Pretentii. Sentința nr. 1613/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1613/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 1437/2/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.1613/2015
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea în contencios administrativ și fiscal a cauzei privind pe reclamanta A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT gaze NATURALE TRANSGAZ S.A., având ca obiect „pretenții”
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta reprezentată de consilier juridic A. Z. cu delegație la dosar, pârâta reprezentată de consilier juridic P. I., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea procedează la verificarea competenței instanței, conform art. 131 NCPC.
Reprezentanții ambelor părți arată că instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este instanța sesizată, respectiv C.-SCAF.
Curtea va aprecia că este competentă material și funcțional în soluționarea prezentei cauze prin raportare la dispozițiile art. 131 NCPC și art. 10 din Legea 554/2004.
Curtea pune în discuția părților durata estimativă a procesului.
Consilierul juridic al reclamantei cât și consilierul juridic al pârâtei apreciază că prezenta cauză se poate soluționa la acest termen.
Curtea va estima durata de soluționare a cauzei la o zi.
Curtea acordă cuvântul în susținerea probelor.
Reprezentanții ambelor părți solicită încuviințarea probelor cu înscrisurile de la dosar.
Curtea va încuviința pentru ambele părți administrarea probelor cu înscrisurile atașate la dosar.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat, sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilierul juridic al reclamantei solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 3.406.769,93 lei, reprezentând accesorii pentru neachitarea tarifelor restante, la termenul de scadență, de către pârâtă.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și în opisul atașate acesteia a făcut un istoric al relațiilor procesuale ale părților datând încă din anul 2010, când ICCJ a statuat în mod irevocabil că pârâta din prezenta cauză datorează tariful de dispecerizare pe tranzit.
Ulterior, în baza acestei decizii, Curtea de Conturi prin decizia nr. 4/2011 a instituit în sarcina ANRE obligația de a percepe acest tarif pentru anul 2008.
ANRE a perceput acest tarif pentru anul 2008, dar pârâta nu l-a achitat de bună voie, urmând mai multe procese, finalizate prin decizie a ICCJ prin care în mod irevocabil s-a stabilit că Transgaz datorează tarif de dispecerizare pe tranzit. Ulterior ANRE, în baza acestei decizii, a calculat accesorii de la momentul emiterii facturilor până la momentul efectiv al plății, întrucât toate plățile au fost făcute cu întârziere.
În anul 2014, ca urmare a controlului realizat de Curtea de Conturi, cu privire la care la dosar au fost depuse extrase din procesul verbal de control cât și din Decizia 30/2014, Curtea a instituit ca măsură obligatorie extinderea perioadei pentru care s-au calculat accesoriile, apreciind că ele sunt datorate de la 16 ianuarie a fiecărui an vizat. Având în vedere aceste concluzii ale Curții de Conturi, reclamanta a s-a conformat, întrucât decizia Curții de Conturi este obligatorie și executorie, neducerea ei la îndeplinire constituie infracțiune, potrivit Legii 94/1992.
Solicită, pentru toate aceste considerente și pentru cele detaliate pe larg în cuprinsul cererii, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Consilierul juridic al pârâtei arată că solicită respingerea acțiunii, ca nefondată.
În ceea ce privește istoricul relațiilor procesuale dintre părți, arată că acesta ar trebui să rămână în urmă, neavând nicio legătură cu prezentul.
În cauza de față părțile se judecă pentru neachitarea facturilor la termen, facturi însă care n-au fost emise. Dacă nu s-au emis facturile, plata nu a putut fi realizată.
Arată că pârâta, potrivit Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr.784, a transmis reclamantei toate datele pentru facturare, dar față de aceea că au fost emise facturi, plata nu a fost efectuată. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instnațe la data de 06.03.2015, sub nr. de mai sus, reclamanta A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI (ANRE) a chemat în judecată pe pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3.406.769,93 lei, reprezentând accesorii pentru neachitarea la termenul de scadență de către pârâtă a obligațiilor de plată reprezentând tarif dispecerizare tranzit gaze naturale, pentru activitatea desfășurată în anul 2008-2012.
