Pretentii. Decizia nr. 2410/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2410/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 1399/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2410/2015
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea-reclamantă T. I. V. în contradictoriu cu intimații-pârâți: S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR ȘI ECONOMIEI - DIRECȚIA GENERALĂ A FIANȚELOR PUBLICE G., și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU-MINISTERUL MEDIULUI, având ca obiect „pretenții Decizia civilă nr.705/05.02.2015 pronunțată în dosarul nr._ ”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la termenul din 16.04.2015 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.04.2015.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 224/8.05.2014, Tribunalul G. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta T. I. V., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR și ECONOMIEI – DIRECTIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La data de 17.09.2014, pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, a fost înregistrat recursul declarat de recurenta-reclamantă T. I. V. împotriva sentinței civile nr. 224/8.05.2014 pronunțată de Tribunalul G..
Prin decizia civilă nr. 705/05.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, a fost admisă excepția de netimbrare a recursului și a fost anulată calea de atac ca netimbrată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:
Conform rezoluției de primire a cererii de recurs, s-a stabilit, în sarcina recurentei-reclamante, obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, obligație pe care aceasta nu a îndeplinit-o.
Recurenta-reclamantă datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, potrivit art. 24 alin. 2 din OUG 80/2013, întrucât a invocat în cererea de recurs motivul de casare prev. de art. 488 alin. pct. 8 din C.proc.civ., însă aceasta nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei de timbru, fiind legal citată cu mențiunea cuantumului taxei de timbru datorate aferent recursului.
Conform prevederilor art. 486 alin. 2 și 3 din C.proc.civ, la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii (…). Cerințele menționate la alin. 2 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității
Constatând că, deși i s-a pus în vedere recurentei să depună taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs, aceasta nu s-a conformat, deși a fost legal citată pentru termenul de judecată până la care avea obligația de a-și îndeplini obligația de timbrare, Curtea, în baza art. 486 alin. 2 și 3 din C.proc.civ., a admis excepția de netimbrare și a anulat recursul, ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă a formulat contestație în anulare.
În motivarea contestației, a arătat că obligația de a timbra pusă în sarcina sa, a fost îndeplinită încă de la data de 03.10.2014.
A arătat că temeiurile de drept ale contestației în anulare sunt dispozițiile art. 503, 504 și 506 C.proc.civ., în sensul că instanța de recurs nu a observat că la dosar a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei.
La data de 15.04.2015 intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.
În cuprinsul întâmpinării, intimata-pârâtă A.J.F.P. G. a arătat că în mod corect instanța de recurs a admis excepția netimbrării și a dispus anularea recursului ca netimbrat, întrucât recurenta, legal citată pentru termenul de judecată, avea obligația achitării taxei de timbru, obligație pe care nu a îndeplinit-o.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 C.proc.civ., O.G. nr. 92/2003.
Examinând decizia recurată, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…); dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”.
Contestația în anulare ce face obiectul prezentei cauze este admisibilă, fiind formulată împotriva unei hotărâri pronunțată în urma soluționării unui recurs, pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ.
Acest motiv al contestației în anulare speciale are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, precum anularea greșită ca netimbrat sau respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor care au determinat soluția pronunțată.
Prin decizia civilă nr. 705/05.02.2015, Curtea de Apel București a anulat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 224/8.05.2014 pronunțată de Tribunalul G., ca netimbrat.
În cauză însă, recurenta-reclamantă a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanța de recurs, de 100 lei, conform chitanței .-DIT nr._ din 2.10.2014, aflată la fila 20 din dosarul de recurs.
Prin urmare, este incident motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ.
Potrivit art. 508 alin. (3) teza I C.proc.civ., „dacă motivul de contestație este întemeiat, instanța va pronunța o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată și va soluționa cauza”.
Pentru aceste considerente, în baza art. 508 alin. (3) teza I C.proc.civ. raportat la art. 503 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ., Curtea va admite contestația în anulare și va anula decizia nr. 705/5.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._ .
Rejudecând recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 224/8.05.2014 pronunțată de Tribunalul G., Curtea reține următoarele:
La data de 21.05.2007, recurenta-reclamantă a achitat o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 9055 lei.
La data de 24.09.2013, recurenta-reclamantă s-a adresat A.J.F.P. G. solicitând restituirea unei diferențe de 5.055 lei.
