Obligaţia de a face. Sentința nr. 1816/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1816/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 31980/3/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1816
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.06.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M. P.
GREFIER: P. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții G. I. A. și G. M. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 16.06.2015, prin serviciul registratură, reclamanții au depus la dosar note scrise, iar, la data de 19.06.2015, pârâta a depus la dosar concluzii scrise.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Curtea, față de lipsa părților, dispune lăsarea dosarului la cea de-a doua strigare.
La cel de-al doilea apel al dosarului, se prezintă apărătorul ales al reclamanților, Av. S. B., cu împuternicire avocațială la fila 11 din dosar.
Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale cu consecința declinării în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă, cf. dispozițiilor art. 35 raportat la art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, având în vedere că reclamanții solicită emiterea titlului de plată pentru un imobil pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005.
Reclamanții, prin apărător ales, arată că acțiunea a rămas fără obiect dar primează necompetența.
La interpelarea instanței, apărătorul ales al reclamanților lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al excepției necompetenței instanței.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de chemare în judecată, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă sub nr._ , reclamanții G. I. A. și G. M. au solicitat obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată aferent imobilelor pentru care s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin Decizia nr. 150/12.05.2006 a Curții de Apel București, situate în București, .. 50, sector 2, precum și repararea pagubelor pricinuite prin tergiversarea timp de 7 ani a emiterii titlului de plată.
Prin Sentința civilă nr. 509/17.04.2015 a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată cauza în favoarea Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal, soluție motivată de împrejurarea că obiectul cauzei nu este reprezentat de contestație împotriva deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (sau soluționarea cererii de stabilire a despăgubirilor ca urmare a refuzului acestei entități), ci obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată iar reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
În consecință, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 28.05.2015.
Reclamanții au depus la dosar note scrise învederând că acțiunea a rămas fără obiect, iar pârâta a depus precizări în sensul că revine Curții de Apel București – Secția contencios administrativ competența de soluționare a cauzei dat fiind că autoritatea pârâtă este autoritate centrală.
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
În fapt, prin Decizia civilă nr. 150/12.05.2006 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/2/2005, irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate, a fost obligat pârâtul Ministerul de Interne să emită o nouă dispoziție prin care să restituie reclamanților în natură suprafață de teren liberă de construcții și clădirea nedemolată, respectiv Pavilionul de Chirurgie din Spitalul Dr. D. G. (în suprafață totală de 2466 mp) situate în București, .. 50, astfel cum acestea au fost identificate prin rapoartele de expertiză întocmite de expert topo B. G. și expert construcții G. I., cu menținerea afectațiunii speciale a acestora, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
De asemenea, prin aceeași decizie, a fost obligat pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să propună Ministerului Finanțelor Publice, acordarea de măsuri reparatorii, conform Legii nr. 247/2005, pentru clădirile demolate, pe terenul cărora s-au edificat construcții noi, precum și pentru terenul în suprafață de 1913 mp., aferent clădirilor noi, astfel cum au fost identificate prin aceleași rapoarte de expertiză.
În consecință, a fost emisă Dispoziția nr. 219/01.06.2007 de către Ministrul Internelor și Reformei Administrative.
Curtea constată deopotrivă faptul că prin Sentința civilă nr. 5011/12.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții G. I. A. și G. M. în sensul obligării pârâtei CCSD să emită o decizie privind titlul de despăgubire aferent imobilelor pentru care s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin Decizia nr. 150/12.05.2006 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a civilă în dosarul nr._/2/2005.
În realizarea dreptului la emiterea titlului de plată, conform normei legale speciale prev. de Legea nr. 247/2005 iar ulterior de Legea nr. 165/2013, reclamanții au formulat prezentul demers judiciar.
Tribunalul reține în motivarea soluției de declinare prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, expres invocate ca temei de drept de reclamanți, iar pârâta susține că prezenta instanță este competentă în raport de disp. art. 10 din același act normativ, fiind o autoriate publică centrală.
În raport de actele dosarului, de susținerile părților, de obiectul cauzei, dar mai ales de izvorul pretențiilor deduse judecății, Curtea reține ca fiind incidente prevederile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Astfel, potrivit disp. art. 33-35:
„ART. 33
(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).
ART. 34
(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.
ART. 35
(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.
(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.
(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru”.
În raport de această reglementare, Curtea consideră că dacă legea stabilește competența tribunalului – secția civilă de soluționare a contestației împotriva deciziilor prev. de art. 33 și 34, luate pe fond, nu există niciun motiv a considera că cererile privind refuzul nejustificat de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor potrivit Legii nr. 165/2013 nu sunt de competența aceleiași instanțe.
În mod evident intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili competența exclusivă a tribunalului – secția civilă în ceea ce privește toate litigiile izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013.
Emiterea titlului de plată, obiect al cererii deduse judecății, se înscrie între obligațiile prevăzute de menționata lege între cele ale entităților învestite de lege de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, respectiv art. 31 și art. 41 din Legea nr. 165/2013.
Prin urmare, cadrul legal special în care se pot înscrie pretențiile reclamanților este reprezentat de Legea nr. 165/2013, fiind lipsit de relevanță faptul că în drept au fost invocate exclusiv dispozițiile legale generale, și anume art. 8 din Legea nr. 554/2004. Cu atât mai mult cu cât se prezumă cunoașterea legii, dar și față de împrejurarea că instanța nu este ținută de norma legală indicată de parte.
De altfel, legislația specială a fost în mod evident avută în vedere de reclamanți de moment ce aceștia s-au adresat Tribunalului – Secția civilă și au solicitat expres obligarea pârâtei ANRP la emiterea titlului de plată, obligație expres prevăzută de legile speciale succesive, iar nu de Legea contenciosului administrativ.
Deopotrivă, nu pot fi reținute nici argumentele pârâtei în sensul că ar aparține Curții de Apel competența de soluționare a cauzei, în baza disp. art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport de rangul autorității emitente a actului contestat, respectiv autoritate centrală, întrucât competența materială este reglementată printr-o normă specială care, în raport de acest caracter, se aplică cu prioritate față de norma generală, reprezentată în speță de art. 10 invocat.
Pentru aceste considerente, apreciind deci că prezenta acțiune este de competența tribunalului – secția civilă în primă instanță, dar și întrucât excepția de necompetență invocată este de ordine publică, potrivit art. 129 alin. 2 pct. 2 din C.pr.civ., Curtea urmează a o admite și, în raport de disp. art. 132 din C.pr.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția civilă.
Deopotrivă, în raport de disp. art. 133 și urm. dinC.pr.civ., Curtea va constata intervenit conflictul negativ de competență și va înainta cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu.
Declină competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanții G. I. A. și G. M. cu domiciliul ales la C.. Av. O. M. din București, . nr. 121B, sector 1 și București, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în favoarea Tribunalului București – Secția civilă.
Constată intervenit conflictul negativ de competență și înaintează cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. P. P. C.
Red. MMP
2 ex. – 30.06.2015
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3326/2015. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3343/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
