Pretentii. Decizia nr. 3785/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3785/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 11505/3/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 3785
Ședința publică de la 30.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. M. G.
JUDECĂTOR: O. S.
GREFIER: P. B. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2 împotriva sentinței civile nr. 2814/16.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. B. M., intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
deliberând, constată:
- C. procesual. Susținerile părților
Prin decizia civilă nr.5290/23.06.2014 a fost admis recursul declarat de reclamantul U. B. M. împotriva sentinței civile nr.5539/13.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._, cauza, trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind înregistrată sub nr._, la data de 09.01.2014.
Reclamantul a solicitat, inițial în în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală iar ulterior, conform cererii precizatoare depusă la dosar în al doilea ciclu procesual, cu Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București (brevitatis causa A.F.P. Sector 2) restituirea sumei de 4939 lei, reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, cu dobânda legală aferentă de la data plății și până la restituirea acesteia, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a susținut în esență că taxa pe poluare, percepută în dreptul intern în baza OUG nr. 50/2008, este contrară art. 110 din TFUE (fost art.90 TCE), fiind indirect discriminatorie.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.34, art.36, art.110, art.267, art.344 din TFUE, art.2 alin.1, art.18 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004, art.70, art.110, art.117, art.120, art.124, art.135 di Codul de procedură fiscală, art.148 alin.2 și alin.4 din Constituția României.
Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea pârâtei Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că taxa pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare.
Totodată, a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu solicitând obligarea acesteia din urmă la restituirea taxei pe poluare în cuantum de 4939 lei.
Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu au depus întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
- Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr.2814/16.04.2015, Tribunalul București a admis cererea principală, dispunând obligarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2 București să restituie reclamantului suma de 4.939 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda fiscală, calculată potrivit art.124 din Codul de procedură fiscală, de la data plății (28.10.2011) până la data restituirii efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 58,8 lei. Totodată, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, obligând chemata în garanție să restituie A.F.P. suma de 4.939 lei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul pentru înmatricularea căruia în România a plătit taxa specială în cuantum de 4.939 lei.
După plata acestei taxe, reclamantul a solicitat AFP sector 2 restituirea acesteia, cerere respinsă.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în forma activă la data prelevării taxei în discuție, Tribunalul a constatat că actul normativ este contrar art. 90 TCE, astfel cum a fost interpretat acesta de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, taxa instituită fiind indirect discriminatorie, întrucât diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
In raport de aceste considerente, s-a apreciat că refuzul pârâtei A.F.P. sector 2 de a restitui taxa pe poluare este nejustificat, reclamantul fiind îndreptățit să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
În consecință, Tribunalul a dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 4939 lei reprezentând taxa de poluare, actualizată cu dobânda fiscală de la data încasării taxei și până la data restituirii integrale a acesteia, acordarea acestora fiind solicitată de reclamant prin cererea adresată organului fiscal.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, au fost acordate reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 58,8 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii de chemare în judecată și cererii de recurs în primul ciclu procesual.
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu a fost admisă în considerarea prevederilor art.1 din O.U.G. nr.50/2008 și ale H.G. nr.686/2008, Tribunalul reținând că, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Prin urmare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu.
3. Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la data de 29 aprilie 2015, a declarat recurs, înregistrat la 8 iunie 2015, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 2, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă sau, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, recurenta arată:
3.1.În mod nelegal prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. sector 2 București.
Recurenta reiterează argumentele invocate în fața primei instanțe în susținerea acestei excepții, privind faptul că suma încasată cu titlu de taxă de poluare nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, ci se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că între A.F.P. sector 6 și intimatul - reclamant nu există nici un raport juridic fiscal privind încasarea acestei taxe de poluare.
3.2.Hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât O.U.G. nr. 50/2008 nu contravine dispozițiilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Potrivit jurisprudenței CJUE, art. 110 este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât Tratatul, cât si Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
În susținerea acestui punct de vedere, recurenta a invocat prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri-sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică niciun stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri".
3.3.Restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Cererea reclamantului nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.)
3.4.În mod greșit a fost acordată dobânda legală de la data la care a fost achitată taxa pentru poluare.
Se arată că, potrivit art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor", motiv pentru care recurenta apreciază că solicitarea privind restituirea sumei de 4.939 lei, actualizată cu aplicarea dobânzii fiscale, pe calea prezentei acțiuni, este inadmisibilă.
3.5.Hotărârea este nelegală și în ceea ce privește modalitatea de soluționare a capătului de cerere accesoriu, privind cheltuielile de judecată, deoarece instanța de fond nu a aplicat corect dispozițiile art.23 din Legea nr.146/1997.
Arată recurenta că, potrivit art.23 alin.1 lit.e) din Legea nr.146/1997, „sumele achitate cu titlu de taxe de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri:(…) când contestația a fost admisă iar hotărârea a rămas irevocabilă”, astfel că, pronunțând admiterea contestației, instanța de fond trebuia sa dispună restituirea taxei de timbru către reclamant, iar nu obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentând și taxa de timbru.