Arată că obligația de plată a tarifului îi incumbă pârâtei, în conformitate cu prevederile legislației în domeniul gazelor naturale, precum și în domeniul materiei fiscale, deoarece după termenul de scadență sunt datorate dobânzi și penalități de întârziere, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit Codului de procedura fiscală.
Reclamanta arată că a respectat procedura prealabilă instituită prin dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, fiind anexată în acest sens plângerea ANRE nr._/18.12.2014.
Arată reclamanta că între părți au existat mai multe litigii privind plata tarifului de dispecerizare pentru perioada indicată, în urma cărora pârâta a fost obligată la plată prin hotărâri irevocabile.
De asemenea, având în vedere că facturile reprezentând tarif de dispecerizare au fost plătite eu întârziere de către pârâta, reclamanta a calculat dobânzi și penalități de la data emiterii facturilor până la data achitării debitului, motiv pentru care a formulat o nouă acțiune în instanță.
Aceasta cerere, privind plata dobânzilor și a penalităților, calculate pentru plata cu întârziere a tarifelor de la data emiterii facturilor și până la data plății efective, a făcut obiectul dosarului nr._, care însă a fost soluționat prin executarea de bunăvoie a obligației, anterior primului termen de judecată.
Arată reclamanta că obligația legală de a plăti tariful aferent licenței de dispecerizare, potrivit dispozițiilor legale, este scadentă la începutul fiecărui an, până la data de 15 ianuarie a anului următor celui în care a desfășurat activitatea.
În acest sens, dispozițiile legale aplicabile sunt reprezentate de pct. 4 din Anexa 8 a Regulamentului privind cantitatea de gaze naturale furnizata, transportată și dispecerizata/inmagazinata sau stocata/distribuita, precum și capacitatea de tranzit contractată, pentru care se calculează tarifele de licența.
Acest regulament arată că în cazul in care cantitatea de gaze naturale efectiv furnizată/transportată și dispecerizata/inmagazinata sau stocata/distribuita, respectiv capacitatea de tranzit contractată, este mai mare decât cea declarata, pentru care a fost emisă factura de tarif de licența, la sfârșitul anului ANRGN va proceda la emiterea unei facturi suplimentare de regularizare. Factura de regularizare va fi achitată în termen de 15 zile de la emitere.
Față de aceste dispoziții legale, arată reclamanta că în mod obiectiv data de la care se calculează dobânzi și penalități pentru tariful licenței de dispecerizare este data de 16 ianuarie a anului următor celui în care a desfășurat activitatea.
Având în vedere că pârâta a achitat cu întârziere tariful aferent licenței de dispecerizare pentru activitatea de tranzit desfășurată în perioada 2008-2012 (până în data de 10.07.2012 la . Legii nr. 123/2012), ANRE a calculat dobânzi si penalități, începând cu data de 16 ianuarie a anului următor si până la data achitării debitului principal.
Arată reclamanta că din interpretarea dispozițiilor legale menționate, rezultă că pârâta datorează dobânzile si penalitățile aferente anilor 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 (până în data de 10.07.2012 la . Legii nr. 123/2012) începând cu data de 16 ianuarie a anului următor - această obligație de plată constituind obiectul prezentului dosar.
Arată că în același sens au concluzionat și auditorii Curții de Conturi în urma controlului din 2014, în care au consemnat că această obligație de plată reprezentând dobânzi și penalități se datorează începând cu data de 16 ianuarie a anului următor celui în care a fost desfășurată activitatea.
Pârâta trebuie să plătească inclusiv penalitățile ce curg de drept din neplata debitului de la momentul nașterii obligațiilor și până la data plații efective a debitului efectuată de SNTGN TRANSGAZ S.A.
Potrivit istoricului expus în antecedență, pârâta nu a declarat cantitatea dispecerizată pentru nici un an, deși știa că are această obligație, cu atât mai mult cu cât și instanțele, de fiecare dată, au dat câștig de cauză reclamantei, obligând pârâta la plata obligațiilor care îi incumbă conform legislației incidente domeniului.
