Pretentii. Decizia nr. 3218/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3218/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 29869/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3218
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.06.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
GREFIER: B. C.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât P. S. 2-N. ONȚANU, împotriva sentinței civile nr. 8414/16.12.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. I.-E..
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, au răspuns recurentul pârât, reprezentat de avocat N. S., care depune împuternicire avocațială de reprezentare la dosar și intimata reclamantă, reprezentată de avocat F. G., care depune împuternicire avocațială de reprezentare la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
La interpelarea instanței, reprezentanții părților, având cuvântul, pe rând, învederează că nu mai au alte cereri prealabile judecății.
Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului pârât solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru argumentele detaliate în scris în cuprinsul cererii și să se dispună modificarea în tot a sentinței recurate.
În esență, în susținerea cererii, se solicită a se avea în vedere prev. art. 99 din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora, actul prin care se dispune eliberarea din funcție trebuie comunicat în termen de cinci zile lucrătoare persoanei care îi este destinat. Nicio normă din Legea nr. 188/1999 nu impune calcularea termenului de preaviz de la data emiterii deciziei. Preavizul astfel cum a fost el definit în literatura de specialitate reprezintă o înștiințare prealabilă prin care i se aduce la cunoștință persoanei respective că urmează să fie concediată, în cazul de față, eliberarea din funcție, acest preaviz are un rol de protecție în sensul că, având acest preaviz la dispoziție, persoana respectivă își poate căuta un alt loc de muncă astfel încât să nu aibă un gol în activitate.
Mai mult, în speța de față, termenul de preaviz i-a fost adus la cunoștință intimatei în data de 04 martie deci nu în data de 7 martie astfel cum se reproșează. Această aducere la cunoștință este dovedită de fapt de mențiunea făcută de către intimată pe adresa nr.1045 din 01.03.2013, aceasta fiind data comunicării soluției de respingere a contestației pe care a formulat-o împotriva raportului de evaluare prin care a primit calificativul nesatisfăcător, calificativ care conducea invariabil la eliberarea sa din funcție, neexistând o altă posibilitate. Luând cunoștință de calificativ a luat cunoștință, totodată și de termenul de preaviz.
Astfel că, consideră că preavizul trebuie menționat ca durată în decizia de eliberare din funcție, însă nu are obligația să-l calculeze de atunci dacă s-a adus la cunoștință persoanei respective anterior. O asemenea concluzie, de fapt, este oricum invalidată de prev. art. 99 care lasă la dispoziție un termen de cinci zile lucrătoare pentru comunicarea acestei decizii. Cu privire la decizia nr. 8 a ÎCCJ, ca prim aspect, se solicită a se sesiza faptul că privește Codul muncii și nu Legea nr. 188/1999.
Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere și argumentele detaliate pe larg, în scris, în cuprinsul cererii de recurs și față de motivele detaliate și în concluziile scrise pe care le depune la dosar, să se admită recursul astfel cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentanta intimatei reclamante, solicită instanței respingerea recursului așa cum a fost formulat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele detaliate în cuprinsul întâmpinării, precizând că, în opina sa, în mod corect, instanța de fond a considerat că nu se mai impune administrarea de alt probatoriu și analiza celorlalte motive câtă vreme se constată că nu s-a respectat dreptul de preaviz ceea ce reprezintă un motiv de nulitate absolută.
Mai mult, trebuie avută în vedere și dispoziția ÎCCJ care reglementează faptul că zilele de preaviz trebuie să fie acordate efectiv. Din moment ce el trebuie acordat efectiv, înseamnă că el trebuie respectat în integralitate și nu prin deducție. Dacă se va aprecia asupra apărărilor recurentei se poate interpreta în sensul că trebuie să se intuiască că odată ce i s-a respins contestația privind raportul de evaluare, urmează la o anumită dată pe care nu o poate anticipa dar trebuie să o deducă, se află în dreptul de preaviz, ceea ce nu poate fi reținut ca o prevedere legală și legiuitorul nu a prevăzut expres această dispoziție.
Astfel că, pentru considerentele anterior expuse, având în vedere și argumentele detaliate pe larg prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului și obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
În replică, reprezentanta recurentului pârât, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata reclamantă, față de prevederile codului de procedură civilă, solicită diminuarea acestui onorariu raportat la complexitatea cauzei.
