Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2102/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2102/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 15687/3/2013
Dosar nr. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2102
Ședința publică de la 16.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
JUDECĂTOR: D. U.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul-reclamant G. N. A., împotriva sentinței civile nr. 5965/30.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCURESTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-reclamant G. N. A., prin reprezentant convențional, avocat Căcescu C. V., în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosarul cauzei (fila 8), lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul-reclamant, prin reprezentant convențional, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței civile atacată și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție astfel cum au fost formulate. Învederează că în opinia sa nu este corect ca disputa ce există între intimate să se răsfrângă asupra sa, în sensul de a nu avea dreptul de a primi diploma de licență, după ce acesta a absolvit facultatea, a promovat toate examenele și a achitat toate taxele. Și-a îndeplinit astfel toate obligațiile asumate prin contractul încheiat cu intimata-pârâtă. De altfel această dispută nici în acest moment nu este concretizată și astfel, nu există nici o măsură legală care să arate în mod neechivoc că emiterea diplomelor este nedreptățită și nelegală conform legii. Solicită cheltuieli de judecată cheltuielile efectuate cu achitarea taxei judiciare de timbru.
La interpelarea instanței cu privire la cererea de chemare în garanție, respectiv dacă calea de atac exercitată produce efecte și cu privire la soluția asupra cererii de chemare în garanție, recurentul-reclamant, prin reprezentant convențional, învederează că a vizat acțiunea, dar acțiunea este indisolubil legată de cererea de chemare în garanție.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5965/30.09.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție. A respins acțiunea formulată de reclamantul G. N A., în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret București, și chematul în garanție M. Educației Naționale ca neîntemeiată. A respins cerere de chemare în garanție ca neîntemeiată .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul G. N. A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea in tot a sentinței civile nr. 5965/30.09.2014 pronunțata în dos. civ. nr._ de către Tribunalul București Secția a II a de C. Administrativ si Fiscal si, rejudecând cauza, sa se dispună in sensul admiterii cererii de obligare a paratei la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului de diploma, in termen de 30 de zile de la pronuntarea sentintei si admiterii cererii de chemare in garantie si de obligare a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS ) sa aprobe tiparirea formularelor tipizate constand in Diploma de Licenta si suplimentul la Diploma.
În motivare a arătat că o prima critica vizează, argumentarea instanței fondului (neinvestita cu o cerere de verificare a legalității procesului de acreditare) cu referire la indreptatirea recurentului la eliberarea unei diplome dupa absolvirea examenului de licenta. A reținut Tribunalul, ca pentru a putea solicita intemeiat obligarea paratei la emiterea diplomei era necesara indeplinirea cerintelor legale existente la data inmatricularii in invatamant a re curentului. Rezumand, Tribunalul a apreciat că, Statul, prin cadrul legislativ existent la data înmatriculării recurentului, nu a recunoscut legalitatea formei de învățământ urmata de recurent și pe cale de consecință, instanța nu poate pronunța o hotărâre in sensul solicitat.
In opinia acestuia, toate aceste considerente ar trebui inlaturate, intrucat instanta nu a fost investita cu cererea de verificare a legalitatii acreditării formelor de învățământ la distanță.
Pe de alta parte, cadrul legislativ existent la data inmatricularii in invatamantul superior al recurentului (anul universitar 2004-2005) si care ii confera indreptatirea de a obtine diploma de licenta este:
• Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității "S. Haret București”;
• Legea nr. 84/1995 - privind învățământul (art.15 alin.(10), art.60 (1)și art. 60 (3);
• Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare (art.4 alin.(1) și alin.5);
Ambele acte normative (Legea nr. 84/1995 și Legea nr. 288/2004) în vigoare la data admiterii recurentului la studii, conțineau dispoziții conform cărora M. Educației actualizează periodic, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, lista domeniilor și specializărilor de licență, care se aprobă prin hotărâre de Guvern.
• H.G. nr. 916/2005 (Anexa I, lit. B pct.6, Anexa 1, lit. D pct.6, neexistând menționarea expresa a formei de învățământ);
• H.G. nr. 1175/2006(art. 5 prevedea că durata ciclului de licență la formele de învățământ de zi, cu frecvență redusă și la distanță este aceeași, iar în anexa 1 a hotărârii de Guvern este prevăzută și specializarea Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene);
• OUG nr.75/2005 (art.29).