Arată reclamanta că a calculat inițial accesorii pentru neachitarea facturilor de dispecerizare tranzit pentru activitatea desfășurată în anul 2008, 2009, 2010, 2011 și 2012 (până la data de 10.07.2012- data intrării în vigoare a Legii nr. 123/2012) de la data emiterii și până la data achitării acestora, accesorii care au fost deja achitate, dar prin Decizia nr. 30/14.07.2014 Curtea de Conturi a extins în mod corect perioada aferentă calculului accesoriilor, de la nașterea obligației și până la stingerea ei.
ANRE are obligația executării măsurilor dispuse prin Decizia Curții de Conturi nr. 30/14.07.2014, obligație statuată de legiuitor prin pct. 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi. precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea plenului Curții de Conturi nr.
130/2010, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 832 din 13.12.2010.
O creanță fiscală nu se poate naște în lipsa unei baze de impozitare, a unei materii impozabile. Numai o bază de impozitare, numai o materie impozabilă dă naștere unei creanțe fiscale. O creanță fiscală nu se poate naște prin emiterea unor acte administrativ fiscal (precum prin decizii de impunere, facturi, prin somații, prin titluri de creanță, prin titluri executorii etc). Un act administrativ fiscal (factura) este o formă de exprimare a unei creanțe fiscale. Un act administrativ fiscal (factura) nu dă naștere unei creanțe fiscale, ci este o consfințire a acesteia.
Concluzionând, arată că nașterea unei creanțe fiscale este legată numai și numai de existența unei baze de impozitare, de existența unei materii impozabile (H.G. nr. 784/2000) și nu de emiterea unor acte administrativ fiscale (emiterea de facturi), astfel încât calculul dobânzilor si penalităților s-a efectuat prin raportare la data la care s-a născut baza de impozitare corelată cu data de scadentă a acesteia si nu în funcție de data emiterii facturilor (acte administrativ fiscale).
Mai precizează reclamanta că ANRE a calculat si facturat accesorii în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Creanța are un caracter cert absolut, existența neîndoielnică a acesteia rezultând dintr-un act normativ, în speță nefiind necesară recunoașterea formală a datoriei de către debitor.
întrucât aceasta îi incumbă în temeiul unui act normativ.
Activitatea de dispecerizare desfășurată de debitoare este definită la art. 3 pct. 22 din Legea gazelor ca fiind „activitatea specifică de corelare și echilibrare permanentă și operativă, la nivelul sistemelor, a cantităților de gaze naturale interne și, respectiv, ieșite, la parametrii rezultați din obligațiile de livrare, precum și luarea măsurilor de limitare a efectelor situațiilor excepționale, cum ar fi: temperaturi foarte scăzute, calamități naturale, avarii majore și alte asemenea, prin folosirea de mijloace specifice".
Debitoarea desfășoară și activitatea de tranzit a gazelor naturale definită la art. 27 al aceleiași legi ca fiind "tranzitul de gaze naturale consta in transportul prin SNT si/sau prin conducte magistrale dedicate acestui scop peste teritoriul României, cu sau far a transbordare, al gazelor naturale provenite din alt stat si destinate unui stat terț. ", în contextul în care transportul gazelor naturale este definit la art. 3 pct 54 din Legea gazelor ca fiind "activitatea organizată pentru vehicularea gazelor naturale prin SNT sau prin alte sisteme de transport".
Corelativ, punctul 35 al articolului 3 din Legea gazelor definește licența ca fiind "actul administrativ individual emis de ANRE, care conferă titularului, persoană juridică, dreptul de a desfășura activități comerciale și/sau de prestări servicii în legătură cu una sau mai multe dintre activitățile de furnizare, înmagazinare, transport, tranzit, dispecerizare și distribuite a gazelor naturale".
În funcție de activitățile/serviciile specifice desfășurate de operatori în sectorul gazelor naturale, art. 46 din Legea gazelor enumera tipurile de licențe între acestea licența de dispecerizare fiind stipulată în mod distinct de licența de tranzit.
Fiecărei licențe îi sunt aplicabile tarife anuale distincte, tarife care sunt calculate de instituție în baza prevederilor anexei nr. 8 la Regulamentul pentru acordarea licențelor în sectorul gazelor naturale în care sunt prevăzute tarife distincte aferente activităților de tranzit și dispecerizare.
