Pretentii. Decizia nr. 2699/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2699/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 13243/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2699
Ședința publică de la data de 13.05.2015
Completul constituit din:
Președinte - M. M. P.
Judecător – G. A. F.
Judecător – A. P.
Grefier - M. H.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 6941/28.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a de C. administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. A.-R. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform Regulamentului de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, în eventualitatea prezentării părților.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Curtea, având în vedere solicitarea părților de judecare a cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. 2 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 6941/28.10.2014 a Tribunalului București a fost admisă acțiunea reclamantului S. A. R. formulată în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, fiind obligată pârâta să restituie reclamantului contravaloarea taxei de emisii poluante în cuantum de 2738 lei, cu dobânda aferentă precum și la plata cheltuielilor de judecată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
Totodată, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP S. 4, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - in reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, solicitând instanței ca în temeiul art. 488 pct.8 Cod Procedura Civila să caseze această hotărâre și, în rejudecare, să dispună respingerea acțiunii, ca nefondată.
În motivarea recursului, recurenta a adus critici asupra soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal, cu privire la care apreciază că trebuia pronunțată o hotărâre de admitere, având în vedere că beneficiarul final al taxei solicitate este Administrația F. pentru Mediu.
O a doua critică invocată se referă la greșita soluționare a cererii de chemare în garanție, în sensul respingerii de către Tribunal.
Arată recurenta că Administrația F. pentru Mediu este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul - reclamant, Administrația Finanțelor Publice S. 4, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petenta în temeiul dispozițiilor Legii nr.9/2012 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua părți, reclamanta, in eventualitatea in care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
A treia critică invocată se referă la greșita aplicare a normelor de drept material cu ocazia soluționării fondului cauzei.
Arată recurenta că intimatul reclamant a achitat taxa pentru emisii poluante în temeiul Legii nr.9/2012, fără a contesta modalitatea de calcul a cestei taxe.
Recurenta arată că Legea nr.9/2012 nu a fost declarată neconformă cu normele de drept comunitar, iar prin adoptarea actului au fost înlăturate neregularitățile constatate anterior cu privire la OUG nr. 50/2008.
Având in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, arată ca suma nu poate fi restituita, motiv pentru care se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiata
În privința soluției instanței de acordare a dobânzii, arată că O.G. nr. 13/2011 se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
În final, recurenta arată că înțelege să critice și soluția pe cheltuielile de judecată, deoarece nu se află în culpă procesuală, nefăcând altceva decât să aplice un act normativ în vigoare.
Intimatul-reclamant S. A.-R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată următoarele:
1/În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP S. 4 (actual Administrația S. 5 a Finanțelor Publice):
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administrația S. 4 a Finanțelor Publice și nu Administrația F. pentru Mediu.
2/ Pe fondul cauzei, se constată că recurenta a invocat, în fapt, greșita aplicare și interpretare a legii, motiv ce se circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C..
Cu privire la acest aspect, Curtea va constata că reclamantul a achiziționat din Germania un autoturism second hand, marca Renault Laguna, înmatriculat pentru prima dată în acest stat la data de 22.03.2000, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat să plătească taxa de poluare instituită prin Legea nr. 9/2012, în cuantum de 2738 lei, taxă achitată conf. chitanței din 18.07.2012, fila 9 dosar fond.
Curtea va avea în vedere, în primul rând, că normele interne cu privire la stabilirea și încasarea taxei pentru emisii poluante, mai exact dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, au fost suspendate începând cu data de 31.01.2012 prin OUG nr. 1/2012, astfel că din acest moment nu s-a mai perceput taxa pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autovehiculelor second-hand achiziționate de la un prim proprietar, care nu achitase taxa specială prevăzută de Legea nr. 571/2003.
Cu toate acestea, dispozițiile art. 4 alin 1 din legea nr. 9/2012 au continuat să-și producă efectele, astfel că, pentru un autoturism second-hand dobândit de primul proprietar din România și înscris pentru prima dată în evidențe se percepe taxa pentru emisii poluante.
În acest mod, prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012, se revine la sistemul anterior, consacrat prin OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, aplicabile devenind astfel și dispozițiile CEJ din cauzele T. și N. împotriva României.
