Pretentii. Decizia nr. 3959/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3959/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 28132/299/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia nr. 3959
Ședința publică din data de 07.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. R. M.
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: D. D. M.
GREFIER: D. G. D.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței nr. 516/04.06.2015 pronunțate de Tribunalul Călărași-Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că recurenta-pârâtă a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, după care:
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR pentru prima dată în fața instanței de recurs, motivat de faptul că în raport de prevederile Legii nr. 164/2014 aceasta nu mai are competența legală de a efectua plățile.
Deliberând asupra excepției în discuție, Curtea o va respinge cu motivarea că, în raport de prevederile art. 10 alin. 6 din Legea nr. 164/2014, A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR are competența legală de a emite titlurile de plată în baza cărora Ministerul Finanțelor Publice va efectua plățile și, în consecință, are calitate procesuală pasivă în raport de obiectul judecății.
Nefiind cereri prealabile formulate, sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cereri de recurs, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 516/04.06.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași-Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. I., cu domiciliul ales la cabinet avocat H. E. în București, ..2, ., împotriva pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 34 749,24 lei reprezentând despăgubiri actualizate cu indicele de inflație pentru perioada 12.08.2005 – 28.06. 2012 și s-a constatat că obligația de plată a pârâtei a fost executată prin executare silită la data de 28.02.2014 pentru suma de 34 749,24 lei conform procesului-verbal de executare încheiat de B. „C. R. M.”.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Călărași a reținut că, prin Hotărârea nr.32/10.06.2005 Comisia Județeană Călărași de Aplicare a Legii nr. 9/ 1998, a obligat ANRP la plata sumei de 2.402.630,697 lei către I. V., Stema M., S. I. și Bodoloacă M. reprezentând despăgubiri acordate în baza Legii nr. 9/1998 iar Ordinul nr.1453 din 19.03.2007 emis de Cancelaria Primului Ministru a validat hotărârea amintită.
Reclamantului S. I. i-a revenit suma de 40.043,845 lei după partajare notarială, fiind achitată de către ANRP doar prima transa (40%) de 16.017, 54 lei. Rezultă că pârâta este debitoarea reclamantului pentru plata celei de-a doua tranșe, mai exact suma de 24.020,30 lei.
A apreciat tribunalul că îÎși găsesc în cauză aplicabilitatea dispozițiile Legii nr. 9/1998, HG nr. 753/1998, art. 44 din Constituția României și art.1 Protocol Adițional nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 9/1998, compensațiile acordate cetățenilor români îndreptățiți se suportă din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație. Totodată, HG nr.753/1998 (art. 38 alin.5 lit. c) prevede că sumele de bani aprobate persoanelor îndreptățite se achită beneficiarilor eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi: 40 % în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei, cea de a doua tranșă urmând a fi actualizată potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr, 286/2004. Plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 9/1998 se face de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Direcția economică. Pârâta nu a achitat reclamantului compensațiile bănești la care acesta aveau dreptul în temeiul Hotărârii nr. 32/10. 06.2005, așa încât instanța constată că acțiunea formulată de acesta la 28.06.2012 este întemeiată.
Reclamantul este titularul unui drept de creanță, suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 {cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c.Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea pârâtei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantului, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994 (de 16 ani), iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constituție).
Ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere a legii, pentru un scop legitim și păstrând proporțiile de rezonabilitate (între ingerință și scopul propus). Or, Statul Român, prin legiuitorul său, după ce a recunoscut dreptul în patrimoniul unei categorii de persoane,în general, și în patrimoniul reclamantului, în special, a prevăzut concomitent o ingerință în dreptul de proprietate asupra acestei creanțe în cazul reclamantului, având în vedere valoarea compensațiilor, singura ingerință permisă constă în impunerea unei plăți eșalonate a creanței. Aceasta este singura condiționare conformă cu dreptul de proprietate al reclamanților. Cealaltă condiționare a efectuării plății („în limita sumelor aprobate anual cu această destinație") este constatată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al reclamanților și, prin urmare, neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și cu jurisprudența născută de Curte din aceste prevederi), motiv pentru care instanța înlătură ca neîntemeiată această apărare. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de reclamanți la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință disproporționată în dreptul de proprietate al reclamantului ce impune cenzurarea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție.
