Pretentii. Decizia nr. 1531/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1531/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 19873/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1531
Ședința publică de la 12.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. I. C.
JUDECĂTOR - A. J.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - N. GRAȚIELA S.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5248/05.09.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă DINDĂREANU L. C. având ca obiect „ contestație act administrativ fiscal-taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă precum și faptul că la data de 27.02.2015, intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei o cerere de judecarea cauzei în lipsă și înscrisurile solicitate de instanță respectiv, copie lizibilă a chitanței ce face dovada taxe pe emisiile poluante și copie de pe răspunsul primit din partea organului fiscal ce face dovada că reclamanta a formulat cerere de restituire a taxei pentru emisiile poluante în data de 29.05.2013, după care:
Curtea, având în vedere că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține recursul în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5248/05.09.2014, Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D. L. C. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P.B. ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI.
A anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/10.08.2012, emisă de către intimată.
A obligat intimata să restituie contestatoarei suma de 1.881 lei reprezentând taxă pe poluare.
A respins cererea privind obligarea intimatei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiată.
A obligat intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 293,3 lei.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului, a arătat următoarele:
Hotărârea este în parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art. 488 pct. 8 NCPC).
În ceea ce privește fondul cauzei, instanta de fond in mod nelegal a admis acțiunea, avand in vedere considerentele urmatoare:
Astfel, urmare a solicitării intimatului-reclamant, în temeiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, Administratia Sectorului 2 a Finanțelor Publice a procedat, in baza datelor înscrise in cartea de identitate autovehiculului, la calcularea si emiterea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru suma de 1881 lei taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul a taxei, depuse de către acesta. Asa cum s-a observat, intimatul-reclamant nu contesta modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr. 9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Însă, că prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei:
Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse in actul normativ mentionat:
Art. 4. - (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare:
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr. 9/2012 si care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinatia de venit la bugetul Fondului pentru mediufiind gestionata de Administrația Fondului pentru Mediu, in vederea finantarii programelor si j proiectelor pentru protectia mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, cata vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia inmatricularii autovehiculului pentru prima data in Romania, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
Prin Legea nr. 9/2012 ce a intrat in vigoare incepand cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art. 4.
Mai mult, prin Legea nr. 9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se inmatriculeaza pentru prima data in Romania, cat si pentru cele pentru care se realizeaza prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr. 50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art. 214 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, respectiv: ". - (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare, a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România"
Astfel, avand in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de intimatul-reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, considera ca suma nu poate fi restituita.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicita instantei respingerea lui, ca neîntemeiat, avand in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi castigat in mod irevocabil procesul.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi retinute in sarcina sa.
În cauză, intimatul-reclamant nu invocă niciun motiv de nelegalitate a deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru suma de 1881 lei, ci caracterul ilicit al dispozițiilor Legii nr. 9/2012, aspect ce nu poate fi reținut în culpa instituției.
Administrația Finanțelor Publice Sector 2 s-a conformat unor dispoziții legale speciale,în vigoare la acea dată, prin emiterea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru suma de 1881 lei.
Or, in speță, nu este îndeplinita niciuna dintre aceste condiții, motiv pentru care solicită respingerea, ca neîntemeiat, și a acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, a solicitat instantei admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentintei recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neintemeiata.
În drept, a invocat art. 488 pct. 8 C.proc.civ.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul de fond, rezultă că taxa pentru emisii poluante în cauză a fost achitată pentru un autovehicul înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene.
Taxa a fost plătită, de către intimata-reclamantă, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite anterior, prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 TFUE, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, înlăturându-se discriminarea constatată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele C‑402/09 și C-263/10, mai sus-menționate.
Astfel, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Potrivit alineatului (2) al aceluiași text legal, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, s-a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, până la data de 1 ianuarie 2013.
În consecință, ca urmare a adoptării acestei măsuri, redevin actuale considerațiile Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie achiziționate din alte state membre și vehiculele de ocazie de pe piața națională, cu aceeași vechime și uzură.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatei-reclamante reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
În consecință, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice la restituirea către reclamantă a sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
În ceea ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, este de observat că, potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ. “partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuieli de judecată.”
În cauză, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea reclamantei, pârâta fiind partea care a pierdut procesul iar culpa sa decurgând din refuzul de restituire a taxei solicitate de către reclamant, se impunea obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea adversă.
Susținerea recurentei-pârâte în sensul că, pentru a fi acordate cheltuielile de judecată, este necesar ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul este neîntemeiată, dispozițiile art. 453 C.proc.civ., fiind aplicabile deopotrivă judecății în primă instanță cât și judecății căilor de atac.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 483 alin. (4) și art. 496 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulatde recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5248/05.09.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă DINDĂREANU L. C.ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. P. A.
GREFIER,
N. Grațiela S.
Red.jud.C.R.I.
Tehnored.
4 ex./.........................
Tribunalul București – Secția a II- a C. Administrativ și Fiscal
Judecător – M. I. C.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1743/2015. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 871/2015. Curtea de... → |
|---|