S.N.T.G.N. TRANSGAZ trebuie să plătească atât tarifele aferente activităților licențiate, cât și penalitățile/majorările de întârziere calculate pentru neachitarea la termenul de scadentă a obligațiilor care îi incumbau.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C.proc civ, art. 10 din legea nr. 554/2004, Legea gazelor nr. 351/2004, Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin H.G. nr. 784/2000, republicată, cu modificările ulterioare.
Pârâta, S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAȘ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca nefondată.
Arată că SNTGN Transgaz SA Mediaș și-a îndeplinit în mod corespunzător toate obligațiile legale stabilite în sarcina sa în calitate de titulară a Licenței de dispecerizare gaze naturale, fapt pentru care acțiunea prin care se încearcă obligarea noastră la plata sumei de suma de 3.406.769,93 lei, pentru neachitarea la termen a facturilor de dispecerizare tranzit pentru activitatea desfășurată în perioada anilor 2008 - 2012, este netemeinică și nelegală.
Facturarea la termen a obligațiilor bănești reprezentând tarife datorate pentru activitatea de dispecerizare a gazelor naturale desfășurată în perioada 2008-2012, constituie obligația ANRE București, motiv pentru care nu se pot reține în sarcina Transgaz penalități și dobânzi, pentru nefacturarea la termen a acestor obligații de către ANRE.
Pentru a invoca plata sau neplata la scadență a unui tarif, se impune mai întâi să fie emisă factura, în cuprinsul căreia să fie trecut termenul de scadență, după care, în caz de neplată, să se treacă la calcularea și pretinderea penalităților și dobânzilor stabilite prin reglementările fiscale.
Plata facturilor emise de ANRE București indicate în acțiune, considerate de către reclamantă ca nefiind achitate în termen, a fost efectuată integral, iar ulterior au fost achitate și accesoriile reprezentând dobânzi și penalități, calculate de la data emiterii facturilor și până la plata efectivă.
Referitor la opinia ANRE București, privind susținerea că nașterea unei creanțe fiscale este legată numai și numai de existența unei baze de impozitare, de existența unei materii impozabile, arată pârâta că potrivit art. 23 din OG nr. 92/2003, referitor la nașterea creanțelor și obligațiilor fiscale, prevede că „„dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. 2)Potrivit alin. 1 se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată".
Momentul constituirii bazei de impunere nu reprezintă momentul nașterii obligației fiscale, ci doar momentul nașterii dreptului organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată. Era datoria ANRE București să stabilească/să determine valoarea obligației fiscale și să factureze respectivele sume către SNTGN Transgaz SA Mediaș.
Facturarea obligațiilor fiscale, în baza informațiilor furnizate de către titularul licenței, era prevăzută prin H.G. nr. 784/2000 - privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale, forma în vigoare la data emiterii facturilor enumerate în acțiune, act normativ care în cuprinsul anexei nr. 8, pct. 3,4 și 5 stabilește că „tarifele anuale pentru licențe se achită în 4 tranșe egale, până în ultima zi lucrătoare din prima lună a trimestrului. În anul obținerii licenței tariful se achită conform art. 18 din prezentul regulament. Cantitatea de gaze naturale furnizată/transportată șl dispecerizată/ înmagazinată sau stocată/distribuită, precum șl capacitatea de tranzit contractată, pentru care se calculează tarifele de licență, se declară pe propria răspundere de către operatorii licențiați. La sfârșitul anului, în cazul în care cantitatea de gaze naturale efectiv furnizată/transportată și dispecerizată/înmagazinată sau stocată/distribuită, respectiv capacitatea de tranzit contractată, este mai mare decât cea declarată, pentru care a fost emisa factura de tarif de licență, ANRGN va proceda la emiterea unei facturi suplimentare de regularizare. Factura de regularizare va fi achitată în termen de 15 zile de la emitere. Neachitarea la scadență a contravalorii facturilor de tarife pentru autorizații și licențe atrage perceperea unei penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală, inclusiv ziua plății".