Curtea, în temeiul art.394 alin.1 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 06.09.2013 contestatoarea S. I.-E., în contradictoriu cu intimatul P. S. 2, a solicitat anularea Dispoziției nr 694/07.03.2013, reintegrarea în postul deținut anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite până la reîncadrare, indexate, majorate si recalculate si recalculate precum și drepturi bănești neachitate.
Reclamanta susține ca eliberarea din funcție s-a făcut cu incalcarea dreptului la preaviz de 30 de zile calendaristice iar „ incompetenta sa profesionala” a fost stabilita in baza unui raport de evaluare a performantelor profesionale individuale nelegal si lipsit de temeinicie.
In drept: art. 75, 76, 78 din Codul Muncii, art. 99, art. 100, art. 106 din Legea nr 188/1992, art. 192, art. 413 si art. 453 din C proc civ, Legea nr 554/2004.
La data de 21.02.2014 paratul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neintemeiata fiind respectat termenul de preaviz de 30 de zile.
Parata susține ca reclamanta a savarsit si abateri disciplinare grave, fapt ce a condus la destituirea din funcția publica.
In drept: art 201 C proc civ.
Instanța a retinut ca prin Dispoziția nr 694/07.03.2013 emisa de paratul P. S. 2 s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția publica de Director Executiv la Directia Urbanism, cadastru si Gestionare Teritoriu. Incapand cu data de 04.03.2013 se acorda reclamantei un preaviz de 30 de zile calendaristice.(fila 10).
Potrivit adresei emisa de catre parat, ultima zi in care reclamanta a avut calitatea de funcționar public a fost in data de 02.04.2013.
Prin decizia nr 8/2014, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C., statuând că:„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. 1 din același Cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. 1 din Codul muncii republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere și a deciziei de concediere.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. b din Codul muncii raportat la dispozițiile art. 78 din același Cod, lipsa, din cuprinsul deciziei de concediere, a mențiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancționată cu nulitatea deciziei și a măsurii concedierii, atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. 1 din Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului”.
Tribunalul a constatat ca reclamantei nu ii sunt aplicabile prevederile Codului Muncii ci cele ale Legii nr 188/1999 dar interpretarea și aplicarea dispozițiilor referitoare neacordarea preavizului cu durata minimă ar trebui sa fie identica, indiferent de temeiul de drept aplicabil.
Așadar, reclamantei din prezenta cauza nu i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, Dispoziția nr 694 emisa de paratul P. S. 2 fiind emisa la data de 07.03.2014 si raporturile de serviciu ale reclamantului începând la data de 02.04.2013.
Asadar, raportat la conținutul Deciziei nr 8/2014 a ÎCCJ, tribunalul constata ca neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de 99 din Legea nr 188/1999, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere și a deciziei de concediere, motiv pentru care decizia de incetare a raporturilor de serviciu emisa de parata este nelegala si urmeaza sa o anuleze in tot, in acord cu prev. art. 18 alin. 1 teza I din Legea 554/2004.
Tribunalul a dispus totodata obligarea paratei la reintegrarea reclamantei in functia detinuta anterior emiterii deciziei mentionate, precum si obligarea paratei la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite pe perioada cuprinsa intre data disponibilizarii si momentul reintegrării efective, in acord cu prevederile art. 106 din Legea 188/1999, drepturi salariale indexate, majorate si recalculate.
Prin sentința civilă nr. 8414/16.12.2014, Tribunalul București a admis acțiunea, a anulat Dispoziția nr 694/07.03.2013, a obligat parata la reintegrarea reclamantului in funcția deținută anterior emiterii deciziei de încetare a raporturilor de serviciu, precum si la plata tuturor drepturilor salariale indexate, majorate si recalculate cuvenite acestuia pe perioada cuprinsa intre data disponibilizării si momentul reintegrării efective și a obligat parata la reintegrarea reclamantei la reintegrarea in funcția publica deținuta anterior emiterii deciziei mai sus-menționată.