Astfel, Curtea va avea în vedere că în mod corect prima instanță, prin raportare la cauza C-402/09 T. contra Statului Român, a reținut că există o încălcare a dispozițiilor art. 110 TFUE, prin obligarea intimatului reclamant la plata taxei pentru emisii poluante, în condițiile în care pentru un autoturism nou, pentru care nu se achitase această taxă cu ocazia primei înmatriculări în România, taxa nu se percepe nici la redobândirea dreptului de proprietate ulterior.
Se reține astfel că în mod corect instanța de fond, prin raportare la jurisprudența CEJ, cauza Siemmenthal și cauza C./Enel, a decis că este necesară aplicarea directă a normelor comunitare, cu nesocotirea dispozițiilor intern contrare, dând astfel eficiență principiului preeminenței dreptului comunitar.
Astfel, Curtea își va însuși concluziile instanței de fond, în sensul că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, se reține că regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
3/ În ceea ce privește criticile aduse cu privire la obligarea recurentei la plata dobânzilor Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a acordat dobânzile de la data plății taxei de către intimatul – reclamant, având în vedere și concluziile CJUE din hotărârea pronunțată în cauza M. I., când s-a reținut că dobânda se datorează de la data plății taxei și nu de la o dată ulterioară, pentru a se respecta principiului reparării efective și integrale a prejudiciului creat prin încălcarea unei norme comunitare
4/ În ceea ce privește soluția asupra cererii de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, Curtea reține că potrivit art. 72 NCPC “partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separate în garanție sau în despăgubire”.
Observând și disp. HG nr. 9/2012, Curtea apreciază că în mod eronat a respins prima instanță cererea de chemare în garanție, lămurind în mod eronat raportul juridic dintre organul fiscal și Administrația F. pentru Mediu.
Astfel, textul incident este cel de la art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, aprobate prin HG nr. 9/2012, în care este reglementată ipoteza contestării taxei plătite sub imperiul Legii nr. 9/2012 și a solicitării restituirii. Astfel, analizându-se cu atenție textul amintit se observă că pot exista situații, în cond. art.7, în care suma să nu se încadreze în soldul creditor al contului sintetic anume prevăzut, caz în care organul fiscal trebuie să se adreseze cu o solicitare în scris către Administrația F. pentru Mediu pentru transferarea în contul anume indicat a sumei necesare efectuării restituirii.
Pe cale de consecință, nu poate fi primită interpretarea primei instanțe, ci, pe fondul căderii în pretenții a părții pârâte AFP, se impune a se lămuri inclusiv raportul juridic dintre acesta și AFM, tocmai spre a nu se da loc unor refuzuri nejustificate de plată către pârât din partea chematului în garanție.
În aceste condiții, fiind întemeiate în parte criticile părții recurente – pârâte AFP S. 4 București, în raport de disp. art. 496 rap. la art.488 pct.6 NCPC, Curtea va admite acest motiv de recurs, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chematul în garanție AFM la plata către recurenta-pârâtă Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice a sumei reprezentând taxă pentru emisii poluante stabilite prin sentință și prin prezenta decizie.
5/ În ceea ce privește criticile aduse cu privire la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea urmează a le înlătura, Tribunalul făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 451 -453 NCpc, câtă vreme partea care a căzut în pretenții este recurenta – pârâtă.
Recurenta nu poate susține că nu se află în culpă procesuală, cât timp instanța de fond și, ulterior, instanța de recurs au reținut existența unui refuz nejustificat din partea acesteia privind restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare.
De asemenea, în privința obligației de a interpreta și aplica în mod corespunzător normele de drept comunitar, Curtea va reține că această obligație revine în primul rând Statului, prin organele sale administrative și, abia apoi instanței judecătorești sesizată cu cererea de chemare în judecată.
Nu se poate reține așadar că recurenta, în calitate de reprezenta al statului, nu avea o astfel de obligație și activitatea sa constă exclusiv în aplicarea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 6941/28.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a de C. administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. A.-R. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Casează în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă.
Obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 2738 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante datorată reclamantului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015.
PreședinteJudecătorJudecător
M. M. PerjaruGheza A. F. A. P.
Grefier
M. H.
Red. Jud. A.P./2 ex.
Jud. fond: L. G. – Tb. București (Secția a IX a SCAF)
| ← Pretentii. Decizia nr. 2532/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1957/2015.... → |
|---|
