Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 157/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 157/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 157/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 157
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.01.2016
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. M., împotriva Sentinței civile nr. 747 din data 02.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II - a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la strigarea cauzei, la ordine, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței, se prezintă intimatul – reclamant D. M., prin avocat D. – P. M. – N., care depune împuternicire avocațială ._/2016 din data de 19.01.2016 la fila 19 din dosar, lipsă fiind recurenta – pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice.
Intimatul – reclamant D. M., prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului – reclamant pe recurs.
Intimatul – reclamant D. M., prin avocat, solicită să se respingă recursul ca nefondat, să se mențină hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe cererea de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 747/02.02.2015 pronunțată în dosarul nr._ /CA/2013 de Tribunalul București - Secția a II-a (fostă Secția a IX-a) – contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București reprezentată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în sensul că a fost anulată decizia de calcul nr._/02.12.2010 emisă de pârâtă și obligată aceasta din urmă să restituie reclamantului suma de 2481 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și dobânda fiscală aferentă începând cu data plății taxei până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare achitată pentru înmatricularea unui autoturism folosit.
Totodată, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, motiv pentru care se reține și calitatea procesuală pasivă a chematei în garanție, în raporturile procesuale incidentale.
Instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis acțiunea reclamantului împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei percepute ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, a anulat decizia de calcul nr._/2010, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București la restituirea sumei de 2481 lei.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii, tribunalul a reținut că în această materie dobânda legală este reprezentată de dobânda fiscală, iar potrivit art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.” Iar art. 70 alin. 1 C.pr.fiscală prevede: „Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Totodată, tribunalul a mai reținut că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 (M. I. împotriva Administrația Finanțelor Publice Sibiu . Mediu) s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Prin urmare, tribunalul a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă sumei de 2481 lei, de la data încasării acestor sume și până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Invocând cazul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., recurenta pârâtă a criticat soluția tribunalului sub aspectul fondului cauzei, învederând că taxa este datorată conform legii iar aceasta nu contravine dreptului comunitar, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea taxei, potrivit dispozițiilor art. 117 C.pr.fisc. și art. 8 și 9 din OUG nr. 50/2008, dar și soluția tribunalului de obligare la plata dobânzii și a cheltuielilor de judecată.
În cauză intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare prin care să invoce eventuale apărări, considerent pentru care nici recurenta pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată acordat în cauză, 20.01.2016, intimatul reclamant s-a prezentat prin avocat solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma motivelor invocate, a susținerilor părților, a probelor administrate, a sentinței recurate, precum și a dispozițiilor legale relevante, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la criticile formulate de recurenta pârâtă și care privesc fondul cauzei, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, în mod corect dispunând instanța de fond restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare.
Într-adevăr, argumentele recurentei pârâte nu pot fi primite, prezenta instanță constatând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, dar și că soluția pronunțată pe fondul cauzei este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând că plata taxei s-a realizat la data de 07.12.2010 în baza unei decizii de calcul al taxei pe poluare emisă la data de 02.12.2010, dar și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.
2. Cu privire la greșita restituire a sumei reprezentând taxa pe poluare, în raport de considerentele anterior prezentate, Curtea apreciază că este neîntemeiată critica formulată întrucât suma echivalentă taxei pe poluare contrară dreptului comunitar a fost plătită de reclamant ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În raport de acestea, nu pot fi reținute nici argumentele întemeiate pe dispozițiile OUG nr. 50/2008, în special art. 8 și 9 din menționatul act normativ, Curtea reținând în esență necesitatea restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei astfel achitată, apare ca temeinică și legală.
3. Analizând în continuare celelalte critici formulate de recurentă, Curtea apreciază ca fiind nefondată și cea referitoare la nelegala obligare a pârâtei la plata dobânzii.
Susținerea că intimatul reclamant nu se încadrează în prevederile art. 117 C.pr.fisc. pentru a fi îndreptățit la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare, aceasta fiind stabilită în conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2008, este vădit nefondată din perspectiva naturii fiscale a creanței în discuție, achitată de intimatul reclamant fără temei, conform argumentelor ce preced.
Cu privire la pretinsa neîndeplinire a condițiilor prev. de art. art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, Curtea apreciază că nicio condiție suplimentară nu este instituită de acest act normativ pentru formularea și respectiv admiterea acestui capăt accesoriu de cerere.
În plus, anterior sesizării instanței de judecată, intimatul reclamant s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire a taxei pe poluare, actualizată cu dobânda legală fiscală calculată de la data achitării până la data restituirii efective, cerere înregistrată sub nr._/18.04.2013, solicitare la care s-a răspuns nefavorabil prin adresa cu același număr din data de 23.04.2013.
În sfârșit, soluția pronunțată pe acest capăt de cerere de către tribunal, respectiv de obligare a pârâtei la plata dobânzii începând cu data plății taxei de către reclamant, corespunde Hotărârii Curții de la Luxemburg în Cauza C‑565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, prin care s-a statuat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”.
Nici acest motiv nu este deci reținut de instanța de control judiciar.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 488 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul disp. art. 496 C.pr.civ., acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 2, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. M. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., .. 1, ., împotriva Sentinței civile nr.747 din data 02.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II - a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ , ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
A. M. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. M.M.P./4 ex.
Data redactării: 09.02.2016
Sentința civilă nr. 747 din data 02.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II - a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._
Judecător fond: C. M. V.
lucrat 2 comunicări la data de .
semnătură grefier.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 133/2016. Curtea... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|