Împotriva acestei sentințe, recurentul pârât P. S. 2 al Municipiului București a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 8414/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în Dosarul nr._, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că prin Sentința civilă nr. 8414/16.12.2014 instanța a admis cererea reclamantei S. I. E., și a dispus:
1.Anularea Dispoziției nr. 694/07.03.2013;
2.Obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior emiterii deciziei de încetare a raporturilor de serviciu;
3.Obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale indexate, majorate și recalculate cuvenite reclamantei pe perioada cuprinsă între data disponibilizării și momentul reintegrării efective;
4.Obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii Dispoziției nr. 694/07.03.2013.
Instanța, raportându-se la prevederile art. 76 lit. b si art. 78 din Codul Muncii cu privire la lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a mențiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancționată cu nulitatea deciziei si a măsurii concedierii, atunci când angajatorul face dovada ca ia acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin 1 din Codul Muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului, a reținut în mod netemeinic că nu i-a fost acordat reclamantei un preaviz de 30 zile calendaristice deoarece dispoziția nr 694 a fost emisă de P. S. 2 București la data de 07.03.2014 iar raporturile de serviciu ale reclamantei au încetat la data de 02.04.2013.
Astfel, instanța fără să cerceteze în profunzime fondul cauzei s-a pronunțat numai în baza practicii judiciare nerelevante în prezenta cauză, respectiv - decizia nr. 8/2014 a ICCJ raportat la dispozițiile art. 76 lit b și 78 din Codul Muncii, art. 99 din Legea nr. 188/1999. în acest sens apreciam c? sunt îndeplinite prevederile art. 488 punctul 8 din Cod pr. Civ. cu privire la casarea hotărârii cu consecința trimiterii ei spre rejudecare instanței inițial investite.
Învederează că Dispoziția nr. 694 a fost emisă de P. S. 2 București la data de 07.03.2013, iar la art. 1 din cuprinsul dispoziției se prevede că „începând cu data de 04.03.2013 se acordă D-nei S. I. E., Director Executiv Ia Direcția Urbanism, Cadastru și Gestionare Teritoriu un preaviz de 30 de zile calendaristice".
Este mai mult decât evident că actul care consfințește încetarea raporturilor de serviciu menționează termenul de preaviz de 30 de zile calendaristice care curge de la data de 04.03.2013 și nu de la 07.03.2014 cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
În aceste condiții la data de 02.04.2013, dată la care s-a împlinit termenul de preaviz de 30 de zile au încetat raporturile de muncă ale reclamantei, fapt comunicat reclamantei prin adresa nr._/25.04.2013.
În mod netemeinic, instanța a reținut că neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 99 din Legea nr 188/1999 atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere și a deciziei de concediere reținând în mod injust că Decizia de încetare a raporturilor de serviciu emisă de instituția noastră este nelegală, procedând la anularea acesteia conform art. 18 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004.
Așa cum a arătat, reclamantei i s-a acordat termenul legal de preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data de 04.03.2013, conform art. 1 din Dispoziția nr. 694/07.03.2013 emisă de P. S. 2 București.
Învederează că în conformitate cu prevederile:
- art 76 din Codul Muncii decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
a)motivele care determină concedierea;
b)durata preavizului;
- art. 78 din Codul Muncii Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
- art 99 din Legea nr. 188/199 (1) Persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri:(...)
d) pentru incompetența profesională, în cazul obținerii calificativului "nesatisfăcător" la evaluarea performanțelor profesionale individuale;
(3) în cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Este mai mult decât evident că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale invocate în practicaua hotărârii, reținând în mod nelegal că termenul de preaviz de 30 de zile se calculează de la data emiterii Dispoziției de încetare a raporturilor de muncă cu toate că din cuprinsul art. 76 lit b și 78 din Codul Muncii și art. 99 din Legea nr. 188/1999 rezultă în mod temeinic că legiuitorul a prevăzut ca obligație, sub sancțiunea anulării actului, ca angajatorul să prevadă durata preavizului și comunicarea actului de eliberare din funcția publică în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere.
Mai mult, raportat Ia prevederile art. 99 alin.(l) lit. d) din Legea nr. 188/1999, cu privire la motivul concedierii, rezultă că data preavizului a fost corect stabilită ca fiind 04.03.2Q13, acesta fiind și data luării la cunoștință de rezultatul prin care a fost respinsă contestația reclamantei cu privire la rezultatul evaluării din raportul de evaluare a performantelor individuale ale funcționarilor publici pentru perioada 01.01._12 din 19.02.2013, așa cum rezultă din adresa nr._/01.03.2013.
