Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 535/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 535/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 535/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 535
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.02.2016
Curtea constituită din:
Președinte: E. A. P.
Judecător: I. M.
Judecător: A. I. P.
Grefier: D. E. S.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenta-pârâtă U. S. HARET și de recurenta-reclamantă G. (V.) R. I., împotriva sentinței civile nr. 2229/27.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE (fost MECTS/MEN), având ca obiect „obligare emitere act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Nefiind probe de administrat, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea de recurs principal, recurenta-reclamantă G. R. I. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei atacate in sensul admiterii actiunii formulate.
În motivarea cererii, recurenta a arătat că prevederile HG nr. 676/2007, anexa 3 pct. 6, HG nr. 635/2008, anexa 3 pct 6, HG nr. 749/2009 anexa 3 pct. 30, HG nr. 966/2011 amexa 3 pct. 6, în care sunt reglementări exprese cu privire la forma de învățământ ăentru care U. S. Haret este autorizată provizoriu sau acreditată, nu erau în vigoare la data înmatriculării, și, prin urmare, nu pot fi opuse recurentei decât acele acte normative în vigoare la acea dată.
Recurenta a mai invocat decizia nr. 2376/06.05.2010 a ÎCCJ – Secția de C. Administrativ și Fiscal, precum și jurisprudența ulterioară în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție. Prin decizii de speta s-a statuat, in mod constant, ca MECTS are obligatia legala de a aproba tiparirea formularelor tipizate constand in diplomele de licenta si suplimentele de diploma, intrucat adeverinta de licentiat se bucura de prezumtia de legalitate si veridicitate specifica actelor administrative si nu a fost atacata de M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului sau de o alta autoritate publica, in conditiile art. 1 din Legea nr. 54/2004. In ceea ce priveste acreditarea formelor de invatamant la distanta si fara frecventa, s-a aratat ca instanta de fond nu a fost investita cu o astfel de cerere.
Prin cererea de recurs provocat, recurenta-pârâtă U. S. Haret a solicitat admiterea recursului, casarea in tot a sentintei recurate si, rejudecand, admiterea cererii USH de chemare in garantie a Ministerului, urmand ca acesta sa fie obligat:
- sa avizeze tiparirea formularelor cu regim special constând in Diploma de licenta pentru recurenta reclamantă, absolventă a programului de studii universitare de licenta al Facultatii din cadrul Universitatii S. Haret potrivit adeverinței atașate la dosarul cauzei,precum si la plata tuturor sumelor solicitate subscrisei,cu orice titlu, de catre reclamant,inclusiv cheltuieli de judecata acordate.
- În temeiul art. 453 C.pr.civ., obligarea pârâtului la cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat, taxa judiciara de timbru atat cele de la fondul cauzei, cat si cele din recurs, conform documentelor atasate (contract asist. jurid.; factura fiscala; ordin de plata; s.a), taxă judiciară de timbru.
În motivare, recurenta-pârâtă arată că instanta de fond a pronuntat o hotarare cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, potrivit art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ.
Pârâta-recurentă consideră ca nu poate fi admis recursul si actiunea recurentului-reclamant fara a fi admisa si cererea de chemare in garantie formulata in conformitate cu dispozitiile art. 72-74 C.pr.civ. de catre U. S. Haret, întrucât intre cele doua cauze exista o evidenta interdependență ce isi au originea in procedura de eliberare a diplomei reglementata prin norme imperative.
În baza art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 (in vigoare pe intreaga perioada de scolarizare a reclamantului), singura conditie pentru desfasurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi. In acest sens, legiuitorul a avut in vedere faptul ca evaluarea si acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii,care duc la o calificare universitara distincta, si nu la nivelul formelor de invatamant.