Prin adresa nr._/28.10.2013, A.J.F.P. G. i-a comunicat recurentei-reclamante că taxa de primă înmatriculare, rămasă nerestituită, în cuantum de 5.367 lei, nu poate fi restituită, întrucât a fost calculată în mod corect și legal, în baza art. 2142 din H.G. nr. 1861/21.12.2006, iar diferența în cuantum de 3.688 lei dintre suma achitată (în cuantum de 9055 lei) și cuantumul noii taxe pe poluare stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost deja restituită în conformitate cu dispozițiile art. 11 din ordonanță.
Este adevărat că, potrivit art. 135 C.proc.fisc., „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau la restituire”.
În materia taxelor speciale de înmatriculare dreptul la restituire a luat naștere însă, în mod efectiv, doar după momentul în care Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în cauzele C‑402/09, T. și C-263/10, N..
D. după pronunțarea acestor hotărâri de către C.J.U.E., dreptul la acțiune a devenit efectiv, întrucât numai din acest moment instanțele naționale au procedat la analiza conformității reglementării interne cu Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin raportare la jurisprudența C.J.U.E.
Temeiul juridic al cererii de restituire îl putea reprezenta, anterior pronunțării acestor hotărâri, exclusiv art. 117 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.
Ulterior pronunțării Curții Europene de Justiție în cauzele T. și N., izvorul de drept pe care se întemeiază cererile de restituire a taxei de primă înmatriculare, a taxei pe poluare sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a devenit, în principal, jusrisprudența C.J.U.E.
Principiile dezvoltate de către Curte în aceste hotărâri au fost aplicate de către instanțe și în cazul cererilor privind taxa de primă înmatriculare.
Cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză este întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 110 din T.F.U.E. și jurisprudența Curții Europene de Justiție, fiind invocate hotărârile pronunțate în cauzele C‑402/09 I. T. împotriva României și C-263/10, N..
Potrivit jurisprudenței constante a C.J.U.E. în lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a prevedea modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor în justiție destinate să asigure protecția deplină a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, cu condiția ca modalitățile menționate să nu fie mai puțin favorabile decât cele care guvernează acțiunile similare întemeiate pe dreptul intern (principiul echivalenței) și să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității) (Hotărârea din 17 iulie 1997, Texaco și Olieselskabet Danmark, C‑114/95 și C‑115/95, R.., p. I‑4263, punctul 41, Hotărârea din 11 iulie 2002, Marks & Spencer, C‑62/00, R.., p. I‑6325, punctul 34, precum și Hotărârea din 24 martie 2009, Danske Slagterier, C‑445/06, Rep., p. I‑2119, punctul 31).
Respectarea principiului echivalenței impune așadar ca, în materie de reparare a prejudiciilor, condițiile prevăzute de dreptul național să nu fie mai puțin favorabile atunci când acțiunea în răspundere este întemeiată pe dreptul comunitar decât atunci când aceasta este întemeiată pe dreptul intern și, de asemenea, impune ca regulile de procedură să se aplice fără distincție atât acțiunilor întemeiate pe încălcarea dreptului comunitar, cât și celor întemeiate pe nerespectarea dreptului intern.
Prin raportare la această interpretare, prescripția dreptului la acțiune într-o cauză în care se solicită restituirea taxei de primă înmatriculare este supusă aceluiași termen de 5 ani prevăzut de articolul 135 din Codul de procedură fiscală, care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul la acțiune, adică de la data de 1 ianuarie 2012, întrucât dreptul la acțiune efectiv s-a născut în anul 2011, când au fost pronunțate hotărârile în cauzele T. și N..
Pentru aceste considerente, constatând că instanța a cărei hotărâre a fost atacată a soluționat cauza fără a intra în judecata fondului, Curtea, în baza art. 496 și art. 498 alin. (2) C.proc.civ., va admite recursul, va casa în tot sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea-reclamantă T. I. V. în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR ȘI ECONOMIEI-DIRECȚIA GENERALĂ A FIANȚELOR PUBLICE G. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU-MINISTERUL MEDIULUI.
Anulează decizia nr. 705/05.02.2015 a Curții de Apel București. În rejudecare, dispune:
Admite recursul.
Casează în tot sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J.
GREFIER,
M. P.
Red./tehn. C.R.I.
Jud. fond I. C.-M.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 2185/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