Altfel spus, calificativul „nesatisfăcător" din raportul de evaluare a performanțelor individuale ale funcționarilor publici pentru perioada 01.01._12 a fost adus Ia cunoștința reclamantei în data de 19.02.2013.
Față de rezultatul „nesatisfăcător" din raportul de evaluare reclamanta a formulat contestația înregistrată sub nr._ Ia data de 22.02.2013.
Instituția lor după analizarea referatelor evaluatorului, contrasemnatarului și a persoanei evaluate, conform referatului angajatorului reprezentat de adresa nr._/01.03.2013, a formulat răspunsul nr._/01.03.2013 de respingere a contestației și menținere a calificativului „nesatisfăcător", adresă ce a fost adusă la cunoștința reclamantei la data de 04.03.2013, conform mențiunii de pe adresă, sub semnătura reclamantei „Am primit 04.03.2013".
Astfel raportat la prevederile art. 99 din Legea nr. 188/1999, reclamanta cunoștea faptul că de la data de 04.03.2013, când i-a fost comunicat răspunsul Ia contestația raportului de evaluare, era incompetentă profesional, calificativul „nesatisfăcător,, atrăgând de drept acordarea preavizului de 30 de zile cu data de 04.03.2013. Acest fapt s-a concretizat în temeiul aceluiași act normativ anterior numit, prin emiterea de către angajator a Dispoziției nr. 694/07.03.2013 de eliberare din funcția publică cu un preaviz de 30 de zile începând cu data de 04.03.2013 și comunicarea acesteia către reclamantă în termenul legal de 5 zile lucrătoare de Ia emitere.
Rezultă cu puterea evidenței că, instanța de fond, în mod netemeinic, invocând practica judiciară, respectiv decizia nr. 8/2014 a ÎCCJ și prevederile art. 76 lit b și 78 din Codul Muncii, art. 99 alin.(l) lit. d) din Legea nr. 188/1999 a aplicat greșit prevederile legale invocate, stabilind în mod nelegal că preavizul de 30 de zile se calculează de la data emiteri Dispoziției nr. 694, respectiv 07.03.2013 și nu cum este temeinic și legal prevăzut la art. 1 din actul de eliberare din funcție a reclamantei, respectiv de la data de 04.03.2013.
În consecință, cum indirect recunoaște și reclamanta făcând trimitere la adresa nr._/25.04.2013 emisă de instituția noastră, raporturile de muncă ale reclamantei au încetat cu data de 02.04.2013, conform art. 99 alin.(l) lit. d) din legea nr. 188/1999 în termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut la art. 1 din Dispoziția nr. 694/07.03.2013 calculat de la data de 04.03.2013.
Mai mult instanța de fond nu a reținut niciunul din motivele invocate de instituția noastră ce justifică măsura dispusă privind încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei.
Astfel, cu privire la motivul de nelegalitate invocat de reclamantă în ceea ce privește Dispoziția nr. 694/07.03.2013, legat de nelegalitatea raportului de evaluare, vă rugăm să îl respingeți ca nefondat
Cu privire la aspectele de fond ale emiterii actului administrativ în discuție, așa cum rezultă din documentele anexate de instituția lor, activitatea desfășurată de reclamantă în cursul anului 2012, ce a făcut obiectul raportului de evaluare a performanțelor pentru care s-a acordat calificativul „nesatisfăcător", a adus prejudicii greve instituției noastre, determinând efectuarea a numeroase acțiuni de audit, sancțiuni disciplinare, inclusiv pentru modificarea flagrantă a Autorizației de Construire nr.741/69B/01.09.2011, prin înlocuirea primei pagini a autorizației fără să comunice acest fapt conducerii, faptă indicată de evaluator în referatul întocmit cu privire la motivarea calificativelor acordate, respectiv adresa nr._/27.02.2013.
In legătură cu acesta faptă a fost sesizată și Comisia de disciplină, constatându-se în sarcina reclamantei săvârșirea unor abateri disciplinare grave dintre care arătăm:
1.Neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor, abatere disciplinară prevăzută de art 77 alin. (2) lit b) din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici - republicată, cu modificările și completările ulterioare, justificată de probele administrate în cauză.