Susține că, în cazul în care nu ar fi formulat prezentul recurs și s-ar conforma hotărârii primei instanțe, plătind reclamantului taxa de timbru, acesta, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.2814/16.04.2015, beneficia, la cerere, și de restituirea taxei de timbru, îmbogățindu-se fără just temei.
Reclamantul poate solicita instanței restituirea taxei judiciare de timbru, aceasta fiind restituită de instituția care a încasat-o, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 2 - organ al administrației publice locale (Primăria Sectorului 2) - diferit de Administrația Finanțelor Publice Sector 6, instituție fără personalitate juridica din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala - Ministerul Finanțelor Publice.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 229 din OG 92/2003
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin carea solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata chemată în garanție nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând sentința recurată prin prima criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat, Curtea constată recursul nefondat, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost argumentat de recurenta-pârâtă, întrucât instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii prin raportare la situația de fapt.
Din analiza înscrisurilor atașate la dosarul tribunalului se constată că restituirea taxei de 2.286 lei, achitată la data de 28.10.2011 pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 2002 într-un alt stat membru al Uniunii Europene, a fost solicitată de reclamant la data de 15 decembrie 2011, în interiorul termenului de 5 ani de zile prevăzut la art.135 din Codul de procedură fiscală, prin adresa nr._/21.12.2011 AFP sector 2 comunicându-i că „nu există un temei legal” pentru a da curs cererii.
4.1.Calitatea procesuală pasivă a pârâtei AFP Sector 2 a fost în mod legal și temeinic reținută de prima instanță.
Pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Pe cale de consecință, nu se poate reține că A.F.P sector 2 nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul Administrației F. pentru Mediu implică un raport juridic distinct stabilit între Administrația Finanțelor Publice și Administrația F. pentru Mediu, indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.
4.2. Contrar susținerilor recurentei, reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Potrivit dispozițiilor art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În acest sens a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
În același sens s-a pronunțat Curtea și în cauzele ulterioare (soluționate prin ordonanțe - D., I., I., V., M., O., ., Ș.), considerentele CJUE susținând în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Prin urmare, în respectarea prevederilor art.148 alin.2 și alin.4 din Constituția României, potrivit cu care legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe, în mod legal instanța de fond a dispus anularea adresei prin care recurenta pârâtă a comunicat refuzul de restituire a taxei de poluare și a obligat-o să restituie intimatului reclamant suma de 4.939 lei, chiar dacă cererea acestuia nu se subsumează niciuneia dintre ipotezele reglementate la art.117 literele a) – h) din Codul de procedură fiscală.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind nevoie ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
4.3.Neîntemeiată este și critica recurentei-pârâte privind obligarea sa la plata de dobânzi pentru suma percepută cu încălcarea dreptului uniunii.
Pe lângă reglementarea internă expresă a dreptului contribuabilului de a solicita și primi dobânzile aferente, C.J.U.E. s-a pronunțat constant că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă.
Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (cauzele reunite 397/98 și 410/98-Metallgesellschaft și alții, cauza 446/04-Test Claimants in the FII Group Litigation, cauzele reunite 113/10, 147/2010 și 234/10-Zuckerfabrik Jülich). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest drept.
În această privință, Curtea a statuat că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
Curtea constată că, la data de 18.04.2013, C.J.U.E., prin răspunsul formulat la întrebarea preliminară în cauza 565/11-I., s-a pronunțat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, dacă în ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea a arătat că nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal, în condițiile în care din dosarul de care dispune pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, în ceea ce privește principiul efectivității, Curtea europeană a arătat că acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
În speță, C.J.U.E. a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.
Având în vedere hotărârea din cauza 565/11-I., CJUE nu numai că a recunoscut dreptul contribuabilului de a i se restitui cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, dar a statuat că dobânda ar trebui achitată de la data plății taxei, astfel că nu poate fi primită critica recurentei-pârâte cu privire la greșita sa obligare de către instanța de fond la plata dobânzii fiscale de la data perceperii taxei contrare dreptului european.
4.4. În ceea ce privește critica recurentei-pârâte cu privire la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că în cauză nu este aplicabilă procedura restituire a taxei judiciare de timbru, reglementată la art.23 din Legea nr.146/1997 (acțiunea fiind supusă regulilor de timbrare prevăzute de actul normativ în vigoare la data formulării sale, respectiv Legea nr.146/1997), în condițiile în care instanța nu a fost învestită cu soluționarea unei contestații la executare.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, fiind nefondat, recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 2814/16.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. B. M., intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și intimata-chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. P. A. M. G. O. S.
GREFIER,
P. B. B.
Red./th.red. AMG/ 2 ex – 06.08.2015
Jud fond: C. E. I.
Tribunalul București - SCAF
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2844/2015. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 791/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