Sintagma de „2 ani consecutivi" este susceptibilă de interpretare, însă aceasta nu poate fi permisă decât în contra Statului Român care s-a obligat prin legislația pe care el însuși a adoptat-o, context în care, se prezumă, că a acționat cu maximă diligentă. Art. 18 alin. 5 lit. c) din HG nr. 1120/2006 nu stabilește decât o singură scadență, aceea a tranșei a doua ce nu va putea fi solicitată decât după primul an ce succede datei rămânerii definitive a hotărârii de acordare a compensațiilor bănești. însă prima tranșă este exigibilă din momentul rămânerii definitive a Hotărârii nr. 32/10.06.2005, existând chiar de la acel moment dreptul reclamanților la acțiune. Așadar, „în primul an" este echivalent cu „în primele 365 de zile ce urmează datei rămânerii definitive a Hotărârii". Cea de a doua tranșă, plătibilă „în al doilea an" devine exigibilă în prima zi a celui de al doilea an, respectiv în a 366-a zi ce urmează datei rămânerii definitive a Hotărârii. Textul de lege fixează o scadență doar pentru cea de a doua tranșă (60 % din valoarea totală a compensațiilor acordate reclamanților) care se va plăti în al doilea an de la data rămânerii definitive a Hotărârii Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998. Aceasta înseamnă că a doua tranșă nu va putea fi pretinsă în primul an de la data emiterii Hotărârii.
In lumina celor de mai sus, tribunalul a constatat că nu există nici o rațiune, argument exonerator care să justifice întârzierea pârâtei în plata compensațiilor bănești la care reclamantul are dreptul în temeiul Hotărârii nr, 32/10.06.2005 a Comisiei Județene Călărași de Aplicare a Legii nr. 9/1998 și a declarației notariale nr. 491/19.04.2007.
În consecință, tribunalul a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată motiv pentru care a admis-o și a obligat pârâta să plătească acestuia suma de 34 749,24 lei reprezentând despăgubiri actualizate cu indicele de inflație pentru perioada 12.08.2005 – 28.06. 2012.
Totodată, în ședința publica din 04.06.2015, reclamantul, prin apărător, a arătat că în prezent ANRP i-a achitat sumele datorate conform Lg.9/1998 și a depus copia procesului-verbal de executare întocmit în dosarul 19/2013 de B. C. R. M.. S-a constatat astfel de tribunal, că ANRP a achitat integral creanța stabilită prin sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei Sectorului 1 motiv pentru care instanța de fond a luat act și de această împrejurare de fapt, esențială câtă vreme executare silită a avut la baza un titlu desființat anterior pronunțării prezentei sentințe civile.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, care a invocat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 din Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În argumentarea recursului s-a susținut, în esență, că hotărârea pronunțată de prima instantă este netemeinică și nelegală întrucât reclamatului i-au fost platite sumele cuvenite, pe calea executării silite.
Astfel s-a arătat că, reclamantul S. I. a formulat cerere de executare silită în vederea recuperării compensațiilor bănești reprezentând tranșa a ll-a a compensațiilor acordate prin Hotărârea nr. 32/10.06.2005 emisă de Comisia Județeană Călărași, astfel cum a fost validată prin Ordinul nr. 1453/19.03.2007, actualizate pentru perioada 12.08._12, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 19/2013 de către B. C. R. M., În temeiul titlului executoriu Sentința civilă nr._/29.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorul 1 București.
La data de 07.03.2013, B. C. R. M. a procedat la înființarea popririi asupra conturilor A.N.R.P. în dosarul de executare nr. 19/2013, în baza cererii creditorului S. I. pentru suma de 39.667,30 lei, reprezentând debit actualizat și cheltuieli de executare, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._/29.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorul 1 București.