Astfel, la emiterea Autorizației de Construire nr.741/69B/01.09.2011 pe numele P. D. P. și P. A., au fost încălcate prevederile Legii 50/1991 rep., cu modificările și completările ulterioare - privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, fiind dovedită verificarea superficială a documentației de autorizare și neglijența gravă în întocmirea autorizației, ce au dus la eliberarea autorizației de construire după expirarea Certificatului de Urbanism si unor persoane ce nu mai aveau calitatea de proprietari.
2.Încălcarea prevederilor art 7 alin. (1) lit b din Legii 50/1991 - rep., privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, cu modificările și completările, corelat cu art 46 alin. (1) lit c din Ordinul MDRT 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Leșii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, făcând incidente prevederile art 46 alin. (3) din același Ordin, ce stabilesc responsabilitatea și răspunderea persoanelor vinovate de nerespectarea reglementărilor legale.
Astfel, la emiterea autorizației de construire nr.741/69B/01.09.2011 pe numele P. D. P. și P. A., nu s-a verificat depunerea actelor de proprietate în copie legalizată, nu s-a verificat perioada de valabilitate a certificatului de urbanism care expira la data de 23.martie 2011, cererea de autorizare fiind depusă după această dată.
3.Încălcarea prevederilor referitoare la îndatoririle funcționarilor publici, abatere disciplinară prevăzută de art 77 alin. (1) și 77 alin. (2) lit „j" din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici - republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, au fost încălcate prevederile art. 43 alin. (1) și art. 45 alin. (1) din Legea 188/1999, referitoare la obligația de a îndeplini cu profesionalism, atribuțiile de serviciu, din descrierea faptelor rezultând că nerespectarea procedurii de lucru privind emiterea unei autorizații de construire, precum și întocmirea unei autorizații de construire cu același număr, modificând și conținutul celei inițiale, dovedesc o lipsă gravă de profesionalism, corelat cu lipsa de a informa autoritatea emitentă asupra demersurilor făcute. în calitate de director executiv al Direcției Urbanism și Gestionare Teritoriu răspunde potrivit legii de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o deține. 4. încălcarea prevederilor art. 36 alin. (1) Ut. c și n, ort. 48 Ut. a, k, w, ort. 53 alin. (1), corelat cu ari 111 Ut. a din Regulamentul de Ordine Internă al Primăriei S. 2 București, aprobat prin Dispoziția Primarului S. 2 nr. 2450/2011, din descrierea faptelor, împrejurărilor în care acestea au fost săvârșite rezultând îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, care au afectat imaginea și prestigiul instituției
Din coroborarea celor mai sus prezentate, Comisia de Disciplină, în unanimitate a apreciat că se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare, corespunzătoare abaterilor sesizate, astfel cum acestea au fost probate, respectiv destituirea din funcție, sancțiune înlocuită ulterior de către instanță în „suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau după caz, de promovare în funcția publică pe o perioadă de 3 ani".
Mai mult, în cursul anului 2012 reclamanta a mai fost sancționată disciplinar pentru încălcarea prevederilor referitoare la îndatoririle funcționarilor publici, iar la evaluarea performanțelor individuale, pentru perioada 01.01._12 coordonatorii săi direcți -Arhitectul Șef și Secretarul S. 2 au stabilit ca „nesatisfăcătoare" activitatea desfășurată.
Menționează că, evaluatorul. Arhitectul Șef, a avut în vedere activitățile desfășurate în anul 2012 de d-na S. I. și a motivat acordarea calificativelor după cum urmează:
a)În calitate de Director Executiv al Direcției Urbanism și Gestionare Teritoriu, doamna ing. S. I. a avut ca principale obiective urmărirea programului de locuințe pentru tineri ANL în strada Aurului, . oraș P., urmărirea finalizării documentației fază PUZ și obținerii avizelor pentru Telegondolă, activități pe care nu le-a coordonat în mod satisfăcător ducând la întârzieri mari de timp.
b)Au existat în cursul anului 2012 perioade de timp în care organizarea, coordonarea și controlul subordonaților nu a fost corespunzător, acest lucru cauzând întârzieri în soluționarea petițiilor, sesizări privind modul defectuos de soluționare chiar și formularea unor acțiuni în instanță.
