul a achitat la unitatea trezoreriei din cadrul paratei suma reprezentand taxa pe poluare (fila 13);
- prin cererea inregistrata la registratura paratei sub nr._/11.01.2012, reclamantul a solicitat restituirea sumei platita cu titlu de taxa pe poluare (fila 14);
- raspunzand solicitarii reclamantului, prin adresa nr._/13.02.2012, parata i-a comunicat refuzul de solutionare favorabila a cererii de restituire, cu motivarea, in esenta, ca solicitarea este lipsita de temei legal (file 14-15).
În drept, s-a invocat de instanța de fond aplicabilitatea în cauză a prevederilor art.5 și art.7 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, ale art.3 alin.1 și 3 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, ale pct.2.8.-2.10. din Anexa 1 la Ordinul Presedintelui A.N.A.F. nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, ale art.124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale art.1 alin.1, art. 2 alin.1 lit.i) și n), art.8 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale art.110 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) și ale art.11 și art.148 alin.2 și 4 din Constituția României.
Referitor la cererea introductiva, a reținut Tribunalul că:
- cu titlu preliminar, avand in vedere ca raportul juridic de drept material fiscal s-a nascut la data perceperii taxei pe poluare in discutie de catre parata, normele juridice aplicabile litigiului, conform principiului tempus regit actum, sunt cele in vigoare la acest moment;
- problema dedusa judecății constă în a lămuri, in raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin prevederile legale redate la pct. II.1 de mai sus contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibe în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție;
- textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distinctie între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele folosite (second-hand);
- deoarece ordonanta a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară;
- pentru corecta interpretare a O.U.G. nr. 50/2008, in sensul identificarii intenției legiuitorului, se impune utilizarea metodei teleologice;
- în expunerea de motive care însoțeste proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic;
- așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect -“poluatorul plătește” -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru;
- de la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene;
- dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare, în acelasi sens fiind si prevederile constitutionale redate la pct. II.7 de mai sus;
- obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978);
- potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională, aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultând și din prevederile art. 10 din Tratat;
- scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, paragraful 1 al acestui articol interzicând discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara;
- analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, in forma activa la data prelevarii taxei in discutie, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, aAceastă taxă pe poluare percepându-se, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România;
- reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România;
- prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România;
- or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor;
- în acest sens, in jurisprudenta referitoare la art. 90 (actual art. 110) din Tratat, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate (hotararea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotararea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor (hotararea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato);
- în consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creeaza o discriminare intre acestea, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare;
- reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate cele trei criterii mentionate mai sus;
- mai intai, exista o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Germania) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele second-hand deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei pe poluare cu ocazia inmatricularii in Romania;
- apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania;
- în fine, taxa in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce este datorata doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului “produselor importate”, în aceste conditii, alegerea consumatorului fiind în mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania;
- în concluzie, taxa pe poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei marfurilor, dezavantajand, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone;
- dealtfel, prin hotărârea preliminară pronuntata de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, in versiunea initiala, a fost declarata indirect discriminatorie si deci contrara prevederilor art. 110 T.F.U.E., in masura in care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis, analizand variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”;
- în raport de considerentele mai sus expuse, decizia emisa de parata trebuie apreciată ca nelegala, astfel ca suma echivalenta taxei pe poluare contrara dreptului comunitar a fost platita de reclamant ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale de catre parata, intrand sub incidenta prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul paratei de restituire a acestei sume, incorporat in adresa prezentata la pct. I.5 de mai sus, este nejustificat, in sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) rap. la lit. n) din Legea nr. 554/2004, redate la pct. II.3 de mai sus.
Apoi, cu privire la obligatia de plata a dobanzii legale, s-a reținut de Tribunal că aceasta se circumscrie sferei raspunderii civile delictuale, derivand din incalcarea de catre autoritatile fiscale a obligatiei de a aplica prioritar dreptul comunitar si de a inlatura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor ci si executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt organele fiscale.
Imprejurarea ca reclamantul a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impusa de lege nu inlatura posibilitatea acesteia de a contesta baza legala in temeiul careia a facut plata, iar in caz de succes sa ceara, apoi, organului fiscal care a incasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente sa o restituie, precum si sa il despagubeasca pentru pierderile suferite.
Inclusiv jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acest sens. Astfel, prin hotararea prununtata la 9 martie 2006 in cauza Eko-Etda Avee c. G., Curtea a decis ca refuzul autoritatilor elene de a plati societatii reclamante dobanda legala cuvenita pentru restituirea cu intarziere a unor impozite platite in plus reprezinta o violare a art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Dreptunlor Omului, care garanteaza dreptul la respectul proprietatii.
