Obligaţia de a face. Decizia nr. 3524/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3524/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 40692/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.3524
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.06.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M.-C. I.
JUDECĂTOR L. - G. Z.
JUDECĂTOR C. - F. P.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.29/06.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata reclamantă J. A. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect „pretenții- taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform disp.art.411 Noul Cod de Procedură Civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, precum și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1. Sentința obiect al recursului
Prin sentința civilă nr. 29/06.01.2015, pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr._ , pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei hotărâri aflate la dosar:
- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Sector 2, ca neîntemeiată;
- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta J. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a Ministerului Finanțelor Publice și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu;
- a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 3.360 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare, cu dobânda fiscală aferentă;
- s-a respins cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată;
- a fost obligată pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
2. Recursul exercitat în cauză împotriva sentinței civile nr. 29/ 06.01.2015 și procedura în fața instanței de recurs
2.1.1. Împotriva acestei sentințe, la data de 17.02.2015, a declarat, în termen legal, recurs motivat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2, reprezentată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București.
S-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se modifice sentința recurată, în principal, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
2.1.2. În motivarea recursului, în esență, recurenta a arătat, în primul rând, că, în mod nelegal, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 2 București, susținându-se că această excepție este întemeiată întrucât, față de prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 și ale art. 3 alin. 5-8 din HG nr. 9/2012, titularul bugetului la care se face venit taxa pe poluare este Administrația F. pentru Mediu.
În al doilea rând, a învederat recurenta că, nelegal, instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru Mediu, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 și art.61 alin.1 C.proc.civ., atâta vreme cât Fondul pentru Mediu, administrat de chemata în garanție, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitată de intimatul-reclamant, recurenta-pârâtă având numai atribuția legală de stabilire a cuantumului acestei taxe.
Pe fondul cererii, a susținut recurenta-pârâtă că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea.
Astfel, a menționat recurenta că reglementarea referitoare la taxa pentru emisiile poluante nu încalcă prevederile art.110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, că argumentele prezentate în susținerea caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autovehicule în România, prin Legea nr. 9/2012 reglementându-se eliminarea oricărei forme de discriminare a plății taxei și că, în conformitate cu art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare plătită în temeiul OUG nr. 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante.
Recurenta a mai criticat și obligarea sa la plata dobânzii fiscale de la data plății la data restituirii efective, susținând că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 124 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 pentru acordarea acesteia, întrucât reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu și nu a făcut dovada că taxa de poluare a fost achitată către bugetul de stat, fiind plătită către Administrația F. pentru Mediu.
Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a criticat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, susținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin.1 C.pr.civ. întrucât nu se poate reține în sarcina sa nicio culpă. De asemenea, a arătat că, pentru acordarea cheltuielilor de judecată, trebuie ca partea să fi câștigat irevocabil litigiul, ipoteză ce nu se regăsește în cauză.
2.2. Deși legal citată, intimata-reclamantă J. A. nu a formulat, în fața instanței de recurs, întâmpinare.
3. Considerentele instanței de recurs care au fundamentat soluția dată în cauză
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs formulate și observând dispozițiile art. 488 alin. 1 C.proc.civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate la pct. 1-8 ale acestui articol, Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, apreciază recursul ca fondat, în sensul și pentru următoarele considerente, a căror expunere respectă exigențele art. 499 C.proc.civ.:
3.1. În ceea ce privește critica formulată de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 referitoare la soluția dată de prima instanță cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, constată Curtea că este neîntemeiată.
Astfel, este de observat că, în speță, raporturile administrativ-fiscale s-au stabilit între intimata-reclamantă J. A. și recurenta-pârâtă, întrucât aceasta a fost autoritatea care a emis decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule.
De asemenea, reține Curtea că nu prezintă relevanță sub acest aspect destinatarul final al sumelor colectate cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, ci autoritatea publică care a perceput taxa, în cauza de față recurenta-pârâtă Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice.
În consecință, Curtea constată că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinare depusă în fața primei instanțe și reiterată, ca motiv de recurs, în fața instanței de control judiciar.
3.2. Cu privire la criticile recurentei-pârâte referitoare la nelegalitatea soluției instanței de fond de respingere a cererii de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru Mediu, apreciază Curtea că ele sunt fondate.
Astfel, din dispozițiile art. 1 ale OUG nr. 50/2008, rezultă că taxa de poluare stabilită și încasată de AFP se face venit la bugetul fondului pentru mediu care se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Prin urmare, în condițiile în care pârâta Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice a fost obligată la restituirea taxei de care nu a beneficiat bugetul gestionat de această instituție, ci bugetul gestionat de chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, apreciază Curtea că pârâta a suferit un prejudiciu constând în taxa de poluare pe care a fost obligată să o restituie reclamantei, pentru repararea căruia se poate adresa cu cerere în despăgubiri formulată împotriva Administrației F. pentru Mediu, întemeiată pe dispozițiile art. 72 alin.1 C.proc.civ.
Pentru aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 72 alin.1 C.proc.civ., Curtea consideră că soluția instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție se bazează pe interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale, fiind incident astfel motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 C.proc.civ.