c)În data de 07.12.2012 d-na ing. S. I. a fost sancționată cu mustrare scrisă pentru încălcarea regulilor stabilite prin nota internă nr._/14.03.2012, a gestionat în mod greșit coordonarea și organizarea activității direcției stabilind întâlniri cu reprezentanții firmelor de construcții implicate în reabilitarea termică și alți beneficiari în afara cadrului serviciului.
d)In cursul anului 2012 s-a constatat modificarea AC nr. 741/69"B"/01.09.2011, corectată prin Dispoziția Primarului S. 2 nr. 2831/03.09.2012 - prin înlocuirea primei pagini a acestui act fără să comunice acest fapt conducerii.
In concluzie, având în vedere toate motivele de fapt și de drept expuse, solicită admiterea recursului, să se constate că actul administrativ, respectiv - Dispoziția nr. 694 emisă de P. S. 2 București la data de 07.03.2013 este temeinică și legală în conformitate cu prevederile legale, iar pe cale de consecință să se modifice Sentința civilă nr. 8414/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția A - II - A C. Administrativ și Fiscal în Dosarul nr._, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
În drept: art. 483 și următoarele din C. pr. Civ precum și toate temeiurile de drept invocate în cuprinsul recursului.
În conformitate cu prevederile art. 223 alin. 3 C. pr. Civ. solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata reclamantă, S. I., în temeiul art. 471 alin. 5 din Codul de proc. civ. coroborat cu art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a formulat întâmpinare la recursul formulat de către recurentul-intimat P. S. 2 împotriva sentinței civile nr. 8414/16.12.2014, pronunțată de către Tribunalul București Secția a Il-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
1. Intimatul și-a motivat acordarea doar a 25 de zile de preaviz în loc de 30, cum legea dispunea în mod obligatoriu, susținând în sprijinul său disp. art. 76 lit. b și art. 78 din Codul muncii coroborat cu art. 99 din Legea nr. 188/1999.
In opinia recurentului-intimat nu contează momentul emiterii și data comunicării deciziei nr. 694/2013. Nimic mai eronat.
Acesta a susținut că, indiferent de momentul în care această decizie a căpătat regimul juridic de act administrativ, respectiv de act unilateral cu caracter individual, termenul de preaviz va curge de la data menționată în decizie, respectiv din data de 04.03.2013, pentru recurentul-intimat neavând nicio relevanță data în care acest act poate produce efecte juridice și, astfel, să-mi opozabil.
Intimatul a susținut că acest termen de preaviz în mod firesc trebuia calculat de la data în care a fost comunicată adresa de respingere a contestației raportului de evaluare, respectiv 04.03.2013.
Dacă ar fi mers pe logica intimatului încă înainte de emiterea deciziei de destituire. In aceeași logică, dacă, din terțe motive, decizia de destituire ar fi fost semnată/comunicată în luna aprilie 2013, ar fi presupus că destituirea mea avea loc imediat întrucât termenul de preaviz expirase, fiind calculat de la data respingerii contestației, respectiv 04.03.2013.
Ceea ce este inadmisibil.
Preavizul, conform DEX-ului, este o "înștiințare prealabilă de concediere făcută unui angajat; interval de timp cât un angajat lucrează după primirea acestei înștiințări".
Este evident faptul că persoanele, care au conceput draftul de deciziei nr. 694/2013, menționând în cuprinsul ei o dată anterioară emiterii deciziei, au facut-o în necunoștință flagrantă a dispozițiilor legale cât și a limbii române.
Această obligație legală de acordare a 30 de zile drept de muncă de la emiterea/comunicarea deciziei de destituire este reglementată prin disp. art. 99 alin. 3.
Conform acestui articol, nu există vreo dispoziție imperativă a legii prin care să se stabilească un interval de timp între data în care funcționarul public a fost evaluat cu "nesatisfăcător" și data în care persoana, care are competența legală de numire în funcția publică, va dispune eliberarea din funcție prin destituire.
în aceste condiții, susținerile recurentului-intimat nu au nicio susținere legală.