Potrivit acestor prevederi legale, reclamanta avea obligația emiterii, pentru fiecare licență deținută de un operator licențiat, a facturii de tarif de licență, respectiv a facturii întocmite în temeiul declarației pe propria răspundere a operatorului licențiat și, după caz, a facturii suplimentare de regularizare”.
Arată pârâta că, referitor la susținerea reclamantei potrivit căreia „pârâta nu a declarat cantitatea dispecerizată pentru nici un an, deși știa că are această obligație ...", aceasta este neadevărată
Prin adresele DO.F nr. 192/04.03.2010, DO nr. 2865/02.2011 și DO nr. 4311/17.02.2012, SNTGN Transgaz SA Mediaș a comunicat către ANRE București cantitățile de gaze naturale estimate a fi transportate și dispecerizate în cursul anilor 2010, 2011 și 2012.
Pe cale de consecință, arată pârâta că cererea reclamantei este netemeinică și nelegală, astfel că se impune a fi respinsă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 din Codul de procedară civilă, art. 23 din Codul de Procedură Fiscală și H.G. nr. 784/2000, privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale, forma în vigoare la data emiterii facturilor enumerate în acțiune.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Suplimentar celor expuse prin cererea de chemare în judecată, reclamanta arată că momentul constituirii bazei de impunere nu reprezintă momentul nașterii obligației fiscale ci doar momentul nașterii dreptului organului fiscal de a stabili și determina obligația fiscală datorată.
Arată că, pentru stat, o bază de impunere dă naștere unui drept la încasarea veniturilor sub formă de taxe, contribuții și impozite, iar pentru contribuabil la o obligație de plată. Creanța fiscală nu ia naștere la momentul emiterii actului fiscal, resepctiv a facturii fiscale.
Nașterea creanței fiscale este legată numai de existența bazei de impunere, de existența materiei impozabile și nu de emiterea actului administrativ fiscal.
Arată reclamanta că calculul dobânzilor și penalităților curge de la scadență, iar această dată de scadență este data la care trebuiau achitate obligațiile fiscale principale, iar nu data emiterii facturii.
Arată reclamanta că termenul de scadență este stabilit prin lege, resepctiv prin HGR 784/2000.
Cu privire la comunicarea informației referitoare la capacitatea de tranzit dispecerizată, arată reclamanta că aceasta nu a fost corespunzător comunicată de pârâtă, contrar susținerilor din întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
În fapt, în baza Deciziei nr. 16/13.01.2006 (fila 68) reclamantei SNT Gaze Naturale Transgaz SA i-a fost acordată licența nr. 561 de dispecerizare a gazelor naturale, cu valabilitate de 15 ani.
În temeiul acestei licențe, reclamanta a prestat în beneficiul pârâtei servicii de dispecerizare în perioada 2008 – 2012, potrivit Regulamentului privind acordarea licențelor și autorizațiilor în domeniul gazelor naturale, aprobat prin HGR 784/2000, activitatea de dispecerizare reprezentând, în sensul disp. art. 3 pct. 22 din legea gazelor nr. 351/2004 (în forma în vigoare la acel moment) activitatea specifică de corelare și echilibrare permanentă și operativă, la nivelul sistemelor, a cantităților de gaze naturale interne și respectiv ieșite, la parametrii rezultați din obligațiile de livrare, precum și luarea măsurilor de limitare a efectelor situațiilor excepționale.
Pentru aceste servicii, astfel cum rezultă din Raportul Curții de Contrui atașat la dosar și din susținerile proprii ale reclamantei, expuse în motivarea cererii, aceasta nu a facturat în mod corespunzător serviciile de dispecerizare, facturile fiind emise cu mare întârziere.
În baza mai multor hotărâri judecătorești irevocabile, instanțele au recunoscut dreptul reclamantei la încasarea tarifelor de dispecerizare, dând acesteia câștig de cauză în toate acțiunile având ca obiect obligarea pârâtei la plata acestor servicii, aferente perioadei 2008 – 10.07.2012 (data intrării în vigoare a Legii nr. 123/2012) și, în consecință, obligând pârâta la plata acestor tarife de servicii de dispecerizare, în cuantumul identificat de reclamantă în cuprinsul facturilor emise, chiar cu întârziere, dar îninteriorul termenului de prescripție.