Față de cele arătate mai sus, Curtea va admite, în această privință, recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2, reprezentată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, urmând a dispune casarea, în parte, a sentinței recurate în sensul că va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 3360 lei reprezentând taxă de poluare.
3.3. Analizând motivele invocate pe fondul cauzei, constată Curtea, însă, că nu sunt fondate susținerile recurentei-pârâte Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, inserate în motivarea recursului promovat în cauză, în sensul că taxa de poluare nu încalcă prevederile art.110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în acest context, se observă că, din analiza înscrisurilor atașate la dosarul de fond (filele 11-17), observă Curtea, în fapt, că prima instanță a reținut -fără posibilitatea reevaluării în faza recursului, față de caracterul nedevolutiv al acestei căi extraordinare de atac- că taxa litigioasă a fost stabilită și percepută la data de 14.12.2008, fiind achitată pentru un autoturism (marca Volswagen tip transporter categorie auto M1, norme de poluare E2, . WV2ZZZ70VH020175, an de fabricație 1997, . autoH_) a cărui primă înmatriculare a intervenit la data de 27.06.1996 într-un alt stat membru al Uniunii Europene (Germania).
Astfel, reiese că perceperea taxei pe poluare s-a făcut sub incidența O.U.G. nr. 50/2008 (publicată în M.Of. nr. 327/25.04.2008), care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008 și a fost abrogată prin Legea nr.9/2012, lege în vigoare din data de 13.01.2012.
Or, apreciază Curtea că, în mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina recurentei-pârâte Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice obligația de restituire a taxei de poluare încasate.
Aceasta întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Este esențial de relevat că, în acest sens, a statuat Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de autovehicule similare existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
Astfel, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală statuează că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”. De principiu, instanța nu poate fi legată de temeiul de drept indicat de parte în cererea de chemare în judecată, dacă acesta este eronat sau incomplet indicat, întrucât judecătorul este cel chemat să realizeze încadrarea în drept corectă, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, în condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită cale procesuală (principiul iura novit curia).
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, se impun a fi amintite dispozițiile art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cele statuate în hotărârea din 5 februarie 1963 în cauza V. Gend & Loos, în sensul că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau în hotărârea din 19 iunie 1990 în cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, în sensul că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme” ori în hotărârea pronunțată la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., în sensul că „instanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Având în vedere cele de mai sus, dar și ținând seama de faptul că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu limitează efectele hotărârilor sale doar pentru viitor, în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele răsfrângându-se și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ, trebuie concluzionat că, în urma hotărârilor în cauzele T. și N., a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa pe poluare a fost percepută reclamantului.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În raport de aceste considerente expuse pe larg în precedent, nu pot fi primite alegațiile recurentei-pârâte în sensul inadmisibilității acțiunii, cu atât mai mult cu cât prevederile art.12 din Legea nr. 9/2012, invocate în susținerea acestor aserțiuni, nu sunt incidente cauzei, întrucât, în caz contrar, ar fi vorba despre o aplicare retroactivă a legii, interzisă expres de prevederile art.15 alin.2 din Constituție.
3.4. Sunt nefondate și criticile referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii calculate conform art. 124 din OG nr. 92/2003.
Astfel, Curtea reține că, în hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 18.04.2013 în cauza C-565/2011, I., s-a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
În considerentele relevante ale acestei hotărâri, instanța de la Luxembourg a relevat că „20. Dintr‑o jurisprudență constantă reiese că dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și alții, C‑398/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 17, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C‑591/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24). 21. În plus, trebuie amintit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65). 22. În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66)”.
Rezultă, așadar, că este contrar dreptului european ca dobânzile aferente debitului principal reprezentat de taxa de poluare percepută cu încălcarea dreptului Uniunii Europene să fie calculate – așa cum pretinde recurenta, față de invocarea prevederilor art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală- din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, fiind necesar ca aceste dobânzi să fie datorate de la momentul plății taxei de poluare nelegal încasate.
3.5. Nu în ultimul rând, în condițiile în care prevederile art. 453 [nu art.274 cum greșit susține recurenta, referindu-se, probabil, la codul de procedură civilă din 1865, abrogat din data de 15.02.2013, adică înainte de data înregistrării cererii pe rolul instanței (09.12.2013)] C.proc.civ. nu condiționează acordarea cheltuielilor de judecată de rămânerea irevocabilă a deciziei, o eventuală schimbare a soluției în calea de atac producând efecte directe și implicite și asupra acestora, Curtea reține că motivele de recurs prin care se critică soluția instanței de fond cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată sunt nefondate.
Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 este debitor al obligației de plată a cheltuielilor de judecată întrucât are calitatea de parte care „pierde procesul” în sensul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., întrucât cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această instituție a fost admisă.
4. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. 1 și art.498 alin.1 C.proc.civ., va admite recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2, reprezentată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, va casa, în parte, sentința recurată în sensul că va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 3360 lei reprezentând taxă de poluare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.29/06.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata reclamantă J. A. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Casează în parte sentința recurată, în sensul că admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească suma de 3360 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.- C. I. L.-G. Z. C.-F. P.
GREFIER,
D. Ș.
Jud fond TB2
L. G.
Red.C.F.P/5 ex
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3343/2015. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2267/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
