Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 5393/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5393/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 5393/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ CAF/2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 5393
Ședința publică de la 10 noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: P. H.
JUDECĂTOR: C. R. M.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul pârât P. S. 5 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1898/17.03.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă FUNDAȚIA C. DE RESURSE PENTRU PARTICIPAREA PUBLICĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform prev. 104 alin 13 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamanta FUNDAȚIA C. DE RESURSE PENTRU PARTICIPARE PUBLICĂ în contradictoriu cu pârâtul P. S. 5 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a solicitat obligarea acestuia să îi furnizeze informațiile de interes public ce fac obiectul adresei nr._/1.08.2014, în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, precum și amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a refuzat în mod nejustificat să îi comunice bugetul aferent anului 2014.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile legii nr.544/2001.
Prin sentința civilă nr. 1898/17.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale passive, admisă în parte acțiunea și obligat pârâtul să comunice reclamantei informațiile solicitate prin cererea nr._/1.08.2014, în termen de 30 de zile de la rămînerea definitivă a prezentei sentințe.
De asemenea, au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind daunele cominatorii și aplicarea unei amenzi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului S. 5, că potrivit art. 5 alin. 1 lit. e din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, „fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice, din oficiu, următoarele informații de interes public: sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil,,.
Potrivit prevederilor Legii 215/2001, privind administrația publică locală, primarul reprezintă autoritatea executivă, iar consiliul local-autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale. In ceea ce privește competențele legale privind bugetul, acestea aparțin, potrivit aceluiași act normativ, autorității deliberative, deci Consiliului Local al S. 5.
In consecință, în prezenta cauză, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât Consiliul Local al S. 5, iar nu pârâtul P. S. 5.
Pe fondul cauzei, se susține că, în raport de prevederile art.5 alin.1 lit. e din Legea nr. 544/2001, accesul la informațiile ce trebuie comunicate din oficiu se realizează prin: „ afișare la sediul autorității sau al instituției publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de internet proprie,,.
Reclamanta solicită instanței sa dispună obligarea instituției la publicarea bugetului pe pagina de Internet proprie, însă, din interpretarea textului normativ mai sus menționat, rezultă obligația instituțiilor publice de a asigura accesul la aceste informații prin afișare sau prin publicare, nefiind obligatorie publicarea bugetului pe pagina proprie de internet, atât timp cât accesul la informații este asigurat prin alte mijloace prevăzute de lege.
La data de 29.06.2015, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind legală și temeinică.
La data de 09.07.2015, recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare și admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază recursul ca fiind nefundat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a soluționat în mod legal și temeinic excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât, pe de o parte, conform art.67 alin.1 din Legea nr.215/2001, primarul are dreptul să emită dispoziții cu caracter normativ sau individual potrivit art.71 alin.1 din lege, el este și șeful administrației publice locale și al aparatului propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale, pe care îl conduce și îl controlează, potrivit art.66 alin.1.
Potrivit art. 91 din Legea nr.215/2001, P., viceprimarul, respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al orașului sau al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei sau orașului, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Prin urmare, P. face parte din structura funcțională cu activitate permanentă denumită primărie, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Or, în speță P. S. 5 are obligația să aducă la îndeplinire hotărârile consiliului local, prin urmare și pună în aplicare execuția bugetului pe anul 2014, astfel încât publicarea bugetului aprobat rezultă din activitatea acestuia.
Pe de altă parte, s-a reținut corect că în condițiile în care cererea de comunicare a informațiilor a fost adresată de către reclamantă pârâtului, acesta era obligat să comunice un răspuns în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege, împrejurarea că acest pârât deținea informațiile solicitate de către reclamantă reprezintă un aspect de fond, în sensul în care se stabilește dacă suntem în prezența unui refuz justificat sau nu de comunicare a informației solicitate.
Pe fondul cauzei, recurenta a susținut doar că în raport de prevederile art.5 alin.1 lit. e din Legea nr. 544/2001, obligația instituțiilor publice de a asigura accesul la aceste informații prin afișare sau prin publicare, nefiind obligatorie publicarea bugetului pe pagina proprie de internet, atât timp cât accesul la informații este asigurat prin alte mijloace prevăzute de lege.
Potrivit art. 5 alin. 4 lit. a) din Legea 544/2004 accesul la informațiile ce trebuie comunicate din oficiu se realizează prin „afișare la sediul autorității sau al instituției publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de Internet proprie”.
Prin urmare, rezultă autoritatea publica are dreptul de a alege fie afișarea informației la sediul său, fie publicarea acesteia in Monitorul Oficial/publicații proprii, dar are și obligația cumulativă de a publica informația pe pagina de internet proprie, indiferent de alegerea pe care o face cu privire la publicarea la sediu sau în Monitorul Oficial/publicații proprii, cum susține în mod corect intimata-reclamantă.
În speță, așa cum legal și temeinic a reținut prima instanță, pârâtul nu a probat nici că ar fi comunicat bugetul reclamantei, în format tipărit sau electronic, și nici nu a indicat o modalitate concretă în care reclamanta avea acces la datele bugetului (prin prezentare la sediul instituției, prin menționarea datei și numărului publicațiilor în care poate fi studiat ori prin arătarea unui link la o pagina de internet care să conțină acest buget), astfel încât acesta a refuzat în mod nejustificat să pună la dispoziție reclamantei informațiile privind bugetul pe anul 2014.
Pe de altă parte, această obligație aparținea pârâtului, având în vedere, pe de o parte, că P. S. 5 avea obligația să aducă la îndeplinire hotărârile consiliului local, prin urmare și pună în aplicare execuția bugetului pe anul 2014, astfel încât publicarea bugetului aprobat rezultă din activitatea acestuia.
În plus, potrivit art.761 alin.1 lit. c din Legea nr.273/2006, ordonatorii principali de credite ai instituțiilor publice locale au obligația publicării pe paginile de internet ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale a bugetelor aprobate, inclusiv anexele acestora, în maximum 5 zile lucrătoare de la aprobare.
Potrivit art.63 alin.4 lit.a din legea nr.215/2001, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite, dispoziții aplicabile și primarului de sector, conform art.83 alin.1 din același act normativ.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât P. S. 5 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 29-31, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 1898/17.03.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă FUNDAȚIA C. DE RESURSE PENTRU PARTICIPAREA PUBLICĂ, cu sediul în București, .. 22, sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2015.
PreședinteJudecător Judecător
S. O. P. H. C. R. M.
Grefier
F. V. M.
Red HP/4 ex.
Jud fond C. I./Tribunalul București
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 5392/2015. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5856/2015.... → |
|---|