De asemenea, reclamanta a calculat pentru sumele datorate de pârâtă, reprezentând tarife pentru servicii de dispecerizare, accesorii în cuantum de 2.593.374,07 lei reprezentând penalități de întârziere și dobânzi, calculul fiind realizat de la data emiterii facturilor și până la achitarea integrală a debitelor datorate.
Astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 423/2015 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanței (conform informațiilor furnizate de programul informatizat Ecris), prin care s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cauzei și potrivit susținerilor reclamantei, pârâta a achitat integral debitul de 2.593.374, 07 lei, reprezentând accesorii datorate de la data emiterii facturilor și până la achitarea debitului principal.
Având în vedere rezultatul controlului derulat de Curtea de Conturi a României și în considerarea Procesului verbal de constatare întocmit la data de 11.06.2014 și a Deciziei Curții de Conturi nr. 30/14.07.2014, reclamanta a procedat la realizarea unui nou calcul al accesoriilor, pentru același debit principal (servicii de dispecerizare aferente perioadei 2008 – 2012), pentru perioada cuprinsă între data de 16 ianuarie a fiecărui an și datele de emitere a facturilor pentru serviciile prestate în fiecare an (2008, 2009, 2010, 211, și 2012), rezultând un debit suplimentar în cuantum de 3.406.769,93 lei.
În drept, Curtea va avea în vedere incidența dispozițiilor HGR nr. 784/2000 prin care a fost adoptat Regulamentul pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în domeniul gazelor naturale, coroborat cu prevederile OG nr. 92/2003.
Astfel, potrivit Anexei 8 din HGR 784/2000, tarifele pentru transportul și disepecerizarea gazelor naturale, aferente licenței deținută de pârâtă, sunt calculate de A. de reglementare, în funcție de cantitatea de gaze transportată și dispecerizată anual, exprimată în mii de mc.
Potrivit pct. 4 din Anexa 8 la HGR nr. 748/2000, rep, „cantitatea de gaze naturale furnizată/transportată și dispecerizată/înmagazinată sau stocată/distribuită, precum și capacitatea de tranzit contractată, pentru care se calculează tarifele de licență, se declară pe propria răspundere de către operatorii licențiați. La sfârșitul anului, în cazul în care cantitatea de gaze naturale efectiv furnizată/transportată și dispecerizată/înmagazinată sau stocată/distribuită, respectiv capacitatea de tranzit contractată, este mai mare decât cea declarată, pentru care a fost emisă factura de tarif de licență, ANRGN va proceda la emiterea unei facturi suplimentare de regularizare. Factura de regularizare va fi achitată în termen de 15 zile de la emitere”.
Reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că „pârâta nu a declarat cantitatea dispecerizată pentru nici un an, deși știa că are această obligație”.
Observă Curtea că textul de lege nu prevede vreo sancțiune în sarcina pârâtei, în cazul neîndeplinirii obligației de declarare pe proprie răspundere a cantității de gaze dispecerizate anual, lipsa declarației echivalând așadar că declararea unei cantități de 0 mc de gaze dispecerizate.
Urmând rațiunea textului de lege, observă însă Curtea că se prevede totuși un remediu pentru o astfel de situație, echivalent celui aplicabil în situația declarării incomplete, respectiv determinarea de către reclamantă a tarifului datorat, aceasta având obligația de a emite factura de regularizare, prin evidențierea cantității reale de gaze transportate și dispecerizate.
De altfel, acesta este și motivul pentru care reclamanta a emis facturile reprezentând debit principal, aferente perioadei 2008 – 2012, pentru care în mod irevocabil i s-a recunoscut anterior, prin hotărâri judecătorești, dreptul de încasare.