In mod evident, prin interpretarea art. 6 (fostul art. F) din Tratatul de la Maastricht, drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la respectul proprietatii, sunt recunoscute in Uniunea Europeana si fac parte integranta, cu titlu de principii generale, din dreptul comunitar.
Pentru aceste motive, parata 1 trebuie obligata si la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta taxei prelevate in mod ilegal, dobanda determinata potrivit art. 124 alin. (2) si art. 120 alin. (7) C.proc.fisc.
Cu privire la punctul de plecare in calcularea dobanzii, prin decizia preliminara pronuntata la data de 18.04.2012 in cauza C-565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu), C.J.U.E. a statuat că: „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Prin aceasta decizie este desființata cu efect ex tunc prevederea internă și se statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Asa fiind, Tribunalul a apreciat că parata trebuie obligata la plata dobanzii legale in materie fiscala calculata cu incepere din ziua platii taxei si pana la data stingerii obligatiei de restituire.
Cu privire la cererea de chemare in garantie formulata de parata, s-a reținut de Tribunal că, din interpretarea logico-sistematica a prevederilor art. 1 si art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, art. 3 alin. 5-8 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 aprobate prin H.G. nr. 686/2008 si art. 60 alin. 1 C. 1865, rezulta ca:
(i) taxa pe poluare se achita de catre contribuabili, in numerar sau prin virament, la unitatile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care acestia sunt inregistrati ca platitori de impozite si taxe sau isi au domiciliul fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate in contul Administratiei F. pentru Mediu;
(ii) pe baza raporturilor juridice astfel stabilite intre administratiile finantelor publice si Administratia F. pentru Mediu, primele sunt indreptatite a se regresa impotriva celei din urma in situatia in care sunt obligate la restituirea taxelor pentru emisiile poluante incasate intrucat, potrivit dispozitiilor legale relevante, au virat sumele respective la bugetul F. pentru mediu;
(iii) este evident, asadar, ca administratiile finantelor publice, in situatia in care sunt obligate la restituirea taxei pentru emisiile poluante incasate, se pot indrepta impotriva Administratiei F. pentru Mediu, cel putin pe temeiul imbogatirii fara justa cauza.
Pentru aceste motive, instanta de fond a considerat că trebuie admisă cererea de chemare in garantie formulata de parata si, in consecinta, dispusă obligarea chematei in garantie la plata catre parata a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
2. Recursul exercitat în cauză împotriva sentinței nr. 2707/10.04.2015 și procedura în fața instanței de recurs
2.1.1. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs motivat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
S-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se modifice în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii vizând restituirea taxei de poluare, ca neîntemeiată.
2.1.2. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 C.proc.civ., s-au susținut, în esență, următoarele:
În primul rând, recurenta a arătat că, în mod nelegal, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 5.
În acest sens, s-a învederat că:
- în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare, si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului;
- prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolului 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu;
- actul normativ in baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către reclamanta (respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de aplicare H.G. nr. 686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu;
- astfel, având in vedere că taxa de poluare achitata de către reclamant nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 5, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către petent, intre instituția recurentă si intimatul-reclamant nu există niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe pe poluare.
Pe fondul cererii, a arătat recurenta-pârâtă că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea.
Astfel, a menționat recurenta că taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008, abrogându-se art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003, că a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare, în lipsa cărora consecința ar fi fost transformarea în deșeuri a acestor autoturisme la scurt timp de la introducerea în țară, cu suportarea costurilor aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autoturismele respective și că, odată cu reașezarea metodologiei de calcul, s-a avut in vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. Neluarea unor măsuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România.
A invocat partea recurentă dispozițiile art.1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha,Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, precum și alin. 2 al art.148 din Constituția României. A concluzionat recurenta că, din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, recurenta a apreciat că dispozițiile nu sunt incidente, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui vehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art. 9.
Totodată, a susținut că reclamanta nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, astfel că obligația de plată a taxei de poluare este legal datorată.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene, devenit art. 110 după consolidare, au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, potrivit jurisprudenței Curții, art. 110 din Tratat este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, normele comunitare nu interzic perceperea unei taxe precum cea specială pentru autoturisme și autovehicule, invocând în acest sens recurenta prev. art. 33 din Directiva 77/388/CEE a Consiliului Comunităților Europene.
Totodată, principiul poluatorul plătește, pe care se bazează instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre UE practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Concluzionează recurenta că, întrucât taxa a cărei restituire se cere se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare.