Toate actele normative mai sus menționate, în vigoare la data înmatriculării recurentei, nu conțineau dispoziții exprese cu privire la forma de învățământ (zi, seral, frecvență redusă, la distanță) pentru specializările acreditate/ autorizate, așa încât domeniul acesta a rămas la competența de reglementare a fiecărei instituții superioare de învățământ, în considerarea autonomiei universitare. Tocmai în virtutea acestora, intimata - universitatea a organizat examenul de licența si pentru forma de invatamant la distanta. In acest context, considera ca nu pot fi opuse recurentului decât acele acte normative în vigoare la data înmatriculării.
Pe de alta parte, argumentarea Tribunalului cu referire la eludarea/neîndeplinirea de către parata-universitate a cerințelor impuse de lege referitor la procesul de evaluare si acreditare, chiar întemeiată de-ar fi, nu poate fi imputabila studentului/absolventului, ce a respectat în totalitate obligațiile contractuale asumate, a susținut si promovat examenul de licența fără a avea vreun dubiu cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate.
Consideră că aparenta de legalitate a formelor de învățământ organizate de parata intimată a fost creata deopotrivă de parata intimata dar si de organul administrativ ierarhic superior - M. Educației. De altfel, încălcarea condițiilor din OUG 75/2005, conferea dreptul M. Educației prin organele sale (ARACIP sau ARACIS) de a efectua controale si de a aplica sancțiuni culminând cu încetarea școlarizării in cadrul programului respectiv si in cele din urma cu inițierea unei Hotărâri de Guvern in vederea închiderii programului de studii.
Intimata-parata a comunicat necesarul de tipizate spre a fi aprobate de Minister, parțial fără răspuns ori aprobate parțial. Fiind pusa in imposibilitatea de a emite diplomele in lipsa aprobării Ministerului, apare ca întemeiată si cererea de chemare in garanție a METCS cu consecința admiterii acesteia si a obligării acestuia sa aprobe tipărirea formularelor tipizate necesare.
Un ultim motiv de recurs vizează discriminarea si încălcarea dreptului la un proces echitabil. In sensul admiterii unei astfel de acțiuni cu cererea de chemare în garanție a METCS, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție în nenumărate spete identice. De asemenea, Curțile de Apel ca instanțe de fond sau recurs au concluzionat in sensul îndreptățirii absolvenților la obținerea diplomelor. Este adevărat ca, izolat, au fost si soluții contrare, insa tocmai aceasta situație - crearea unei practici neunitare ce se repercuteaza asupra unor grupuri largi de justițiabili - a determinat ICCJ secția contencios administrativ sa adopte la 28.10.2013, o soluție de principiu prin care s-a propus admiterea acestor acțiuni. O abordare contrara ar conduce pe de o parte, la încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nesocotirea principiului coerenței și unității jurisprudenței, consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României), si la o situație discrimintorie pentru recurenta căruia nu i se va emite diploma, pe de alta parte.
In drept, art. 483, 488 pct.6 si 8 C..
Intimata-pârâtă U. S. HARET BUCURESTI a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca în cazul în care va fi admis recursul, să fie admisă și cererea acesteia de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, cu cheltuieli de judecată.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată, cu opinie majoritară, că recursul este fondat.
Curtea constată că atâta timp cât adeverința care atestă calitatea de licențiat este în ființă, nefiind anulată, acest act se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate atrăgând obligativitatea, din partea pârâtei, de eliberare a diplomei de licență, între cele două acte existând o strânsă interdependență.
De asemenea, Curtea constată că în speță nu se pune problema legalității organizării de către pârâtă a studiilor la distanță, această chestiune fiind străină de obiectul pricinii.
Soluția se impune și în considerarea principiului unității de jurisprudență, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind unitară în acest sens.
În consecință, Curtea constată că soluția corectă era de admitere a acțiunii în sensul obligării pârâtei USH să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diploma de licență.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 496 C., Curtea va admite recursul formulat de recurentul reclamant G. N. A., va casa parțial sentința și, rejudecând, va admite acțiunea în sensul obligării pârâtei USH să elibereze diploma de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamant, urmând a menține dispoziția sentinței privind respingerea cererii de chemare în garanție.
Reținând culpa procesuală a pârâtei și faptul că reclamantul a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art.453 Ncpc, va obliga intimata pârâtă USH să achite reclamantului recurent suma de 2,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi: Admite recursul formulat de recurentul-reclamant G. N. A., împotriva sentinței civile nr. 5965/30.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCURESTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Casează parțial sentința recurată și, rejudecând, admite acțiunea și, în consecință:
Obligă pârâta USH să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diploma de licență.
Menține dispoziția sentinței privind respingerea cererii de chemare în garanție.