2. Decizia nr. 8/2014 a înaltei Curți de Casație si Justiție a statuat că măsura/decizia de concediere e lovită de nulitate absolută în condițiile în care angajatorul nu acordă efectiv zilele de preaviz conform legii.
Este evident faptul că, în condițiile aplicării disp. art. 99 alin. 3 coroborat cu art. 117 din Legea nr. 188/1999, cu art. 76 alin. 1 lit. b și cu art. 78 din Legea nr. 53/2003 cât și în baza dispozițiilor statuate prin Decizia nr. 8/2014 a ICCJ, neacordarea, efectivă, a celor 30 de zile de preaviz, calculate de la emiterea și comunicarea deciziei nr. 694/2013, atrage nulitatea absolută a acesteia din urmă.
3. În condițiile art. 248 alin. 1, instanța de fond a procedat corect, admițând excepția nulității absolute a deciziei 694/2013 în raport de nerespectarea termenului de preaviz, considerând nemaifiind necesară administrarea de alte probe și cercetarea pe fond a cauzei.
Pentru aceste considerente, solicită să se respingă recursul recurentului-intimat P. Sector 2 București și să fie obligat la plata de cheltuieli de judecată ocazionate de acest proces.
În drept, și-a întemeiat prezenta pe disp. art. 453 și art. 471 din Codul de proc. civ., art. 76 lit. b și art. 78 din Codul muncii, art. 99 din Legea nr. 188/1999, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 554/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 488 NCPC, Curtea reține următoarele:
În esență, recurentul pârât critică sentința civilă nr. 8414/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul București ca nelegală și netemeinică, motivat de faptul că instanța a reținut în mod netemeinic că intimatei reclamante nu i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, deoarece prin dispoziția contestată, emisă de recurent la data de 07.03.2014, raporturile de serviciu ale reclamantei au încetat la data de 02.04.2013. De asemenea, la adoptarea soluției de anulare a dispoziție Primarului, nu a cercetat în profunzime fondul cauzei, pronunțându-se numai în baza practicii judiciare nerelevante.
Totodată instanța nu a reținut niciunul din motivele invocate de recurenta pârâtă care justifica măsura dispusă privind încetarea raporturilor de muncă ale intimatei reclamante.
Prin Dispoziția contestată nr. 694/07.03.2013, emisă de recurentul pârât, s-a dispus eliberarea recurentei reclamante din funcția publică, începând cu data de 04.03.2013, acordându-se un preaviz de 30 de zile calendaristice, iar potrivit adresei emisă de recurent, ultima zi în care intimata avea calitatea de funcționar public era, astfel cum a reținut și instanța de fond, data de 02.04.2013.
Este adevărat că intimata reclamantă era funcționar public, fiindu-i aplicabile dispozițiile legii nr. 188/1999, dar aplicarea dispozițiilor referitoare la preaviz și durata acestuia sunt cele din Codul muncii, respectiv dispozițiile art. 75 alin. 1 din Codul muncii republicat, astfel încât este evident că dispoziția emisă de recurent la 07.03.2014, raportul de serviciu încetând la 02.04.2013, încalcă durata minimă prevăzută de art. 99 din Legea funcționarului public, ceea ce atrage nulitatea dispoziției emise de Primar.
Nu pot fi reținute argumentele recurentului referitoare la practica judiciară nerelevantă avută în vedere de instanța de fond la adoptarea soluției, deoarece instanța s-a raportat la Decizia nr. 8/2014 a ÎCCJ prin care s-au admis recursurile în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiile. art. 78 și art. 75 alin. 1 din Codul muncii republicat referitor la mențiunile privind durata preavizului și a duratei minime a preavizului a căror încălcarea duce la nulitatea deciziei și a măsurii concedierii, care se raportează și la prezenta cauză.
În consecință, pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 496 NCPC, se va respinge recursul formulat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât P. S. 2-N. ONȚANU, cu sediul în București, .-13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 8414/16.12.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. I.-E., cu domiciliul ales la CA „F. G.”, cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 96, corp C 49, ., ca nefondat.
Obligă pe recurent la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. V. V. D. U. D.
GREFIER
B. C.
Tribunalul București – S.II a C.
Jud.fond R. M.
Red. jud. D.U./2 ex./2015
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3150/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1745/2015. Curtea de... → |
|---|