În plus, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitată de către reclamantă în prezenta cauză nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege. Totodată, reproducând partea recurentă art. 8 din OUG nr.50/2008, coroborat cu prevederile art.9 din OUG nr. 50/2008, a concluzionat că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitată de reclamant este legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Referitor la plata dobânzii legale, recurenta, după citarea art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a reliefat că nu există niciun titlu care să ateste dreptul la restituire în favoarea intimatului-reclamant, nefiind îndeplinită în cauză condiția prevăzută de textul de lege evocat pentru acordarea dobânzii legale.
2.2. Deși legal citat, intimatul-reclamant I. V. F. nu a formulat întâmpinare.
3. Considerentele instanței de recurs care au fundamentat soluția dată în cauză
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs formulate și observând dispozițiile art.3041 C.proc.civ., Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
3.1. Din analiza înscrisurilor atașate la dosar (filele 16-23 din dosarul tribunalului), Curtea constată, în fapt, că taxa litigioasă a fost stabilită și percepută la data de 03.08.2009, fiind achitată potrivit chitanței nr._ pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit la 20.10.2005 într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Astfel, reiese că perceperea taxei pe poluare s-a făcut sub incidența OUG nr. 50/2008, publicată în M.Of. nr. 327/25.04.2008 și care a intrat în vigoare la 01.07.2008.
Or, Curtea apreciază că, în mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei A.F.P. Sector 5 București obligația de restituire a taxei de poluare încasate.
Aceasta întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Este esențial de relevat că, în acest sens, a statuat Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de autovehicule similare existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
Astfel, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”. De principiu, instanța nu poate fi legată de temeiul de drept indicat de parte în cererea de chemare în judecată, dacă acesta este eronat sau incomplet indicat, întrucât judecătorul este cel chemat să realizeze încadrarea în drept corectă, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, în condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită cale procesuală (principiul iura novit curia).
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, se impun a fi amintite dispozițiile art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cele statuate în hotărârea din 5 februarie 1963 în cauza V. Gend & Loos, în sensul că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau în hotărârea din 19 iunie 1990 în cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții,, în sensul că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „instanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Având în vedere cele de mai sus, dar și ținând seama de faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele hotărârilor sale doar pentru viitor, în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele răsfrângându-se și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ, trebuie concluzionat că, în urma hotărârilor în cauzele T. și N., a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa pe poluare a fost percepută reclamantei.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
3.2. Referitor la motivul de recurs ce privește (pretinsa) greșită soluționare (în sensul respingerii) de prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 5 București, acesta nu este fondat.
Astfel, Curtea arată, în esență, că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa de poluare și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în stabilirea calității procesuale modul de utilizare ulterioară a banilor.
În consecință, nu se poate reține că pârâta nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul Administrației F. pentru Mediu implică un raport juridic distinct stabilit între AFP Sector 4 București și Administrația F. pentru Mediu, care este indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.
3.3. În continuare, apreciază Curtea că sunt nefondate și criticile referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii legale aferente debitului principal reprezentat de taxa de poluare.
Astfel, în acest context se observă că, în hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 18.04.2013 în cauza C-565/2011, I., s-a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal (respectiv cel instituit de art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prevedere a cărei pretinsă nesocotire a fost invocată de către recurentă în motivarea recursului promovat), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
În considerentele relevante ale acestei hotărâri, instanța de la Luxembourg a relevat că „20. Dintr‑o jurisprudență constantă reiese că dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și alții, C‑398/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 17, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C‑591/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24). 21. În plus, trebuie amintit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65). 22. În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66)”.
Rezultă, așadar, că este contrar dreptului european ca dobânzile aferente debitului principal reprezentat de taxa de poluare percepută cu încălcarea dreptului Uniunii Europene să fie calculate – așa cum pretinde recurenta, față de art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală- din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, fiind necesar ca aceste dobânzi să fie datorate de la momentul plății taxei de poluare nelegal încasate.
4. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 2707 din data de 10.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2014 de recurenta – pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice, cu sediul în sector 2, București, ., în contradictoriu cu intimatul – reclamant I. V. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la CA "B. M. - A.", cu sediul profesional în București, .. 46, sector 5 și intimata – pârâtă Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în sector 6, București, Splaiul independenței, nr. 294, .>ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR C. F. P. M. C. I. G. L. Z.
GREFIER
R. B.
Red./Tehnored. C.F.P./2 ex.
Data red.: 24.09.2015
Sentința civilă nr. 2707 din data de 10.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a (fosta Secție a IX-a) C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2014
Judecător fond: A. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1948/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1286/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