Obligă intimata pârâtă USH să achite reclamantului recurent suma de 2,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 aprilie 2015.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR |
E. C. V. | D. U. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. D.U.
Jud. fond B. R.
Cu OPINIA SEPARATĂ a jud. M. N., în sensul respingerii recursului ca nefondat.
JUDECĂTOR |
M. N. |
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE A JUDECĂTOAREI M. N.
Nu împărtășesc opinia celorlalți membri ai completului în privința soluționării prezentului recurs, opinând pentru respingerea acestuia, pentru următoarele considerente:
1. Pârâta U. „S. Haret" este o „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”, înființată și acreditată prin Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret" din București.
- Potrivit dispozițiilor acestei legi, pârâta a fost înființată „cu următoarele facultăți și specializări acreditate:
a) Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea limba și literatura străină A (engleză, franceză) - limba și literatura străină B (franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină), cu predare în limba română;
b) Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română;
c) Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea educație fizică și sport, cu predare în limba română;
d) Facultatea de Management Financiar - Contabil, specializarea contabilitate și informatică de gestiune, cu predare în limba română.” (art. 2), urmând ca după . acestei legi, în structura Universității „S. Haret" din București să „intre și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”.
- Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 2 din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare atât la înmatricularea reclamantului, cât și la susținerea examenului de licență, „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi”.
- Prin HG 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, iar conform art. 3 din acest act normativ, „Sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată.”
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii 88/1993 republicată.
2. Potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 23 octombrie 2007, „actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.” (art. 2 alin. 1), iar „actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.” (art. 2 alin. 2). Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. (art. 2 alin. 3).
Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii”, iar art. 7 prevede că „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.”
În concluzie, Curtea subliniază ca fiind esențială diferențierea între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public.
3. La data înscrierii reclamantului în anul I de studiu, precum și la data susținerii examenului de licență, conform HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009, U. „S. Haret" era autorizată să funcționeze pentru forma de învățământ „zi” a specializărilor urmate de reclamant, nu și pentru formele de învățământ urmate de acestea, „frecvență redusă” respectiv „la distanță”.
4. Faptul că există în cadrul universității intimate un program de studii acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la concluzia că pentru același program poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare prevăzută de lege.
- Textul de lege invocat, art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1005, nu poate fi interpretat în sensul invocat de aceasta, cât timp din conținutul lor nu se desprinde ideea că învățământul la distanță poate fi organizat de instituțiile de învățământ care au cursuri la zi fără autorizarea provizorie sau acreditarea distinctă pentru formele FR sau ID, ci exclusiv faptul că nu pot fi desfășurate forme de învățământ la ID sau FR de către o instituție de învățământ superior ce nu este abilitată să organizeze, pentru specializarea în discuție, învățământul la zi.
Această cerință nu este unică, ci constituie doar premisa posibilității de autorizare provizorie/acreditare și a celorlalte forme de învățământ, condiționat însă de urmarea procedurii de evaluare, distinct pentru aceste forme de învățământ.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în OUG nr. 75/2005 pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale). Autorizarea specializării - forma de învățământ zi nu este suficientă pentru dublarea acesteia prin forma de ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ. Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (HG nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
- Necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță, chiar și în condițiile în care universitatea organizează forma de învățământ la zi, a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului_, având ca obiect cererea formulată de U. „S. Haret", prin care a solicitat anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind necesitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări.
În cuprinsul deciziei nr. 3306/2011, pronunțată în dosarul anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că „aceste forme de învățământ (fără frecvență și la distanță) pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ.”
- Mai mult decât atât, extrem de importantă este, în raționamentul juridic al prezentei cauze, sentința civilă nr. 1165/09.04.2008 a Curții de Apel București, pronunțată în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2288/15.04.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin acțiunea mai sus invocată, respinsă în mod irevocabil, reclamanta U. „S. Haret" din București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, printre alte capete de cerere, la capătul 5 de cerere, să se dispună în contradictoriu cu Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 1011 din 08.10.2001 în integralitate, pe motiv că aceasta contravine atât art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, republicată, cât și art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, întrucât cerința autorizării nu se referă la formele de învățământ, ci la specializări, iar modul de organizare a procesului de învățământ, respectiv formele de învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță este atributul exclusiv al instituției de învățământ superior.
Prin urmare, instanța a stabilit, printr-o hotărâre ce se impune cu puterea de lucru judecat, necesitatea autorizării pe forme de învățământ, dezlegând astfel o importantă chestiune de drept, esențială în raționamentul juridic al prezentei cauze.