Dispozițiile art. 29 din O.U.G. nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesitatii unei acreditari distincte pentru fiecare forma de invatamant, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licenta care conduce la o calificare universitara distincta. Mai mult, art. 4 din H.G. nr. 535/1999 arata ca:" Autorizarea de functionare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de invatamant de zi. Specializarile autorizate sau acreditate, care functioneaza la forma de invatamant de zi, pot functiona si la forma de invatamant seral sau fara frecventa fara a fi necesara indeplinirea procedurii de autorizare de functionare provizorie sau acreditare de catre Consiliul N. de Evaluare Academica si Acreditare a Institutiilor de invatamant superior”.
In speta data, avand ca obiect obligarea emiterii diplomei de licenta, instanta de fond era abilitata cel mult sa solicite dovezi referitoare la parcurgerea unui programe de studii de licenta si dovezi ale sustinerii si promovani examenului de licenta in cadrul unei institutii abilitate si infiintate prin lege ca furnizor de educatie asa cum este U. S. Haret.
Chematul in garantie, in temeiul prerogativelor cu care a fost investit, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, trebuia sa elaboreze si sa promoveze, dupa caz, hotarare de guvern sau lege, decizie prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program sau instituție. Aprobarea in parte a tipizarii formularelor de diploma echivaleaza cu recunoasterea din partea METCS ca universitatea a functionat ., care i-a permis sa organizam formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta,
Recurenta-pârâtă solicită respectarea principiului coerentei si unitatii jurisprudentei consacrat ca atare in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza B. c. Romaniei).
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 491 raportat la art. 488 alin.1 pct. 8 C.pr.civ., art. 72-74 C.pr.civ.
Analizând sentința recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar de către Universitate reiese faptul că, în temeiul art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, MECS a avizat în parte cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.
În analiza îndreptățirii reclamantei la emiterea diplomei sale de licență, curtea pleacă de la prevederile art. 5 alin. 1 din Ordinul nr. 2284/2007, care dispun în sensul că „instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
Astfel, U. „S. Haret” nu putea fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care să ateste parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie.
În acest sens, se reține că această universitate a fost înființată prin Legea nr. 443/2002. Pentru Facultatea de sociologie-psihologie, forma de învățământ ID, la data înmatriculării reclamantei, această unitate nu avea o acreditare specială. În esență, U. apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care au urmat astfel de cursuri pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma de învățământ la zi.
Curtea nu poate reține acest argument, fiind în contradicție cu legislația în vigoare la momentul la care reclamanta a început studiile la această unitate de învățământ. Potrivit art. 60 din Legea nr. 84/1995 republicată și modificată: „Activitatea didactică se poate organiza in următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusă si la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”.
Prin H.G. nr. 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ: „Sunt abilitate sa organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată”.
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr. 88/1993 republicată.
Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamanta a început studiile nu putea fi interpretată în sensul dorit de Universitate, respectiv în sensul că, odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ FR.
Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
Art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.
Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din H.G. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993 și de O.U.G. nr. 75/2005.
În argumentarea acestui mod de interpretare, curtea mai are în vedere și dispozițiile art. 29 alin. 1 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și ale art. 29 alin. 3 din același act potrivit cărora „în învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă”.
Coroborând dispozițiile art. 3, art. 17 din H.G. nr. 1011/2011, prevederile art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 și dispozițiile art. 3, art. 4 din O.U.G. nr. 75/2005, se constată că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret” București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.
La data înscrierii reclamantei în anul I de studiu era în vigoare H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 – 3 prin H.G. nr. 1609/2004, H.G. nr. 916/2005 și H.G. nr. 676/2007, potrivit cărora Facultatea de finanțe și bănci, specializarea urmată de reclamantă în cadrul Universității S. Haret, a fost acreditată / autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ ZI și ID, nu și pentru forma de învățământ urmată efectiv de aceasta – FR (a se vedea anexa II, pct. 14 din H.G. nr. 410/2002 și pct. 6 din H.G. nr. 1609/2004).
Nici analiza dispozițiilor pertinente din H.G. nr. 693/2003, H.G. nr. 1082/2003, H.G. nr. 940/2004, H.G. nr. 1175/2006, H.G. nr. 635/2008, H.G. nr. 943/2009 nu conduce la o altă concluzie.
