Pretentii. Decizia nr. 1449/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1449/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 19521/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
Decizia civilă nr. 1449
Ședința publică din data de 12 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
GREFIER: A. I. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 2 a FINANȚELOR PUBLICE prin DGRFP BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 5276 din data de 8 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București- Secția a II-a (fosta a IX-a)– C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. C. SRL și cu intimata-pârâtă ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art. 223 C.pr.civ. (2010), după care:
Curtea constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5276 din data de 8 septembrie 2014, Tribunalul București- Secția a II-a (fosta a IX-a)– C. Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a respins cererea formulată de reclamanta . împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 2 BUCUREȘTI, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7062 lei și a dobânzii fiscale aferente, începând cu data de 15.04.2011 și până la data plății efective și la plata sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice prin DGRFP București, solicitând casarea sentinței recurate și rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată.
Este invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ. (2010), când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Astfel, se arată că prima instanță în mod nelegal a admis cererea reclamantei, motivarea instanței în sensul că prin instituirea acestei taxe s-a produs o încălcare a art. 110 TFUE fiind nefondată. Astfel, taxa de poluare s-a achitat în temeiul prevederilor OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare. Principiul poluatorul plătește, pe care s-a bazat instituirea taxei, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar reglementarea națională nu a introdus un regim fiscal discriminatoriu.
Restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna dintre situațiile stabilite de art. 117 din OG nr. 92/2003.
De asemenea, în mod greșit au fost acordate cheltuielile de judecată, în sarcina recurentei neputând fi reținute comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Prin întâmpinare, la cererea de recurs intimata-reclamantă A. C. SRL solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul, Curtea îl constată nefondat pentru următoarele argumente:
Dată fiind decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, conform căreia procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod, rezultă că ÎCCJ a stabilit premisa că restituirea taxei de poluare poate fi cerută în baza art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de proc. fiscală, în considerarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (cauza Metallgesellshaft și Hoechst, cauzele reunite C-410/98 și C-397/98).
Cât privește fondul cererii principale, prima instanță a procedat la o corectă analiză a compatibilității dispozițiilor din OUG nr.50/2008 care au instituit taxa de poluare cu dispoz. art. 110 TFUE (fost art. 90 alin. 1 TCE).
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împrejurare constatată legal de instanța de fond.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Cât privește forța obligatorie a hotărârilor CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, trebuie avut în vedere că aceste hotărâri privesc interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art. 110 TFUE. Interpretarea CJUE urmareste cunoasterea sensului exact al unor dispozitii din continutul Tratatelor sau al dreptului derivat al UE, iar soluțiile date de CJUE sunt obligatorii în ceea ce privește modul în care strebuie interpretate dispozițiile dreptului european.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Cât privește dobânda, prima instanță a acordat dobânda legală în materie fiscală, întemeindu-se pe prev. art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003. Hotărârea primei instanțe concordă cu principiile rezultate din hotărârea CJUE în cauza 565/11, I., par. 20 și urm., din care rezultă că justițiabilul are dreptul nu numai la restituirea taxei percepută de statul membru cu încălcarea dreptului UE, dar și la acoperirea pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumei, ca o completare a drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului UE care interzic astfel de taxe.
Cât privește critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată aceasta este nefondată, în raport de admiterea pretențiilor reclamantului, prima instanță procedând la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 451-453 C.pr.civ. (2010).
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C.pr.civ. (2010), Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul formulat de declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 2 a FINANȚELOR PUBLICE prin DGRFP BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 5276 din data de 8 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București- Secția a II-a (fosta a IX-a)– C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. C. SRL și cu intimata-pârâtă ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2015.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
E. C. V. | M. N. | B. L. PATRAȘ |
GREFIER |
A. I. B. |
Red. VEC/tehnored. B./5 ex/.>
| ← Pretentii. Decizia nr. 2975/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2196/2015. Curtea de... → |
|---|