5. Argumentele recurentei privind executarea întocmai a obligațiilor impuse prin contractul de școlarizare nu au nicio relevanță pentru aprecierea legalității formei de învățământ efectiv urmat, discuția din prezenta cauză purtându-se pe tărâmul dreptului public, nicidecum al celui contractual, potrivit diferențierii între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public, subliniată de instanță la punctul 1 de mai sus.
6. În ceea ce privește aplicabilitatea principiului aparenței de drept, acesta nu este aplicabil în prezenta cauză, câtă vreme nu ne aflăm în prezența unei erori comune și invincibile.
Caracterul invincibil al unei eventuale erori cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate de reclamant este negat
- pe de o parte de însuși textul art. 17 din HG nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, text potrivit căruia „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”,
iar
- pe de altă parte de succesiunea de Hotărâri de Guvern care au stabilit extrem de clar și de concret specializările și formele de învățământ acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu în cadrul instituțiilor de învățământ superior particular autorizate să funcționeze provizoriu (HG nr. 940/2004, HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009),
toate acte normative publicate în Monitorul Oficial.
Prin urmare, reclamantul recurent avea posibilitatea, cu o minimă diligență, de a cunoaște dispozițiile HG nr. 1011/2001, precum și structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară, inclusiv din cadrul Universității „S. Haret" din București.
7. În ceea ce privește faptul că reclamantul recurent deține adeverință ce atestă promovarea examenului de licență, act ce nu a fost anulat sau desființat, curtea apreciază că este absolut irelevant, cât timp nu se pune în discuție în prezenta cauză nici prezentarea, nici rezultatul reclamantului recurent la susținerea acestui examen de licență (singurele aspecte pe care le atestă o atare adeverință), ci exclusiv îndreptățirea Universității de a organiza un atare examen de licență, dar mai ales efectele unei astfel de susțineri a examenului.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 de M. Educației, Cercetării și Tineretului, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Adeverința de licență atestă exclusiv promovarea de către absolvent a examenului de licență și nicidecum nu face dovada faptului că forma de învățământ urmată de absolvent a fost desfășurată în condiții legale.
Ea nu are regimul juridic al unui act de studiu, potrivit art. 2 alin. 3 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, potrivit căruia „Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii”, adeverința fiind doar înscrisul prin care unitatea de învățământ atestă cursantului împrejurarea de fapt a urmării cursurilor desfășurate, nu și legalitatea desfășurării acestora, astfel încât nu are aptitudinea de a produce efecte juridice decât între instituția emitentă și titular, efecte care constau exclusiv în atestarea unei situații de fapt, nicidecum un efect juridic erga omnes de atestare a calificării.
De altminteri, singurul tip de adeverință menționat în actul normativ menționat este adeverința de absolvire a studiilor, în art. 38, potrivit căruia „După finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni”.
8. În ceea ce privește rațiunea și efectele adoptării OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, curtea reține că o pretinsă legală desfășurare a școlarizării de către pârâta U. „S. Haret" în ceea ce privește forma de învățământ la distanță (ID) pe considerentul că încetarea școlarizării la această formă de învățământ s-a dispus abia prin O.G. nr. 10/2009, în vigoare abia începând cu data de 20.08.2009, așadar ulterior datei absolvirii cursurilor urmate, are la bază un raționament logic profund greșit.
Legalitatea școlarizării este determinată de îndeplinirea cerințelor legale impuse de actele normative în vigoare, iar adoptarea unui act normativ special având ca unic scop instituirea unei interdicții de desfășurare a școlarizării la această formă de învățământ, tocmai ca urmare a divergențelor apărute la nivel național, nu are deloc aptitudinea de a certifica legalitatea cursurilor și școlarizării efectuate anterior la această formă de învățământ.
Nu trebuie omis un aspect extrem de important în prezenta cauză, din perspectiva acestui ultim act normativ invocat, anume faptul că el a prevăzut o modalitate de „intrare în legalitate” a tuturor acestor absolvenți, în art. 3, potrivit căruia: „(1) Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ cu frecvență redusă.”
Astfel, apare cu evidență intenția legiuitorului de a reconfirma necesitatea acreditării/autorizării specializării sau programelor de studii în mod separat, pentru fircare formă de învățământ, necontestându-se că pârâta U. „S. Haret" avea, pentru unitatea funcțională în cauză, acreditată specializarea și programele de studii pentru forma de învățământ ZI, rațiunea art. 3 fiind, așa cum s-a arătat mai sus, aceea de a asigura acestor absolvenți posibilitatea valorificării studiilor.
JUDECĂTOR
M. N.
GREFIER
I. C. B.
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Pretentii. Decizia nr. 1919/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