Atât legea învățământului în vigoare la data faptelor, cât și legea de înființare a Universității „S. Haret” anterior menționată, arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de MECS, în temeiul cererii și al dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție. Prin urmare, în lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare, nu se poate recunoaște dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.
Dimpotrivă, însuși faptul că s-a urmat procesul de autorizare /acreditare pentru forma de învățământ ID pentru aceeași facultate și specializare dovedește faptul că nu era suficientă autorizarea /acreditarea pentru forma de învățământ la zi.
Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune parcurgerea mai multor etape, autorizarea unor forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din O.U.G. nr. 75/2005.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în actul normativ sus menționat pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale).
Este cert faptul că autorizarea specializării, forma de învățământ la zi nu este suficientă pentru exercitarea acesteia prin forma ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ (a se vedea art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005). Mai mult, pentru forma de învățământ FR legea consacră cerințe suplimentare (a se vedea dispozițiile capitolului II din H.G. nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
U. „S. Haret” nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul FR și nici că s-a supus unei evaluări conform O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1011/2001, în specializarea finanțe - bănci, forma FR.
În consecință, reclamanta nu a parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii.
Conform Regulamentului, actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.
Fără îndoială, aceste acte sunt acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, respectarea principiului legalității impunându-se în cazul lor, ca în situația oricărui alt act administrativ.
Or, învestită cu o cerere având ca obiect tocmai obligarea unei instituții la emiterea sa, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale, ci trebuie să cerceteze dacă într-adevăr reclamanta este îndreptățită la eliberarea acelui act și dacă pârâta este „competentă” să îl elibereze. Instanța nu ar putea obliga U. la emiterea actului decât dacă ar constata îndeplinite toate cerințele prealabile eliberării sale.
Simplul fapt că U. a emis reclamantei o adeverință provizorie care atestă parcurgerea de către acesta a unei forme de învățământ, nu putea naște – în lipsa adoptării O.G. nr. 42/2015 - pentru beneficiarul acesteia, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinului nr. 2284/2007 actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.
Conform art. 2 alin 2 din Ordinul 2284/2007 doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.
Adeverința care se află în posesia reclamantei nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterală a Universității, care nu a fost recunoscut de MECS, putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Această adeverință nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între studenți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
Din simplul fapt că legea stabilește un termen de valabilitate redus al acestei adeverințe, respectiv maxim 12 luni (art. 38 din Ordinul nr. 2284/2007) se poate deduce că operațiunea ulterioară de emitere a diplomei nu a fost concepută de legiuitor drept o operațiune automată și care să aibă sensul unei simple confirmări a conținutului și efectelor juridice ale adeverinței. Prin urmare, între perioada emiterii adeverinței și cea a emiterii diplomei, însușite de MECS, autoritățile statului sunt obligate să efectueze verificări, inclusiv referitoare la forma de învățământ parcursă de titular. Aceste verificări s-au concretizat în adoptarea O.U.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, intrată în vigoare la data de 23.08.2009, și a Ordinului MECTS nr. 5202/2009 pentru aprobarea Metodologiei privind dreptul studenților înmatriculați la U. "S. Haret" din București în anul I, în perioada 2005-2008, la formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, de a continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.
Nici necontestarea pe cale principală a acestei adeverințe nu poate duce la concluzia că reclamanta ar fi fost îndreptățită – în lipsa adoptării O.G. nr. 42/2015 - la emiterea unei diplome, având în vedere că instanța poate face aprecieri referitoare la legalitatea acestui act, pe cale incidentală, neputând ignora efectele reale pe care un astfel de act le poate în mod obiectiv să le producă.
Deși instanța nu a fost investită cu o cerere expresă privind legalitatea acreditării formelor de învățământ derulate de U. „S. Haret”, acest fapt nu poate să nu facă obiectul unei cercetări incidentale, în cadrul prezentului litigiu, având în vedere că îndreptățirea sau nu a reclamantei la eliberarea unei diplome universitare presupune cu necesitate verificarea formei de învățământ parcurse de acesta. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o încununare a acestuia, o confirmare oficială a studiilor parcurse.