Curtea va mai observa însă că, deși obligația de regularizare ce revenea ANRE trebuia îndeplinită anual (având în vedere că tarifele sunt datorate anual), reclamanta nu a respectat această obligație, emițând prima factură de regularizare abia în anul 2010 (pentru anul 2008). Și în privința facturilor reprezentând debit principal aferent anilor următori a procedat în același mod, unele dintre facturile prin care s-a determinat cuantumul real a sumelor de plată, reprezentând tarife pentru servicii de dispecerizare, fiind emise chiar cu 2 ani întârziere.
Cu toate acestea, reclamanta a apreciat că deși nu existau declarații pe proprie răspundere ale pârâtei cu privire la cantitatea de gaze dispecerizată, aceasta la rândul său, neîndeplinindu-și obligația de emitere a facturilor anuale de regularizare, beneficiarul serviciilor de dispecerizare avea totuși obligația de a achita tariful (nedeterminat din punctul de vedere al cuantumului), până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, din acel moment curgând penalitățile și dobânzile.
Curtea va înlătura aceste alegații ale reclamantei, pentru mai multe considerente:
a/ În primul rând, urmare a nedeclarării de către pârâtă a cantității de gaze transportate/ dispecerizate, obligația de calcul a tarifului revenea reclamantei iar nu pârâtei, astfel că neîndeplinirea în termen a acestei obligații nu poate fi opusă pârâtei.
Prin neîndeplinirea obligației de calcul a tarifului, prin emiterea facturii de regularizare ori a facturii raportată la cantitatea declarată, nu se poate susține punctul de vedere al reclamantei cu privire la caracterul lichid al creanței.
De altfel, concluzia potrivit căreia creanța reprezentând tarif de dispecerizare dobândește caracter lichid abia la momentul determinării cuantumului acesteia de către reclamantă, prin emiterea unei facturi, este susținută și prin aceea că, potrivit pct. 4 din Anexa 8, pârâtei îi revenea doar obligația declarării cantității de gaze transportate/ dispecerizate, nu și a valorii tarifului de plată, aceasta urmând a fi calculată ulterior.
În acest sens, se va avea în vedere textul pct.4, care prevede că se declară pe proprie răspundere cantitatea de gaze (nu valoarea)„pentru care se calculează tarifele de licență”.
Se va concluziona așadar că, atâta timp cât creanța nu a dobândit caracter lichid, prin determinarea cuantumului ei de către reclamantă, nu au început să curgă accesoriile, potrivit pct. 5 din Anexa 8.
b/ În al doilea rând, Curtea va avea în vedere dispozițiile exprese ale Anexei 8 la HGR nr. 748/2000, rep., prin care se menționează expres cu privire la sancțiunea aplicabilă pentru neplata la scadență a contravalorii facturilor de tarife pentru licență.
Astfel pct. 5 al Anexei 8 prevede că „neachitarea la scadență a contravalorii facturilor de tarife pentru autorizații și licențe atrage perceperea unei penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală, inclusiv ziua plății”.
Legiuitorul a avut în vedere așadar neachitarea la scadență a contravalorii facturilor drept situație premisă pentru aplicarea penalității, iar nu neachitarea la scadență a tarifelor de licență, care ar fi trebuit stabilite anterior emiterii facturilor, printr-o altă modalitate, nedetrminată de altfel.
Se reține așadar, astfel cum în mod corect a apreciat și pârâta, că pentru a se putea aplica penalitatea era necesară emiterea de către reclamantă a unei facturi de calcul a debitului principal, respectiv a debitului rezultat în urma aplicării de către ANRE a algoritmului din Anexa 8.
În lipsa oricăror facturi conținând tarifele pentru dispecerizare datorate, ori a facturilor de regularizare, în mod evident nu se poate aprecia nici cu privire la cuantumul accesoriilor datorate de debitor.
Curtea urmează a înlătura susținerea reclamantei cu privire la aplicarea art. 23 din OG nr. 92/2003, referitor la nașterea creanței fiscale și a obligației fiscale corelative, având în vedere că problema de drept supusă analizei nu se referă la momentul nașterii creanței fiscale, ci la momentul scadenței acesteia. Altfel spus, este posibil ca cele două momente să nu coincidă, în ipoteza în care prin normă specială termenul de scadență este diferit de momentul nașterii creanței fiscale.