Având în vedere cele enunțate mai sus, vă rugăm să constatați că:executarea silită privind tranșa a ll-a a despăgubirilor acordate reclamanților prin Hotărârea nr. 32/10.06.2005 emisă de Comisia Județeană Călărași, astfel cum a fost validată prin Ordinul nr. 1453/19.03.2007, actualizată pentru perioada 12.08._12, și-a produs efectele, suma fiind încasată de către reclamant;
Având în vedere cele prezentate, aprecia autoritatea recurentă că inițierea acțiunii de chemare în judecată a reclamantului concomitent cu procedura executării silite prin Biroul executorului judecătoresc a fost făcută cu rea-credință si fără a respecta prevederile prevăzute de codul de procedură civilă pentru cererea de chemare în judecată.
Față de aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului astfel cunm a fost formulat și motivat.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Examinând actele și lucrările cauzei în raport de criticile formulate și prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct.9 C pr.civ.,urmând ca recursul să fie admis, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare;
În cauză este necontestat, că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea autorității recurente la plata sumei de 34.749,24 lei reprezentând tranșa a doua de 60% din totalul compensațiilor acordate prin Hotărârea nr. 32/10.06.2005 și validată prin Ordinul nr. 1453/19.03.2007, partajate conform contractului de partaj, actualizată cu indicele de inflație de la data de 12.08.2005 și până la introducerea prezentei cereri
.
Tribunalul Călărași, prin sentința criticată, a admis acțiunea reclamantului, reținând că, autoritatea publică recurentă nu și-a îndeplinit obligația de a plăti reclamanului compensațiile cuvenite astfel cum au fost stabilite prin Hotărârea nr. 32/10.06.2005 emisă de Comisia Județeană Călărași de Aplicare a Legii nr. 9/ 1998, validata prin Ordinul nr. 1453/19.03.2007, 2007emis de Cancelaria Primului Ministru și a dispus obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de 34.749,24 lei reprezentând tranșa a doua de 60% din totalul compensațiilor acordate, actualizată cu indicele de inflație de la data de 12.08.2005 și până la introducerea prezentei cereri.
Totodată, în considerentele sentinței recurate dar și prin dispozitiv instanța de fond a constatat faptul că sumele de bani ce au făcut obiectul compensațiilor acordate în baza Legii nr. 9/1998, au fost plătite reclamantului pe calea executării silite, în procedura de executare derulată în dosarul 19/2013 de B. C. R. M..
Prin urmare, Curtea reține că dreptul la despăgubiri al reclamantului întemeiat pe prevederile Legii nr.9/1998, necontestat de altfel de recurentă, a fost consfințit de autoritatea competentă, în urma procedurilor de verificare, prin Hotărârea nr. 34/2005, validată prin Ordinul nr. 1453/19.03.2007 emis de Cancelaria Primului Ministru, ANRP fiind obligată să efectueze plățile. Faptul că, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație benevol ci doar în baza executări silite nu înseamnă că reclamantul nu a intrat în posesia sumelor ce au format obiectul Hotărârii nr. 34/2005, validată prin Ordinul nr. 1453/2007. Cum obiectul dosarului de față l-a constituit tocmai obligarea ANRP plata sumelor de bani ce au făcut obiectul compensațiilor acordate în baza Legii nr. 9/1998, în mod firesc, prin încasarea acestor compensații prezentul litigiu a rămas fără obiect.
Față de aceste considerente, se constată că în cauză este incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct 9 C.pr.civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin.2 C.pr.civ., Curtea va admite recursul formulat și va proceda în consecintă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței nr. 516/04.06.2015 pronunțate de Tribunalul Călărași-Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I..
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. R. M. P. C. D. D. M.
GREFIER
D. G. D.
Red./thred. CRM/ 2 ex
Judecător fond: Ș. G., Tribunalul Călărași – Secția Civilă
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2211/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1785/2015. Curtea de... → |
|---|