Pe de altă parte, necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță, chiar și în condițiile în care universitatea organizează forma de învățământ la zi, a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului_, având ca obiect cererea formulată de U. „S. Haret", prin care a solicitat anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind necesitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări. În cuprinsul deciziei nr. 3306/2011, pronunțată în dosarul anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „aceste forme de învățământ (fără frecvență și la distanță) pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ.”
Curtea constată că legiuitorul a intervenit prin adoptarea O.G. nr. 42 din 26 august 2015 privind dreptul absolvenților de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate și sancționarea instituțiilor de învățământ care școlarizează fără autorizare. Potrivit dispozițiilor art. 1 din ordonanță:
„(1) Au dreptul de a beneficia de acte de studii recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor, absolvenții înmatriculați anterior începerii anului universitar 2011 - 2012, care au promovat examene de finalizare a studiilor dintre cele prevăzute la art. 143 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, la instituții de învățământ superior acreditate și care au fost înmatriculați, după caz:
a) la programe de studii organizate la forme de învățământ și/sau în locații geografice neautorizate;
b) la programe de studii organizate în limbă de predare neautorizată;
c) peste capacitatea maximă de școlarizare aprobată;
d) la programe de studii aflate în curs de autorizare, la data înmatriculării;
e) la programe autorizate/acreditate, cu nerespectarea condițiilor de înmatriculare sau mobilitate.
(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și absolvenții înmatriculați la programe de studii autorizate/acreditate organizate la forma de învățământ la distanță și care au parcurs, cu aprobare, 2 ani de studii într-un singur an.
(3) O diplomă eliberată, în condițiile legii, de către o instituție de învățământ superior acreditată atestă finalizarea studiilor, este recunoscută de stat și reprezintă un înscris oficial.
(4) Diplomele eliberate conform alin. (3) sunt valabile până la anularea acestora, în condițiile legii, de către emitent sau de către instanțele judecătorești.
(5) În termen de 30 de zile de la solicitarea instituției de învățământ superior acreditate, M. Educației și Cercetării Științifice aprobă numărul de formulare tipizate necesare pentru beneficiarii prevăzuți la alin. (1).
(6) Procedura de aprobare a formularelor tipizate care atestă finalizarea studiilor pentru beneficiarii prevăzuți la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice”.
Din conținutul notei de fundamentare, rezultă că ordonanța a fost adoptată tocmai ca urmare a O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, respectiv „pentru protecția studenților și absolvenților, care au fost de bună credință, aflându-se într-o eroare comună cu privire la formele de învățământ și locațiile unde se putea realiza școlarizarea, în mod legal, precum și cu privire la finalizarea și continuarea studiilor”.
Numai prin aplicarea acestei dispoziții legale se poate concluziona că reclamanta are dreptul de a beneficia de acte de studii recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor, efectul ordonanței fiind totodată unul de unificare a practicii judiciare.
Pentru aceste motive, curtea va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta U. S. Haret București la eliberarea diplomei de licență a reclamantei și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la data prezentei decizii.
Cât privește recursul provocat, analizând cu prioritate excepția lipsei de interes invocată de intimatul-chemat în garanție, Curtea o va respinge ca neîntemeiată, constatând că motivele invocate în susținerea acesteia se subsumează unor apărări de fond, ce urmează a fi analizate în cele ce urmează.
Astfel, Curtea reține că M. Educației și Cercetării Științifice avea obligația aprobării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii. Corespunzător, U. „S. Haret” avea dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.