În acest sens. se vor avea în vedere dispozițiile exprese ale art. 119 și 120 C.pr.fisc, care fac referire la dreptul de percepe penalități și dobânzi în cazul neexecutării obligațiilor fiscale la data scadentă.
Ori, prin normă specială, respectiv Anexa nr. 8 la HGR nr. 748/2000, rep. legiuitorul a legat indisolubil momentul scadenței obligației de plată a tarifelor de momentul facturilor emise de reclamantă, prin raportare la cantitatea declarată sau la cantitatea regularizată, prevăzând în mod expres că penalitatea de percepe pentru „neachitarea la scadență a contravalorii facturilor” iar nu a contravalorii tarifului, calculat de debitor.
De altfel, modul în care a dispus legiuitorul urmează firul logic al întregului text inserat în cuprinsul Anexei 8, care obligă reclamanta, în primul rând, să determine anual cantitatea de gaze real transportată/ dispecerizată, pentru ca, ulterior, să se poată proceda la plata tarifului real datorat.
În final, Curtea va înlătura și alegațiile reclamantei referitoare la modalitatea în care aceasta a determinat data scadenței, ca fiind data de 15 ianuarie a fiecărui an.
Astfel, reclamanta a avut în vedere dispozițiile pct. 4 din Anexa 8 la HGR nr. 748/2000, rep, care prevăd însă doar obligația operatorilor de a declara pe proprie răspundere cantitatea de gaze tarnsportată/dispecerizată, urmând ca, la sfârșitul anului, în cazul în care cantitatea efectiv dispecerizată este mai mare decât cea declarată, ANRGN să emită o factură de regularizare, care trebuie achitată în termen de 15 zile de la emitere.
De nicăieri, din conținutul textului la care se face referire, nu rezultă raționamentul expus de reclamantă, potrivit căruia data de scadență a tarifului anual pentru serviciile de dispecerizare este 15 ianuarie a anului următor.
Cele 15 zile pentru efectuarea plății se referă doar la facturile de regularizare, care trebuie însă emise în prealabil de reclamantă, până la sfârșitul anului, și care reprezintă temeiul efectuării plății. Textul nu distinge însă și cu privire la situația în care factura de regularizare nu este emisă de ANRGN până la sfârșitul anului, pentru a se aprecia că, în orice situație, termenul limită de plată este 15 ianuarie a anului următor.
De altfel, nici nu s-ar putea concluziona în acest mod, câtă vreme factura de regularizare este emisă exclusiv ca urmare a constatărilor personale ale ANRGN cu privire la depășirea cantităților declarate de operator, astfel că existența în sine a debitului nu este cunoscută de operator până la comunicarea acestei facturi.
Pe cale de consecință, Curtea va aprecia că termenul de 15 zile la care face referire pct. 4 al Anexei 8 este un termen care se opune operatorului doar cu condiția ca în prealabil A. să fie emis factura de regularizare, factură care, este adevărat, trebuie emisă la sfârșitul fiecărui an, în urma analizelor proprii realizate de Autoritate. Reclamanta nu poate opune așadar, neîndeplinirea propriilor obligații cu privire la determinarea cantităților de gaze real dispecerizate în beneficiul pârâtei, pentru a calcula accesorii în sarcina acesteia anterior emiterii facturii fiscale, prin care aceste cantități au fost determinate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, rap. la Anexa 8 din HGR nr. 748/2000, rep. de aprobare a Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale, Curtea va constata că pârâta nu datorează accesorii pentru perioada anterioară emiterii, de către reclamantă, a tarifelor de deispecerizare a gazelor naturale, motiva pentru care urmează a respinge acțiunea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI cu sediul în București .. 3, sector 2, în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A cu sediul în Mediaș Piața C. I M. nr. 1, jud. Sibiu, ca nefondată.
Cu drept de recurs, în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședința publică, azi 08.06.2015.
Președinte Grefier
P. A. P. M.
Red./tehn A.P./ 4 ex
22.07.2015
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 791/2015. Curtea de Apel... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 3397/2015.... → |
|---|