Cu alte cuvinte, în măsura în care U. „S. Haret” nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamantă, forma de învățământ FR, iar la momentul încheierii contractului cu reclamanta aceasta nu îi putea elibera acesteia în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, refuzul Ministerului a fost unul justificat conform cadrului normativ de la momentul cererilor de aprobare a tipăririi formularelor (adresele nr. 385/06.04.2009, nr: 769/25.08.2009, nr._/25.06.2009, nr. 31/21.06.2010, nr. 557/12.10.2010, nr. 569/18.10.2010, nr. 573/26.10.2010, nr. 1054/03.02.2011, nr. 960/08.10.2009, nr. 278/05.08.2010)
Pârâta nu poate beneficia de dispozițiile legale noi în soluționarea prezentului recurs, deoarece acestea presupun condiții procedurale suplimentare.
În lipsa dispozițiilor O.G. nr. 42 din 26 august 2015, MECS nu putea fi obligat la recunoașterea implicită a unei de diplome emise de o facultate neacreditată/neautorizată ori la aprobarea tipăririi tipizatelor pentru diplome sau la desemnarea unității de specialitate în acest sens și înaintarea tipizatelor către pârâta U. „S. Haret”.
Nu se putea reține o aprobare tacită din partea MECS a activității Universității în condițiile în care evaluarea externă a calității academice potrivit H.G. nr. 1418/2006 începe prin etapa elaborării raportului de autoevaluare a calității de către furnizor sau instituție (a se vedea Schema nr. 1 și Tabelul nr. 1 din Metodologie privind criteriile, standardele și indicatorii de performanță pentru asigurarea calității și acreditare). Or, din probele administrate nu rezultă că pârâta U. „S. Haret” ar fi parcurs toate aceste etape pentru forma de învățământ FR, care să determine o concluzie de recunoaștere „tacită” din partea Ministerului, chiar și în lipsa unui act formal de autorizare / acreditare. În lipsa sesizării Ministerului cu un raport de autoevaluare, nu se poate pretinde că autoritatea publică ar fi putut urma etapa subsecventă a analizei acestui raport, a vizitării instituției de către evaluatori și a adoptării unei concluzii materializate într-un act administrativ.
Pârâta-recurentă U. „S. Haret” a susținut prin notele scrise depuse în recurs (f. 132) că nu se află într-unul din cazurile prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 42/2015, susținând în continuare că autorizarea provizorie / acreditare nu era necesară în cazul în care specializarea respectivă era acreditată pentru învățământul la zi și că solicitarea avizului în baza art. 1 din O.G. nr. 42/2015 ar presupune recunoașterea faptului că a organizat cursurile universitare cu încălcarea dispozițiilor legale. Or, pentru toate argumentele expuse anterior, inclusiv în ceea ce privește soluția dată recursului principal, curtea reține că recursul provocat este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 5 din O.G. nr. 42/2015, M. Educației și Cercetării Științifice aprobă numărul de formulare tipizate necesare pentru beneficiarii prevăzuți la alin. 1 în termen de 30 de zile de la solicitarea instituției de învățământ superior acreditate. Rezultă că inacțiunea pârâtei U. „S. Haret” după adoptarea O.G. nr. 42/2015 este una culpabilă, din moment ce legea a prevăzut expres remediul pentru situația în care s-a aflat reclamanta.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 1, art. 8 și art. 20 din Legea nr. 554/2004, curtea va respinge recursul provocat ca neîntemeiat, inclusiv în privința capetelor accesorii de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă G. (V.) R. I., cu domiciliul în Ploiești, ., ., jud. Prahova.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în formularea recursului provocat, excepție invocată de intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE (fost MECTS/MEN), cu sediul în București, . nr. 28-30, sector 1.
Respinge ca nefondat recursul provocat recurenta-pârâtă U. S. HARET, cu sediul în București, .. 13, sector 3.
Casează în tot sentința civilă nr. 2229/27.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._ și rejudecând:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta U. „S. Haret” București să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge cererile accesorii de obligare la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și în recurs ca neîntemeiate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. A. P. I. M. A. I. P.
GREFIER,
D. E. S.
Red./Tehnored. /A.I.P/.10.02.2016.
TB- SCAF- jud. fond. A. C.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 540/2016. Curtea de Apel... | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... → |
|---|
